Pretenţii. Decizia nr. 551/2015. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 551/2015 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 10-06-2015 în dosarul nr. 551/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.551/2015
Ședința publică de la 10 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE:L. D. P.
Judecător: L. N.
Grefier: B. F. V.
Pe rol judecarea apelurilor civile privind pe apelanta – pârâtă A. R. A. SA, cu sediul în București, .. 3, .. 10, sector 3 și cu sediul procesual ales în la av. D. G., în C. ., jud. C. și pe apelantul – intimat – reclamant L. V. C., cu domiciliul în Tulcea, ., jud. Tulcea, împotriva sentinței civile nr. 3299/28.11.2014, pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – intervenient forțat - pârât M. I., cu domiciliul în Tulcea, ., .. C, ., având ca obiect pretenții.
Dezbaterile asupra apelurilor civile au avut loc în ședința publică din data de 27 mai 2015, susținerile părții fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, având nevoie de timp pentru studiul actelor și lucrărilor dosarului, instanța a amânat pronunțarea la această dată, când a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL,
Asupra apelurilor civile de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea la data de 6.03.2014 sub nr._ reclamantul Lețcu V. C. a formulat acțiune în contradictoriu pârâta Societatea de A. - R. A. SA și intervenientul forțat M. I., solicitând instanței obligarea pârâtei la plata sumei de 3.180 lei reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat ca urmare a evenimentului rutier produs la data de 22.01.2014, plata penalităților de 0,2% pe zi întârziere, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea în fapt a acțiunii, reclamantul a precizat că este proprietar al autoturismului marca Opel A. cu nr. de înmatriculare_, care la data de 22.01.2014, fiind condus de mama acestuia, a fost implicat într-un accident rutier produs pe . Tulcea, din vina intervenientului forțat M. I., care conducea autoturismul cu numărul de înmatriculare_, asigurat RCA la Societatea de A. - R. A. SA.
Reclamantul precizează că părțile s-au prezentat la sediul pârâtei unde a fost încheiat constatul amiabil in caz de accident, conducătorii auto au dat declarații și s-au efectuat fotografii pentru a evidenția daunele produse ambelor autoturisme, fiind deschis dosarul de dauna nr. TL 1014 DA_.
Susține reclamantul că din dosarul de daună rezulta ca accidentul s-a produs ca urmare a culpei conducătorului auto asigurat al pârâtei, care nu a respectat o distanta suficienta fata de autovehiculul său, cel în cauză și-a recunoscut vinovăția, dar cu toate acestea pârâta a refuzat acordarea despăgubirilor motivând ca nu ar fi întrunite condițiile răspunderii civile delictuale a proprietarului autovehiculului asigurat.
A precizat reclamantul că ulterior a solicitat reexaminarea dosarului de dauna si revenirea asupra deciziei de respingere, a procedat, prin avocat, la îndeplinirea procedurii prealabile a informării prevăzute de dispozițiile art. 193 din Legea 196/2002, însă pârâta nu a înțeles sa dea curs încercării de soluționare pe cale amiabila a litigiului.
În privința contravalorii prejudiciului, reclamantul a arătat că daunele si costurile de reparații au fost evaluate la un service auto agreat de pârâtă, astfel cum rezulta din devizul estimativ din data de 26.02.2014 emis de .. Tulcea pentru suma totala de 3.180 lei, reprezentant piese de schimb necesare si manopera aferenta.
Pârâta Societatea de A. - R. A. SA a formulat întâmpinare prin care a invocat pe cale de excepție insuficienta timbrare a cererii de chemare în judecată, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată. S-a arătat, în esență, că vinovăția asiguratului nu reiese cu certitudine din probele administrate și nu există posibilitatea acordării de despăgubiri pe cale amiabilă, întrucât din analiza documentelor si a imaginilor aferente dosarului de daună rezulta neîndeplinirea condițiilor de răspundere civilă a conducătorului autovehiculului asigurat.
A susținut pârâta că avariile existente la nivelul celor doua autovehicule ce ar fi fost implicate in evenimentul rutier nu confirma dinamica declarata de conducătorii auto, existând indicii temeinice că responsabilitatea pentru producerea evenimentului rutier nu ar aparține intervenientului forțat.
Se arată că pentru clarificarea acestor aspecte s-a apelat la serviciile unui expert care a analizat mecanismul de producere si circumstanțele evenimentului rutier, concluzionând că avariile existente la nivelul celor doua autoturisme nu sunt susținute, amprenta, natura si gradul de avariere prezintă aspecte de vechime si puteau rezulta in urma unor evenimente anterioare si separate celui care formează obiectul dosarului de dauna analizat, iar avariile existente la partea din spate a autoturismului condus de reclamant nu puteau fi generate in contextul dinamicii declarate de conducătorii auto, al traiectoriei autoturismului condus de asigurat, a distantei de mers in raport cu autoturismul din fata sa. Totodată, pârâta susține că expertul ar mai fi stabilit că la nivelul pieselor care ar fi putut intra in contact nu se observa schimbul de material ori transferul de culoare, iar evenimentul rutier nu s-a comis in condițiile declarate de conducătorii auto ci in oricare alte împrejurări, a unei alte dinamici.
Referitor la obligarea la plata penalităților de întârziere, pârâta a susținut că cererea este nefondată, având in vedere ca se invoca imposibilitatea producerii daunelor din culpa intervenientului forțat, iar prin respingerea cererii de chemare în judecată urmează a fi respinsă si cererea accesorie.
Totodată, pârâta a precizat că in ipoteza in care din probele administrate va reieși culpa asiguratului, obligarea societarii la plata penalităților ar trebuie să sa dispună doar de la data pronunțării hotărârii, conform art. 36 alin. 5 din Ordinul 14/2011, fiind incidente prevederile art. 45 și art. 36 alin. 5 din Ordinul 14/2011.
Prin cererea precizatoare depusă la data de 16.09.2014 reclamantul a indicat valoarea penalităților evaluate provizoriu la suma de 228 lei, calculate de la data refuzului de acordare a despăgubirii, 29.01.2014, până la data introducerii cererii de chemare în judecată.
Soluționând cauza, Judecătoria Tulcea prin sentința civilă nr. 3299 din data de 28 noiembrie 2014 a respins excepția insuficientei timbrări a acțiunii, invocată de pârâtă, ca nefondată.
De asemenea, a admis acțiunea având ca obiect pretenții formulată de reclamantul LEȚCU V. C., în contradictoriu cu pârâta A. – R. A. SA și intervenientul forțat M. I., a obligat pârâta la plata sumei totale de 3.408 lei către reclamant, din care 3.180 lei reprezentând contravaloare reparații autovehicul și 228 lei penalități de întârziere, precum și la plata cheltuielilor de judecată către reclamant, în cuantum de 748 lei.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că,din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că la data de 22.01.2014, autoturismul marca Opel A. cu nr. de înmatriculare_ proprietatea reclamantului, condus de Lețcu F., mama acestuia, a fost implicat într-un accident rutier provocat de intervenientul forțat M. I., care se afla la volanul autovehiculului cu numărul de înmatriculare_, asigurat RCA la Societatea de A. - R. A. SA, conform poliței nr._ cu valabilitate de la 29.11.2013 până la 28.05.2014. Accidentul a avut loc pe . Tulcea, în apropiere de Spitalul Județean, autovehiculul reclamantului fiind lovit din spate de cel condus de intervenientul forțat.
Cei doi conducători auto au completat formularul de constatare amiabilă de accident, iar intervenientul forțat M. I. și-a recunoscut vina în producerea evenimentului rutier, menționând acest lucru și în cuprinsul formularului (fila nr. 36). Au fost întocmite formalitățile specifice la sediul asiguratorului, fiind deschis dosarul de daună nr. TL1014DA000037, iar un angajat al pârâtei a constatat avariile produse la autoturismul reclamantului.
Prin adresa nr. 109/29.01.2014 pârâta i-a comunicat reclamantului refuzul cu privire la cererea de despăgubire, motivând ca „din analiza documentelor precum și a imaginilor aferente dosarului de daună a rezultat că nu sunt întrunite condițiile de răspundere civilă a proprietarului/conducătorului autovehiculului asigurat A. SA”.
Ulterior, reclamantul a solicitat reexaminarea dosarului de dauna si revenirea asupra deciziei de respingere, printr-o cerere trimisă prin e-mail la data de 12.02.2014, însă pârâta nu a dat curs cererii acestuia.
Reclamantul a depus la dosar în copie comanda și devizul de lucrări pentru reparațiile efectuate la autoturismul avariat, întocmite de unitatea service auto . Tulcea, din care rezultă că valoarea acestora este de 3.180 lei.
Intervenientul forțat M. I. și-a recunoscut vina în producerea accidentului și în fața instanței, prin precizările făcute la termenul de judecată din data de 2.07.2014.
Prin raportul de expertiza tehnică efectuată în cauză de expert D. M. A. s-a stabilit că impactul dintre cele două autovehicule s-a produs sub forma unei coliziuni între partea din față a autoturismului marca Skoda condus de intervenientul forțat M. I. și partea din spate dreapta a autoturismului marca Opel condus de Lețcu F., după o poziție dezaxată a axelor longitudinale ale celor două autoturisme.
Expertul a arătat că această dinamică corespunde situației descrise de cei doi conducători auto în actele premergătoare deschiderii dosarului de daună, din care reiese că în timp ce autoturismul marca Skoda efectua manevra de viraj dreapta de pe .. luliu M. din mun. Tulcea, către spital, pe un carosabil alunecos cu mâzgă, nu a mai reușit să frâneze într-un spațiu util de siguranță în raport cu autoturismul marca Opel, care după ce efectuase virajul la stânga de pe . la culoarea verde a semaforului, a frânat brusc în spatele altui autovehicul oprit în trafic. S-a precizat că în urma impactului s-au produs avarii la cele două autoturisme, corespunzător unei mișcări de penetrare până la nivelul armăturii barei din față a autoturismului Skoda în panoul și armătura barei din spate a autoturismului Opel aflat în mișcare de frânare până la oprire.
Referitor la valoarea reparațiilor necesare pentru daunele produse la autovehiculul reclamantului, expertul a precizat că suma de 3.180 lei achitată de acesta este reală, având în vedere avariile suferite.
Raportul de expertiză nu a fost contestat de niciuna dintre părți.
În drept, potrivit art. 248 alin. 1 din codul de procedură civilă „instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei”.
Analizând cu prioritate excepția insuficientei timbrări a acțiunii, invocată de pârâtă, instanța a respins-o ca nefondată, în condițiile în care reclamantul a achitat taxa judiciară de timbru în cuantumul comunicat în procedura de verificare și regularizare a cererii de chemare în judecată, iar ulterior, prin cererea precizatoare depusă la data de 16.09.2014 a indicat valoarea penalităților evaluate provizoriu la suma de 228 lei și a achitat taxe de timbru aferentă acestei sume.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale potrivit art. 1349 alin. 1 și 2 din Codul civil, în sensul că orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, iar cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.
Totodată, instanța a avut în vedere și dispozițiile art. 2223 alin 1 din Codul civil, potrivit cărora „în cazul asigurării de răspundere civilă, asigurătorul se obligă să plătească o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde potrivit legii față de terțele persoane prejudiciate și pentru cheltuielile făcute de asigurat în procesul civil.”
De asemenea, conform art. 49 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule, precum și pentru cheltuielile făcute de asigurați în procesul civil, în conformitate cu legislația în vigoare.
Din analiza probatoriului administrat în cauză, instanța a constatat că s-a făcut dovada vinovăției conducătorului auto M. I. în producerea accidentului, fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, iar datorită faptului că autovehiculul condus de acesta era asigurat RCA, sunt întrunite și cerințele legale pentru răspunderea specială a asigurătorului. Prin raportul de expertiză s-a dovedit că dinamica producerii accidentului corespunde descrierii făcute de cei doi conducători auto și rezultă fără dubiu vinovăția intervenientului forțat M. I., situație în care asigurătorul este obligat să suporte despăgubirile pentru prejudiciul cauzat reclamantului.
Cu privire la valoarea prejudiciului, instanța a reținut că s-a făcut dovada cuantumului acestuia, atât prin înscrisurile depuse de reclamant, cât și în urma expertizei tehnice.
Instanța a avut în vedere și poziția procesuală a pârâtei, care nu a contestat raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză, asumându-și astfel concluziile acestuia privind dinamica producerii accidentului și valoarea reparațiilor autovehiculului.
Față de argumentele expuse, instanța a admis acțiunea reclamantului și a obligat pârâta la plata sumei de 3.180 lei cu titlul de contravaloare despăgubire.
Referitor la cererea reclamantului de obligare la plata penalităților de 0,2 % pe zi de întârziere, instanța a reținut că potrivit art. 37 din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule „dacă asigurătorul RCA nu își îndeplinește obligațiile în termenele prevăzute la art. 36 sau și le îndeplinește defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea, la suma de despăgubire cuvenită, care se plătește de asigurător, se aplică o penalizare de 0,2%, calculată pentru fiecare zi de întârziere”.
Reclamantului i s-a comunicat refuzul cu privire la cererea de despăgubire prin adresa nr. 109/29.01.2014, situație în care acesta are dreptul la penalizați de întârziere calculate de la momentul respectiv.
Nu sunt aplicabile dispozițiile art. 45 și respectiv ale art. 36 alin. 5 din Ordin în sensul că despăgubirile s-ar fi cuvenit reclamantului de la data la care asigurătorul primește hotărârea judecătorească definitivă cu privire la suma pe care este obligat să o plătească, astfel cum a susținut pârâta prin întâmpinare. Această situație vizează împrejurarea în care, existând o hotărâre judecătorească definitivă pentru plata unor despăgubiri, asigurătorul refuză îndeplinirea obligației, ceea ce nu este cazul în speța de față.
Ca atare, pârâta a fost obligată și la plata către reclamant a penalităților de 0,2 % pe zi de întârziere, calculate de la data refuzului de acordare a despăgubirii, 29.01.2014, până la data introducerii cererii de chemare în judecată, în cuantum de 228 lei.
În temeiul art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă, pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată către reclamant în cuantum de 748 lei, din care 248 lei taxa judiciară de timbru și 500 lei onorariu expert.
Împotriva acestei sentințe civile, în termen legal a formulat apel pârâta Societatea de A. - R. A. SA, criticând-o sub aspectul nelegalității și al netemeiniciei.
A arătat apelanta că, instanța de fond a dispus în mod greșit obligarea sa la plata penalităților de întârziere raportat la dispozițiile art. 36 alin. 1 și art. 45 alin. 3 din ordinul nr. 5/2010.
Apelanta înțelege să critice hotărârea sub aspectul momentului la care reclamantul pretinde penalități de întârziere, și arată faptul că obligarea sa la plata penalităților se pute face doar de la data comunicării hotărârii, conform art. 36 alin. 1 din Ordinul nr. 5/2010.
A mai arătat că, potrivit art. 45 alin. 3 din Ordinul nr. 5/2010, despăgubirile se stabilesc prin hotărâre judecătorească, în cazul în care nu se pot trage concluzii cu privire la persoana răspunzătoare de producerea prejudiciului, la cauzele și împrejurările producerii accidentului, precum și la cuantumul prejudiciilor produse.
Astfel, consideră apelantă că în cauză devine incident art. 36 alin. 1 din Ordinul nr. 5/2010, potrivit căruia despăgubirea se plătește de către asiguratorul RCA în maximum 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii răspunderii și cuantificării daunei, solicitat în scris de către asigurator, sau de la data la care asiguratorul a primit o hotărâre judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească.
Așadar, în ipoteza valorificată chiar de instanța de fond, penalitățile încep să curgă de la comunicare hotărârii.
În concluzie, apelanta a solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței atacate în sensul înlăturării din dispozitiv a obligației pârâtului de a achita penalități de întârziere, sau în subsidiar obligarea pârâtului de a achita penalități de întârziere de la data comunicării hotărârii și până la plata debitului efectiv.
Intimatul reclamant L. V. C. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, menținerea ca temeinca si legala a sentintei civile nr. 3299/28.11.2014 și obligarea apelantei la suportarea cheltuielilor de judecata intreprinse de intimat in apel, și apel incident prin care a solicitat obligarea apelantei parate la suportarea penalitatilor de întârziere calculate de la data avizarii dosarului de dauna si pana la plata efectiva si integrala a despăgubirilor, iar in subsidiar, obligarea paratei la suportarea penalitatilor de intarziere calculate de la data comunicării hotararii atacate si pana la data plații efective.
A arătat apelantul că, nici în prezent parata-intimata, chiar daca are cunoștința si recunoaște temeinicia pretențiilor solicitate de către reclamant, nu a inteles sa efectueze nicio plata in contul daunelor suferite in urma evenimentului asigurat RCA.
Mai precizază apelantul ca, in virtutea principiului limitelor caracterului devolutiv al apelului, singura critica a apelantei adusa soluției date de către instanta de fond capatului accesoriu al cererii privind obligarea la plata penalitatilor de intarziere, consta in momentul de la care parata poate fi obligata la penalitati de intarziere si nu faptul ca ar datora debitul principal sau pe cel accesoriu.
Societatea apelanta-parata a criticat pe calea apelului faptul că, prin hotararea de fond a fost obligata la suportarea penalitatilor calculate pe o perioada greșita, necriticand insa valoarea penalitatilor.
Invoca in aparare parata ca potrivit dispoziilor art. 45 (3) din Ordinul 5/2010 despăgubirile se stabilesc prin hotarare judecătoreasca in cazul in care nu se pot trage concluzii cu privire la persoana raspunzatoare de producerea prejudiciului, iar parata ar fi in afara oricărei răspunderi. |
A mai arătat apelantul că, parata nu s-a aflat .>imposibilitate de a stabili persoana raspunzatoare asa cum dispune textul de lege, ci a refuzat in mod neintemeiat sa despagubeasca persoana prejudiciata in urma riscului asigurat RCA.
Susține apelantul drept temeinica si legala soluția data de către instanta de fond capatului accesoriu constând in obligarea paratei la suportarea penalitatilor de intarziere de vreme ce regula e aceea de plata si executare voluntara a obligațiilor legale, iar numai in caz excepțional, cand nu se pot stabili in mod efectiv imprejurarile in care s-a produs evenimentul, sa se solicite concursul instantei de judecata.
În ceea ce privește apelul incident formulat, s-a mai arătat că, insasi critica adusa soluției primei instante este una pur formala de vreme ce apelanta recunoaște drept datorate penalitatile de intarziere calculate de la data comunicării hotararii apelate si pana la data plații debitului principal.
De asemenea, reiterează observația potrivit careia apelanta nu a inteles sa plateasca valoarea despăgubirilor stabilite prin hotararea judecătoreasca ce i-a fost comunicata nici pana la data prezentei cu toate că prin apelul formulat nu a adus nicio critica soluției date cu privire acestea.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 472, art. 476 – 478 din Codul de procedură civilă.
Analizând cauza în raport de criticile susținute în apel, precum și sentința civilă atacată, tribunalul constată că apelurile sunt neîntemeiate potrivit celor ce succed:
La data de 22.01.2014, autoturismul marca Opel A. cu nr. de înmatriculare_, proprietatea apelantului a fost implicat într-un accident rutier provocat de intervenientul forțat M. I., care se afla la volanul autovehiculului cu numărul de înmatriculare_, asigurat RCA la Societatea de A. - R. A. SA, conform poliței nr._ cu valabilitate de la 29.11.2013 până la 28.05.2014.
Cei doi conducători auto au completat formularul de constatare amiabilă de accident, iar intervenientul forțat M. I. și-a recunoscut vina în producerea evenimentului rutier.
În consecință, a fost înregistrat dosarul de daună nr. TL1014DA000037/23.01.2014.
Prin adresa nr. 109/29.01.2014 apelanta-pârâtă i-a comunicat apelantului- reclamant refuzul cu privire la cererea de despăgubire, motivând ca „din analiza documentelor precum și a imaginilor aferente dosarului de daună a rezultat că nu sunt întrunite condițiile de răspundere civilă a proprietarului/conducătorului autovehiculului asigurat A. SA”.
La data de 12.02.2014, reclamantul a solicitat reexaminarea dosarului de dauna si revenirea asupra deciziei de respingere, cerere la care pârâta nu a dat curs.
Reclamantul a depus la dosar în copie comanda și devizul de lucrări pentru reparațiile efectuate la autoturismul avariat, întocmite de unitatea service auto .. Tulcea, din care rezultă că valoarea acestora este de 3.180 lei.
Prin Raportul de expertiză tehnică auto efectuată în cauză rezultă că valoarea reparațiilor în sumă de 3.180 lei a fost cauzată din vina exclusivă a asiguratului RCA.
Cu privire la întinderea obiectului cauzei relativ la cuantumul penalităților pretinse, tribunalul reține următoarele:
Prin cererea precizatoare din data de 16 septembrie 2014, reclamantul a indicat valoarea penalităților pe care le solicită, respectiv suma de 228 lei, reprezentând 0,2 % din valoarea pagubei conform art. 37 din Ordinul nr. 14/2011, calculat de la data de 29.01.2014, data refuzului de acordare, și până la data introducerii cererii de chemare în judecată, 06.03.2014.
Conform principiului disponibilității, reclamantul are libertatea de a fixa cadrul procesual cât și limitele judecății, instanța neputând hotărî decât asupra a ceea ce formează obiectul cererii deduse judecății.
De asemenea, potrivit art. 478 alin. 3 din N.C.P.C., ,,În apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot formula pretenții noi.”
În consecință, solicitarea apelantului-reclamant de obligare în apel a apelantei pârâte la plata penalităților cuvenite de la data de avizării dosarului de daună, 23.01.2014, și până la plata integrală a despăgubirilor, constituie o modificare nepermisă a obiectului acțiunii.
Este adevărat că, prin cererea introductivă, s-a solicitat obligarea pârâtei la suportarea penalităților de întârziere în cuantum de 0,2 % conform art. art. 37 din Ordinul nr. 14/2011 fără a se preciza cunatumul și nici perioada pentru care sunt pretinse. Scopul cererii precizatoare este de a stabili pretenția concretă sub aspectul întinderii și a modului de calcul, precizările putând avea drept finalitate inclusiv restrângerea obiectului cererii.
În consecință, în mod corect, prima instanță a avut în vedere cele pretise prin cererea precizatoare, care au stat și la baza stabilirii taxei de timbru, fapt care poate să aibă caracter provizoriu, așa cum susține apelantul –reclamant, numai pentru situația în care intervine o modificare a cererii de chemare în judecată cu respectarea prevederilor art. 204 din N.C.P.C. sau pentru cazul în care se constată că a fost efectuat un calcul eronat.
Cu privire la perioada pentru care sunt cuvenite penalitățile, tribunalul reține următoarele:
Potrivit art. 37 din Anexa nr. 1 a Ordinului Nr. 14 din 29 noiembrie 2011 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule emis de președintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, ,, Dacă asigurătorul RCA nu își îndeplinește obligațiile în termenele prevăzute la art. 36 sau și le îndeplinește defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea, la suma de despăgubire cuvenită, care se plătește de asigurător, se aplică o penalizare de 0,2%, calculată pentru fiecare zi de întârziere.”
Tribunalul constată că asigurătorul și-a îndeplinit în mod defectuos obligațiile prevăzute de art. 36, astfel că în cauză este aplicabil art. 37.
Asigurătorul, prin notificarea nr. 109/29.01.2014, a comunicat refuzul de acordare a despăgubirii, arătând că nu sunt întrunite condițiile răspunderii asiguratului, concluzie desprinsă numai din analiza documentelor și a planșelor fotografice depuse de păgubit.
Se reține că, potrivit art. 36 alin. 3 și 4 din ordin, asigurătorul poate desfășura investigații privind producerea accidentului, în condițiile în care respectivul accident nu face obiectul unor cercetări efectuate de autoritățile publice, având obligația să comunice asiguratului și păgubitului această intenție.
De asemenea, potrivit art. 42 din ordin, despăgubirile sunt acordate în baza dovezilor prezentate de părți, coroboratecu propriile constatări ale asigurătorului, rezultate în urma examinării reparațiilor executate la vehicul, dar și investigații în legătură cu dinamica accidentului, obligații pe care asigurătorul nu le-a respectat.
Este adevărat că, potrivit art. 45 alin. 3 din ordin, despăgubirile se stabilesc prin hotărâre judecătorească, în cazul în care nu se pot trage concluzii cu privire la persoana răspunzătoare de producerea prejudiciului, la cauzele și împrejurările producerii accidentului, precum și la cuantumul prejudiciilor produse, situații în care despăgubirea se plătește în termen de 10 zile de la data data primirii acestei hotărâri, astfel cum este prevăzut în art. 36 alin. 5.
În speță nu sunt însă aplicabile aceste norme, întrucât demersul judiciar pendinte a fost determinat de îndeplinirea defectuasă a obligațiilor de către asigurător, situație în care sunt aplicabile prevederile art. 37.
În concluzie, tribunalul reține că sentința apelată este legală și temeinică astfel că o va menține ca urmare a respingeri ica neîntemeite a apelurilor declarate în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelurile civile privind pe apelanta – pârâtă A. R. A. SA, cu sediul în București, .. 3, .. 10, sector 3 și cu sediul procesual ales în la av. D. G., în C. ., jud. C. și pe apelantul – intimat – reclamant L. V. C., cu domiciliul în Tulcea, ., jud. Tulcea, împotriva sentinței civile nr. 3299/28.11.2014, pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – intervenient forțat - pârât M. I., cu domiciliul în Tulcea, ., .. C, ., având ca obiect pretenții ca neîntemeiate și păstrează sentința apelată ca legală și temeinică.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 10 iunie 2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
L. D. P. L. N. B. F. V.
Red.sent.civ.jud.G.N.
Red/Tehnored.dec.civ.jud. N.L./08.07.2015
Tehnored.gref.B.F.V./08.07.2015/5 ex.
.>
| ← Pretenţii. Decizia nr. 7/2014. Tribunalul TULCEA |
|---|
