Actiune in raspundere contractuala. Decizia nr. 25/2016. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 25/2016 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 21-01-2016 în dosarul nr. 25/2016
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA CIVILĂ DE C. A. ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 25/2016
Ședința publică din data de 21 Ianuarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE: E. N.
JUDECĂTOR: D. N.
GREFIER: G. V. V.
S-a luat în examinare apelul civil declarat de apelanta-reclamantă U. A. T. T.-DIRECȚIA DE ÎNTREȚINERE ȘI ADMINISTRARE PATRIMONIU, PRIN PRIMAR, cu sediul procesual ales la Cabinet de Avocat T. G. situat în T., ..54, județul T., împotriva sentinței civile nr.1697 din data de 03 iunie 2015 pronunțată de Judecătoria T. în dosarul nr._, având ca obiect acțiunea în răspundere contractuală, în contradictoriu cu intimatul-pârât E. R. D., cu domiciliul în T., PODGORIILOR, nr. 6, ., J. T..
La apelul nominal făcut în ședința publică părțile au lipsit.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că apelul este declarat în termen, motivat, scutit de plata taxei judiciară de timbru, că nu s-a formulat întâmpinare și că se solicită judecata cauzei și în lipsa părților, după care:
Instanța, deliberând, constată dosarul în stare de judecată și, declarând închise dezbaterile, reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL,
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei T. la data de 06.10.2014 sub nr._, reclamanta U. A. T. T. - DIRECȚIA DE ÎNTREȚINERE ȘI ADMINISTRARE PATRIMONIU, PRIN PRIMAR l-a chemat în judecată pe pârâtul E. R. D., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtului la plata sumei totale de 7295 lei reprezentând prejudiciu prin neexecutarea contractului de închiriere nr.8128/19.10.2004, precum și la plata majorărilor de 2%/ lună de întârziere calculate pentru acest debit, ulterior introducerii acțiunii și până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat ca între părți s-a încheiat contractul de închiriere nr.8128/19.10.2004 prin care pârâtul s-a obligat să plătească prețul chiriei.
Se învederează că pârâtul nu și-a respectat obligațiile contractuale, reclamanta somându-l însă fără niciun efect.
În drept, s-a invocat art.1321, art.1322 și art. 1350 și urm C.civ.Pârâtul nu a depus întâmpinare și nici nu s-a prezentat în fața instanței.
Soluționând cauza Judecătoria T. prin sentința civilă nr. 1699/03.06.2015, a admis excepția lipsei de interes pentru suma de 5840 lei reprezentând debit și penalități restante la data de 30.09.2011.
A respins cererea formulată de reclamanta U. A. T. T.-DIRECȚIA DE ÎNTREȚINERE ȘI ADMINISTRARE PATRIMONIU,PRIN PRIMAR în contradictoriu cu pârâtul E. R. D., pentru suma de 5840 lei reprezentând debit și penalități restante până la data de 30.09.2011, ca lipsită de interes.
A respins cererea de obligare a pârâtului la plata majorărilor de întârziere de 1698 lei, aferente perioadei 01.10.2011 – 30.03.2015, ca nefondată.
A respins capătul de cerere privind rezilierea contractului de închiriere nr. 8128/19.10.2004 și evacuarea pârâtului din imobilul care face obiectul acestui contract, ca nefondat.
Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut următoarele:
În ceea ce privește legea aplicabilă contractului de închiriere nr.8128/19.10.2004, se reține că a fost încheiat în anul 2004, iar în materie contractuală, art. 102 alin. 1 din legea de punere în aplicare a Codului civil dispune că, contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa.
Cum contractului este anterior intrării în vigoare a noului cod civil, atunci codul civil 1864 este legea aplicabilă, inclusiv în materia executării contractului.
Prin contractul de închiriere nr.8128/19.10.2004, pârâtul E. R. D. a închiriat suprafața de 6 mp teren, situat în mun. T., . August – în vecinătatea pieței Neptun (Zona B), pentru un preț de 8.028.000 lei pe an, pe o durata de 3 ani.
În ceea ce privește excepția lipsei de interes, instanța a admis-o pentru următoarele considerente:
Excepția lipsei de interes a cererii are natura unei excepții de fond peremptorii, deoarece privește exercițiul dreptului la acțiune, iar admiterea ei atrage respingerea cererii. Deci, instanța are obligația de a se pronunța mai întâi asupra acestei excepții.
Interesul reprezintă folosul practic urmărit prin introducerea unei acțiuni în justiție și este o condiție de exercitare a acesteia.
Conform art. 112, alin. 2 din O.G. nr. 92 din 2003 privind Codul fiscal, republicată, colectarea creanțelor fiscale se face în baza unui titlu de creanță sau al unui titlu executoriu, după caz.
Reclamanta a apreciat că până la data de 30.09.2011, sumele datorate de către pârât sunt creanțe fiscale, motiv pentru care a constituit dosarul de executare silită nr. 2006-_/01.11.2006, emițând titluri executorii și somații conform OG nr. 92/ 2003 (filele 24-64).
În cauză, reclamanta deține deja titluri executorii împotriva pârâtului pentru sumele anterioare datei de 01.10.2011, iar formularea prezentei acțiuni în justiție pentru obținerea unui alt titlu executoriu (hotărâre judecătorească), cu privire la aceeași sumă de bani, nu îi poate aduce nici un folos practic, deoarece executarea silită a pârâtului se poate face în temeiul titlului executoriu existent deja în posesia reclamantei. Prin urmare, prezenta acțiune este lipsită de interes și va fi respinsă ca atare.
Admițând o acțiune în pretenții având același obiect s-ar crea posibilitatea ca împotriva aceluiași debitor, pentru aceeași sumă, creditorul să dețină două titluri executorii diferite, fapt ce nu poate acceptat.
Instanța nu poate trece peste interpretarea dată de către reclamantă creanțelor sale anterior datei de 01.10.2010, deoarece pârâta are deschisă calea contestației la executare în care poate critica inclusiv dacă pretențiile au sau nu natură fiscală, critici care ar putea duce la anularea actelor de executare.
Atât timp cât titlurile executorii pe care le are creditoarea nu au fost anulate, acesta își produc efectele, inclusiv în ceea ce privește posibilitatea reclamantei de a le realiza prin executare.
Instanța nu poate reține decât că, la acest moment, reclamanta deține mai multe titluri executorii în cadrul dosarului de executare silită, titluri pe care le poate pune în executare conform dispozițiilor OG nr. 92/2003.
Instanța a respins ca nefondată cererea formulată de reclamantă pentru suma de 1698 lei debit începând cu data de 01.10.2011 până la data de 30.03.2015, debit reprezentând penalități de întârziere pentru următoarele considerente:
Din cuprinsul contractului nr.8128/19.10.2004 nu rezultă cuantumul penalităților, CAP.IV art. 11 din contract arătând că se datorează o penalitate zilnică potrivit normelor legale in vigoare, fără a se menționa cel puțin generic o astfel de normă.
Între părți au luat naștere raporturi juridice civile, în baza cărora pârâta, în schimbul folosinței spațiului concesionat, și-a asumat obligația de a plăti redevența prevăzută în contract.
Chiria astfel stabilită are natura juridică a veniturilor proprii la bugetul local al Consiliului Local al Municipiului T., iar din momentul în care se datorează, aceeași redevență reprezintă o creanță bugetară de încasat la bugetul local.
Prin consecință, astfel de venituri nu pot fi calificate ca fiind creanțe fiscale, în sensul prevederilor OG 92/24.12.2003, întrucât: 1) între părți nu s-a încheiat un raport juridic fiscal; 2) nici una dintre părți nu are calitatea de organ fiscal; 3) chiria convenită contractual este doar o categorie, lato sensu, a creanțelor bugetare, ca și creanța fiscală, dar nu are regimul juridic similar al acesteia din urmă.
A pune semnul egalității între sumele datorate cu titlu de redevență și cele datorate sub titlu de creanță fiscală (impozitul, taxa, acciza, etc.), ar conduce la calificarea juridică greșită a izvorului obligației juridice. Astfel, în timp ce redevența își află sediul material în convenția părților, reglementată în cauză de norme de drept privat, creanța fiscală își are sediul de reglementare în acte normative de drept public.
Prin urmare, prestațiile la care s-au obligat părțile prin contract, inclusiv prestația ce vizează cuantumul redevenței și termenul de exigibilitate al acesteia sunt supuse regimului juridic de drept comun.
Față de soluția data capetelor anterioare de cerere, se va respinge si capătul de cerere privind rezilierea contractului nr.8128/19.10.2004 si evacuarea pârâtului din imobilul care face obiectul acestuia, nefiind îndeplinite cerințele prevăzute de art. VII din contract.
Împotriva acestei sentințe civile a formulat apel reclamanta U. A. T. T.-DIRECȚIA DE ÎNTREȚINERE ȘI ADMINISTRARE PATRIMONIU, PRIN PRIMAR care a criticat-o ca fiind nelegală și netemeinică sub aspectul modului de soluționare a excepției lipsei de interes și a capătului de cerere privind obligarea pârâtului la plata majorărilor de întârziere, astfel:
1.A fost admisă, în mod greșit, lipsa de interes pentru suma de 5840 lei reprezentând debit restant pana la data de 30.09.2011.
În ceea ce privește excepția lipsei de interes apelanta solicită instanței să constatate faptul că, existând somații și titluri executorii pentru debitele calculate pana în anul 2011, reclamantul nu mai are interes a solicita aceste sume.
Consideră nelegală soluția instanței deoarece conform art. 33 cod proc.civ. "Interesul trebuie sa fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Cu toate acestea, chiar dacă interesul nu este născut și actual, se poate formula o cerere cu scop de a preveni încălcarea unui drept subiectiv amenințat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara. Reclamantul nu mai poate pune în executare, sub nicio formă, în anul 2015, titlurile executorii emise până în anul 2011.
Titlurile executorii și somațiile, emise pentru aceste sume, nu mai produc efecte juridice.
Aceste acte juridice sunt golite de conținut și de efecte juridice prin modificările aduse codului de procedura fiscală, începând cu data de 01.09.2011, potrivit cărora, organele de executare silita fiscală nu mai pot face nicun act de executare pentru aceste creanțe, astfel încât ele sa fie recuperate.
În acest context sumele individualizate până la data de 01.09.2011 prin emiterea actelor de executare silita fiscale, în anul 2015, ar rămâne imposibil de recuperat din lipsa mijloacelor concrete deoarece executorii fiscali ai Serviciului de Impozite și Taxe Locale nu mai au temei egal să le execute.
În aceste condiții, se solicită admitere apelului și schimbarea hotărârii apelate în sensul obligării pârâtului la plata sumei de 396 lei reprezentând debit restant până la data de 30.09.2011.
2. În ceea ce privește majorările de întârziere urmează să se constate că au fost calculate aplicându-se un procent de 2% pe lună, așa cum era prevăzut coeficientul de majorare și pentru neplata la termen a impozitelor și taxelor locale.
În condițiile în care debitul este tratat de instanță ca fiind fiscal (prin admiterea lipsei de interes prin care se recunoaște și se confirmă valabilitatea titlurilor executorii) apelanta consideră ca fiind nelegal ca, în momentul în care se judecată un calcul al penalităților, debitul este tratat ca fiind nefiscal și se resping majorările de întârziere.
In consecință, solicită obligarea pârâtei și la plata majorărilor de întârziere în sumă de 1698 lei.
Examinând cauza sub aspectul motivelor de apel invocate, Tribunalul constată că apelul nu este fondat.
Apelanta a criticat soluția instanței de fond, în primul rând, sub aspectul modului de soluționare a excepției lipsei de interes și a invocat în susținerea motivelor de apel dispozițiile art.33 C.proc.civ., potrivit cărora „Interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Cu toate acestea, chiar dacă interesul nu este născut și actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv amenințat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara.”
Acest text constituie o excepție de la regula potrivit căreia interesul trebuie sa fie născut și actual și permite promovarea unei cereri pentru care inițiatorul acesteia trebuie să justifice un interes, dar acesta nu este născut și actual fie pentru că nu a avut loc încălcarea dreptului, fie dreptul este afectat de o condiție sau un termen suspensiv care nu s-a împlinit. Condiția esențială pentru promovarea unei astfel de acțiuni este aceea de a preveni încălcarea unui drept subiectiv amenințat sau pentru a se produce o paguba iminentă care nu s-ar mai putea repara.
Reclamanta nu a justificat nici un interes ca o condiție premisă a formulării unei acțiuni preventive în condițiile art.33 teza a II a c.proc.civ., întrucât aceasta deține deja un titlu executoriu emis în temeiul dispozițiilor codului de procedură fiscală.
Conform art. 112, alin. 2 din O.G. nr. 92 din 2003 privind Codul fiscal, republicată, colectarea creanțelor fiscale se face în baza unui titlu de creanță sau al unui titlu executoriu, după caz.
Reclamanta a apreciat că până la data de 01.10.2011, sumele datorate de către pârâta sunt creanțe fiscale, motiv pentru care a emis somații și titluri executorii în cadrul dosarului de executare silită nr. 2006-_/2006.
În cauză, apelanta deține deja titluri executorii împotriva intimatului pentru sumele anterioare datei de 01.10.2011, iar formularea prezentei acțiuni în justiție pentru obținerea unui alt titlu executoriu, respectiv o hotărâre judecătoreasca, cu privire la aceeași suma de bani, nu îi poate aduce nici un folos practic, deoarece executarea silită a pârâtului se poate face în temeiul titlului executoriu existent deja în posesia reclamantei. Prin urmare, în mod corect a apreciat judecătorul fondului că prezenta acțiune este lipsită de interes pentru suma de 351,49 lei reprezentând debit restant pentru care au fost emise deja titluri executorii.
O acțiune în pretenții având același obiect este inadmisibilă întrucât s-ar crea posibilitatea ca împotriva aceluiași debitor, pentru aceeași sumă, creditorul să dețină două titluri executorii diferite, fapt ce nu poate fi acceptat.
Instanța nu poate analiza în cadrul unei acțiuni de drept comun natura juridică a creanțelor pentru care au fost emise deja titluri executorii, acestea putând fi contestate potrivit dispozitiilor legale în temeiul cărora au fost emise.
Atât timp cât titlurile executorii pe care le are creditoarea nu au fost anulate, acesta își produc efectele, inclusiv în ceea ce privește posibilitatea reclamantei de a le realiza prin executare.
Instanța nu poate reține decât că, la acest moment, apelanta deține mai multe titluri executorii în cadrul dosarului de executare silita, titluri pe care le poate pune în executare conform dispozițiilor OG nr. 92/2003.
Este neîntemeiat și motivul de apel care se referă la modul de soluționare a capătului de cerere prin care se solicită obligarea pârâtului la plata majorărilor de întârziere.
Din cuprinsul contractului nr.8128/19.10.2004 nu rezultă cuantumul penalităților, CAP.IV art. 11 din contract arătând că se datorează o penalitate zilnică potrivit normelor legale în vigoare, fără a se menționa cel puțin generic o astfel de normă.
Între părți au luat naștere raporturi juridice civile, în baza cărora pârâta, în schimbul folosinței spațiului concesionat, și-a asumat obligația de a plăti redevența prevăzută în contract.
Chiria astfel stabilită are natura juridică a veniturilor proprii la bugetul local al Consiliului Local al Municipiului T., iar din momentul în care se datorează, aceeași redevență reprezintă o creanță bugetară de încasat la bugetul local.
Prin consecință, astfel de venituri nu pot fi calificate ca fiind creanțe fiscale, în sensul prevederilor OG 92/24.12.2003, întrucât: 1) între părți nu s-a încheiat un raport juridic fiscal; 2) nici una dintre părți nu are calitatea de organ fiscal; 3) chiria convenită contractual este doar o categorie, lato sensu, a creanțelor bugetare, ca și creanța fiscală, dar nu are regimul juridic similar al acesteia din urmă.
A pune semnul egalității între sumele datorate cu titlu de redevență și cele datorate sub titlu de creanță fiscală (impozitul, taxa, acciza, etc.), ar conduce la calificarea juridică greșită a izvorului obligației juridice. Astfel, în timp ce redevența își află sediul material în convenția părților, reglementată în cauză de norme de drept privat, creanța fiscală își are sediul de reglementare în acte normative de drept public.
Prin urmare, prestațiile la care s-au obligat părțile prin contract, inclusiv prestația ce vizează cuantumul redevenței și termenul de exigibilitate al acesteia sunt supuse regimului juridic de drept comun.
Nu sunt aplicabile nici dispozițiile invocate de reclamantă, respectiv 1241 alin. 2 OG nr. 92/ 2003, „nivelul majorării de întârziere este de 2% din cuantumul obligațiilor fiscale principale neachitate în termen, calculată pentru fiecare lună sau fracțiune de luna”, așa cum s-a arătat mai sus chiria este o obligație bugetară nefiscală pentru a se aplica majorări în cuantumul prevăzut pentru obligațiile fiscale.
Reclamanta a arătat prin cererea de chemare în judecată cu care a învestit prima instanță că majorările calculate ulterior datei de 30.01.2014 sunt în cuantum de 2% /lună debit, respectiv 0,07% pe zi de întârziere conform H.C.L. al Municipiului T. nr. 36/27.02.2014, însă nu a depus la dosarul cauzei această hotărâre și nici nu a prezentat un calcul al majorărilor conform acestei hotărâri pentru perioada ulterioară datei de 30.01.2014.
Având în vedere toate considerentele expuse în temeiul art. 480 c.proc.civ. apelul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul civil declarat de apelanta-reclamantă U. A. T. T.-DIRECȚIA DE ÎNTREȚINERE ȘI ADMINISTRARE PATRIMONIU, PRIN PRIMAR, cu sediul procesual ales la Cabinet de Avocat T. G. situat în T., ..54, județul T., împotriva sentinței civile nr.1697 din data de 03 iunie 2015 pronunțată de Judecătoria T. în dosarul nr._, având ca obiect acțiunea în răspundere contractuală, în contradictoriu cu intimatul-pârât E. R. D., cu domiciliul în T., PODGORIILOR, nr. 6, ., J. T., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi 21 ianuarie 2016.
Președinte, Judecător, Grefier,
E. N. D. N. G. V. V.
Jud.fond H.I.
Red.tehnored.jud.N.E./25.01.2016
.>
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 958/2015. Tribunalul TULCEA | Actiune in raspundere contractuala. Decizia nr. 11/2016.... → |
|---|
