Situaţie juridică minor. Sentința nr. 736/2013. Tribunalul VASLUI
Comentarii |
|
Sentința nr. 736/2013 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 11-09-2013 în dosarul nr. 2975/89/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 736
Ședința publică de la 11 Septembrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE D. E. S.
Grefier D. T.
Ministerul Public reprezentat de procuror A. C. E. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul V.
Pe rol se află judecarea cauzei civile minori și familie privind pe reclamanta Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului V., cu sediul în Moara Grecilor, Șoseaua Națională V. -Iași, nr.l, reprezentată legal de domnul I. A. Ș., director general în contradictoriu cu pârâții B. V. cu domiciliul în . și C. M., cu domiciliul în .,jud.V., având ca obiect situație juridică minor protecția și promovarea dreptului copilului Legea 272/2004.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul reclamantei, consilier juridic O. I. C.,lipsă fiind pârâții B. V. și C. M..
S-a expus referatul cauzei de către grefier care a relevat faptul că: procedura de citare este legal îndeplinită; cauza este la primul termen de judecată; s-a solicitat judecata cauzei în lipsă; conform art. 242 alin. 1 pct. 2 C.; minorul ce face obiectul cauzei de față are vârsta de peste 10 ani.
S-au verificat actele și lucrările dosarului, după care:
Consilier juridic O. I. C., depune la dosar delegația de reprezentare a reclamantei în instanță.
Verificând din oficiu competența instanței de a soluționa prezenta cerere, în temeiul dispozițiile art.131 alin. 1 Cod proc. civilă, raportat la dispozițiile art. 124 alin.1 din Legea 272/2004, tribunalul constată că este competent general, material și teritorial să judece prezenta cauză.
Instanța constată că pârâtul B. V. primește termen în cunoștință, conform prevederilor art. 229 alin. 1 Cod procedură civilă, având în vedere că a semnat personal de primire a citației pentru acest termen.
Instanța aduce la cunoștință părților prezente că în conformitate cu dispozițiile art. 24 alin. 2 raportat la art.125 alin.2 din Legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, s-a procedat la ascultarea în camera de consiliu a minorului B. I. care și-a dat acordul cu privire la măsura plasamentului la Serviciul Alternativ de tip familial Negrești, deja locuiește în acest centru din vara acestui an. A mai arătat minorul că va trece în clasa a V-a.
Instanța cere părților prezente să precizeze dacă are alte cereri de formulat în cauză.
Reclamanta prin reprezentant, având cuvântul, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv a celor care au fost atașate deja cererii de chemare în judecată și declară că nu mai are alte probe de propus sau alte cereri de formulat.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că este de acord cu proba cu acte solicitată de reclamantă prin reprezentantul legal și declară că nu mai are alte probe de propus sau alte cereri de formulat.
Având în vedere că părțile nu au mai formulat alte cereri și văzând proba cu înscrisuri solicitată atât prin cererea de chemare în judecată cât și la acest termen de judecată, în conformitate cu art. 238 alin. 1 C.pr.civilă, instanța, estimează durata necesară cercetării procesului la o zi.
În baza art. 255 C.pr.civilă încuviințează proba cu acte solicitată de reclamantă prin reprezentant legal ca fiind utilă și admisibilă pentru o justă soluționare a cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat instanța acordă cuvântul la dezbateri.
Consilier juridic O. I. C. având cuvântul, solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată urmând ca instanța să dispună asupra menținerii măsurii de protecție specială, respectiv înlocuirea plasamentului pentru copilul B. I. de la asistentul maternal profesionist N. I., cu măsura plasamentului la Serviciul Alternativ de Protecție de Tip Familial din cadrul Complexului de Servicii Comunitare Negreștia copilului B. V. și delegarea exercițiului drepturilor și obligațiilor părintești șefului Complexului de Servicii Comunitare Negrești.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, consideră că cererea reclamantei este întemeiată întrucât copilul B. I. se află în dificultate și are nevoie în continuare de protecție specială a plasamentului așa cum a solicitat reclamanta, aceasta în condițiile în care din anul 2007 copilul beneficiază de măsură de protecție specială întrucât mama nu a mai luat legătura cu copilul,iar tatăl nu are condiții materiale pentru a se ocupa în mod corespunzător de creșterea educarea și îngrijirea acestuia.
Arată că inițial copilul a fost în plasament la asistent maternal profesionist N. I. care încă a arătat printr-o cerere adresată reclamantei că nu se mai poate ocupa de copil întrucât acesta are un comportament violent fizic și verbal fiind necesară înlocuirea persoanei la care copilul să fie în continuarea în plasament, o instituție de această dată în condițiile în care din certificatele de orientare școlară, acesta este orientat către o unitate de învățământ specială din Negrești, având în vedere vși problemele sale de sănătate.
Pentru aceste motive, pun concluzii de admitere a acțiunii așa cum a fost formulată și susținută de reprezentantul reclamantei ,urmând ca instanța să dispună asupra menținerii măsurii de protecție specială, respectiv înlocuirea plasamentului pentru copilul B. I. de la asistentul maternal profesionist N. I., cu măsura plasamentului la Serviciul Alternativ de Protecție de Tip Familial din cadrul Complexului de Servicii Comunitare Negreștia copilului B. V. și delegarea exercițiului drepturilor și obligațiilor părintești șefului Complexului de Servicii Comunitare Negrești.
.
Instanța, declară dezbaterile închise și lasă cauza în pronunțare, după care s-a trecut la deliberare conform art.394 alin.1 Cod procedură civilă, dându-se sentința de față.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 05.08.2013 sub nr._ reclamanta Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului V. a chemat în judecată pe pârâții B. V. cu domiciliul în . și C. M., cu domiciliul în .,jud.V., pentru a se pronunța asupra instanța să dispună asupra menținerii măsurii de protecție specială, respectiv înlocuirea plasamentului pentru copilul B. I. de la asistentul maternal profesionist N. I., cu măsura plasamentului la Serviciul Alternativ de Protecție de Tip Familial din cadrul Complexului de Servicii Comunitare Negrești a copilului B. V. și delegarea exercițiului drepturilor și obligațiilor părintești șefului Complexului de Servicii Comunitare Negrești.
În fapt reclamanta a arătat că, copilul B. I., născut la data de 05.07.2000 în corn. Todirești, jud. V., fiul lui B. V. și C. M., beneficiază de măsură de protecție specială, respectiv plasament la asistentul maternal profesionist N. I., conform Hotărârii nr. 191/2007 emisă de Comisia pentru Protecția Copilului V..
Mama copilului din prezenta cauză este separată de pârâtul B. V. iar în prezent nu deținem informații cu privire la domiciliul ei actual. Tatăl, B. V., nu are condiții materiale și financiare pentru creșterea, educarea și îngrijirea copilului B. V.. De asemenea reclamanta arată că părinții nu au menținut legătura cu I. de la instituirea măsurii de protecție specială și până în prezent.
Conform declarației înregistrată cu nr._/ 09.07.2013, a.m.p.N. I. nu mai poate să se ocupe de creșterea, îngrijirea și educarea copilului B. I., întrucât acesta manifestă un comportament violent verbal și fizic, iar prin Certificatul de orientare școlară și profesională cu nr. 121/19.06.2013, copilul este orientat către unitatea de învățământ special CSEI Negrești.
Potrivit prevederilor art.130 din Legea nr. 272/2004, asistentul social din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului V. a întocmit raportul de evaluare psihosocială privind copilul B. V..
În drept reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 58 alin. 1) litera (c), art. 61 alin. 2) litera (a), art. 62 alin (2), art. 130 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea dreptului copilului.
În dovedirea cererii reclamanta a depus la dosarul cauzei documentația întocmită cu prilejul verificării situației psihosociale a copilului.
Pârâții legal citați nu s-au prezentat în fața instanței.
Analizând cererea reclamantei în raport de dispozițiile cuprinse în legea specială și a actelor din dosar, instanța constată că aceasta este întemeiată, urmând a fi admisă pentru următoarele considerente:
Minorul B. I. se află în dificultate, deoarece nu poate fi lăsat în grija părinților săi, din motive neimputabile acestora, acesta fiind și motivul care a determinat instituirea plasamentului acestuia la a.m.p. N. I. conform Hotărârii nr. 191/2007 emisă de C. P. C V..
Nu există posibilitatea reintegrării minorului în familia naturală sau extinsă.
Având în vedere tulburările grave de comportament manifestate de copil și imposibilitatea asistentului maternal de a se ocupa în continuare de îngrijirea acestuia, Tribunalul apreciază că măsura propusă de reclamantă, menținerea plasamentului, dar cu schimbarea locației la Serviciul Alternativ de Protecție de Tip Familial din C. Complexului de Servicii Comunitare Negrești, corespunde interesului superior al copilului, și ca atare o va confirma.
Se va face aplicarea art. 62 alin.4 din Legea nr. 272/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamanta Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului V. în contradictoriu cu pârâții B. V. cu domiciliul în . și C. M., cu domiciliul în ..
Dispune menținerea măsurii de protecție specială a plasamentului instituită pentru copilul B. I., născut la data de 05.07.2000, C.N.P._,în sensul înlocuirii plasamentului de la asistentul maternal profesionist N. I., cu plasamentul acestuia la Serviciul Alternativ de Protecție de Tip Familial din cadrul Complexului de Servicii Comunitare Negrești.
Dispune delegarea exercițiului drepturilor părintești privind pe copil șefului de complex.
Definitivă și executorie.
Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare, apel care se depune la Tribunalul V..
Pronunțată în ședința publică, azi, 11 Septembrie 2013
Președinte, D. E. S. | ||
Grefier, D. T. |
Red.S.D.E./23.09.2013
Tehmnored.T.D./27.09.2013
Ex.6/27.09.2013
..10.2013
ROMÂNIA Tribunalul V. Sediul ., nr.54 | |||
Dosar nr._ Obiectul cauzei: Legea nr. 272/2004 Reclamant: D.G.A.S.P.C. V.
|
PROCES VERBAL
încheiat azi, 11.09.2013
În conformitate cu dispozițiile art. 24 alin. 2 raportat la art.125 alin.2 din Legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, s-a procedat la ascultarea în camera de consiliu a minorului B. V.,fiul lui B. V. și C. M., născut la data de 05.07.2000, C.N.P._.
La audiere minorul B. V., a arătat că în prezent care și-a dat acordul cu privire la măsura plasamentului la Serviciul Alternativ de tip familial Negrești, deja locuiește în acest centru din vara acestui an. A mai arătat minorul că va trece în clasa a V-a.
La ascultarea minorei nu au participat părinții.
Prezentul proces-verbal s-a încheiat întru-un exemplar, urmând a fi atașat dosarului.
PREȘEDINTE GREFIER,
S. D. E. T. D.
← Situaţie juridică minor. Sentința nr. 976/2013. Tribunalul VASLUI | Situaţie juridică minor. Sentința nr. 973/2013. Tribunalul VASLUI → |
---|