Situaţie juridică minor. Sentința nr. 1019/2014. Tribunalul VASLUI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1019/2014 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 23-10-2014 în dosarul nr. 2407/89/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1019
Ședința publică de la 23 Octombrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE E. R. I.
Grefier D. T.
Ministerul Public reprezentat de procuror G. R. din cadrul
Parchetului de pe lângă Tribunalul V.
Pe rol se află judecarea cauzei civile minori și familie privind pe reclamanta DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI V., cu sediul în V., Șoseaua Națională Iași – V. nr.1, jud. V., prin Director general I. A. Ș., în contradictoriu cu pârâtul P. O. I., CNP_, cu domiciliul legal la asistent maternal profesionist M. C. C., in ., in fapt in Centrul de Recuperare și Reabilitare pentru copii din cadrul Complexului de Servicii Comunitare nr. 2 Bârlad, având ca obiect menținerea măsurii de protecție specială a plasamentului - Legea nr.272/2004.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul reclamantei consilier juridic O. C., lipsă fiind pârâtul P. O. I..
S-a expus referatul cauzei de către grefier care a relevat faptul că: procedura de citare este legal îndeplinită ; cauza este la al doilea termen de judecată; s-a solicitat judecata cauzei în lipsă;
S-au verificat actele și lucrările dosarului, după care:
Reprezentantul reclamantei, depune la dosar în copie adeverința nr. 218/20.10.2014 prin care se face dovada că tânărul P. O. I. își continuă studiile la forma de învățământ de zi în anul școlar 2014-2015, la Colegiul tehnologic „A..C. „ Bârlad.
Având în vedere că nu sunt formulate cereri noi, instanță constată terminată cercetarea judecătorească și dă cuvântul pe fondul cauzei.
Reprezentantul reclamantei, având cuvântul, solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată, iar instanța prin hotărârea ce o va pronunța să dispună menținerea măsurii de protecție specială, respectiv să se înlocuiască plasamentul pentru tînărul P. O. I. de la asistent maternal profesionist M. C. C. cu măsura plasamentului la Centrul de Recuperare și Reabilitare pentru Copii din cadrul Complexului de Servicii Comunitare nr. 2 Bârlad
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, consideră ca fiind întemeiată cererea formulată de reclamantă și pune concluzii de admitere și să se dispună menținerea măsurii de protecție specială, respectiv să se înlocuiască plasamentul pentru tînărul P. O. I. de la asistent maternal profesionist M. C. C. cu măsura plasamentului la Centrul de Recuperare și Reabilitare pentru Copii din cadrul Complexului de Servicii Comunitare nr. 2 Bârlad Instanța, declară dezbaterile închise și lasă cauza în pronunțare, după care s-a trecut la deliberare conform art.394 alin.1 Cod procedură civilă, dându-se sentința de față.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 01.09.2014 sub nr._ reclamanta Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului V. în contradictoriu cu pârâtul P. O. I., a solicitat menținerea măsurii de protecție specială, respectiv să se înlocuiască plasamentul pentru tînărul P. O. I. de la asistent maternal profesionist M. C. C. cu măsura plasamentului la Centrul de Recuperare și Reabilitare pentru Copii din cadrul Complexului de Servicii Comunitare nr. 2 Bârlad.
În fapt, reclamanta arată că tânărul P. O. I., născut la data de 07.02.1996, în corn. Todirești, jud. V., fiul lui P. loan și U. A. beneficiază de măsură de protecție specială, respectiv plasament la asistent maternal profesionist M. C. C., conform Sentinței Civile nr. 415/23.04.2014 dată de Tribunalul V.. Pe toată durata măsurii de protecție specială, plasament la asistent maternal profesionist M. C. C., tânărul a beneficiat de condiții optime de viață. Tânărul P. O. I. a împlinit vârsta de 18 de ani și este elev în clasa a Xl-a la Colegiul Tehnic Al. I. C. Bârlad.
Prin declarația, înregistrată la Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului V. sub nr._/03.07.2014, asistentul maternal profesionist M. C. C., declară că nu se mai poate ocupa de tânărul din prezenta cauză, întrucât acesta a manifestat comportamente indezirabile care au constat în: comunicare defectuoasă, izorlare, afișare unor atitudini lipsite de respect față familia asistentului maternal profesionist. De asemenea, reclamanta arată că tânărul P. O. I., consideră că nu mai găsește resursele psihologice necesare pentru a mai rămâne în familia substitutiva iar prin cererea înregistrată la Direcție, sub nr._/27.06.2014, solicită plasamentul într-un Serviciu de Tip Rezidențial din cadrul Direcției G. de Asistență Socială și Protecția Copilului V.. Astfel, ca urmare a aspectele prezentate a fost identificat Centrul de Recuperare și Reabilitare pentru Copii din cadrul Complexului de Servicii Comunitare nr. 2 Bârlad, care poate să asigure tânărului condițiile necesare bunei dezvoltări armonioase.
Potrivit prevederilor art.130 din Legea nr. 272/2004, asistentul social din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului V. a întocmit raportul de evaluare psihosocială privind tânăra P. O. I..
In drept,reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 62 alin. 1) litera (c), art. 65 alin. 2) litera (a), art. 66 alin (3), art. 67, art. 128, art.139 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea dreptului copilului, republicată.
În dovedirea cererii reclamanta a depus la dosarul cauzei documentația întocmită cu prilejul verificării situației psihosociale a copilului.
Pârâtul, legal citat, nu s-a prezentat în fața instanței.
Analizând cererea reclamantei în raport de actele dosarului și a dispozițiilor legale cuprinse în Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, instanța constată că aceasta este întemeiată, urmând a fi admisă pentru următoarele considerente:
In fapt:
Tânărul P. O. I., născut la data de 07.02.1996, în corn. Todirești, jud. V., fiul lui P. loan și U. A., beneficiază de măsură de protecție specială, respectiv plasament la asistent maternal profesionist M. C. C., conform Sentinței Civile nr. 415/23.04.2014 dată de Tribunalul V..
P. O. I. a împlinit vârsta de 18 de ani și este elev în clasa a Xl-a la Colegiul Tehnic Al. I. C. Bârlad.
Prin declarația, înregistrată la Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului V. sub nr._/03.07.2014, asistentul maternal profesionist M. C. C., declară că nu se mai poate ocupa de tânărul din prezenta cauză, întrucât acesta a manifestat comportamente indezirabile care au constat în: comunicare defectuoasă, izolare, afișare unor atitudini lipsite de respect față familia asistentului maternal profesionist.
Tânărul P. O. I., prin cererea înregistrată la Direcție, sub nr._/27.06.2014, solicită plasamentul într-un Serviciu de Tip Rezidențial din cadrul Direcției G. de Asistență Socială și Protecția Copilului V..
A fost identificat Centrul de Recuperare și Reabilitare pentru Copii din cadrul Complexului de Servicii Comunitare nr. 2 Bârlad, care poate să asigure tânărului condițiile necesare bunei dezvoltări armonioase.
In drept:
Art. 55 din Legea nr. 272/2004 prevede:
(1) Copilul beneficiază de protecția specială prevăzută de prezenta lege până la dobândirea capacității depline de exercițiu.
(2) La cererea tânărului, exprimată după dobândirea capacității depline de exercițiu, dacă își continuă studiile o singură dată în fiecare formă de învățământ de zi, protecția specială se acordă, în condițiile legii, pe toată durata continuării studiilor, dar fără a se depăși vârsta de 26 de ani.
Potrivit art. 128 din aceeași lege (1) Pentru fiecare copil față de care s-a luat măsura plasamentului la o familie, persoană, asistent maternal, într-un serviciu de tip rezidențial al unui organism privat acreditat sau s-a instituit tutela, în condițiile legii, se acordă o alocație lunară de plasament, raportată la indicatorul social de referință, în cuantum de 1,20 ISR.
(2) Alocația prevăzută la alin. (1) se plătește persoanei, asistentului maternal, reprezentantului familiei, al organismului privat acreditat care a luat în plasament copilul sau tutorelui și este destinată asigurării drepturilor prevăzute la art. 129 alin. (1).
(3) Alocația de plasament se suportă de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice.
Având in vedere dispozițiile legale anterior enunțate și constatând că sunt îndeplinite condițiile cerute, respectiv continuarea studiilor . învățământ „zi”, tribunalul va admite cererea și va dispune menținerea măsurii de protecție specială pentru P. O. I., CNP_, și înlocuirea plasamentului de la asistent maternal profesionist M. C. C. cu măsura plasamentului in Centrul de Recuperare și Reabilitare pentru copii din cadrul Complexului de Servicii Comunitare nr. 2 Bârlad.
Dispune sistarea alocației de plasament conform prevederilor art. 128 din Legea nr. 272/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de reclamanta DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI V., cu sediul în V., Șoseaua Națională Iași – V. nr.1, jud. V., prin Director general I. A. Ș., în contradictoriu cu pârâtul P. O. I., CNP_, cu domiciliul legal la asistent maternal profesionist M. C. C., in ., in fapt in Centrul de Recuperare și Reabilitare pentru copii din cadrul Complexului de Servicii Comunitare nr. 2 Bârlad.
Dispune menținerea măsurii de protecție specială pentru P. O. I., CNP_, și înlocuirea plasamentului de la asistent maternal profesionist M. C. C. cu măsura plasamentului in Centrul de Recuperare și Reabilitare pentru copii din cadrul Complexului de Servicii Comunitare nr. 2 Bârlad.
Dispune sistarea alocației de plasament conform prevederilor art. 128 din Legea nr. 272/2004.
Executorie.
Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul V..
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 octombrie 2014.
Președinte, E. R. I. | ||
Grefier, D. T. |
D.T. 30 Octombrie 2014
Red./tehnored.I.E.R. – 30 octombrie 2014
Ex.5/
.>
← Pensie întreţinere. Decizia nr. 582/2014. Tribunalul VASLUI | Situaţie juridică minor. Sentința nr. 927/2014. Tribunalul VASLUI → |
---|