Anulare act. Decizia nr. 396/2015. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 396/2015 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 25-03-2015 în dosarul nr. 5492/333/2012
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
CIVILĂ
DECIZIE CIVIL Nr. 396/A
Ședința publică de la 25 Martie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTED. M. M.
Judecător A. I. Z.
Grefier A.-R. V.
Pe rol se află judecarea cererilor de apel formulate de apelanții reclamanți intimați S. E., I. A., S. M., S. G., S. D., H. G., H. E., H. V., Z. D. și de apelanții pârâți intimați S. S. și S. F. V. prin curator SPECIAL L. V., împotriva sentinței civile nr. 2076 pronunțată la data de 25.09.2014 de Judecătoria V., în cauza având ca obiect anulare act certificat de moștenitor.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 11 martie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, având în vedere nelămuririle cu privire la domiciliul apelanților pârâți intimați, a amânat pronunțarea pentru termenul din 18 martie 2015, când, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 25 martie 2015, când a hotărât următoarele;
TRIBUNALUL
Asupra apelurilor declarate împotriva sentinței civile nr. 2076 din 25.09.2014 pronunțată de Judecătoria V., constată următoarele;
Prin sentința civilă nr. 2076 din 25.09.2014 Judecătoria V. a admis în parte acțiunea formulată de S. E., I. A., S. M., S. G., S. D., H. G., H. E., H. V. și Z. D. în contradictoriu cu pârâții S. S. și S. F. V. prin curator special L. Lucreția, având ca obiect anulare act certificat de moștenitor.
A constatat nulitatea absolută a certificatului de moștenitor nr. 10/28.06.2010 eliberat de BNP Sdrobis A., a declarației de renunțare la succesiune autentificată sub nr. 282/25.06.2010 și a declarației de neacceptare autentificată sub nr. 283/25.06.2010.
A respins cererea reclamanților privind constatarea nulității declarațiilor de renunțare la moștenire și de neacceptare autentificate sub nr. 278, 279, 280, 281, 284, 285, 286, 287, 288 și 289 din 25.10.2010.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele:
În fapt, la data de 09.05.1995 a decedat numitul S. G. și la data de 08.03.2010 a decedat soția sa S. E.. Aceștia au avut șapte copii, respectiv S. E., I. A., S. M., S. G., S. D., H. I. și S. V..
H. I. a decedat la data de 26.08.2010 având ca moștenitori pe H. V., H. E., H. G. și Z. D..
S. V. a decedat la data de 13.06.2011 având ca moștenitori pe pârâții S. S. - soție și S. F. V. – fiu.
Din certificatul de moștenitor nr. 10/28.06.2010 rezultă că de pe urma defunctului S. G., decedat la data de 09.05.1995 au calitatea de moștenitori legali S. E., soție și S. V. fiu, ceilalți copii: I. A., S. M., S. G., S. D., H. I. și S. E. sunt renunțători la succesiune conform declarațiilor de renunțare la succesiune autentificate sub nr. 278-289/25.06.2010.
De pe urma defunctei S. E., decedată la data de 08.03.2010 are calitatea de moștenitor legal S. V. fiu, ceilalți copii: I. A., S. M., S. G., S. D., H. I., S. E. sunt renunțători la succesiune conform declarațiilor menționate anterior.
Cu privire la cererea reclamanților de constatare a nulității declarațiilor de neacceptare a moștenirii de pe urma defunctului S. G., decedat la data de 09.05.1995, cu excepția celei semnate de H. I., instanța a constatat următoarele:
Reclamanții I. A., S. M., S. G., S. D. și S. E. sunt străini de succesiunea de pe urma tatălui lor prin neacceptare și nu prin renunțarea la succesiune, așa cum rezultă din declarațiile autentificate sub nr. 285, 289,287,281și 279/25.06.2010.
Conform art. 700 al. 1 cod civil dreptul de a accepta moștenirea trebuie să fie exercitat în termen de șase luni de la data deschiderii moștenirii. Reclamanții au susținut că au acceptat tacit moștenirea, dar din probele administrate rezultă că acele acte de acceptare tacită au avut loc după împlinirea termenului de șase luni de la decesul tatălui lor. Astfel reclamanții S. M. și S. G. au declarat în răspunsurile la interogatorii că s-au mutat în casa părintească după ce au ieșit la pensie, fapt confirmat de martora T. R., care a relatat că cei doi s-au mutat în anul 1999, deci la câțiva ani de la moartea tatălui lor. Nu s-a probat faptul că vreunul dintre reclamanți ar fi săvârșit alte acte de acceptare tacită a moștenirii în termenul de șase luni de la deces.
În aceste condiții instanța a respins cererea de constatare a nulității absolute a declarațiilor de neacceptare a moștenirii, cu excepția celei date de H. I..
Cu privire la cererea reclamanților de constatare a nulității declarațiilor de renunțare la moștenirea de pe urma defunctei S. E., decedată la data de 08.03.2010, cu excepția celei semnate de H. I., instanța a constatat următoarele:
Renunțarea la moștenire nu poate fi decât expresă și cu toate că, în principiu, renunțarea la moștenire, ca și acceptarea, este un act irevocabil, legea permite în mod excepțional retractarea renunțării, dar numai dacă sunt îndeplinite anumite condiții. În precizările depuse la fila 167 dosar se arată că reclamanții I. A., S. D. și S. E. au înțeles să renunțe la moștenirea de pe urma mamei, S. E., dar numai cu privire la casă nu și la terenuri și au fost înșelați de fratele S. V. și notar cu privire la conținutul declarațiilor. Din probatoriul administrat, respectiv din răspunsurile reclamanților S. E., S. M. și S. G. la interogatorii rezultă că aceștia știu să scrie și să citească, deci se prezumă că au semnat declarațiile în cunoștință de cauză cu atât mai mult cu cât chiar ei susțin că între frați au existat discuții cu privire la împărțirea bunurilor, deci este greu de crezut că în final au semnat actele fără să le citească și chiar dacă au făcut acest lucru, riscul este al lor.
Cu privire la declarația de renunțare la succesiune autentificată sub nr. 282/25.06.2010 și a declarației de neacceptare autentificată sub nr. 283/25.06.2010 semnate de H. I. instanța a constatat că din raportul de expertiză medico-legală rezultă că aceasta nu a avut discernământ critic la data semnării lor, deci nu avea capacitate de exercițiu deplină. Aceste concluzii se coroborează și cu declarațiile martorilor audiați care au arătat că după ce a fost operată H. I. nu a mai fost conștientă și era îngrijită de sora sa S. M.. De altfel, s-a făcut dovada că aceasta a absolvit cursurile gimnaziale, deci știa să scrie și să citească și în cazul în care ar fi dorit să semneze un act ar fi putut semna prin scris și nu prin aplicarea amprentei digitate, așa cum s-a procedat la cele două declarații.
Fiind un act de dispoziție, pentru validitatea opțiunii succesibilul trebuie să aibă capacitate de exercițiu deplină. Având în vedere faptul că H. I. nu avea capacitate de exercițiu instanța a constatat nulitatea absolută a declarației de renunțare la succesiune autentificată sub nr. 282/25.06.2010 și a declarației de neacceptare autentificată sub nr. 283/25.06.2010 și în aceste condiții, instanța a constatat în temeiul art. 88 din Legea 36/1995 prin care legiuitorul a prevăzut posibilitatea juridică pentru cei care se consideră vătămați în drepturile lor prin emiterea unui certificat de moștenitor de a solicita instanței anularea acestuia și stabilirea drepturilor succesorale conform legii, că și certificatul de moștenitor autentificat sub nr. 10/28.06.2010 este lovit de nulitate absolută.
Pentru aceste considerente, instanța a admis în parte acțiunea și a constatat nulitatea absolută a certificatul de moștenitor autentificat sub nr. 10/28.06.2010, a declarației de renunțare la succesiune autentificată sub nr. 282/25.06.2010 și a declarației de neacceptare autentificată sub nr. 283/25.06.2010.
Împotriva acestei sentințe, în termenul legal, au formulat apel reclamanții S. E., I. A., S. M., S. G., S. D., H. G., H. E., H. V., Z. D. și pârâții S. S. și S. F. V..
Reclamanții S. E., I. A., S. M., S. G., S. D., H. G., H. E., H. V. și Z. D. au criticat soluția instanței de fond sub aspectul legalității și temeiniciei pentru următoarele motive:
Instanța de fond a apreciat greșit ca reclamanții ILASCU A., SMNITICIUC M., S. G., S. D. si S. E., sunt străini de succesiunea tatălui S. G., decedat Ia data de 09.05.1995, prin neacceptarea succesiuni si nu prin renunțare la succesiune așa cum rezulta din declarațiile autentificate sub nr. 285, 289, 287, 281 si 279 din 25. 06. 2010.
In primul rând, instanța de fond a fost investita cu soluționarea unei cereri privind nulitatea actelor de renunțare la succesiune de către ILASCU A., SMNITICIUC M., S. G., S. D. si S. E. care au susținut ca au acceptat tacit succesiunea tatălui lor.
Totodată au solicitat sa se constate ca este nula absolut declarația de acceptare a succesiunii tatălui făcuta de S. V. care nu a acceptat in termen succesiunea acestuia.
Era necesara in aceste condiții o analiza a acceptării succesiunii de către toți moștenitorii, inclusiv in ceea ce îl privește pe S. V. pentru a exista egalitate de tratament așa cum de altfel au solicitat la termenul din 12.12.2012 prin precizările la acțiune in care au susținut ca "fratele S. V. nu a făcut acte de acceptare tacita a succesiunii tatălui astfel încât declarația sa de acceptare tacita a succesiunii este nula absolut”.
Mai mult, era necesar ca instanța sa se pronunțe asupra tuturor cererilor cu care a fost investita deci inclusiv cu privire la cererea privind nulitatea declarației de acceptare a succesiunii tatălui, făcuta de Sminiticiuc V., după decesul mamei.
Mai mult, cu privire la declarația de acceptare tacita a succesiunii, autentificata sub nr. 276/25.06.2010, prin care S. V. declara ca a acceptat tacit succesiunea lui S. G., au solicitat reclamanții să se constate ca este nula absolut, deoarece, in cuprinsul acesteia se face referire la un act ulterior, prin care urmează sa se indice actele si faptele îndeplinite pentru prezumtiva acceptare tacita a succesiunii.
Deși in cauza au fost administrate probatorii in urma invocării excepției nulității absolute a acestei declarații, la data de 10.01.2013, nu s-au indicat si nu s-au administrat probe cu privire actele sau faptele îndeplinite de S. V. in intervalul termenului de opțiune succesorala, pentru ca acest înscris sa-si probeze valabilitatea.
Au fost invocate dispozițiile 689 din codul civil, conform cărora „acceptarea...este tacită când eredele face un act, pe care n-ar putea sa-l facă decât în calitatea sa de erede, și care lasă a se presupune neapărat intenția sa de acceptare".
Reclamanții au făcut acte de acceptare tacita a succesiunii tatălui prin preluare de bunuri din masa succesorala, așa cum de altfel s-au înțeles cu toți moștenitorii de a împărți in mod egal toate bunurile succesorale. Au preluat produsele agricole pe care le-au împărțit intre toți moștenitorii si au preluat bunuri gospodărești in calitatea de moștenitori.
Din probatoriu rezulta ca toți reclamanții s-au comportat ca si acceptanți ai succesiunilor, iar S. Mana si S. G. care au locuit si locuiesc in imobilul succesoral.
S. M. si S. G. au fost singurii moștenitori care s-au ocupat de părinți, care i-au îngrijit atât pe mama cat si pe sora Huma I. iar părinții noștri le-au împărțit acestora casa de locuit înainte de deces.
Instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cererii de constatare a nulității declarației lui S. V. privind acceptarea de către autoarea S. E., a succesiunii soțului sau si a autorului S. G..
In mod greșit a fost respinsa cererea privind constatarea nulității declarațiilor de renunțare la moștenire si de neacceptare autentificate sub nr. 278. 279, 280, 281, 284, 285, 286, 287, 288. 289 din 25 10.2010
Aceasta soluție este in contradicție cu cea privind neacceptarea tacita a succesiunii si cu motivarea pentru care s-a apreciat ca nu au acceptat tacit succesiunea.
Deși acțiunea a fost admisa in parte nu au fost acordate cheltuieli de judecata.
Pârâții S. S. și S. F. V. au considerat că sentința instanței de fond este netemenică și nelegală și au solicitat admiterea apelului, rejudecarea cauzei și respingerea cererii formulate de reclamanți, cu obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.
Prin cererea de chemare în judecată, așa cum a fost ea precizată, pârâții au solicitat constatarea nulității certificatului de moștenitor nr. 10/28.06.2010 și a declarațiilor autentice de neacceptare și de renunțare la succesiune ce au stat la baza emiterii acestuia.
Prin sentința civilă atacată, instanța de judecată a admis în parte cererea formulată de reclamanți și a constatat nulitatea absolută a certificatului de moștenitor nr. 10/28.06.2010 eliberat de BNP Sdrobis A., a declarației de renunțare la succesiune autentificată sub nr. 282/25.06.2010 și a declarației de neacceptare autentificată sub nr. 283/25.06.2010. A respins cererea reclamanților privind constatarea nulității declarațiilor de renunțare la moștenire și de neacceptare autentificate sub nr. 278, 279, 280, 281, 284, 285, 286, 287, 288, 289 din 25.10.2010.
Așa cum s-a solicitat în cuprinsul întâmpinării, dar și al concluziilor orale și scrise, certificatul de moștenitor atacat este legal emis, iar declarațiile a căror nulitate se solicită sunt perfect valabile, inclusiv declarațiile defunctei H. I.. In ceea ce privește succesiunea mamei, S. E., în termenul legal de 6 luni de la decesul autoarei, soțul său a acceptat expres succesiunea, iar reclamanții, precum și H. I. au renunțat la succesiune. Aceștia nu și-au retractat renunțarea în termenul și în forma prevăzută de lege. Toți au avut discernământ și și-au exprimat liber voința.
In încheierea de autentificare a declarația defunctei H. I., notarul a consemnat în mod expres; "...în dificultate de a se deplasa și de a semna. Datorită bolii, dar având discernământ neîndoielnic, notarul public i-a citit în întregime înscrisul, întrebată fiind dacă cele auzite reprezintă voința sa, consimțind la autentificarea acestuia prin aplicarea amprentei digitale, pe toate exemplarele în fata mea..".
In vechiul Cod civil, în prezent abrogat, art. 171 prevedea că actul autentic este acela care s-a făcut cu solemnitățile cerute de lege de un funcționar public, care are drept de a funcționa în locul unde actul s-a făcut. În ceea ce privește pe notarul public, art. 58-67 din Legea nr. 36/1995 reglementează atribuțiile în procedura autentificării actelor și anume: data înscrisului, identitatea părților, consimțământul lor după citirea actului, semnarea lui de către părți, celelalte mențiuni din art. 49 și desigur semnătura notarului. Aceste mențiuni nu pot fi combătute decât prin înscrierea în fals dacă privesc atribuțiile care-i revin notarului public.
De altfel, sub acest aspect, jurisprudența s-a pronunțat constant, în sensul că puterea doveditoare a înscrisului autentic impune distincția între acele mențiuni (care se referă la constatările personale ale notarului public sau ale altui agent instrumentator competent) făcute prin propriile sale simțuri și în limitele atribuțiilor sale legale, caz în care aceste mențiuni fac dovada până la înscrierea în fals, întrucât se bucură de totala prezumție de veridicitate și declarațiile părților. In privința notarului public, constatările sale personale din actul autentic și anume prezenta, identitatea, consimțământul și semnătura lor nu pot fi combătute decât prin procedura înscrierii în fals.
Având în vedere aceste aspecte, consideră că în contra a ceea ce notarul a consemnat expres în încheierea de autentificare, proba nu poate fi făcută decât prin înscrierea în fals, or, în speța de față, reclamanții nu au urmat această procedură și nici nu au formulat plângere penală împotriva notarului public. Aceasta deoarece așa cum corect notarul a consemnat în încheierea de autentificare, defuncta a avut discernământ, perceput prin propriile sale simțuri de către notar, fără a-i crea vreun dubiu acestuia în această privință.
In declarația extrajudiciară depusă de notar la dosarul cauzei s-a arătat faptul că procedura succesorală s-a desfășurat conform legii, reiterându-se cele afirmate în încheierea de autentificare a declarației defunctei H. I. - aceasta a avut discernământ.
Pentru motivele mai sus arătate consideră că nu poate fi primită proba expertizei medico-legale realizată în cauză pe baza unor înscrisuri, după moartea celei ce a declarat, pentru a răsturna mențiunile din încheierea autentică fiind necesar ca reclamanții să se fi înscris în fals, lucru pe care nu l-au făcut.
Expertiza realizată după moartea persoanei, în contra a ceea ce notarul a menționat în mod expres în încheierea de autentificare, nu poate fi avută în vedere de instanță la soluționarea cauzei. Instanța de judecată nu a avut în vedere nici declarația extrajudiciară dată și depusă personal de notarul care a întocmit actul, la dosarul cauzei. În această declarație notarul reiterează considerațiile care au fundamentat eliberarea certificatului de moștenitor.
Consideră că soluția instanței nu este corectă nici pentru că, deși a constatat nulitatea absolută a două dintre declarații, respectiv declarația de renunțare nr. 282/25.06.2010 și a declarației de neacceptare nr. 283/25.06.2010, a constatat nulitatea absolută totală a certificatului de moștenitor. În ipoteza în care, s-a constatat nulitatea absolută a celor două declarații date de H. I., instanța de judecată ar fi trebuit să constate nulitatea absolută parțială a certificatului de moștenitor nr. 10/28.06.2010, apreciind asupra numărului moștenitorilor și a cotelor cuvenite acestora.
Apelanții S. E., I. A., S. M., S. G., S. D., H. G., H. E., H. V. și Z. D. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea apelului si menținerea sentinței apelate sub aspectul motivelor invocate de către cei doi apelanți, pentru următoarele motive:
In baza art. 88 din Legea 36/1995 privind notarii publici si activitatea notariala "cei care se consideră vătămați în drepturile lor prin emiterea certificatului de moștenitor pot cere instanței judecătorești anularea acestuia si stabilirea drepturilor lor, conform legii "
In consecința in mod corect au solicitat anularea certificatului de moștenitor. Apărarea invocata de pârâți, privind necesitatea înscrierii in fals fata de declarațiile a căror nulitate au invocat-o, solicita sa fie respinsa, deoarece nu au invocat existenta unei semnături false pe aceste înscrisuri ci critica a privit conținutul lor.
Cu privire la declarațiile numitei Huma I., toate părțile sunt de acord ca înscrisurile poarta semnătura secretarei I. T., secondata de semnătura notarului Zdrobis A., precum si faptul ca amprenta aparține numitei Huma I..
Aceste înscrisuri sunt insa nule, întrucât conțin consemnări ce sunt atribuite unei persoane fără discernământ.
Se susține ca Huma I. avea discernământ neîndoielnic la data redactării declarațiilor, 25.06.2010 si ca notarul public i-a citit in întregime înscrisul, iar aceasta întrebata fiind daca cele auzite reprezintă voința sa, a consimțit la autentificare prin aplicarea amprentei digitale pe toate exemplarele.
Au demonstrat, prin probatoriul administrat, înscrisuri, martori si expertiza medico-legala, faptul ca Huma I. nu avea discernământ începând cu anul 2009, în condițiile in care încă din anul 2000 a fost luata in evidenta in serviciile de psihiatrie cu tulburare afectiva depresiva cu elemente confuzionale.
In anul 2009 i se stabilește diagnosticul de dementa Alzheimer, încadrata in grad de handicap accentuat - cu deficienta cognitiva medie severa, atrofie cerebrala, leucoarioza, lacunartism cerebral, . cerebrala.
Expertiza medico legala concluzionează ca Huma I. nu avea "capacitatea psihica insuficienta pentru a-si exercita drepturile si de a-si asuma obligații sau de a încheia acte juridice (fără capacitate de exercițiul). Conchide expertiza ca toate datele medicale indica o capacitate psihica insuficienta pentru a-si exercita drepturile si pentru a-si asuma obligării sau de a încheia acte juridice, fără a avea capacitate de exercițiu.
Referindu-se concret la data încheierii actului, expertiza stabilește ca "Huma I. nu a avut discernământ critic la momentul renunțării la moștenire."
Aceste concluzii sunt întregite si de declarația martorei T. R., care a fost prezenta la momentul deplasării la domiciliul moștenitoarei Huma I., a secretarei notarului Zdrobis A., numita I. T.. Martora declara: ""După operație Huma I., apreciez ca nu mai avea discernământ, nu vorbea, o hrăneam, o spălam si nu recunoștea pe nimeni". Mai mult, martora afirma ca pana la deces, Huma I. nu si-a mai revenit. Expertiza medico-legala a fost efectuata in condițiile prevăzute de lege.
Cu privire la cel de-al doilea motiv al apelului, privind natura nulității si faptul ca instanța de judecata trebuia sa stabilească atât moștenitorii cat si cotele de participare la moștenire, trebuie avute în vedere dispozițiile aceluiași art. 88 din Legea_ potrivit cărora "In cazul anulării certificatului de moștenitor, notarul public va elibera un nou certificat, pe baza hotărârii judecătorești definitive și irevocabile. In acest scop, instanțelor judecătorești le revine obligația de a trimite la biroul notarului public competent în soluționarea cauzei copie de pe hotărârea rămasă definitivă și irevocabilă, împreună cu dosarul notarial, dacă a fost cerut în timpul judecății".
În cauză, a fost administrate proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de apel și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, instanța de control judiciar a constatat că apelurile sunt întemeiate în parte pentru următoarele considerente:
S. G. a decedat la data de 09.05.1976, iar soția sa, S. E. a decedat la data de 08.03.2010. Din căsătoria acestora au rezultat 7 copii: S. E., S. D., S. M., I. A., S. G., H. I. și S. V.. Dintre aceștia decedați la acest moment sunt H. I., decedată la 26.08.2010 și S. V., decedat la 15.06.2011.
În cauză sunt aplicabile dispozițiile vechiului Cod civil, având în vedere că decesul celor doi defuncți a intervenit în anii 1976, respectiv 2010, înainte de . Noului Cod civil, fiind aplicabile dispozițiile art. 91 din legea nr. 71/2011 care prevăd că ”moștenirile deschise înainte de . Codului civil sunt supuse legii în vigoare la data deschiderii moștenirii”.
În urma decesului părinților, părțile în cauză, respectiv H. I. și S. V. au solicitat la un birou notarial dezbaterea succesorală de pe urma părinților. În urma dezbaterii succesorale a fost eliberat certificatul de moștenitor nr. 10/28.06.2010, a cărui nulitate se solicită prin prezenta cauză.
În acest act juridic se reține că moștenitori de pe urma defunctului S. G. au rămas soția supravețuitoare S. E. și fiul S. V., ceilalți descendenți renunțând la moștenirea tatălui lor prin declarații autentificate.
De pe urma defunctei S. E. se reține că a rămas unic moștenitor S. V., ceilalți descendenți renunțând la moștenirea mamei lor prin declarații autentificate.
Din documentația care a stat la baza eliberării certificatului de moștenitor 10/28.06.2010 de către BNP Sdrobis A. a rezultat că defuncta S. E. a decedat la data de 08.03.2010, singurul moștenitor acceptant expres al moștenirii fiind S. V.. Ceilalți descendenți au dat declarații autentificate în fața notarului că renunță expres la moștenirea defunctei S. E..
În cererea de chemare în judecată, reclamanții au arătat că declarațiile de renunțare la succesiunea defuncților date de defuncta H. I. sunt lovite de nulitate absolută în condițiile în care aceasta nu avea discernământ la data de 25.06.2010, având numeroase afecțiuni medicale care o făceau incompatibilă darea unei declarații cu asemenea efecte juridice în cunoștință de cauză.
În cauză, a fost efectuată și o expertiză medico-legală care a concluzionat pe baza actelor medicale eliberat cu ocazia tratării bolii defunctei H. I. că aceasta nu putea avea discernământ la momentul când au fost date declarațiile de renunțare la moștenire față de afecțiunile grave de care suferea, respectiv sindrom confuzional, demență Alzheimer, tumoare cerebrală, fiind operată în aprilie 2010, urmând un tratament cu medicație ce putea influența starea de conștiență a pacientei.
Potrivit dispozițiilor art. 99 din legea nr. 36/1995 înscrisul autentic notarial face deplină dovadă, față de orice persoană, până la declararea sa ca fals, cu privire la constatările făcute personal de către cel care a autentificat înscrisul, în condițiile legii. Reprezintă constatări personale ale notarului cele făcute prin propriile simțuri: a) faptul prezentării părților și a tuturor persoanelor participante la procedura de autentificare, precum și identificarea acestora; b) locul și data încheierii actului; c) exteriorizarea consimțământului. Însă notarul public nu poate aprecia dacă persoana respectivă are discernământ la momentul semnării unui act autentic și nici nu are pregătirea medicală necesară de a aprecia dacă afecțiunile medicale de care suferea H. I. o făceau incompatibilă cu darea unei declarații cu asemenea efecte juridice în cunoștință de cauză.
Însă s-a dovedit prin expertiza medico-legală că H. I. nu putea avea discernământ la momentul în care a dat declarațiile de renunțare la cele două succesiuni având în vedere bolile de care suferea.
În ceea ce privește declarațiile date de ceilalți descendenți cu privire la renunțarea la succesiunea rămasă de pe urma mamei lor, aceștia nu au făcut dovada celor susținute în cererea de chemare în judecată, în sensul că nu au știut ceea ce semnează, presupunânsu-se până la proba contrarie că au citi ceea ce au semnat și au semnat în cunoștință de cauză.
Declarațiile de renunțare la succesiunea defunctului S. G. date de ceilalți descendenți, cu excepția defunctei H. I. au fost date cu mult după expirarea termenului de opțiune succesorală, neproducând efecte juridice, însă aceștia nu au făcut dovada că au acceptat tacit succesiunea rămasă de pe urma defunctului. Actele de intrare în stăpânire a o parte din bunurile succesorale rămase de pe urma defunctului S. G. au fost făcute cu mult după decesul acestuia, nefăcând dovada că după acest moment, în termen de 6 luni, au acceptat expres sau tacit moștenirea. Din probele administrate în cauză, nu s-a făcut dovada că S. V. a acceptat tacit succesiunea tatălui său în termenul de opțiune succesorală de 6 luni, aspect pe care instanța de fond nu l-a analizat.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, reclamanții au posibilitatea de a solicita completarea hotărârii instanței de fond, potrivit dispozițiilor art. 281 ind. 2 C. proc. Civ., completarea hotărârii neputând fi cerută pe calea apelului sau a recursului, conform dispozițiilor art. 281 ind. 2a C. proc. Civ.
Este întemeiat motivul de apel formulat de apelanții S. S. și S. V. F. cu privire la faptul că instanța de fond, în mod greșit, a constatat nulitatea absolută totală a certificatului de moștenitor nr. 10/28.06.2010 eliberat de BNP Sdrobis A. deși a admis în parte acțiunea doar cu privire la declarațiile de renunțare la moștenire ale defunctei H. I..
Față de cele arătate, de dispozițiile art. 296 C. proc. Civ., instanța va admite apelurile formulate de părți și va schimba hotărârea instanței de fond conform dispozitivului prezentei hotărâri.
În temeiul art. 274 c. proc. Civ., instanța va obliga apelanții S. S. și S. F. V. la plata către apelanții S. E., I. A., S. M., S. G., S. D., H. G., H. E., H. V., Z. D. a sumei de 2050 lei, cheltuieli de judecată în apel, constând în taxă de timbru și onorariu de avocat.
În temeiul art. 274 C. proc. Civ., instanța va obliga apelanții S. E., I. A., S. M., S. G., S. D., H. G., H. E., H. V., Z. D. la plata către apelanții S. S. și S. F. V. a sumei de 50 lei, cheltuieli de judecată în apel, constând în taxă de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelurile formulate de apelanții S. E., I. A., S. M., S. G., S. D., H. G., H. E., H. V., Z. D. pe de o parte și S. S. și S. F. V. pe de altă parte împotriva sentinței civile nr. 2076/25.09.2014 a Judecătoriei V. pe care o schimbă în parte în sensul că:
Constată nulitatea absolută parțială a certificatului de moștenitor nr. 10/28.06.2010 eliberat de BNP Sdrobis A. în ceea ce privește calitatea de moștenitor acceptant a defunctului S. V. după succesiunea defunctului S. G., decedat la 09.05.1976 și în ceea ce privește mențiunea de renunțător la succesiunea defuncților S. G., decedat la 09.05.1976 și S. E., decedată la 08.03.2010 a defunctei H. I..
Păstrează celelalte mențiuni ale hotărârii apelate.
Obligă apelanții S. S. și S. F. V. la plata către apelanții S. E., I. A., S. M., S. G., S. D., H. G., H. E., H. V., Z. D. a sumei de 2050 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Obligă apelanții S. E., I. A., S. M., S. G., S. D., H. G., H. E., H. V., Z. D. la plata către apelanții S. S. și S. F. V. a sumei de 50 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25 martie 2015.
Președinte, D. M. M. | Judecător, A. I. Z. | |
Grefier, A.-R. V. |
Red. D.M.M.
Tehnored. D.M.M./A.V.
2 ex./29.04.2015
Comunicat 11 ex./29.04.2015
Judecătoria V. – judecător D. M.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 395/2015. Tribunalul VASLUI | Plângere contravenţională. Decizia nr. 384/2015. Tribunalul... → |
|---|
