Cerere de valoare redusă. Decizia nr. 331/2015. Tribunalul VASLUI

Decizia nr. 331/2015 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 16-03-2015 în dosarul nr. 2762/189/2014

Acesta nu este document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL V.

CIVILĂ

DECIZIE CIVILĂ Nr. 331/A/2015

Ședința publică de la 16 Martie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE I. P.

Judecător C. M.

Grefier C. A.

Pe rol judecarea apelului Civil formulat de apelantul R. C. domiciliat în Bârlad . . . jud. V. în contradictoriu cu intimat E ON G. DISTRIBUȚIE SA, cu sediul în Târgu M. . jud. M. și sediul procesual ales în Iași . jud. Iași împotriva sentinței civile nr. 2399/2014 din 13 Octombrie 2014 pronunțată de Judecătoria Bârlad.

Obiectul cauzei-cerere de valoare redusă.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința de judecată din data de 10 martie 2015, ce s-au consemnat în încheierea de ședință publică din acea zi ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, însă din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, 16 martie 2015, când, deliberând;

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra apelului civil de față;

Prin sentința civilă nr. 2399/2014 din 13 Octombrie 2014, Judecătoria Bârlad a admis cererea formulată de reclamanta EON Energie România SA, cu sediul în Târgu M., ., jud. M. și sediul procedural ales în Iași, ., jud Iași, CUI RO22043010, înregistrată la Registrul Comerțului cu nr. J_, cont RO 46BRDE270SV_, deschis la BRD Târgu M., împotriva pârâtului R. C., CNP_, domiciliat în loc Bârlad, ., ., ., jud. V..

A obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 3554,91 lei, reprezentând contravaloarea gazelor furnizate și dobânda legală aferentă acestei sume, de la data introducerii prezentei acțiuni și până la data achitării debitului.

A obligat pârâtul să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 400 lei, din care 200 lei taxă judiciară de timbru și 200 lei onorariu avocat.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:

La data de 12.04.2013 reclamanta E ON ENERGIE ROMÂNIA SA a emis factura fiscală nr._ în sarcina pârâtului, cu dată scadentă la 12.05.2014, figurând ca produse și servicii facturate: contravaloare prejudiciu constatat la data de 10.04.2013 la ., Iași, recuperare contravaloare mijloace de măsurare și alte cheltuieli (fila 9).

Între părți a fost încheiat la data de 11.04.2013 un proces-verbal, prin care pârâtul R. C. s-a obligat să achite contravaloarea gazelor consumate la imobilul din ., Iași, respectiv 2500 mc, plus contravaloarea mijlocului de măsurare în valoare de 149,95 lei fără TVA și a acceptat achitarea sumei de 2866,86 lei fără TVA în 30 de zile de la emiterea facturii. Instanța constată că procesul-verbal este semnat de ambele părți.

De asemenea, au fost încheiate: procesul-verbal de constatare din data de 10.04.2014, procesul-verbal de inventariere a punctelor de consum din data de 10.04.2014, buletin de mișcare a mijloacelor de măsurare din data de 10.04.2014, toate cele trei înscrisuri fiind semnate atât de către reprezentantul E ON ENERGIE ROMÂNIA SA, cât și de către pârât. A fost emisă și o notă de calcul prejudiciu, asumată prin semnătură de către pârâtul R. C. (fila 11).

În ceea ce privește legea aplicabilă, înscrisurile au fost încheiate după data de 1 octombrie 2011, data intrării în vigoare a Codului Civil, ca atare acesta este aplicabil în cauza de față.

Conform art. 1166 Cod civil, „Contractul este acordul de voințe dintre două sau mai multe persoane cu intenția de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic.” Conform art. 1171, „Contractul este sinalagmatic atunci când obligațiile născute din acesta sunt reciproce și interdependente.” Art. 1350 prevede că „Orice persoană trebuie să își execute obligațiile pe care le-a contractat. Atunci când fără justificare nu își îndeplinește această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părți și este obligată să repare acest prejudiciu.”

Raportând textele de lege mai sus enunțate la situația de fapt reținută, instanța constată că în cauză sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale, motiv pentru care prezenta acțiune este întemeiată și va fi admisă pentru următoarele considerente:

Procesele-verbale încheiate între reclamantă și pârât au valoarea unor contracte, prin faptul că părțile au urmărit să constituie un raport juridic, acordul de voințe reieșind și din asumarea obligațiilor stipulate prin semnătură. Astfel, reclamanta, în baza unor raporturi contractuale anterioare, și-a asumat obligația de furnizare a serviciului de alimentare cu gaze,iar în urma controlului efectuat s-a constatat existența unei găuri în camera de măsurare, ceea ce a dus la producerea unui prejudiciu reclamantei, prin neînregistrarea exactă a consumului. Prin procesele-verbale încheiate, pârâtul și-a asumat obligația de plată a contravalorii pagubei produse, respectiv contravaloarea gazelor consumate la imobilul din ., Iași, respectiv 2500 mc, plus contravaloarea mijlocului de măsurare în valoare de 149,95 lei fără TVA.

Reclamanta și-a executat obligația, aspect necontestat de către pârât, dar acesta nu și-a îndeplinit obligația corelativă de a plăti contravaloarea facturii emise la data de 12.04.2014, ceea ce a condus la acumularea un debit în cuantum de 3554,91 lei.

Întrucât în materia răspunderii contractuale, potrivit art. 1548 din Codul civil, culpa debitorului unei obligații contractuale se prezumă prin simplul fapt al neexecutării, odată ce creditorul face dovada îndeplinirii obligației sale, este în sarcina debitorului să facă dovada plății, fiind îndeplinite și celelalte condiții necesare pentru angajarea răspunderii civile contractuale (fapta prejudiciabilă – neîndeplinirea de către pârât a obligației de plată a serviciului furnizat; prejudiciul – faptul că reclamanta a fost lipsită de folosința sumelor de bani cuvenite la scadența fiecărei facturi și raportul de cauzalitate), instanța va dispune obligarea pârâtului la plata sumei de 3554,91 lei cu titlu de debit principal, reprezentând contravaloarea facturii mai sus enunțate.

În ceea ce privește plata dobânzii legale, instanța reține că, potrivit art. 1531 alin 1 Cod Civil, creditorul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului pe care l-a suferit din faptul neexecutării, iar potrivit alin 2, prejudiciul cuprinde pierderea efectiv suferită de creditor și beneficiul de care acesta este lipsit.

În conformitate cu dispozițiile art. 1535 alin 1 Cod Civil, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu.

Față de dispozițiile legale invocate, instanța constată că acest capăt de cerere este întemeiat, față de soluția pronunțată cu privire la capătul principal de cerere, având în vedere că obligația are ca obiect plata unei sume de bani, motiv pentru care va obliga pârâtul la plata dobânzii legale, de la data scadenței obligației, respectiv 12.05.2014, până la data plății efective a debitului principal în cuantum de 3554,91 lei.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată față de soluția pronunțată în cauză, având în vedere dispozițiile art. 1031 alin. 1 Cod de procedură civilă care prevăd că partea care cade în pretenții va fi obligată, la cererea celeilalte părți, să plătească cheltuielile de judecată, instanța urmează să admită cererea reclamantei privind acordarea cheltuielilor de judecată și va obliga pârâtul la plata sumei de 400 lei, reprezentând 200 lei taxă judiciară de timbru, conform ordinului de plată nr. 2785 (fila 7) și 200 lei onorariu avocat, conform facturii nr. 09/07.03.2014 (fila 6).

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel R. C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie pentru următoarele considerente:

1.Instanța de judecată a încălcat principiul contradictorialității și a dreptului la apărare, cererea de chemare în judecată nefiindu-i comunicată și nu a fost citat pentru a putea formulat întâmpinare.

2.Debitul în valoare de 3.554,91 lei, constat prin factura nr._, scadent la data de 12.05.2014. a fost achitat de apelant prin chitanța nr._/24.04.2013 (suma de 1.000 lei) si ordinul de plată nr. 22.05.2014 (suma de 2.558.41 lei).

Reclamanta Eon G. Distribuție SA a emis factura nr._, reprezentând contravaloarea gazelor consumate la imobilul din Iași, ., și contravaloarea mijlocul de măsurare în valoare de 149,95 lei,fără TVA.

în data de 24.04.2013 a achitat o parte din factură, în speță suma de 1.000 lei, cu chitanța nr._, urmând să achite diferența în perioada următoare. Ulterior, prin Ordinul de plată nr._/22.05.2014. a achitat diferența de 2.558,41 lei, debitul fiind astfel stins în întregime.

Mai arată apelantul că nu figurează și nu a figurat, după data de 22.05.2014, în evidențele Eon G. Distribuție SA - Sucursala Iași cu facturi restante dar cu toate acestea este acționat în instanță pentru un debit achitat de mai bine de 2 luni, debit ce face obiectul prezentului dosar.

În dovedirea motivelor de apel a depus la dosar copii după chitanța nr._/24.04.2013 și Ordinul de plată nr._/22.05.2014.

Intimata nu a formulat întâmpinare, dar prin adresa din 20.02.2015, a confirmat faptul că apelantul pârât R. C. a achitata debitul restant.

Analizând actele și lucrările dosarului, hotărârea apelată prin prisma motivelor de apel și a dispozițiilor legale aplicabile, instanța de control judiciar constată că apelul este întemeiat pentru următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Judecătoriei Bârlad la data de 01.07.2014, reclamanta intimată EON ENERGIE ROMÂNIA SA a chemat în judecată pe pârâtul R. C., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea acestuia la plata sumei de 3554, 91 lei, reprezentând contravaloare factură neîncasată de gaze consumate și contravaloarea mijlocului de măsurare, conform facturii_ din 12.04.2013, la plata dobânzii legale pentru această sumă, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin chitanța nr. B92162din 12.04.2013 apelantul petent a achitat suma de 1000 lei aferentă facturii_ din 12.04.2013, iar prin OP nr._ din 22.05.2014, a achitat și diferența de 2 558, 41 lei, fapt confirmat de intimată, reclamantă.

Având în vedere ca debitul reprezentând contravaloare gaze furnizate a fost achitat de apelantul pârât, până la data de 13 octombrie 2014( data pronunțării hotărârii apelate), tribunalul apreciind că apelul este întemeiat și în temeiul art. 480 alin. 2 cod de procedură civilă, va admite apelul declarat de apelantul R. C. împotriva sentinței civile nr. 2399/2014, pronunțată de Judecătoria Bârlad,pe care o va schimbă in tot si, in rejudecare va respinge cererea formulată de reclamanta EON Energie România SA în contradictoriu cu pârâtul R. C. având ca obiect cerere de valoare redusă, ca rămasă fără obiect.

În temeiul art. 453 alin. 1 cod de procedură civilă, va fi obligată intimata pârâta la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu avocat în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul declarat de apelantul R. C. împotriva sentinței civile nr. 2399/2014, pronunțată de Judecătoria Bârlad,pe care o schimbă in tot si, in rejudecare:

Respinge cererea formulată de reclamanta EON Energie România SA cu sediul în Tîrgu M., ., jud. M. și sediul procesual ales la Iași, ., jud. Iași în contradictoriu cu pârâtul R. C. domiciliat în Bârlad . .. C, . având ca obiect cerere de valoare redusă, ca rămasă fără obiect.

Obligă, intimata la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată in ședință publică, azi, 16.03.2015.

Președinte,

C. M.

Pt. Judecător,

I. P.

aflat în concediu conform art. 22 alin. 1 lit. c din Hotărârea CSM nr. 325/2005

Președintele completului,

M. C.

Grefier,

C. A.

Red.M.C 08.04.2015 .

Tehnored./C.A. 08.04.2015

4 ex./08.04.2015

Judecător fond:B. E.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Decizia nr. 331/2015. Tribunalul VASLUI