Plângere contravenţională. Decizia nr. 384/2015. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 384/2015 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 24-03-2015 în dosarul nr. 4274/333/2014
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 384/A
Ședința publică de la 24 Martie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE E.-G. A.
Judecător A. C.
Grefier A. A.
Pe rol se afla judecarea cererii de apel formulată de apelantul petent M. D. G. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI V., împotriva sentinței civile nr. 1983/2014 pronunțată la data de 17.09.2014 de către Judecătoria V., având ca obiect plângere contravențională.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 17 martie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 24 martie 2015, când a hotărât următoarele;
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față, constată următoarele;
Prin sentința civila nr. 1983/2014 pronunțată la data de 17.09.2014, Judecătoria V. a respins plângerea contravențională formulată de apelantul petent M. D. G., cu domiciliul ales la cab. Av. I. O., în V., .. 86, ., jud. V.,împotriva procesului-verbal . nr._ întocmit la data de 06.06.2014 de către intimatul - organ constatator INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI V., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a avut în vedere următoarele;
La data de 06.06.2014, pe DN24 – km 14, un agent constatator din cadrul IPJ V. - SR a încheiat procesul-verbal . nr._, aplicând apelantului petent o amendă contravențională în cuantum de 765 lei și un avertisment, precum și măsura reținerii permisului de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce 90 zile, pentru săvârșirea faptelor prev. de art. 102 alin.3 lit.e și 101 alin.1 pct. 1 din OUG 195/2002. S-a consemnat că, la aceeași dată, ora 11.02, pe DN24 – km 145 pe un sector de drum situat în afara localității, apelantul petent a condus autovehiculul marca VW cu număr de înmatriculare_ cu viteza de 142 km/h – stabilită cu aparatul radar montat pe autospeciala MAI_ și, de asemenea, că nu a preschimbat permisul de conducere în termenul legal.
Procesul-verbal a fost încheiat în prezența apelantului petent, care a semnat fără a formula obiecțiuni, fiindu-i comunicat un exemplar.
În termen legal, apelantul petent a formulat plângere contravențională.
Instanța a observat că plângerea contravențională poartă exclusiv asupra primei fapte reținute, astfel că cercetarea cauzei este limitată la fapta prevăzută de art. 102 alin.3 lit.e din OUG 195/2002.
Analizând, în acest context, procesul-verbal atacat, sub aspectul legalității, instanța a constatat că acesta respectă condițiile de formă prevăzute de art. 17 din O.G. nr.2/2001 sub sancțiunea nulității absolute, precum și că apelantul petent nu a invocat cauze de nulitate relativă.
Sub aspectul temeiniciei, instanța a observat că apelantul petent a criticat valoarea vitezei consemnate în procesul-verbal, susținând că agentul constatator nu a ținut cont de eroarea maximă tolerată de 4%, astfel cum prevede NML 021-05. Instanța a apreciat că, din moment ce aparatul radar este omologat și deține buletin de verificare metrologică valabil (f.19), viteza consemnată în procesul-verbal și indicată în planșele foto depuse este cea reală. Agentul constatator nu are obligația de a deduce din viteza măsurată de cinemometru procentul de 4% - eroare maximă tolerată, întrucât ar contraveni dispozițiilor art. 102 alin.3 lit. e din OUG 195/2002. Pe de altă parte, din interpretarea sistematică a prevederilor art.3.3 din NML 021-05, reiese că erorile maxime tolerate indicate privesc cerințe pe care cinemometrul trebuie să le întrunească în vederea aprobării ca model și a emiterii buletinului de verificare metrologică. Odată omologat, măsurătorile efectuate în perioada de valabilitate a verificării metrologice sunt considerate exacte.
În ceea ce privește probarea temeiniciei procesului-verbal, intimatul a depus la dosar planșele foto extrase din înregistrarea video efectuată de cinemometru, planșe foto din care, contrar susținerilor apelantului petent, a rezultat dincolo de orice dubiu rezonabil, săvârșirea faptei astfel cum a fost descrisă în procesul-verbal – în sensul că apelantul petent a condus autovehiculul VW_ cu viteza de 142 km/h, consolidând astfel prezumția relativă de veridicitate a actului.
Prin urmare, instanța a reținut că în prezenta cauză, nefiind incidente motive de nulitate și nefiind probată o altă situație de fapt decât cea constatată prin procesul-verbal, acesta continuă să se bucure de forța probantă recunoscută de art.34 din O.G. 2/2001 în favoarea sa.
În aplicarea art. 34 coroborat cu art. 5(5), 21(3) și 38(3) din OG nr. 2/2001 - care permit instanței să aprecieze în soluționarea plângerii inclusiv asupra sancțiunii ce se impune a fi aplicată, astfel încât aceasta să fie proporțională cu pericolul social al faptei săvârșite, și să reflecte împrejurările, modul și mijloacele de săvârșire, scopul urmărit, urmările produse și circumstanțele personale ale contravenientului – instanța a considerat că amenda contravențională în cuantum de 765 de lei reprezintă o sancțiune adecvată, singura în măsură să realizeze funcția de prevenție și educație a sancțiunii, în condițiile în care limita legală pe respectivul sector de drum a fost depășită cu 52 km/h. De asemenea, instanța nu are prerogativa de a anula o sancțiune complementară, cum este cea a suspendării exercitării dreptului de a conduce, decât în ipoteza anulării sancțiunii principale aplicate, ceea ce nu este cazul în speță.
În consecință, instanța a respins plângerea contravențională formulată, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel apelantul petent M. D. G., considerând că sentința apelata ca fiind neîntemeiata întrucât din motivarea instanței de fond din fila 3 alin. 2 dosar fond a rezultat ca apelantul petent ar fi circulat cu viteza de 142 km/h si ca planșele foto înlătura dubiul rezonabil de săvârșirea faptei contravenționale. Aceste susțineri nu converg planșelor foto, motiv pentru care solicită admiterea prezentului apel, cu atât mai mult cu cat instanța de fond nu a reținut si eroarea maxima tolerata așa cu prevede NML 021-05, considerând ca odată omologat cinemometrul, măsurătorile metrologice sunt considerate exacte. Aceste susțineri ale instanței de fond contravin prevederilor art. 3.3 din NML 021-05, astfel încât orice cinemometru, la o viteza de peste 100km/h are o eroare de 4%, eroare care daca se aplica in cauza de fata, chiar daca apelantul ar fi circulat cu viteza de 142 km/h, fiind vorba de un drum național unde viteza maxima admisa este de 90km/h si pentru a intra sub incidența art. 102 alin. 3 lit. e si art. 101 alin. 1 pct. 1 din OUG 195/2002, oricum nu s-ar fi depășit in mod real cei peste 50 km/h peste limita maxima admisa.
In fapt, apelantul petent învederează că a contestat temeinicia procesului verbal indicat mai sus prin care a fost sancționat cu amenda contravenționala in cuantum de 765 lei si cu măsura tehnico-administrativa a reținerii permisului de conducere, suspendarea dreptului pentru 90 de zile 9, constatarea contravenției făcându-se in mod netemeinic.
Desi, se considera ca actul constatator produce efecte depline, totuși prezumția ca acesta exprima adevărul este un relativa, juris tantum, întrucât poate fi răsturnata prin alte mijloace de proba. Astfel, pentru a-si produce efectele un proces verbal de contravenție, este absolut necesar ca acesta sa fie încheiat cu respectarea unor cerințe legale, cerințe regăsite atat în norma generala ce reglementează regimul juridic al contravențiilor -OG 2/2001 - cat si in textele de lege speciale ce conțin norme contravenționale Astfel, in ceea ce privește locul sovarsirii faptei contravenționale, in procesul verbal este menționat ca a fost surprins de aparatul radar conducând autoturismul pe DN 24 in data de 06.06.2014 cu viteza de 142 km/ora.
De observat este faptul ca prin procesul verbal de contravenție se retine faptul ca as fi depășit viteza legala de 90 km/h viteza legala pe Drum N. in afara localității fiind reținuta o viteza de 142 km/h ( cu 2 km/h peste limita admisa), si fara a se da eficienta si prevederilor NML-021-05 din 23.11.2005 publicata in Monitorul Oficial Partea I, nr. 102 bis din 7.12.2005.
Astfel, trebuie avute in vedere si prevederile art. 3.3 E. maxime tolerate prevăzute in Norma de Metrologie Legala NML 021-05 din23.11.2003, care delimitează faptul ca pentru vitezele mai mari de 100 km/h, abaterea aparatului radar este de 4% din valoarea adevărata.
Astfel, 4% reprezintă marja de eroare a aparatului radar. Asta inseamna ca un aparat sa fie declarat corespunzător trebuie ca viteza indicata de aparat sa difere de cea efectiva (reala) cu cel mult 4%. In situația de fata, apelantul petent menționează că viteza consemnata in procesul verbal nu reprezintă viteza reala cu care circula dat fiind faptul ca nu a depășit cu mai mult de 50 km/h viteza legala, dar aparatul e posibil sa fi înregistrat o depășire a vitezei cu mai mult de 50 km/h, insa aplicând eroarea maxim tolerata pentru cei 2 km/h depășiți se constata ca se încadra in viteza legala. Astfel, nu se poate stabili cu exactitate care a fost viteza cu care circula, ba mai mult având in vedere si erorile maxime tolerante se poate observa ca nu a depășit cu mai mult de 50km/h viteza legal admisa in afara localității pe sector de drum național.
Menționează apelantul petent. de asemenea ca autoturismul proprietate personala este dotat cu un aparat de detectare a undelor radar, perfect funcțional, care nu a semnalizat radar activ pe durata deplasării pe acea porțiune de drum. Acesta învederează că nu a fost atenționat de existenta unui radar, tocmai datorita faptului ca, aparatul radar a fost pornit de agentul constatator când, acesta a observat ca se apropie un autoturism cu o viteza care ar putea depăși limita legala, aparat radar care era in regim de deplasare.
Apelantul petent face mențiunea că într-adevăr a semnat un proces verbal de contravenție, prin care a arătat ca nu se consideră vinovat si a solicitat agentului sa îi prezinte planșele foto,dar nu i le-a arătat, arătând ca nu este de acord cu viteza consemnata. Aceste rețineri ale sale sunt confirmate si de planșele anexate întâmpinării, in număr de 4 de unde nu rezulta certitudinea ca acel autoturism ilizibil i-ar aparține, nefiind identificat nici un element care sa convingă instanța de judecata in sensul ca acestea pot fi probe concludente si elocvente in susținerea vinovăției sale, respectiv a săvârșirii faptei contravenționale pentru care a fost sancționat. Dimpotrivă, planșele anexate întâmpinării de către intimat nu reprezintă dovada vinovăției acestuia ci chiar sunt in sensul apărărilor formulate in plângerea contravenționala, in sensul inexistentei dovezii indubitabile si in subsidiar a invocării principiului in dubio pro reo. Apelantul petent solicită a se observa ca instanța de control judiciar ca planșele foto ale cinemometrului respectiv poziția 3 si 4 unde mașina prezentata rulează cu o viteza de 33, respectiv 41 km/h nu se observa niciun element de identificare a autovehiculului, in afara culorii albe sau gri, niciun număr de înmatriculare iar cu privire la planșele foto 1 si 2, cu atat mai mult nu poate fi vorba de o proba indubitabila de săvârșire a vreunei contravenții reținute in sarcina sa, drept pentru care consideră apelul întemeiat.
Având in vedere prevederile art. 1 din OG nr. 2/2001 potrivit cărora constituie contravenție fapta săvârșita cu vinovăție, stabilita si sancționată prin lege, solicită a se observa ca in lipsa unuia din elementele constitutive conduita petentului se situează in afara sferei ilicitului contravențional si nu poate constitui temei al răspunderii contravenționale. F. de aceasta invocă netemeinicia procesului verbal de contravenție având in vedere planșele foto depuse de intimata.
In consecința, apelantul petent solicită admiterea apelului, casarea sentinței de fond, si admiterea plângerii contravenționale, anularea procesului verbal de contravenție, exonerarea de la plata amenzii precum si anularea măsurii complementare aplicate.
In drept, apelantul invocă prevederile art. 34 OG 2/2001, NML 021-05 art. 3.3, OUG 195/2002, art. 466 si următoarele C..
Probele de care înțelege a se folosi în apel sunt înscrisurile.
Intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului V. a formulat cerere de judecare a cauzei în lipsă, solicitând respingerea apelului și menținerea hotărârii instanței de fond pe care o consideră legală și temeinică.
Analizând apelul formulat de petentul M. D. G. împotriva sentinței civile nr. 1983 din 17.09.2014 a Judecătoriei V., Tribunalul constată că acesta este neîntemeiat, sentința apelată fiind atât legală, dar și temeinică.
Instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, analizând, în mod corect, atât aspectele de legalitate, cât și cele de temeinicie ale procesului-verbal atacat.
Astfel, fără a relua argumentele reținute în considerentele sentinței civile atacate, pe care instanța de control judiciar și le însușește, Tribunalul constată că, în mod corect, a reținut prima instanță că apelantul are calitatea de contravenient în cauză și se face vinovat de faptele contravenționale reținute în sarcina sa de agentul constatator.
Sub aspectul legalității, se constată că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției a fost întocmit în mod legal, agentul constatator consemnând toate elementele indicate de dispozițiile art. 17 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 care atrag nulitatea absolută expresă a actului (numele, prenumele și calitatea agentului constatator; numele, prenumele și domiciliul contravenientului; faptele săvârșite; data săvârșirii acestora).
Situațiile în care nerespectarea anumitor cerințe atrage întotdeauna nulitatea actului întocmit de agentul constatator al contravenției sunt strict determinate prin reglementarea dată în cuprinsul art. 17 din O.G. nr. 2/2001.
În raport cu acest caracter imperativ-limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului verbal încheiat de agentul constatator al contravenției se ia în considerare și din oficiu, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, nulitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției să nu poată fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act (Decizia nr. XXII/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secțiile Unite).
În mod just, a reținut prima instanță că din interpretarea logică a dispozițiilor pct. 3.1.1 din Norma de Metrologie Legală NML 021-05/23.11.2005, cu modificările ulterioare (în cuprinsul cărora a fost stabilită de către Biroul Român de Metrologie Legală marja de eroare pentru măsurarea vitezei de către aparatele radar atât în condiții de laborator, cât și în condiții normale de trafic) rezultă că, fiind vorba de erori tolerate, aceste marje nu pot influența viteza înregistrată de cinemometre, în condițiile în care se face dovada faptului că ele îndeplinesc cerințele metrologice și tehnice prevăzute de Norma de Metrologie Legală NML 021-05/23.11.2005, cu modificările ulterioare.
La dosarul cauzei, s-a depus buletinul de verificare metrologică nr._/03.04.2014, valabil 1 an, pentru cinemometrul de control rutier de tip AUTOVISION, în cuprinsul acestuia făcându-se referire la faptul că cinemometrul este montat pe autoturismul marca „Dacia L. MCV”, cu număr de înmatriculare MAI-_ (fila 29 dosar instanța de fond).
Din cuprinsul buletinului de verificare metrologică rezultă dovada omologării aparatului radar și că este destinat măsurării vitezei atât în regim staționar, cât și de deplasare.
Sub aspectul temeiniciei, Tribunalul constată că instanța de fond a reținut, în mod corect, situația de fapt.
Astfel, din planșele fotografice existente la dosarul instanței de fond (filele 17-18), care îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 3.5.1. din Norma de metrologie legală nr. 021-05/23.11.2005, cu modificările și completările ulterioare, precum și din înregistrarea video (intervalul orar 11.02.37-11.02.39, cadrele 3542-3599, pentru sensul opus) reiese în mod clar viteza de 142 km/h în dreptul literei „T”, pentru sensul opus, care semnifică viteza autovehiculului-țintă.
Din succesiunea planșelor fotografice, precum și din înregistrarea video depusă de agentul constatator în fața instanței de control judiciar, reiese, în mod indubitabil, că singurul autovehicul care se deplasa pe sensul opus autovehiculului de poliție, la data de 06.06.2014, în intervalul orar 11.02.38-11.02.53 era cel al apelantului-petent, acesta neavând în față vreun alt autovehicul.
În privința neprezentării permisului de conducere în termenul legal, apelantul-petent nu a dovedit contrariul, procesul-verbal fiind legal și temeinic în baza prezumției de care se bucură.
Tribunalul constată, de altfel, că apelantul, la momentul depistării și al încheierii actului sancționator, nici nu a contestat situația de fapt reținută de agentul constatator, arătând că nu are de formulat obiecțiuni, aspect care prezumă o recunoaștere implicită a faptelor reținute în sarcina sa.
Prezumția de sinceritate a declarației date la momentul constatării faptei, derivă din faptul că orice persoană responsabilă, are obligația de a semna un act doar în măsura în care este de acord cu cele consemnate deasupra semnăturii sale, în caz contrar, având posibilitatea să solicite a se consemna obiecțiunile ori să nu semneze, dacă nu i se rețineau aceste obiecțiuni.
Prezumția de nevinovăție „contravențională” nu înseamnă că din probatoriul administrat în cauză nu poate face parte chiar și procesul verbal încheiat de agent în exercițiul atribuțiilor de serviciu, cu atât mai mult cu cât acesta poate consemna o situație asumată la acel moment de petent prin semnătură.
Declarația consemnată reprezintă o mărturisire spontană efectuată, din punct de vedere temporal, cel mai aproape de săvârșirea faptei, ceea ce conduce la concluzia sincerității acesteia.
Prezumția de sinceritate a declarației date la momentul constatării faptei derivă, de asemenea, din împrejurarea că, este nefiresc ca cineva să se acuze în mod fals de săvârșirea unei fapte, suportând astfel, sancțiunea contravențională.
În ceea ce privește modalitatea de individualizare a sancțiunilor contravenționale principale și complementară de către agentul constatator, Tribunalul consideră că a fost corectă.
A fost aplicat sancțiunea contravențională a amenzii pentru una dintre abaterile contravenționale reținute în sarcina apelantului-petent, la minimul prevăzut de lege, iar pentru cealaltă abatere contravențională a fost aplicată sancțiunea avertismentului. În ceea ce privește sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 90 zile, Tribunalul arată că aplicarea acesteia este obligatorie, indiferent de sancțiunea principală aplicată, chiar și în ipoteza în care aceasta ar fi sancțiunea avertismentului.
În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private.
Instanța arată și că sancțiunile contravenționale aplicate în prezenta cauză au fost corect individualizate numărul contravențiilor de acest gen este în creștere (unele fapte conducând chiar la pierderea de vieți), iar lipsa unei riposte ferme a societății ar întreține climatul contravențional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii, ar echivala cu încurajarea tacită a acestora și a altora la săvârșirea unor fapte similare și cu scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției și de protecție a statului.
Față de considerentele anterior expuse, va respinge, ca nefondat, apelul declarat de M. D. G. împotriva sentinței civile nr. 1983 din 17.09.2014 pronunțată de Judecătoria V., pe care o va menține.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de M. D. G. împotriva sentinței civile nr. 1983 din 17.09.2014 pronunțată de Judecătoria V., pe care o menține.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24.03.2015.
Președinte, E.-G. A. | Judecător, A. C. | |
Grefier, A. A. |
Red. A.C./01.04.2015
Tehnored. A.A./ 4 exemplare
2 ex. .
Judecătoria V. - judecător M. R. R.
| ← Anulare act. Decizia nr. 396/2015. Tribunalul VASLUI | Plângere contravenţională. Decizia nr. 385/2015. Tribunalul... → |
|---|
