Anulare act. Decizia nr. 212/2015. Tribunalul VASLUI

Comentarii

0

Decizia nr. 212/2015 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 19-02-2015 în dosarul nr. 5529/189/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL V.

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 212/A/2015

Ședința publică de la 19 Februarie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE A. A.

Judecător D. E. S.

Grefier T. B.

Pe rol pronunțarea asupra cererilor de apel formulată de apelantul reclamant S. R. B. și de apelanta pârâtă V. România SA împotriva sentinței civile nr. 968/2014 din 09.04.2014 pronunțată de Judecătoria Bîrlad în dosarul nr._ având ca obiect constatare nulitate absolută clauze contractuale.

La apelul nominal făcut la pronunțare, au lipsit părțile în proces.

Procedura legal îndeplinită.

Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 27 ianuarie 2015, susținerile părților prezente la termen fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi ce face parte integrantă din prezenta decizie, și când, când, fiind necesar un timp suplimentar pentru a delibera, s-a dispus amânarea pronunțării asupra cauzei succesiv, la termenele din data de 10 februarie 2015 și respectiv 19 februarie 2015.

La termenul de pronunțare din data de 19 februarie 2015, conform prevederilor art. 395 Cod pr.civilă, instanța a trecut la deliberare, dându-se decizia de față.

INSTANȚA

Deliberând asupra apelurilor civile de față, constată următoarele;

Reclamantul S. R.-B., prin acțiunea astfel cum a fost precizată la fila 34, volumul II, dosar, a solicitat constatarea nulității absolute a următoarelor clauze contractuale:

- clauza 3.5 din Condițiile generale ale Convenției de credit nr._/28.09.2007 (pagina 5 din convenție) referitoare la „comisionul de

risc

-clauza 5.a din Condițiile speciale ale Convenției de credit nr.

_/28.09.2007 (pagina 2 din Convenție) referitoare la „comisionul de risc";

-clauza 5, lit. a din Convenția de credit modificata prin art. 1 din Actul

adițional nr. 2/28.10.2010 in pct. 5.1.b. referitoare la „comisionul de administrare"

-clauza 8.1., lit. a, liniuțele 2 și 3 din Condițiile generale ale Convenției de

credit nr._/28.09.2007 (pagina 7 din convenție), referitoare la dreptul băncii de a declara soldul creditului ca fiind scadent anticipat, rambursabil imediat împreună cu dobânda acumulată și toate celelalte costuri datorate băncii cf. Convenției

-clauza 8.1., lit. c din Condițiile generale ale Convenției de credit nr.

_/28.09.2007 (pagina 7 din convenție), referitoare la dreptul băncii de a declara soldul creditului ca fiind scadent anticipat, rambursabil imediat împreună cu dobânda acumulată și toate celelalte costuri datorate băncii cf. Convenției

-clauza 8.1., lit. d din Condițiile generale ale Convenției de credit nr.

_/28.09.2007 (pagina 7 din convenție), referitoare la dreptul băncii de a declara soldul creditului ca fiind scadent anticipat, rambursabil imediat împreună cu dobânda acumulată și toate celelalte costuri datorate băncii cf. Convenției

-clauza 10.1 din Condițiile generale ale Convenției de credit nr.

_/28.09.2007 (pagina 8 din convenție), referitoare la suportarea costurilor suplimentare de către împrumutat

-clauza 10.2 din Condițiile generale ale Convenției de credit nr.

_/28.09.2007 (pagina 8 din convenție), referitoare la suportarea costurilor suplimentare de către împrumutat

-clauza 5, lit. c din Condițiile speciale al Convenției nr._/28.09.2007,

modificat prin art. 3 din Actul Adițional nr. 3/10.02.2012 in art. 5, pct. 1, lit. a referitor la comisionul de rambursare anticipată.

-clauza 3, lit. d din Condițiile speciale ale Convenției de credit nr.

_/28.09.2007 referitoare la posibilitatea băncii de a modifica unilateral rata dobânzii.

B. Restituirea sumelor încasate cu titlu de comision de risc de către pârâtă de la

data încheierii Convenției de credit nr._/28.09.2007 și până la

22.11.2010, în cuantum de 6807,52 CHF

C. Restituirea sumelor încasate cu titlu de comision de administrare de către

pârâtă de la data de 22.11.2010 și până la 20.01.2012, în cuantum de 318 CHF

D. Restituirea sumei încasată de către pârâtă de la 20.02.2012 și până la

20.11.2013, în cuantum de 207.6 CHF și în continuare până la pronunțarea

hotărârii, reprezentând comisionul de administrare inclus în D. cu titlu de

comision administrare cont (implicit revenirea la dobânda inițiala de 4,25% pe

an).

E.Obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente debitului solicitat.

În motivarea în fapt, reclamantul a arătat în esență că la data de 28 septembrie 2007, a încheiat cu pârâta Convenția de credit nr._ din 28 septembrie 2007, prin care a contractat un credit de nevoi personale, cu garanție reală imobiliară în valoare de 78.000 CHF, cu o perioadă de rambursare de 300 de luni, cu o dobândă fixă de 4,25 % pe an, conform clauzei 3 lit. a, că la data de 28 octombrie 2010, a încheiat cu pârâta un act adițional prin care a fost modificată denumirea comisionului perceput conform punctului 5 lit. a din Convenție, din comision de risc în comision de administrare credit și totodată cuantumului acestui comision din 0,22% în 0,03%, că la data de 10 februarie 2012, a încheiat un act adițional prin care durata creditului a fost prelungită la 420 de luni, ca urmare a creșterii CHF și a dificultăților întâmpinate de el în plata ratei lunare, dat fiind faptul că în luna mai 2010 s-au diminuat salariile bugetarilor cu 25%, însă nu s-a pus problema negocierii cu pârâta a acestor clauze, contractul semnat de el fiind un contract de adeziune cu clauze preformulate, că, de asemenea valoarea dobânzii a fost modificată de la 4,25% pe an la 4,61 % pe an, în noua dobândă fiind incluse costurile administrării contului (comisionul de administrare).

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a susținut că reclamantul a accesat la data de 28 septembrie 2007, un credit situat printre cele mai avantajoase de pe piața de creditare, că, ulterior încheierii convenției de credit_ din 28 septembrie 2007, a adiționat tacit, la data de 20 septembrie 2010, în temeiul mecanismului juridic instituit de norma art. 95 combinată cu cea a art.40 alin.3 teza I din OUG nr. 50/2010 la un algoritm de calcul al dobânzii mai avantajos împrumutatului prin raportarea ratei dobânzii la an din 360 zile și lună de 30 zile, astfel încât costul total a scăzut de la 7,22% la 7,03% pe an, că, comisionul de risc a fost explicitat ca fiind de administrare din perspectiva riscurilor legate de credit, fiind poziționat în clauza pct.5 lit. b din Condiții speciale, adiționare expresă a reclamantului la data de 28 octombrie 2010, prilej cu care cotitatea comisionului de risc a fost diminuată de a 0,22% la 0,03% pe lună, astfel încât costul total a scăzut la 4,73% pe an, că prin adiționarea expresă la data de 10 februarie 2012, a fost prelungită perioada de rambursare a creditului de la 25 la 35 de ani, a fost abrogată clauza ce fixa costul cu comisionul de risc/ de administrare, iar împrumutul a rămas caracterizat de un singur cost și anume o dobândă cu o rată fixă de 4,61% pe an, fiind acordată o perioadă de grație de 1 an la rambursarea principalului, astfel că - actualele relații contractuale, după implementarea actului adițional nr.3 din 10 februarie 2012, sunt definite de un cost total mai mic cu 2,5 puncte procentuale decât cel asumat inițial de către împrumutat, că, în prezent convenția nu mai cuprinde clauza prevăzută inițial la pct. 3 lit. d, conform căreia banca avea posibilitatea ajustării unilaterale a ratei dobânzii, clauză ce oricum, prezentă până la data adiționării tacite din 20 septembrie 2010, nu a fost niciodată activată de bancă, că, actul adițional nr.3 nu reprezintă, așa cum sugerează reclamantul, o manifestare unilaterală a băncii ci un acord încheiat chiar la solicitarea reclamantului care a obținut astfel un cost total de favoare, reflectat în scăderea sumei de restituit și tocmai pentru că împrumutul este caracterizat de o rată fixă a dobânzii, este prevăzută compensația în cazul rambursării anticipate (comision de rambursare în avans). Prin întâmpinare, pârâta a mai susținut că dreptul material la acțiune în solicitarea constatării caracterului abuziv al clauzei 305 din Condiții generale încheiată la data de 28 septembrie 2007, s-a prescris, în baza disp. art.9 alin.2 din Decretul nr. 167/1958 rap. la art. 3 din același decret, că dreptul material la acțiunea în solicitarea restituirii de către pârâtă a sumei încasate cu titlu de comision de risc s-a prescris o dată cu prescrierea dreptului material la acțiunea în constarea caracterului abuziv a clauzei care genera obligația de plată a comisionului.

Prin sentința civilă nr. 968 din 09.04.2014, Judecătoria Bârlad a respins excepțiile invocate de pârâtă: excepția prescripției dreptului material la acțiune în privința constatării caracterului abuziv al clauzei art.3 pct.5 din Condițiile generale ale Convenției de credit nr._ din 28 septembrie 2007, excepția lipsei de obiect și interes cu privire la capătul de cerere privind constatarea abuzivă a clauzei 3 lit. d din Condiții speciale ale convenției de credit nr._ din 28 septembrie 2007 referitoare la posibilitatea băncii de a modifica unilateral rata dobânzii, excepția lipsei de interes cu privire la capătul de cerere ce vizează invalidarea ca abuzivă a clauzei 5 b din Actul adițional nr.2 din 28 octombrie 2010.

A admis în parte excepția prescripției dreptului material la acțiune în solicitarea restituirii de către reclamant a sumei încasate cu titlu de comision de risc, respectiv numai pentru suma de 6807,52 CHF încasată de la data încheierii convenției de credit, 28 septembrie 2007 și până la data de 20 noiembrie 2010, sumă pentru care a intervenit prescripția și respinge excepția prescripției pentru celelalte sume solicitate.

A admis acțiunea precizată constatare nulitate absolută a clauzelor contractuale din Condițiile generale ale Convenției de credit nr._ din 28 septembrie 2007, Actul adițional nr.2 din 28 octombrie 2010 și Condiții speciale ale convenției de credit nr._ din 28 septembrie 2007, formulată de reclamantul S. R. B., în contradictoriu cu pârâta S.C.V. România S.A.București, și în parte solicitarea privind restituirea sumelor încasate.

A constatat nulitatea absolută a clauzelor contractuale:

- clauza 3.5 din Condiții generale ale Convenției de credit nr._ din 28 septembrie 2007 referitoare la,, comisionul de risc”;

- clauza 5 a din Condiții speciale ale Convenției de credit nr._ din 28 septembrie 2007 referitoare la ,,comisionul de risc”;

- clauza 5 lit. a din Convenția de credit modificată prin.art.1 din Actul adițional nr.2 din 28 octombrie 2010 în punctul 5.1.b referitoare la ,,comisionul de administrare”

- clauza 8.1 lit. a liniuțele 2 și 3 din Condiții generale ale Convenției de credit nr._ din 28 septembrie 2007 referitoare la dreptul băncii de a declara soldul creditului ca fiind scadent anticipat, rambursabil imediat împreună cu dobânda acumulată și toate celelalte costuri datorate băncii conform Convenției;

- clauza 8.1 lit. c din Condiții generale ale Convenției de credit nr._ din 28 septembrie 2007 referitoare la dreptul băncii de a declara soldul creditului ca fiind scadent anticipat, rambursabil imediat împreună cu dobânda acumulată și toate celelalte costuri datorate băncii conform Convenției;

- clauza 8.1 lit. d din Condiții generale ale convenției de credit nr._ din 28 septembrie 2007 referitoare la dreptul băncii de a declara soldul creditului ca fiind scadent anticipat, rambursabil imediat împreună cu dobânda acumulată și toate celelalte costuri datorate băncii conform Convenției;

- clauza 10.1 din Condiții generale ale Convenției de credit nr._ din 28 septembrie 2007 referitoare la suportarea costurilor suplimentare de către împrumutat;

- clauza 10.2 din Condiții generale ale Convenției de credit nr._ din 28 septembrie 2007 referitoare la suportarea costurilor suplimentare de către împrumutat;

- clauza 5 lit. c din Condiții speciale ale Convenției de credit nr._ din 28 septembrie 2007 modificată prin art.3 din Actul Adițional nr.3 din 10 februarie 2012 în art.5 pct.1 lit. a referitor la comisionul de rambursare anticipată;

- clauza 3 lit. d din Condiții speciale ale Convenției de credit nr._ din 28 septembrie 2007 referitoare la posibilitatea băncii de a modifica unilateral rata dobânzii;

A respins ca prescrisă solicitarea reclamantului de a fi obligată pârâta să restituie reclamantului sumele încasate cu titlu de comision de risc de la data încheierii Convenției de credit nr. nr._ din 28 septembrie 2007 și până la data de 22 noiembrie 2010, în sumă de 6807,52 CFH.

A obligat pârâta să restituie reclamantului sumele încasate cu titlu de comision de administrare de la data de 22 noiembrie 2010 și până la data de 20 ianuarie 2012, în cuantum de 318 CHF, de la data de 20 februarie 2012 până la data de 20 noiembrie 2013, în cuantum de 207,6 CHF și în continuare până la pronunțarea hotărârii, reprezentând comisionul de administrare inclus în D. cu titlu de comision de administrare cont, implicit revenirea la dobânda inițială de 4,25% pe an.

A obligat pârâta la plata dobânzii legale aferentă debitului la care a fost obligată. A luat act că nu se solicită solicită cheltuieli de judecată.

În fundamentarea acestei soluții instanța de fond a reținut următoarele:

La data de 28 septembrie 2007 între părți a fost încheiată Convenția de credit nr._, cu garanție reală imobiliară prin care pârâta, S.C. V. România S.A. a împrumutat reclamantului suma de 78.000CHF, pe o durată de 300 luni de la data încheierii convenției.

Reclamantul a solicitat constatarea nulității absolute a clauzei 3.5 din Condițiile generale ale acestei convenții referitoare la comisionul de risc.

În art. 3.5 se prevede că:,, pentru punerea la dispoziție a creditului, împrumutatul datorează băncii un comision de risc aplicat la soldul creditului, care se plătește pe toată perioada creditului, modul de calcul și scadența, scadențele plății acestuia se stabilesc în Condiții Speciale.

La art.5.a din Condiții speciale se menționează că, acest comision de risc este de 0,22 % aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadență, pe toată perioada de derulare a Convenției de credit.

La data de 28 octombrie 2010, se încheie actul adițional nr.2, iar în art.1 se menționează că punctul 5 lit. b din Condiții Speciale ale Convenției, în realitate punctul 5 lit. a din Condiții Speciale ale convenției, întrucât acest articol este în legătură cu comisionul de risc, în sensul că ,, comisionul de administrare credit este de 0,03 % pe lună, aplicabil la Soldul Creditului, datorat și plătibil de către Împrumutat Băncii, lunar, pe toată durata creditului, la data de scadență stabilită la pct.6,, Rambursări și Plăți „ din Condițiile Speciale ale Convenției, pentru administrarea de către Bancă a creditului din perspectiva riscurilor asumate de către acesta prin punerea sumei Principale la dispoziția Împrumutatului, în termenii și condițiile prevăzute în Convenție”.

Există și o definiție a comisionului de administrare credit în sensul că, vizează administrarea riscului de credit(implicat de situații precum: comportamentul contractual al împrumutatului/codebitorilor/garanților pe toată durata Convenției; modul de îndeplinire de către împrumutat/codebitori/garanți, întocmai și la timp, pe toată durata Convenției, a tuturor obligațiilor asumate în baza acesteia; riscul de urmărire și de degrevare/uzură a bunurilor aduse în garanție, în orice moment pe toată durata Convenției; riscul neîncasării valorii neasigurate, stabilită prin polița de asigurare, în caz de producere a unui eveniment asigurat) și a riscului de piață( implicat de situații precum: variația condițiilor de piață privitoare la valoarea bunurilor aduse în garanție și la valorificarea acestora în orice moment pe toată durata Convenției, dacă va fi cazul: variații ale condițiilor pieții valutare și (ii) este calculat lunar, luând în calcul un număr de 30 de zile raportat la un an de 360 de zile, utilizând următoarea formulă: (Soldul creditului x Comisionul de administrare credit x 12 x 30)/360.

Reclamantul a solicitat și anularea clauzelor 8.1. lit. a liniuțele 2 și 3 din Condițiile generale ale Convenției de credit nr._ septembrie 2007, 8.1 lit. c, 8.1 lit. d.

Potrivit disp. art.8.1.,, În cazul în care se ivește vreuna dintre situațiile următoare, atunci, în orice moment, Banca va avea dreptul, pe baza unei notificări transmise Împrumutatului, Codebitorului și Garantului, să declare soldul creditului ca fiind scadent anticipat, rambursabil imediat împreună cu dobânda acumulată și toate celelalte costuri datorate Băncii conform Convenției:

a) Împrumutatul nu își îndeplinește obligația de plată a Sumei Principale, a dobânzilor sau a oricăror alte costuri datorate:

- conform altor Convenții încheiate de Împrumutat cu Banca, sau

- conform altor Convenții de credit încheiate de Împrumutat cu alte societăți financiare /de credit;

c) În cazul apariției unei situații neprevăzute care, în opinia Băncii, face să devină improbabil ca Împrumutatul să-și poată îndeplini obligații asumate conform Convenției;

d) În cazul apariției unei situații neprevăzute conform căreia, în opinia Băncii, creditul acordat nu mai este garantat corespunzător.

S-a solicitat și anularea art.10.1 din Condițiile generale ale Convenției de credit, art.10.2, în legătură cu costurile suplimentare, conform cărora:

10.1. Referitor la Convenție pot apărea, la data semnării sau ulterior, modificări (inclusiv de interpretare) ale oricăror acte normative aplicabile, care:

a) supun Banca la orice impozit, taxă cu privire la creditele acordate sau la obligațiile sale de a acorda credite, sau care schimbă baza de impozitare, pentru suma principală și dobânzi la creditele acordate, sau care se referă la orice alte sume datorate rezultând din Convenție cu privire la creditele acordate sau la obligația sa de a acorda credite, în conformitate cu prevederile legale în baza cărora funcționează este organizată banca.

b) impun, modifică sau consideră aplicabile orice rezerve, depozit special sau orice cerință similară (de exemplu în corelație/legătură propunerea noului Acord de la Basel privind Capitalul propus de către Comitetul de Supraveghere a Băncilor de la Basel) afectează activele băncii, depozitele constituite cu sau pentru conturile Băncii sau care impun Băncii orice altă condiție care afectează creditele acordate sau obligația sa de a acorda credite,

c) al căror rezultat este:

i) creșterea costurilor Băncii legate de acordarea sau de punerea la dispoziție a oricărui credit;

ii) reducerea cuantumului oricărei sume primite sau a oricărei creanțe a Băncii, în baza Convenției.

10.2. În oricare din cazurile, mai sus menționate, în termen de 15 zile lucrătoare bancare de la data la care a fost notificat în scris de către Bancă, Împrumutatul va plăti acesteia sumele suplimentare, astfel încât să compenseze Banca pentru creșterile costurilor, sau altor rambursări.

S-a făcut referire și la anularea clauzei 5, lit. c din Condiții speciale ale Convenției, referitoare la comisionul de rambursare în avans, modificată prin art.3 din Actul Adițional nr. 3 din 10 februarie 2012 în art.5 pct.1 lit. a.

Potrivit art.5 lit. c din Condiții speciale ale Convenției comisionul de rambursare în avans este de 2% calculat la valoarea sumei rambursate în avans pe parcursul primilor 5 ani din durata creditului, plătibil integral la data efectuării rambursării și 1% calculat la valoarea sumei rambursate în avans ulterior primilor 5 ani din Durata Creditului, plătibil integral la data efectuării rambursării .

În art. 3 lit. a din Actul Adițional nr.3 din 10 februarie 2012 s-a prevăzut o rată fixă a dobânzii de 4,61% pe an, iar în art.5 pct.1 lit. a un comision de rambursare anticipată de 1% calculat la valoarea creditului rambursat anticipat, în cazul în care perioada de timp între Data Rambursări Anticipate și Scadența Finală este mai mare de un an.

Clauza 3 lit. d din Condiții speciale ale Convenției de credit nr._ din 28 septembrie 2007, este în legătură cu posibilitatea băncii de a modifica unilateral rata dobânzii, clauza a cărei anulare de asemenea reclamantul a solicitat-o.

Conform acestei clauze ,, Banca își rezervă dreptul de a revizui structura ratei dobânzii curente în cazul apariției unor schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând împrumutatului noua structură a ratei dobânzii. Rata dobânzii astfel comunicată se va aplica de la data comunicării”.

Pârâta a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiunea în solicitarea constatării caracterului abuziv al clauzei 3.5 din Condiții Generale la Convenția de credit nr._ din 28 septembrie 2007, excepție pe care instanța urmează să o respingă întrucât așa cum a susținut și reclamantul, Legea nr.193/2000 nu face referire la anularea /constarea nulității absolute a clauzelor abuzive, ci prevede o sancțiune specifică, cea a inopozabilității acestor clauze în raport cu consumatorii, or regimul juridic al acestei sancțiuni este identic cu cel al sancțiunii nulității absolute întrucât norma juridică ocrotește un interes general, al protecției consumatorilor și nu unul individual.

În ce privește, prescripția dreptului material la acțiune, în solicitarea restituirii de către pârâtă a sumei încasate cu titlu de comision de risc, cu privire la care reclamantul a solcitat respingerea, instanța se va pronunța după ce va stabili dacă clauza în legătură cu comisionul de risc este abuzivă, context în care se va pronunța și cu privire la excepția lipsei de obiect și de interes a capătului de cerere ce vizează constarea ca abuzivă a clauzei art.3 lit. d din Condiții speciale, ce permitea băncii ajustarea unilaterală a ratei dobânzii, a excepției lipsei de interes cu privire la capătul de cerere ce vizează invalidarea ca abuzivă a clauzei art. 5.1 lit.b din actul adițional nr.2 din 28 octombrie 2010, referitoare la comisionul de administrare.

În ce privește, clauza 3.5 lit. a din condițiile generale ale Convenției de credit nr._ din 28 septembrie 2007, în acest articol este prevăzut cuantumul comisionului de risc de 0,22%, fără a se menționa ce reprezintă, pentru că ulterior prin actul adițional nr.2 din 28 octombrie 2010, să se menționeze că se modifică punctul 5 lit. b din Condiții speciale ale convenției,, Comisioane /Alte Costuri, aferente contului curent” în realitate art.5.a din Condiții speciale ale Convenției de credit, în care se menționează că, comisionul de administrare este de 0,03% pe lună și vizează administrarea riscului de credit (implicat de situații precum: comportamentul contractual al împrumutatului/codebitorilor/garanților pe toată durata Convenției; modul de îndeplinire de către împrumutat/codebitori/garanți, întocmai și la timp, pe toată durata Convenției, a tuturor obligațiilor asumate în baza acesteia; riscul de urmărire și de degrevare/uzură a bunurilor aduse în garanție, în orice moment pe toată durata Convenției; riscul neîncasării valorii asigurate, stabilită prin polița de asigurare, în caz de producere a unui eveniment asigurat) și a riscului de piață( implicat de situații precum: variația condițiilor de piață privitoare la valoarea bunurilor aduse în garanție și la valorificarea acestora în orice moment pe toată durata Convenției, dacă va fi cazul: variații ale condițiilor pieții valutare și (ii) este calculat lunar, luând în calcul un număr de 30 de zile raportat la un an de 360 de zile, utilizând următoarea formulă: (Soldul creditului x Comisionul de administrare credit x 12 x 30)/360.

După cum se observă, contractul și actul adițional sunt contracte preformulate și nu rezultă că ar fi existat o negociere în acest sens. Mai mult decât atât în graficul de rambursare aferent Actului adițional nr.2 din 28 octombrie 2010, cuantumul sumelor din rubrica ,, Comision de administrare credit” este cu cel de la rubrica anterioară ,, RISC”, singura diferență fiind de denumire.

În actul adițional nr.3 din 10 februarie 2012, semnat de reclamant, în baza unui model preformulat, rata fixă a dobânzii este de 4,61% pe an, deși în convenția inițială din anul 2007, era de 4,25%, astfel că, costul de administrare a contului se regăsește în această dobândă.

Referitor la comisionul de risc transformat în comision de administrare, instanța reține că singura definiție o regăsim în art. 5.1 din actul adițional nr.2 din 28 octombrie 2010, însă această definiție nu are nici o legătură cu imobilul apartament asupra căruia s-a constituit ipotecă și poliță de asigurare cesionată în favoarea băncii, întrucât este în legătură cu degradarea, uzura asupra bunurilor aduse în garanție în orice moment pe toată durata Convenției, riscul neîncasării valorii asigurate, riscul de piață, pentru ca ulterior prin actul adițional nr.3 din 10 februarie 2012, rata fixă a dobânzii să fie majorată la 4,61% pe an, în baza unui act adițional preformulat, este adevărat semnat de reclamant, însă modificarea esențială a fost în legătură cu mărire perioadei de eșalonare a creditului la 420 luni, astfel că nu s-a explicat care este raționamentul majorării dobânzii în condițiile în care în convenția inițială de credit s-a prevăzut o dobândă fixă de 4,25%.

Rezultă că instituția creditoare percepe pe de o parte dobânda inițială la care a adăugat și comisionul de risc, într-o formă mascată prin creșterea dobânzii de la 4,25% la 4, 61% pe an, deci două tipuri de costuri pentru același serviciu.

Instanța reține că raporturile contractuale dintre părți intră sub incidența Legii nr. 193/2000, fiind vorba de raporturi între un comerciant și consumatori, așa cum sunt definite aceste două categorii la art.2 din lege, că acest act normativ interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii și analizând consecințele unei atare interdicții se poate observa că ele nu pot fi reprezentate decât de constatarea nulității clauzelor respective și nu a nulității relative, așa cum susține pârâta, acțiune care este imprescriptibilă, așa cum am menționat anterior.

Referitor la restituirea acestor sume, ca o consecință a constatării clauzei abuzive, cu privire la care s-a invocat prescripția, instanța apreciază, că termenul de prescripție este de 3 ani, așa cum prevăd disp. art.3 din Decretul nr.167/1958, deci acțiunea este prescriptibilă, din perspectiva caracterului său de acțiune în despăgubiri, astfel că dreptul la acțiune s-a prescris cu privire la sumele achitate cu mai mult de 3 ani, anterior promovării acesteia, astfel că, excepția dreptului la acțiune în solicitarea restituirii de către reclamant a sumei încasate cu titlu de comision, va fi admisă în parte respectiv numai pentru suma de 6807,52 CHF încasată de la data încheierii convenției de credit, 28 septembrie 2007 și până la data 20 noiembrie 2010, sumă cu privire la care a intervenit prescripția, urmând să fie respinsă excepția prescripției cu privire la celelalte sume solicitate, iar pârâta obligată să restituie reclamantului sumele încasate cu titlu de comision de administrare de la data de 22 noiembrie 2010 și până la data de 20 ianuarie 2012, în cuantum de 318 CHF, de la data de 20 februarie 2012 până la data de 20 noiembrie 2013, în cuantum de 207,6 CHF și în continuare până la pronunțarea hotărârii, reprezentând comisionul de administrare inclus în D. cu titlu de comision de administrare cont, implicit revenirea la dobânda inițială de 4,25% pe an.

Pârâta a susținut că cererea ce vizează constatarea ca abuzivă a clauzei art.5.1. lit. b din actul adițional nr.2 din 28 octombrie 2014 referitoare la comisionul de administrare ar fi lipsită de interes întrucât comisionul de administrare ar fi fost diminuat de la 0,22% la 0,03%, că adoptarea acestei clauze ar fi fost rezultatul unei negocieri, însă instanța urmează să respingă această excepție întrucât interesul reclamantului este legitim și actual deoarece pe de o parte această clauză este abuzivă prin conținutul ei, iar pe de altă parte, comisionul de administrare se regăsește în dobânda de 4, 61% pe an, așa cum rezultă din planul de rambursare a creditului anexat actului adițional nr. 3.

Instanța apreciază ca fiind abuzive și clauzele 8.1 lit. a, liniuțele 2 și 3, 8.1 lit. c, 8.1 lit. d din Condițiile generale ale convenției de credit nr._ din 28 septembrie 2007, referitoare la dreptul băncii de a declara soldul creditului ca fiind scadent anticipat întrucât pârâta nu definește în conținutul contractului ce înseamnă,, situație neprevăzută” ceea ce deschide calea aplicării arbitrare, abuzive a acestor prevederi contractuale, cu atât mai mult cu cât aceste clauze vizează raporturile reclamantului cu alte bănci, nu exclusiv raporturile acestuia cu pârâta, așa cum sunt abuzive și clauzele 10.1, 10.2 din Condițiile generale ale Convenției de credit nr._ din 28 septembrie 2007, ce au pus în sarcina reclamantului suportarea riscurilor pe care ea, banca, în desfășurarea activității sale, trebuie să și le asume.

În ce privește constatarea abuzivă a clauzei 5.c. din Condiții speciale ale Convenției de credit nr._ din 28 septembrie 2007, modificată prin art.3 din Actul Adițional nr.3 din 10 februarie 2012, în art. 5 pct.1 lit. a referitor la comisionul de rambursare anticipată și această solicitare este întemeiată întrucât elementul esențial de care legea leagă posibilitatea perceperii unui asemenea comision este reprezentat de caracterul fix al dobânzii, or în cazul reclamantului rata anuală a dobânzii a fost modificată unilateral, astfel că în momentul de față creditul acestuia este unul cu dobândă supusă oricăror modificări după bunul plac al băncii, or O.U.G. nr. 50/2010 interzice perceperea comisionului de rambursare anticipată pentru toate creditele ale căror dobândă nu este fixă, clauză ce se află în strânsă legătură cu art. 3 lit.d din Convenția de credit – condiții speciale ale Convenției - referitoare la posibilitatea băncii de a ajusta unilateral dobânda.

Reclamanta a solicitat, constatarea abuzivă și a clauzei 3 lit. d, din Condiții speciale ale Convenției de Credit nr. nr._ din 28 septembrie 2007 menționată anterior în legătură cu care pârâta a invocat excepția lipsei de obiect și interes, întrucât aceasta a fost abrogată prin adiționarea tacită de implementarea a dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2010, situație confirmată și de forma convenției de după adiționare din 10 februarie 2012, astfel că, clauza 3 d nu mai are conținutul enunțat de către reclamant și pe parcursul activității sale juridice, clauza art.3 lit. d nu a fost activată niciodată, în sensul că banca nu a ajutat unilateral rata dobânzii, excepție ce urmează a fi respinsă de instanța întrucât deși pârâta susține că nu a ajustat niciodată dobânda, acest lucru îl poate face în viitor, astfel că interesul reclamantului este unul legitim și actual, iar referitor la faptul că, clauza a fost abrogată, este adevărat că în art.3 din actul adițional din 10 februarie 2012 nu se mai prevede explicit posibilitatea băncii de revizui structura ratei dobânzii curente, însă în art.3 lit. d din același act adițional, penultimul paragraf se prevede că,, D. poate varia în condițiile prevăzute de Secțiunea 10 din Condițiile generale ale prezentei convenții”, or această clauză există și în prezent și este apreciată de instanță ca fiind abuzivă, urmând să se constate nulitatea absolută și a acesteia.

Așadar, instanța apreciază că acțiunea precizată, constatarea nulității absolute a clauzelor contractuale, menționate de reclamant este întemeiată întrucât Curtea Europeană de Justiție a decis că protecția recunoscută consumatorilor prin Directiva nr.93/13 privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii presupune ca instanța națională să poată verifica din oficiu dacă o clauză a contractului dedus judecății are caracter abuziv, or analizând punctual condițiile prevăzute de lege se vor reține următoarele: clauza va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă acesta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți.

Deși pârâta susține că reclamantul a fost informat cu privire la semnificația clauzelor contractuale, aceasta nu a realizat nici o dovadă a negocierii efective și directe a clauzei referitoare la perceperea unui comision de risc sau de administrare, iar referitor la susținerea potrivit căreia această clauză ar fi fost negociată ulterior, prin semnarea actului adițional nr. 3 din 10 februarie 2012, în care reclamantul semnează cu mențiunea că a analizat și agreat în cunoștință de cauză prevederile de mai sus, și acest act adițional este preformulat și nu poate dovedi retroactiv disponibilitatea băncii de negociere, or faptul că semnarea contractului echivalează cu o negociere.

De precizat și faptul, că prin înlăturarea clauzelor abuzive, nu se poate susține că se poate crea un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, cu atât mai mult cu cât instanța a admis excepția prescripției restituirii sumelor solicitate de reclamant pe o perioadă mai mare de 3 ani de la data constatării abuzive a clauzelor, întrucât deși există posibilitatea ca banca să sufere o pierdere pe parcursul derulării convenției, cum este cel legat de fluctuațiile pieții sau o cădere a pieții imobiliare, asigurarea creditului s-a realizat prin instituirea ipotecii asupra imobilului, prin constituirea unei polițe de asigurare cesionată în favoarea băncii, iar prevederile art.49-64 din Norma Băncii Naționale a României nr.17/2003 privind organizarea și controlul intern al activității instituțiilor de credit și administrare a riscurilor semnificative, precum și organizarea și desfășurarea activității de audit intern a instituțiilor de credit, aplicabilă la momentul semnării convenției de credit intervenite între părți, reprezintă recomandări în sensul asigurării unei bune administrări a riscului de credit, și nu o autorizare a stabilirii tuturor riscurilor în sarcina împrumutatului, cu atât mai mult cu cât desfășurarea activității comerciale are ca obiectiv obținerea unui profit, însă implică și suportarea unor riscuri și pierderi, or, din drepturile și obligațiile generate de convenția de credit intervenită între părți, instanța reține că toate riscurile acestui contract au fost stabilite în sarcina reclamantului.

Constatând caracterul abuziv al clauzelor menționate, prin împlinirea cumulativă a tuturor condițiilor stabilite de Legea nr.193/2000, precum și operarea sancțiunii absolute a clauzelor contractuale menționate de reclamant, instanța urmează să admită în parte excepția prescripției dreptului material la acțiune în solicitarea restituirii de către reclamant a sumei încasate cu titlu de comision de risc, respectiv numai pentru suma de 6807,52 CHF încasată de la data încheierii convenției de credit, 28 septembrie 2007 și până la data de 20 noiembrie 2010, sumă pentru care a intervenit prescripția, să respingă celelalte excepții invocate de pârâtă, să oblige pârâta să restituie reclamantului sumele încasate cu titlu de comision de administrare de la data de 22 noiembrie 2010 și până la data de 20 ianuarie 2012, în cuantum de 318 CHF, de la data de 20 februarie 2012 până la data de 20 noiembrie 2013, în cuantum de 207,6 CHF și în continuare până la pronunțarea hotărârii, reprezentând comisionul de administrare inclus în D. cu titlu de comision de administrare cont, implicit revenirea la dobânda inițială de 4,25% pe an, dar și la plata dobânzii legale aferentă debitului la care a fost obligată.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel părți ambele părți.

1. Apelantul reclamant S. R. B. a criticat sentința civilă pentru netemeinicie doar în ceea ce privește soluția dată excepției prescripției dreptului material la acțiune în privința restituirii sumei încasate cu titlu de comision de risc, respectiv pentru suma de 6807,52 CHF încasată de la data încheierii convenției de credit, 28.09.2007 și până la data de 20.11.2010, sumă pentru care, consideră instanța, a intervenit prescripția.

Cererea de restituire a sumelor plătite în temeiul clauzei nule absolut reprezintă o repunere a părților în situația anterioară. Astfel, este adevărat că acțiunea în restituirea prestațiilor este prescriptibilă în terenul general de prescripție de 3 ani, aspect pe care instanțal1-a reținut în mod justificat.

Instanța nu a apreciat în mod corect momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție de 3 ani. In raport de momentul începerii cursului prescripției dreptului material la acțiune în restituire se stabilește și legea aplicabilă.

Cf. art. 201 din Legea nr. 71/2011, „Prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit."

Ca atare, în cauza de față, întrucât termenul de prescripție nici nu a început să curgă, legea aplicabilă o reprezintă Codul Civil din 2009, termenul de prescripție fiind de 3 ani, după cum prevede art. 2517 cod civil și nu Decretul nr. 167/1958.

Cu privire la începutul curgerii termenul de prescripție, consideră apelantul că acesta este reprezentat de momentul constării caracterului abuziv al clauzelor contractuale și, implicit, al declarării nulității absolute a acestora prin hotărâre judecătorească. Acest efect se produce retroactiv, de la momentul încheierii contractului, deoarece clauzele nu devin abuzive la momentul pronunțării hotărârii judecătorești, ci ele au fost abuzive încă de la momentul încheierii contractului/actelor adiționale, instanța doar constatând acest lucru. De altfel, aceasta soluție este prevăzuta si de art. 2525 din Codul civil din 2009.

De asemenea, în baza art. 478 alin. 5 Cod de procedură civilă, solicită ca parata să fie obligată la plata sumelor încasate cu titlu de comision de administrare cont inclus în D. de la data pronunțării hotărârii primei instanțe până la momentul rămânerii definitive.

2. Prin cererea de apel, apelanta pârâtă V. R. SA a criticat sentința sub aspectul următoarelor motive:

Prima instanță și-a fixat ca scop avantajarea reclamantului în lumina unei anumite practici judiciare (pe care acesta din urmă a exemplificat-o prin depunere la dosar de copii de pe hotărâri) și a urmărit o egalizare a costurilor convenției obiect al cenzurii în prezenta cauză cu cele ale altor convenții impunând astfel prețuri, cu de la sine putere.

Acționând în sensul celor de mai sus, prima instanță nu numai că a desconsiderat orice regulă juridică și de libertate economică, ci a și schimbat sensul vădit lămurit al unor operațiuni juridice apreciind că o adiționare asumată amiabil de către părți și care - prin luarea în considerare a tuturor elementelor negociate - este favorabilă împrumutatului, ar vădi o majorare unilaterală de către bancă a ratei dobânzii, ) a și schimbat sensul vădit lămurit al unor termeni economici asimilând rata dobânzii cu dobânda anuală efectivă: dacă prima, în cazul de față, este fixă, cea de-a doua - reprezentând o medie - poate fluctua funcție de modificările aduse convenției cu privire la costuri, la perioada de rambursare, poate fi influențată de eventuale rambursări anticipate; pentru a putea imputa băncii comportament abuziv și a impune un anumit preț contractual, prima instanță a promovat o confuzare a celor doi termeni susținând că banca ar fi lăsat portița fluctuării D. pentru a-și permite intervenții unilaterale asupra costurilor.

La pronunțarea soluției favorabilă aproape în totalitate reclamantului instanța de fond nu a avut în vedere faptul că, ulterior încheierii sale, convenția de credit a suferit o redefinire a drepturilor și obligațiilor conținut al acesteia prin:

- adiționarea tacită, la 20.09.2010, în temeiul mecanismului juridic instituit de norma art.95 combinată cu cea a art.40 alin.3 teza I din OUG nr.50/2010 (forma inițială), prilej cu care a fost implementat un algoritm de calcul al dobânzii mai avantajos împrumutatului prin raportarea ratei dobânzii la an din 360 zile și lună de 30 zile, astfel încât costul total a scăzut de la 7,22% la 7,03% pe an, comisionul de risc a fost explicitat ca fiind de administrare din perspectiva riscurilor legate de credit (fiind poziționat în clauza pct.5 lit. b din Condiții speciale);

- adiționarea amiabilă expresă, la 28.10.2010, prilej cu care cotitatea comisionului de risc a fost diminuată de la 0,22% la 0,03% pe lună, astfel încât costul total a scăzut la 4,73% pe an;

- adiționarea amiabilă expresă la data de 10.02.2012, prilej cu care a fost prelungită perioada de rambursare a creditului de la 25 la 35 de ani, a fost abrogată clauza ce fixa costul cu comisionul de risc/de administrare, iar împrumutul a rămas caracterizat de un singur cost și anume o dobândă cu o rată fixă de 4,61% pe an, a fost acordată o perioadă de grație de 1 an la rambursarea principalului.

Adiționările sus-menționate vădesc o continuă transformare a convenției - pozitivă reclamantului - prin reducerea succesivă a principalului element de interes pentru un împrumutat și anume costul creditului care, în cazul de față a scăzut de la o medie de 7,22% inițială până la 4,61% (care, constând într-un singur cost, nu reprezintă o medie).

Pe de altă parte, adiționările exprese sunt asumate amiabil de către părți, la inițiativa împrumutatului așa cum, de exemplu, o vădește cererea acestuia înregistrată sub nr.4053/14.10.2011 (fila 286 vol. l dosar), ce a precedat adiționarea din 10.02.2012.

Cu privire la clauzele pct.3.5. din Condiții generale și 5 lit. a din Condiții speciale, clauze ce reglementau la nivel potențial, respectiv la nivel activ perceperea costului constând în comision de risc - clauze care, prin adiționarea tacită din 20.09.2010, au fost abrogate clauza pct.5.1. lit. b introdusă la 20.09.2010 prin adiționare tacită și reevaluată la 28.10.2010 prin adiționare amiabilă, clauză referitoare la comisionul de administrare și abrogată la 10.02.2012.

I. Prima instanță a pronunțat o hotărâre în dezacord cu legea atunci când a stabilit natura juridică a cererii reclamantului interpretând că, din perspectiva dispozițiilor L nr.193/2000, invalidarea unei clauze ca abuzive este echivalentul nulității absolute. În considerarea realei naturi a sancțiunii se impunea a se constata prescrierea dreptului material la acțiunea în constatarea caracterului abuziv al clauzelor

1.Criteriul după evaluarea căruia instanța a ajuns la concluzia funcționării sancțiunii nulității absolute este acela al stabilirii naturii interesului ocrotit prin normele Legii nr.193/2000. Instanța a constatat că acest interes este unul public iar nu privat

2.Pin întâmpinare au fost invocate de către pârâtă argumente (neevaluate în niciun mod de către prima instanță,) ele subliniind în esență că:

Directiva 93/13/CEE este adoptată în scopul încurajării concurenței, a stimulării circuitului economic prin încurajarea circulației bunurilor și serviciilor; protejarea intereselor consumatorilor nu este, așadar, scopul în sine al actului normativ ci mijlocul prin care se tinde la îndepărtarea reticenței acestora de a achiziționa asemenea bunuri și servicii.

În susținerea unui asemenea scop - al încurajării circuitului economic - legiuitorul operează cu un concept, o sancțiune juridică aparte și anume reputarea ca nescrisă a clauzelor constatate ca abuzive (în text: "nu vor produce efecte") astfel încât, pe cât posibil, convenția să rămână în ființă. Nulitatea absolută se contrapune însă unui asemenea scop - nu numai prin mecanismul de acțiune propriu - ci și prin efecte: posibilitatea cenzurării oricând (proprie acestei nulități) a tuturor convențiilor, inclusiv a celor care și-au epuizat în totalitate efectele, înseamnă înfrânarea circuitului economic.

3.Așadar, sancțiunea juridică preconizată de către legiuitor nu este, în niciun caz, asimilabilă nulității absolute ci apare congruentă cu anulabilitatea: temeiul pentru care legiuitorul a deschis posibilitatea cenzurării doar a acelor convenții /clauze care sunt active la data solicitării acestei cenzuri, care încă mai "creează" dezechilibru, constă în aceea că, prin comportamentul său și anume prin executarea obligațiilor generate de clauze, consumatorul poate ratifica eventuala cauză de invalidare a acestora.

4.Oricum, cel puțin cu privire la clauza pct.3. 5. din Condiții generale și la clauza 5 lit. a din Condiții speciale, clauze ce reglementau la nivel potențial, respectiv la nivel activ perceperea costului constând în comision de risc, atât timp cât s-a și constatat prescrierea dreptului material la acțiunea în restituirea sumelor plătite în temeiul acestor clauze, stopându-se astfel posibilitatea reclamantului de a obține un folos practic, acțiunea acestuia trebuia respinsă ca lipsită de interes.

Prima instanță a pronunțat o hotărâre prin interpretarea și aplicarea greșită a legii atunci când a asociat ideea de abuziv caracteristicilor prețului contractual clar exprimat de a fi adecvat în raport cu serviciile procurate consumatorului.

5.Dispozițiile art. 4 alin.2 din Directiva nr. 93/13/CEE, respectiv ale art.4 alin.6 din L 193/2000 consacră non-intervenționismul asupra prețului contractual clar stabilit și aceasta întrucât Directiva/Legea reprezintă normări de excepție de la principiul forței obligatorii a contractelor și, deci, sunt de limitată și strictă - iar nu de generală - aplicabilitate, este imperioasă protejarea principiul libertății economice care caracterizează economia de piață, cum este și cea românească (art.135 Constituție), definită prin aceea că prețul este supus exclusiv acțiunii legii obiective a cererii și a ofertei.

6.Proprietatea clauzelor privitoare la prețul contractual de a fi clare și inteligibile are drept criteriu de evaluare măsura în care acestea oferă consumatorului posibilitatea de a decela respectivul preț la momentul încheierii convenției, de a-i realiza cotitatea. Orice altă interpretare conduce inevitabil spre teritoriul evaluării naturii adecvate a prețului față de serviciile pe care le reflectă.

7.Judecătoria Bârlad ignoră că în cauza de față prețul contractual - în integralitate cât și pe componente - este clar și inteligibil exprimat și perorează asupra definiției costului cu comisionul de risc reținând că "singura definiție o regăsim în art.5.1. din actul adițional nr.2/28.10.2010, însă această definiție nu are nicio legătură cu imobilul apartament asupra căruia s-a constituit ipotecă și poliță de asigurare cesionată în favoarea băncii".

8. Cu privire la negociere, însuși faptul pătrunderii pe terenul cenzurării unui preț contractual clar stabilit postează prima instanță într-o poziție antagonică cu economia de piață: instanța confirmă nu numai pretenția reclamanților ca furnizorul de produse financiare să le expliciteze cum a fost stabilit cuantumul prețului contractual și rațiunile acestui cuantum ci și pe aceea ca însuși furnizorul să invite consumatorul la negociere și să îi ofere posibilitatea de a dispune asupra acestui preț.

9. In realitate, în economia liberă în care prețul este fixat funcție legea obiectivă a cererii/ofertei în condițiile în care pe piață - ca și în cazul de față - funcționează mai mulți competitori achizitorul de bunuri/servicii are opțiunea între a accepta sau a refuza oferta vânzătorului/furnizorului, negocierea prețului are la bază actul de voință - liber asumat iar nu impus - al vânzătorului/furnizorului ; în acest sens pot fi abordate mecanisme de marketing precum oferirea de discount, organizarea de promoții, adoptarea de politici de creditare comercială.

10.În cauză, inițiativa încheierii convenției de credit a aparținut reclamantului (răspuns întrebarea nr. 1 din interogatoriu) care admite că s-a interesat ce sumă poate accesa și cu ce costuri (răspuns întrebarea nr.2) și

11.Conștientizând condițiile de cost, reclamantul a optat pentru încheierea convenției fără a mai realiza demersuri și pe lângă alte entități bancare (răspuns la întrebarea 6), deci mecanismul negocierii s-a obiectivat prin acceptarea de către acesta a ofertei pozitive interesului său venite din partea pârâtei.

12.De altfel, cât timp clauzele privind prețul sunt cuprinse în Condițiile Speciale "eventuala probă a inexistenței negocierii cade în sarcina consumatorului" Este o concluzie firească ce se contrage inclusiv din interpretarea per a contrario a normei art.4 alin.2 din L 193/2000: "o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată... dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei cum ar fi ... condițiile generale de vânzare practicate de comercianți...".

13.Cu privire la existenta, în detrimentul consumatorului, prin introducerea costului comision de risc/de administrare, a vreunui dezechilibru, prima instanță afirmă o asemenea existență prin invocarea ideii că "toate riscurile acestui contract au fost stabilite în sarcina reclamantului".

14.În realitate, nu există vreun dezechilibru creat în defavoarea împrumutatului și, evident, nu se poate vorbi despre caracterul său semnificativ și contrar bunei - credințe întrucât: un dezechilibru semnificativ ar fi fost creat de exemplu dacă, față de media costurilor de pe piață, prin introducerea costului cu comisionul de risc s-ar fi ajuns la un cost total excesiv, situație inexistentă în cauză, costul cu comisionul de risc nu este echivoc implementat; din contra: graficul de rambursare anexă la convenție, atașat de către chiar reclamant acțiunii, reprezintă oglinda fidelă a costului cu comisionul de risc la orice moment al derulării convenției.

IV.Costul cu comisionul de administrare a fost abrogat prin adiționarea amiabilă a convenției la 10.02.2012.

15.Așa cum s-a menționat în preambul, tocmai pentru că adiționarea s-a realizat amiabil și la inițiativa reclamantului, banca nu putea stabili unilateral o majorare a ratei dobânzii, iar aceasta să se fi realizat prin includerea comisionului în cotitatea dobânzii, așa cum susține prima instanță.

16.Noua cotitate a ratei dobânzii, de 4,61% pe an, chiar dacă este mai mare decât cea de 4,25% stabilită inițial, rămâne să caracterizeze convenția ca singur cost, reprezentând un avantaj creat împrumutatului ce, anterior, suporta un cost de o medie de 4,73% pe an.

Cu privire la clauza art. 3 lit. d ce permitea băncii ajustarea unilaterală a ratei dobânzii.

V.Clauza a fost abrogată antejudiciar și până la abrogare nu a fost niciodată activată astfel încât s-ar fi impus constatarea lipsei de interes a reclamantului în susținerea solicitării invalidării sale.

17.Prima instanță asimilează rata dobânzii cu dobânda anuală efectivă și concluzionează că chiar dacă s-a procedat la abrogarea clauzei art.3 lit. d, prin menționarea în continuare în contract că "D. poate varia în condițiile prevăzute de Secțiunea 10 din Condițiile generale ale prezentei convenții" s-ar vădi că, în realitate, clauza ar subzista.

18.Dincolo de confuzia cu privire la cele două noțiuni diferite, esențială este stabilirea posibilității intervenției unilaterale a băncii cu privire la costuri, iar nu eventuala fluctuare a unor asemenea costuri, fluctuare ce poate avea la bază acordul de voință al părților. O asemenea posibilitate a fost definitiv înlăturată. Redimensionarea, prin actul adițional nr.3/20.02.2012, a cotității ratei dobânzii s-a realizat amiabil, iar nu unilateral de către bancă.

Cu privire la clauza art. 5 lit. c referitoare la comisionul de rambursare anticipată:

VI.Prima instanță insistă că banca ar fi procedat la modificarea unilaterală a ratei dobânzii situație reflectată de actul adițional nr.3/10.02.2012 (încheiat amiabil - n.n.) de unde ar rezulta că "în momentul de față creditul este unul cu dobândă supusă oricăror modificări după bunul plac al băncii".

19.Constatările primei instanțe sunt total netemeinice și au fost deja evaluate la pct. IV și V, de mai sus.

20.Pe de altă parte, dacă instanța a sancționat pretinsa majorare unilaterală de către bancă a ratei dobânzii impunând o dobândă într-o anumită cotitate - adică fixă - comisionul de rambursare anticipată își găsește rațiunea existenței.

Cu privire la clauzele Secțiunii 10 din Condiții generale, referitoare la suportarea de către împrumutat a costurilor suplimentare impuse prin legislație.

VII.Clauzele Secțiunii 10 - în forma declarată ca abuzivă de către prima instanță - au fost abrogate antejudiciar și anume o dată cu adiționarea, la 20.02.2012, a convenției.

21.Clauzele pct.10.1 și 10.2 din Condiții generale au fost înlocuite prin art.6 din actul adițional nr.3/20.02.2012 și anume prin reformularea art. II pct.4 din Condiții speciale ce menționează că, în situația apariției de noi acte normative ce impun modificări ale clauzelor/costurilor contractuale banca va notifica împrumutatul cu privire la semnarea unui act adițional ce va transpune acele modificări. "Dispozițiile Secțiunii 10 din Condițiile Generale ale Convenției se consideră de asemenea înlocuite în totalitate de prevederile mai sus-menționate" (pag.8 din actul adițional, primul paragraf - fila 51 din dosar, pagină pe care o atașăm și prezentei spre facilă observare).

22.In acest context ar fi trebuit ca prima instanță să respingă, ca lipsită de interes, cererea reclamantului.

Cu privire la clauzele pct.8.1. lit. a liniuțele a doua și a treia, respectiv lit. c) și d) din Condiții generale referitoare la scadențarea anticipată:

VIII. Prima instanță nu abordează în hotărâre apărările iterate de către pârâtă (de aici rezultând și un element de nulitate a hotărârii) preluând solicitarea hilară a reclamantului ca banca să previzualizeze "situații neprevăzute" de natura celor care conduc la improbabilitatea ca împrumutatul să mai restituie creditul

23.Chiar și atunci când scadențarea anticipată ar avea la bază neîndeplinirea de către împrumutat a obligațiilor generate de convenții încheiate cu alte bănci, ipoteza nu este nicidecum abuzivă: nerespectarea de către împrumutat, în relațiile cu alte entități financiar - bancare, a obligațiilor de returnare credite și costuri conduce inevitabil la inițierea de măsuri de executare silită împotriva lor și a bunurilor lor. într-o asemenea procedură de executare terții creditori vor veni în concurs cu pârâta atunci când vor executa bunul imobiliar constituit garanție în favoarea acesteia din urmă. Dacă pârâta nu are posibilitatea declarării scadențării anticipate, atunci nu va putea să-și valorifice dreptul de ipotecă întrucât nu are o creanță exigibilă, iar bunul va fi vândut și suma obținută va fi distribuită către terții creditori.

24.Pe de altă parte, banca nu-și va refuza niciodată câștigul din dobânzi percepute prin derularea convenției, în detrimentul unei scadențări anticipate a soldului urmată de o executare a garanțiilor care în mod obiectiv, se devalorizează în timp.

Cu privire la obligarea pârâtei la restituire de sume:

IX.Admiterea motivelor de apel expuse anterior cu privire la prescripție, cu privire la caracterul neabuziv al clauzelor ce definesc costurile conduce, implicit, la desființarea soluției primei instanțe în capetele de cerere referitoare la restituirea de sume.

Prin întâmpinare, apelantul reclamant S. R. B. a solicitat respingerea apelului formulat pentru următoarele considerente:

1.Apelanta susține că la data de 20.09.2010 ar fi operat o adiționare tacită a Convenției de credit prin implementarea de către bancă a prevederilor OUG 50/2010, motiv pentru care costul total al creditului ar fi scăzut de la 7,22% la 7,03% pe an iar comisionul de risc ar fi fost explicitat.

In fapt, banca, prin acest act normativ, a fost obligată să stabilească formula de calcul raportată la un an de 360 de zile, iar o lună de 30 de zile. Ca urmare a acestui fapt, D. în toate convențiile în derulare la acel moment, a cunoscut o oarecare scădere, în cazul lui fiind de la 7,22 % la 7,11% pe an. Tot cu aceeași ocazie, i s-a propus schimbarea denumirii comisionului de risc în comision de administrare, fără a se modifica cuantumul (de 0,22% pe lună din sold), în ciuda prevederilor exprese ale OUG 50/2010 care stipulau expres eliminarea acestui comision. Prin adresa nr. 1376/10.09.2010 și adresa nr. 1428/15.09.2010 (anexate la prezenta întâmpinare) el a solicitat băncii eliminarea comisionului de risc, lucru care a rămas fără răspuns. Banca nu a dorit nicio clipă eliminarea acestui comision, ci doar i-a schimbat denumirea.

2.Ca urmare a refuzului reclamantului de a achiesa la menținerea comisionului de risc redenumit în comision de administrare, banca, probabil de teama ca reclamantul ar putea să îi cheme în judecată sau să se adreseze ANPC V., la data de 28.10.2010, cunoscând foarte bine consecințele neimplementării corecte a prevederilor OUG 50/2010, a redus cuantumul comisionului de risc de la 0,22% la 0,03% pe lună din sold - fără a-l elimina, iar apoi l-a redenumit în comision de administrare astfel încât să nu mai fie evidențiat ca atare în graficele de rambursare.

3.La data de 10.02.2012 a semnat într-adevăr un act adițional ca urmare a solicitării apelantului reclamant de a prelungi durata creditului de la 25 la 35 de ani (tot ca urmare a dificultăților financiare prin care trecea). Deși apelanta susține că prin această adiționare a fost abrogată clauza referitoare la comisionul de risc/administrare, în fapt, banca a introdus în rata fixă lunară a dobânzii de 4,25% pe an costul comisionului de risc/administrare în cuantum de 0,03% pe lună din sold, lucru care este evidențiat explicit în următoarea formulă de calcul:

0,03% pe luna X 12 luni=0,36% pe an

(comision de administrare)(comision de administrare)

0,36% pe an + 4,25% pe an =4,61% pe an (comision de administrare) (rata fixa a dobânzii) (rata dobânzii perceputa in momentul de fata)

Ca urmare a acestui fapt, „rata fixă" a dobânzii de 4,25% pe an a devenit 4,61% pe an. Chiar dacă aparent convenția de credit a rămas caracterizată de un singur cost, în fapt acest cost este format din dobândă plus comision mascat. Acest comision mascat (fost risc/ administrare) el îl plătește și în prezent.

Apelanta menționează la pag. 2 penultimul alineat din cererea de apel faptul că banca a redus în mod succesiv dobânda de la 7,22% pe an la 4,61% pe an. Consideră că prin această afirmație, apelanta încearcă voit și cu rea credință să inducă în eroare instanța, în aceeași frază făcând referire la două noțiuni distincte - D. și rata dobânzii - ca și cum ar reprezenta unul și același lucru, încercând să sugereze mărinimia băncii. Or, nu se poate pune semnul echivalenței între D. și rata dobânzii deoarece:

De altfel, in Convenția de credit, Condiții speciale pct. 3, lit. a, se prevede ca rata fixa a dobânzii curente este de 4,61%, iar la pct. 3, lit. d, procentul de 4,71%) reprezintă D., adică costul total al creditului pentru împrumutat, care cuprinde toate costurile pe care împrumutatul trebuie sa le plătească pentru credit, inclusiv dobânda (4,61% pe an), la care se adaugă comisioanele, taxele, etc.

Este adevărat ca costul anual al creditului la prima vedere, prin semnarea Actului Adițional nr. 3 a scăzut la 4,71% pe an, insa nu prin vreo favoare făcuta de banca, ci prin mărirea perioadei de rambursare a creditului de la 20 de ani (cat mai rămăsese in 2012) la 30 de ani. Costul anual este insesizabil mai mic cu 0,02 %, dar, de fapt, câștigul este al băncii întrucât costul total al creditului prin mărirea perioadei de rambursare a crescut. Acest lucru este evidențiat in graficele de rambursare, astfel: 2007 - costul total al creditului = 157.776,15 CHF (din care comision de risc 30.321,76 CHF); 2012 - costul total al creditului = 159.745,50 CHF (fara comision de risc).

4. Referitor la „adiționările exprese asumate amiabil de către părți" pe care apelanta le invocă, precizează că această sintagmă, deși sună frumos, este lipsită de un fundament real. In fapt, răspunsurile băncii la toate cererile sale au fost invariabil aceleași, în sensul neacceptării solicitărilor reclamantului. Cu privire la cererea nr. 4053/14.10.2011, aceasta nu are legătură cu costul creditului sau cu comisioanele, ci cu reeșalonarea creditului, care s-a petrecut la 10.02.2012, după aproximativ 4 luni. Banca a fost de acord cu cererea lui nu din considerație pentru clientul său și sub nicio formă în dezavantajul băncii, ci mai degrabă pentru a-și asigura plata în considerare a ratelor. Mai mult decât atât, prin creșterea cu 10 ani a perioadei de rambursare a creditului, D. a crescut, implicit câștigurile băncii fiind mai mari (banca și-a asigurat pe încă 10 ani perceperea comisionului de risc/administrare).

Analizând sentința apelată în raport de criticile formulate de cei doi apelanți, actele dosarului și dispozițiile legale incidente în cauză, instanța de control judiciar reține următoarele:

I. Apelul declarat de pârâta S.C. V. România S.A. București este întemeiat însă nu sub aspectul tuturor criticilor formulate, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

1. Tribunalul reține că reclamantul din prezenta cauză este un consumator în sensul art. 2 alin. 1 din Legea 193/2000 potrivit căruia „prin consumator se înțelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale”.

Instituirea prin Legea 193/2000 a unui regim special de protecție pentru consumatori are în vedere necesitatea de a se garanta o protecție adecvată consumatorului în calitate de parte la contract considerată defavorizată din punct de vedere economic și mai puțin experimentată din punct de vedere juridic decât co-contractantul său profesionist, însă numai contractele încheiate în afara și independent de orice activitate sau finalitate de natură profesională, în scopul exclusiv de satisfacere a propriilor necesități de consum privat ale unui individ, intră sub incidența sferei de protecție a consumatorului, în timp ce o asemenea protecție nu se justifică în cazul unui contract care are ca scop o activitate profesională (așa cum rezultă din jurisprudența citată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza Česká spořitelna, a.s. vs. Gerald Feichter, C-419/11, hotărârea din 14 martie 2013). Sancțiunea care intervine în cazul constatării caracterului abuziv al unei clauze contractuale este nulitatea absolută, iar nu cea relativă, în condițiile în care norma juridică pe care se întemeiază acțiunea (art.1 alin.3 din Legea nr.193/2000) este o normă de ordine publică, caracter ce rezultă inclusiv din posibilitatea invocării încălcării acestei norme din oficiu, de către organele de control din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (conform art.9 din Legea nr.193/2000).

Norma protectivă cuprinsă în lege nu ocrotește numai interese personale ale fiecărui consumator individual, ci reprezintă o normă de ordine publică ce ocrotește un interes colectiv, astfel că sancțiunea este nulitate absolută.

Legea abilitează instanțele de judecată să cenzureze contractul. Astfel, legea prevede că verificarea contractelor să se facă din oficiu, or o asemenea manieră de control este specifică regimului nulității absolute a contractului. Mai mult, în jurisprudența comunitară este recunoscut dreptul judecătorului de a se sesiza din oficiu cu privire la caracterul abuziv al unei clauze contractuale ceea ce întărește concluzia aplicării sancțiunii nulității absolute a clauzei abuzive (Cauza Oceano Grupo Editorial Sa c Rocio Marciano Quintero, CJCE -27 iunie 2000).

Încălcarea dispozițiilor legale ce reglementează materia dreptului consumatorului, dă dreptul acestuia a solicita pe calea acțiunii in constatare caracterul abuziv al clauzei, acțiunea în constatare fiind imprescriptibilă extinctiv ( art. 2 din Decretul 167/1958).

2. Reclamantul a invocat caracterul abuziv al mai multor clauze din convenția de credit pe care încheiat-o cu apelanta pârâtă astfel că se impune a se analiza punctual, pe fiecare clauză în parte, dacă sunt îndeplinite sau nu cerințele impuse de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, pentru a se reține caracterul abuziv al unei clauze contractuale, respectiv îndeplinirea cumulativă a două condiții și anume: a). clauza pretins abuzivă să nu fi fost negociată între comerciant și consumator; b). această clauză să genereze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților contractante, în detrimentul consumatorului și contrar bunei-credințe.

3. Cu privire la negocierea sau nu a clauzelor contractuale, tribunalul constată că nu a existat o negociere în sensul posibilității de a se pune în discuție și reformula prin acordul părților clauzele contractului standard, pre-formulat, ci, dimpotrivă, clienții au aderat la prevederile contractului complet redactat de către bancă, inclusiv sub aspectul definițiilor termenilor contractuali. Necesitatea protejării sporite a intereselor consumatorilor pornește de la premisa că un consumator se află într-o situație de inferioritate în ceea ce privește puterea de negociere, nivelul de informare, față de un profesionist, astfel încât aderă la condițiile contractuale redactate în prealabil de acesta. Simplul fapt că intimatul-reclamant a contractat cu această bancă și nu cu alta nu are semnificația unei negocieri a contractului, neputând fi reproșat consumatorului că a făcut o alegere în cunoștință de cauză privind ofertele similare ale altor bănci. Negocierea uneia sau a tuturor clauzelor contractuale presupune discutarea, posibilitatea de a modifica, de a adăuga, de a complini, de a elimina, prevederi contractuale în funcție de interesele fiecărei părți, redactarea clauzelor contractuale prin ajungerea la un acord între părți. Din faptul că nu s-a adus nicio modificare clauzelor generale și speciale anterior redactate de bancă, ci doar s-a specificat suma creditată, termenul de rambursare, garanția imobiliară acordată, toate clauzele fiind pre-redactate de bancă, se prezumă faptul că nu a existat nicio negociere.

Tribunalul subliniază că sarcina probei faptului că s-au negociat unele sau toate prevederile contractuale aparținea apelantei-pârâte, în calitate de profesionist, conform art. 4 alin. 3 din Legea 193/2000, însă nicio probă concludentă în acest sens nu a fost administrată de apelantă. D. urmare, se impune a se reține în prezenta cauză că nu a existat o negociere prealabilă între bancă și consumator a clauzelor contractuale în ansamblu sau în parte.

Cu toate acestea, pentru ca o clauză să fie considerată abuzivă nu este suficient doar să se constate că nu a existat o negociere reală între consumator și profesionist, ci acesta trebuie să genereze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților contractante, în detrimentul consumatorului și contrar bunei-credințe.

4 . Cu privire la comisionul de risc:

Instanța de fond a interpretat în mod corect prevederile legale aplicabile în cauză, reținând în mod justificat caracterul abuziv al clauzei 3.5 din Condițiile generale ale Convenției de credit nr._/28.09.2007 (pagina 5 din convenție) și al clauzei 5.a din Condițiile speciale ale aceleași convenții de credit.

În art. 3.5 s-a stipulat că: ,, pentru punerea la dispoziție a creditului, împrumutatul datorează băncii un comision de risc aplicat la soldul creditului, care se plătește pe toată perioada creditului, modul de calcul și scadența, scadențele plății acestuia se stabilesc în Condiții Speciale.

La art. 5.a din Condiții speciale se menționează că, acest comision de risc este de 0,22 % aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadență, pe toată perioada de derulare a Convenției de credit.

La data de 28 octombrie 2010, se încheie actul adițional nr.2, iar în art.1 se menționează că punctul 5 lit. b din Condiții Speciale ale Convenției, în realitate punctul 5 lit. a din Condiții Speciale ale convenției, întrucât acest articol este în legătură cu comisionul de risc, în sensul că ,, comisionul de administrare credit este de 0,03 % pe lună, aplicabil la Soldul Creditului, datorat și plătibil de către Împrumutat Băncii, lunar, pe toată durata creditului, la data de scadență stabilită la pct.6,, Rambursări și Plăți „ din Condițiile Speciale ale Convenției, pentru administrarea de către Bancă a creditului din perspectiva riscurilor asumate de către acesta prin punerea sumei Principale la dispoziția Împrumutatului, în termenii și condițiile prevăzute în Convenție”.

Tribunalul reține ca fiind deosebit de relevant în cauză faptul că acest comision se datorează pentru punerea la dispoziție a creditului, nu pentru vreun serviciu distinct prestat de bancă sau potențial a fi prestat în beneficiul clientului.

Critica privind faptul că acest comision nu poate fi analizat deoarece potrivit actului adițional acesta nu mai există este lipsită de fundament juridic și se impune a fi înlăturată.

În primul rând, cât timp contractul a avut această formă o îndelungată perioadă de timp, clauza producând efecte, caracterul ei abuziv se impune a fi și poate fi analizat oricând, întrucât este vorba despre o nulitate absolută ce afectează clauza, principiul respectării intereselor consumatorului prin interdicția stipulării unor clauze abuzive având caracter de ordine publică, întrucât vizează un interes public, general, de importanță majoră, cel al protecției consumatorilor. Dispozițiile privind protecția consumatorilor ocrotesc un interes general, acest fapt fiind consacrat prin obligația instituită în sarcina instanțelor de a pune în discuție din oficiu clauzele abuzive în procedurile referitoare la contract, așa cum în mod expres rezultă din Hotărârea Curții de Justiției a Uniunii Europene din 14 iunie 2012 pronunțată în cauza Banco Español de Crédito SA vs. Joaquín Calderón Camino privind interpretarea dispozițiilor Directivei 93/13/CEE a Consiliului.

În al doilea rând, prin actul adițional nr. 1/2010 la contract, acest comision numai formal a fost înlăturat, acesta fiind menținut prin înlocuirea lui cu comisionul de administrare a cărui destinație este aceeași. Prin actul adițional nr. 3/2012 acest comision a fost înlăturat. Apelantul-reclamant a susținut că acest comision a fost inclus în rata lunară a creditului ca urmare a majorării în mod unilateral de către bancă a ratei curente a dobânzii, chestiune la care se va răspund cu ocazia examinării caracterului abuziv al clauzei referitoare la dobândă.

În ceea ce privește comisionul de risc, întrucât acesta se datorează lunar, similar dobânzii curente, se calculează la soldul creditului, și se plătește pentru punerea la dispoziție a creditului, tribunalul constată că, potrivit definiției contractuale, contrar celei din limbajul obișnuit, acest cost al contractului se poate circumscrie noțiunii de obiect principal, deoarece, împreună cu dobânda curentă, este datorat indiferent de conduita clientului sau a băncii, plata sa nefiind condiționată de intervenția unor împrejurări deosebite (precum în cazul altor costuri, enumerate mai sus).

Definiția acestui comision potrivit contractului ar trimite la concluzia că acest comision se datorează într-o manieră și cu o justificare similară ratei dobânzii curente (ambele se datorează independent de atitudinea consumatorului pe parcursul derulării contractului, se datorează pentru punerea la dispoziție a creditului, se calculează și se plătesc lunar, drept pentru care ar putea fi calificat ca intrând în sfera noțiunii de obiect principal al contractului.

În mod deloc surprinzător, concluzia de mai sus conturează o alta: aceea că, pentru o singură prestație a băncii (punerea la dispoziție a creditului), clientul datorează două contraprestații (pe de o parte, rata dobânzii curente, iar pe de altă parte, comisionul de risc), fără a exista vreo justificare rezonabilă pentru această situație și care creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților contractante, în detrimentul consumatorului și contrar bunei-credințe.

Tribunalul constată prevederile contractuale criticate de reclamant ce definesc comisionul de risc nu îndeplinesc exigența de a fi redactate într-o manieră clară și inteligibilă, pentru a se înțelege în mod neechivoc de ce este perceput acest comision, care este semnificația sa, cum se datorează, ce costuri ale împrumutului este destinat să acopere, diferențele între sensul obișnuit al termenilor, sensul lor potrivit contractului, maniera în care banca însăși înțelege să interpreteze clauzele contractuale generând confuzii și făcând extrem de dificil de înțeles mecanismul contractual, precum și intenția reală a părților (a băncii, întrucât aceasta a redactat în integralitate clauzele contractuale).

Tribunalul observă că definiția comisionului de risc este inclusă la capitolul „Costuri” din condițiile generale ale contractului, însă denumirea sa este în totală contradicție cu definiția stabilită, producând o evidentă confuzie consumatorului, care, potrivit limbajului uzual, a denumirii comisionului perceput și faptului că este datorat lunar, s-ar aștepta în mod rezonabil să vizeze eventuale costuri care ar putea fi percepute la intervenția unor împrejurări calificate ca risc, însă prin raportare la definiția contractuală rezultă perceperea sa independent de orice riscuri, exclusiv pentru punerea la dispoziție a creditului, la momentul acordării creditului, în vederea acoperii eventualului cost pe care l-ar înregistra banca pentru a evalua în ce măsură la acordarea creditului clientul prezintă riscul de a nu-l putea achita.

Din cuprinsul contractului în ansamblul său și în special din conținutul complet neclar al dispozițiilor contractuale referitoare la comisionul de risc tribunalul constată că există un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar cerințelor bunei credințe, banca profitând de poziția de profesionist și acționând în cunoștință de cauză în scopul prejudicierii intereselor consumatorilor și promovării exclusiv a propriilor interese. Clauza este în detrimentul consumatorilor și creează un dezechilibru semnificativ între părți, depășind limitele rezonabile în care s-ar putea accepta existența unor diferențe între contraprestațiile părților, contrar cerințelor bunei-credințe. Buna-credință în relațiile contractuale ar impune ca între drepturile și obligațiile părților să existe un echilibru, chiar acceptând că unele dezechilibre pot apărea în cadrul relațiilor comerciale, esențial fiind ca acestea să nu depășească o marjă rezonabilă.

Or, în cauză, este nerezonabil să se perceapă acest comision cu pretinsa destinație de a acoperi eventuale riscuri de credit sau riscuri de piață (cu toate că nicio destinație nu este menționată în contract, ci dimpotrivă, plata comisionului este justificată de contract prin acordarea creditului, similar dobânzii curente, formularea din contract fiind „pentru punerea la dispoziție a creditului”, nu „pentru acoperirea eventualelor riscuri de credit, etc”), fără a se stipula nicio obligație corelativă din partea băncii, și mai ales fără posibilitatea restituirii acestui comision în măsura în care la finalul contractului se constată că riscul nu s-a produs, creându-se un dezechilibru semnificativ între obligațiile părților în detrimentul consumatorului. Instanța reține că în cuprinsul convenției de credit banca pârâtă nu a clarificat destinația comisionului de risc, acesta având același rol ca și dobânda definită de art.3.1 din condițiile generale ale convenție, respectiv pentru punerea la dispoziție a creditului. Rezultă astfel că, pentru același serviciu al băncii se percep două costuri fără a se face distincție între ele și fără a se preciza fundamentul perceperii ori destinația într-un limbaj clar și ușor inteligibil, astfel cum prevede art. 4 al.6 din Legea nr.193/2000.

Pe de altă parte, OUG 50/2010 a prevăzut, la art. 36 posibilitatea instituirii unui comision de administrare ( alin. 3), însă art. 36 nu se aplică contractului încheiat între părți, pe de o parte, iar pe de altă parte, comisionul de administrare instituit prin ordonanță are un alt scop decât cel prevăzut de bancă.

Mai mult, în jurisprudență, s-a reținut că, atât timp cât riscul contractului este acoperit prin constituirea unei garanții reale, prin introducerea comisionului de risc, fără reglementarea unei obligații corelative, se creează un dezechilibru între contraprestațiile părților, contrar principiului bunei-credințe în executarea contractelor. Ca urmare, este abuzivă clauza prin care se reglementează dreptul băncii de a percepe comisionul de risc, atât timp cât funcția și destinația comisionului de risc nu au fost evidențiate în contract, consumatorul fiind într-o poziție dezavantajată față de bancă.

1. Cu privire la dreptul băncii de a declara soldul creditului scadent anticipat potrivit clauzelor înserate în Secțiunea 8) „Scadența anticipată din Condițiile generale”:

Potrivit Secțiunii 8) „Scadența anticipată din Condițiile generale”, se prevede că, în cazul în care se ivește vreuna dintre situațiile următoare, atunci, în orice moment, banca are dreptul pe baza uni notificări transmise împrumutatului și garantului să declare soldul creditului ca fiind scadenta anticipat, rambursabil imediat împreună cu dobânda acumulată și toate celelalte costuri datorate băncii conform convenției:

a). împrumutatul nu își îndeplinește obligația de plată a sumei principale, a dobânzilor sau a oricăror ale costuri datorate:

- (…);

- conform altor convenții de credit încheiate de împrumutați cu banca;

- conform altor convenții de credit încheiate de împrumutați cu late societăți i financiare/de credit;

b) (…)

c). în cazul apariției unei situații neprevăzute care, în opinia Băncii face să devină improbabil ca împrumutatul să-și poată îndeplini obligațiile asumate în convenție;

d). în cazul apariției unei situații neprevăzute conform căreia, în opinia băncii, creditul acordat nu mai este garantat corespunzător

(…).

Instanța apreciază că, prin inserarea acestei clauze, consumatorul riscă să fie pus în fața unei situații în care este obligat să ramburseze creditul prezent imediat, în ipoteza în care nu a achitat ratele scadente ale unui alt credit la pârâtă sau mai mult, la alte societăți bancare, chiar din cauze neimputabile, deși executarea convenției de credit a fost convenită să fie cu efectuată la termene stipulate. Este evident că, reclamantul se află în poziție defavorabilă față de bancă, care are la discreție stabilirea momentului scadenței anticipate, în situații în care reclamanții nu dețin nicio culpă.

Pe de altă parte, la art. 8.1 lit. c. și d. fac vorbire de situații neprevăzute care, în opinia băncii, face să devină improbabilă ca împrumutatul să-și poată îndeplini obligațiile sau creditul nu mai este garantat Nu sunt explicitate situațiile neprevăzute, nu sunt circumstanțiate. De asemenea, prim modul de exprimare face ca clauza să fie interpretată doar în favoarea băncii, aprecierea situațiilor neprevăzute rămânând la latitudinea băncii. Tot astfel, reclamantul nu are posibilitatea de a cunoaște de la momentul încheierii contractului care sunt situațiile pe care banca le-ar putea aprecia ca „neprevăzute”.

Este evident că aceste clauze sunt abuzive, întrucât prin modul de formulare conferă băncii dreptul exclusiv de a declara soldul creditului anticipat pentru situații care exced obligațiilor asumate de împrumutat prin prezentul contract de împrumut. Se produce un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, care sunt contrare principiilor de bună credință. Susținerile pârâtei exprimate în întâmpinare nu pot fi reținute, întrucât începerea executării silite de către alți creditori nu au legătură directă cu convenția încheiată între părți, banca fiind un notificat în procedura de executare silită .

Prin urmare, în mod just și temeinic instanța de fond a concluzionat cu privire la caracterul abuziv al acestei clauze

6. Soluția instanței de fond a constata abuzive clauzele prevăzute de pct. 10.1 și 10.2 referitor la costurile suplimentare este eronată întrucât nu are suport probator, pentru următoarele argumente:

Convenția de credit inițială a suferit în timp două modificări –una în anul 2010, prin actul adițional nr. 2 și una în anul_12 prin actul adițional nr. 3.

Pârâta a invocat prin întâmpinare că reclamantul nu are interes să mai invoce caracterul abuziv al acestor clauze motivat de faptul că ele nu mai subzistă în prezent întrucât prin actul adițional nr. 3, au fost înlocuite de alte clauze cu un alt conținut( a se vedea pagina nr. 8 din actul adițional - pagina 48 dosar fond), apărare care nu a fost analizată în nici un mod de către prima instanță.

Instanța de control judiciar apreciază că reclamantul justifică în continuare un interes să solicite caracterul abuziv al acestor clauze întrucât în speță se pune problema de interpretare a contractului și modul în care acesta a fost modificat prin actele adiționale ulterioare.

Tribunalul constată că în maniera în care au fost redactate în convenția generală de credit clauzele din Secțiunea 10 – „Costuri suplimentare”, sunt abuzive întrucât toate costurile ulterioare ale băncii, în general, nu doar cele legate de împrumutul ce face obiectul contractului analizat, dacă vor crește, sunt puse exclusiv în sarcina clientului fără nicio justificare obiectivă.

În actul adițional nr. 3/10.02.2012 la contractul de credit, la pagina 8, art. 6 pct. 11 „ Alte mențiuni” paragraful 3 prevede că:

„ Referitor la Convenție pot apărea, la data semnării sau ulterior, oricând pe parcursul derulării sale, modificări ale oricăror cerințe sau reglementări legale aplicabile în România sau pe teritoriul Uniunii Europene ori cerințe sau reglementări legale noi, stabilite prin act normative nou-emise în România sau la nivelul Uniunii Europene, care impun modificări al clauzelor/costurilor contractuale convenite anterior de către părți. În orice astfel de situație, Banca va informa Împrumutatul cu privire la semnarea unui alt act adițional la Convenție prin care clauzele contractuale să fie modificate în mod corespunzător……. „Dispozițiile Secțiunii 10 din Condițiile Generale ale Convenției se consideră de asemenea înlocuite în totalitate de prevederile mai sus menționate”.

Prin urmare, clauzele secțiunii 10 din Condițiile Generale ale Convențieinu mai subzistă, fiind înlocuite de cea de la art. 6 pct. 11, paragraful 3 din actul adițional. Această din urmă clauză nu are caracter abuziv întrucât motivele care ar impune încheierea unui act adițional sunt obiective și clar stabilite în contract, iar potrivit legislației comunitare transpuse în dreptul intern prin OUG nr. 50/2010 cu modificările la zi, ( art. 35 alin 1 lit. b teza finală, art. 40 alin. 3) o astfel de clauză nu este abuzivă.

7. Soluția instanței de fond a constata abuzivă clauza de la art.5 pct.1 lit. a referitor la comisionul de rambursare anticipată din Actul Adițional nr.3 din 10 februarie 2012 (care modifică clauza 5 lit. c din Condiții speciale ale Convenției de credit nr._ din 28 septembrie 2007) este netemeinică pentru următoarele argumente:

Art. 5 pct. 1 lit. a din condiții speciale stabilește aplicarea unui comision de rambursare anticipată de 1%, calculat la valoarea creditului rambursat anticipat în cazul în care perioada de timp între Data Rambursări Anticipate și Scadența Finală este mai mare de un an.

Instanța apreciază că menționarea unui comision de rambursare în avans nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților semnatare a contratului de credit, contrar bunei credințe. Părțile au încheiat un contract cu caracter comutativ (în sensul că părțile cunosc încă de la început întinderea drepturilor și obligațiilor asumate), sinalagmatic, astfel că, pentru acoperirea costurilor legate de rambursarea anticipată, se apreciază că banca are dreptul la o compensare.

În fundamentarea acestui punct de vedere, instanța are în vedere și modificările aduse de OUG 50/2010, care se aplică convenției inițiale doar cu privire la art. 66-69 așa cum a statuat art. 95 din actul normativ citat. Astfel art. 67, permite creditorului, în cazul rambursării anticipate a creditului, să perceapă o compensație echitabilă și justificată în mod obiectiv pentru eventuale costuri legate de rambursarea anticipată a creditului, cu condiția ca rambursarea anticipată să intervină într-o perioadă în care rata dobânzii aferente creditului este fixă. Or, concluzia judecătorului fondului că această clauză nu mai putea fi înserată deoarece banca modificase dobânda inițială prin actul adițional și că dobânda a devenit una variabilă nu este legală.

8. Referitor la clauza prevăzută de art. 3 lit. d din Condițiile speciale ale convenției de credit nr._/28.09.2007 cu privire la posibilitatea băncii de a modifica unilateral dobânda:

În cuprinsul convenției de credit inițiale, la „Condiții speciale ale convenției”, potrivit art. 3 lit. d: ,, Banca își rezervă dreptul de a revizui structura ratei dobânzii curente în cazul apariției unor schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând împrumutatului noua structură a ratei dobânzii. Rata dobânzii astfel comunicată se va aplica de la data comunicării”. În această manieră de redactare clauza este abuzivă întrucât, pe de o parte, nu îndeplinește cerințele cu privire la claritate impuse de art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, sintagma fiind una generală, abstractă, iar pe de altă parte, momentul în raport de care banca își rezervă acest drept, este unul general, imposibil de apreciat ca și întindere obiectivă, fiind lăsat exclusiv la aprecierea creditorului. Predictibilitatea conduitei partenerului contractual lipsește cu desăvârșire în aceste condiții pentru client.

Actul adițional nr. 3/10.02.2012 la convenția de credit nr._/28.09.2007 modifică în totalitate pct. 3 lit. a-e ,, Dobânda" din Condițiile speciale ale convenției( f. 41-43 dosar fond –vol. I). Formularea inițială referitor la dreptul băncii de a revizui dobânda „în cazul apariției unor schimbări semnificative pe piața monetară” nu mai există.

Clauza prevăzută de art. 3 lit. d din condițiile speciale, în forma de după încheierea Actului Adițional nr. 3 /2012 se intitulează „Dobânda anuală efectivă” și conține prevederi cu privire la cuantumul anual al acesteia, definiție, modul de calcul, ce se include în costul total al creditului. La penultimul paragraf se stipulează că „D. poate varia în condițiile prevăzute de Secțiunea 10 din Condițiile Generale al prezentei din Convenție, astfel cum a fost modificată prin prezentul act adițional, precum și ca urmare a acordului părților prin semnarea unui act adițional la Convenția de credit”. Așa cum s-a reținut la pct.6 din prezenta decizie, clauzele secțiunii 10 din Condițiile Generale ale Convențieinu mai subzistă, fiind înlocuite de cea de la art. 6 pct. 11, paragraful 3 din actul adițional și care fac referire la modificările legislative cu caracter imperativ care ar putea influența D., clauză care a fost analizată deja de către tribunal, în calitate de instanță de control judiciar.

Reclamantul a susținut că dobânda fixă de 4,61% pe an ascunde în fapt acel comision de (fost risc/ administrare), pe care el îl plătește și în prezent și că de fapt banca a modificat unilateral cuantumul inițial al dobânzii, iar în prezent costul total de rambursare al creditului este mult mai mare decât cel inițial.

Tribunalul constată din cuprinsul actului adițional nr. 3/2012 că reclamantul și-a asumat această rată a dobânzii, a acceptat-o în deplină cunoștință de cauză semnând pe actul adițional că: . „Confirm că am analizat și agreat în cunoștință de cauză prevederile mai sus” astfel că, nu poate invoca faptul, așa cum a răspuns la interogatoriu, că a semnat actul pus în față de bancă, fără a-l studia în prealabil și a analiza efectele acestuia. Chiar dacă dobânda nu a fost negociată în mod real de părți întrucât în sistemul bancar din România, potențialul client nu este în postura de negociere, fiindu-i prezentate oferte de creditare pe care are posibilitatea să le accepte sau nu, în speță nu este îndeplinită cealaltă cerință prev. de Legea nr. 193/2000 pentru ca această clauză să fie declarată abuzivă, respectiv aceea de a crea, în detrimentul consumatorilor și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, astfel cum au fost stabilite prin convenția încheiată. Clauzele privind dobânda sunt clare și neechivoce.

Mărirea perioadei de rambursare are drept consecință creșterea costului final al creditului în raport de cel prevăzut în convenția de credit pentru perioada inițială de rambursare.

2. Apelul declarat de reclamantul S. R. B. este întemeiat întrucât soluția primei instanțe de a admite excepție prescripției dreptului material la acțiune al reclamantului în a solicita restituirea sumelor încasate cu titlu de comision de risc pentru perioada 29.09._10 este nelegală.

Clauza 3.5 din Contractul de credit nr._/27.09.2007 privind comisionul de risc a fost declarată abuzivă de către instanța de judecată la data de 09.04.2014. Dreptul de solicita restituirea sumei încasată cu acest titlu se naște de la data constatării, pe cale judecătorească a caracterului abuziv a clauzei ce instituia acest comision. Orice alt moment anterior celui menționat, lipsește acțiunea reclamantului de orice suport legal, comisionul fiind datorat în temeiul contractului asumat de părți, atâta timp cât nu s-a constatat o cauză de ineficacitate a acestuia.

Prin urmare, termenul de 3 ani instituit de art. 3 din Decretul nr.167/1958 pentru valorificarea dreptului la acțiunea în restituirea sumelor a început să curgă de la data de 09.04.2014, ca efect al constatării nulității absolute a clauzei contractuale respective și nu de la data încheierii convenției, soluția corectă fiind de respingere în totalitate a excepției prescripției dreptului la acțiune.

Pentru aceste motive, tribunalul în temeiul art. 480 C.pr.civilă va admite apelurile declarate de reclamantul S. R. B. și de pârâta S.C. V. România S.A. București împotriva sentinței civile nr. 968 din 09.04.2014 pe care o va schimba în parte doar cu privire la soluția de admitere a excepției prescripției dreptului material la acțiune în solicitarea restituirii de către reclamant a sumei de 6807,52 CHF încasată cu titlu de comision de risc, de la data încheierii convenției de credit, 28 septembrie 2007 și până la data de 20 noiembrie 2010 și cu privire la soluția de a constata ca fiind abuzive anumite clauze( clauza 5 lit. c din Condiții speciale ale Convenției de credit nr._ din 28 septembrie 2007 modificată prin art.3 din Actul Adițional nr.3 din 10 februarie 2012 în art.5 pct.1 lit. a referitor la comisionul de rambursare anticipată, clauzei 3 lit. a din Condiții speciale ale Convenției de credit nr._ din 28 septembrie 2007 referitoare la posibilitatea băncii de a modifica unilateral rata dobânzii și clauzele 10.1 și 10. 2 din Condiții generale ale Convenției de credit nr._ din 28 septembrie 2007 referitoare la suportarea costurilor suplimentare de către împrumutat).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelurile declarate de reclamantul S. R. B. și de pârâta S.C. V. România S.A. București împotriva sentinței civile nr. 968 din 09.04.2014 pe care o schimbă în parte doar cu privire la soluția de admitere a excepției prescripției dreptului material la acțiune în solicitarea restituirii de către reclamant a sumei de 6807,52 CHF încasată cu titlu de comision de risc, de la data încheierii convenției de credit, 28 septembrie 2007 și până la data de 20 noiembrie 2010 și cu privire la soluția de a constata ca fiind abuzive anumite clauze( clauza 5 lit. c din Condiții speciale ale Convenției de credit nr._ din 28 septembrie 2007 modificată prin art.3 din Actul Adițional nr.3 din 10 februarie 2012 în art.5 pct.1 lit. a referitor la comisionul de rambursare anticipată, clauzei 3 lit. a din Condiții speciale ale Convenției de credit nr._ din 28 septembrie 2007 referitoare la posibilitatea băncii de a modifica unilateral rata dobânzii și clauzele 10.1 și 10. 2 din Condiții generale ale Convenției de credit nr._ din 28 septembrie 2007 referitoare la suportarea costurilor suplimentare de către împrumutat), în sensul că:

Respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune în solicitarea restituirii de către reclamant a sumei de 6807,52 CHF încasată cu titlu de comision de risc, de la data încheierii convenției de credit, 28 septembrie 2007 și până la data de 20 noiembrie 2010.

Obligă pârâta S.C. V. România S.A. București să restituie reclamantului și suma de 6807,52 CHF încasată cu titlu de comision de risc, pentru această perioadă.

Respinge cererea reclamantului de a se constata caracterul abuziv al clauzei 5 lit. c din Condiții speciale ale Convenției de credit nr._ din 28 septembrie 2007 modificată prin art.3 din Actul Adițional nr.3 din 10 februarie 2012 în art.5 pct.1 lit. a referitor la comisionul de rambursare anticipată, al clauzei 3 lit. d din Condiții speciale ale Convenției de credit nr._ din 28 septembrie 2007 și al clauzelor 10.1 și 10. 2 din Condiții generale ale Convenției de credit nr._ din 28 septembrie 2007 referitoare la suportarea costurilor suplimentare de către împrumutat.

Păstrează restul dispozițiilor sentinței care nu sunt contrare prezentei decizii.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, azi 19.02.2015.

Președinte, A. A.		Judecător, D. E. S.
	Grefier, T. B.

T.B. 20 Februarie 2015

Red. SDE-06.03.2015/

Tehn. TB-09.03.2015- 4 ex.

..03.2015

← Grăniţuire. Decizia nr. 257/2015. Tribunalul VASLUI		Stare civilă. Decizia nr. 393/2015. Tribunalul VASLUI →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Cerere de valoare redusă. Decizia nr. 211/2015. Tribunalul VASLUI Grăniţuire. Decizia nr. 257/2015. Tribunalul VASLUI