Contestaţie la executare. Decizia nr. 813/2015. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 813/2015 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 17-06-2015 în dosarul nr. 5044/189/2014
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 813/A
Ședința publică de la 17 Iunie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTED. M. M.
Judecător A. I. Z.
Grefier A.-R. V.
Pe rol se află judecarea cererii de apel formulată de apelantul reclamant D. I. S. în contradictoriu cu intimata pârâtă E. F. GMBH PRIN MANDATAR . SRL și . SRL, împotriva sentinței civile nr. 50 pronunțată la data de 08.01.2015 de Judecătoria Bârlad, în cauza având ca obiect contestație la executare.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 10 iunie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi 17 iunie 2015, când a hotărât următoarele;
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 50 pronunțată la data de 08.01.2015 de Judecătoria Bârlad, constată următoarele;
Prin sentința civilă nr. 50 din 08.01.2015 Judecătoria Bârlad a respins, ca neîntemeiate, excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Bârlad în soluționarea contestației, excepția netimbrării contestației și excepția lipsei dovezii de executare a contractului, excepții ridicate de . SRL.
A admis excepția tardivității contestației, excepție ridicată de E. K. România SRL și, în consecință:
A respins, ca tardivă, contestația la executare, cu ambele capete de cerere, respectiv constatarea prescripției creanței solicitate în baza contractului de credit nr._/24.03.2008 și anularea formelor de executare efectuate în dosarul de executare nr. 405/2014 al biroului executorilor judecătorești B. G. și L. N. G. C., inclusiv a procesului-verbal nr. 405/3.06.2014 încheiat în dosarul de executare menționat, contestație formulată de contestatorul-debitor Dangă I. S. (CNP-_), domiciliat în Bârlad, ..34, ., ., jud. V., împotriva executării silite ce face obiectul dosarului de executare nr. 405/2014 al biroului executorilor judecătorești B. G. și L. N. G. C. din Iași, în contradictoriu cu creditoarea E. F. GMBH, prin mandatarul . SRL, cu sediul social în București, ..10 A, Connect Business Park, clădirea C3, . procesual ales în Iași, .-128, .> A menținut toate actele de executare efectuate în dosarul de executare nr. 405/2014 al biroului executorilor judecătorești B. G. și L. N. G. C..
Cheltuielile de judecată efectuate în cauză de către contestator rămân în sarcina acestuia.
A obligat contestatorul Dangă I. S. să restituie statului suma de 900 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, pentru care, prin încheierea din data de 29.10.2014, pronunțată în dosarul civ. nr._ al Judecătoriei Bârlad, s-a acordat acestuia ajutor public judiciar.
În temeiul art. 21 din OUG nr. 51/2008, dispozitivul sentinței cuprinzând obligația de plată a sumei de 900 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru pentru care s-a acordat contestatorului ajutor public judiciar, constituie titlu executoriu și a fost comunicat din oficiu organelor competente.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele;
Prin contractul de credit nr._/24.03.2008, BRD-GSG SA, prin Agenția Bârlad, a împrumutat debitorului Dangă I. S. suma de 13.500 lei, la care se adaugă dobânzile și comisioanele menționate în contract. Creditul a fost acordat pentru o perioadă de 84 de luni, începând cu data de 24.03.2008, până la data de 24.03.2015.
Conform graficului de rambursare, anexă la contractul de credit, ultima rată este scadentă la data de 24.03.2015.
Ulterior, prin contractul de cesiune de creanțe nr. 3438/22.09.2009, BRD–GSG București, în calitate de cedent, a cesionat creanțele decurgând din contractele de credit către E. F. IFN București, în calitate de cesionar. Contractul de cesiune de creanțe nr. 3438/22.09.2009 a fost înscris în Arhiva electronică de garanții reale mobiliare, la poziția 2762 fiind înscris debitorul Dangă I. S. în baza contractului de credit nr._. Înscrierea în Arhiva electronică a fost valabilă pentru perioada 16.10._14.
La rândul său, prin contractul de cesiune de creanțe din data de 30.11.2009, E. F. IFN București, în calitate de cedent, a cesionat creanțele decurgând din contractele de credit, către E. F. GMBH (Germania), în calitate de cesionar. Contractul de cesiune de creanțe din data de 30.11.2009 a fost înscris în Arhiva electronică de garanții reale mobiliare, la poziția 2762 fiind înscris debitorul Dangă I. S. în baza contractului de credit nr._. Înscrierea în Arhiva electronică a fost valabilă pentru perioada 2.12.2009-2.12.2014.
Prin împuternicirea din data de 25.03.2010, E. F. GMBH a împuternicit pe . SRL să îndeplinească toate măsurile necesare pentru colectarea datoriilor cesionate de către E. F. IFN către E. F. GMBH, inclusiv să-i contacteze pe debitori, să le notifice cesiunea efectuată, să-i invite să plătească debitul, să solicite executorilor judecătorești executarea silită a debitelor.
Prin cererea înregistrată cu nr. 405/26.03.2014 la biroul executorilor judecătorești B. G. și L. N. G. C. din Iași, . SRL București, în calitate de mandatar al creditoarei E. F. GMBH, a solicitat executarea silită a creanței în sumă de 21.134,4 lei, datorată în baza titlului executoriu-contractul de credit nr._/24.03.2008, împotriva debitorului Dangă I. S.. În cererea de executare silită, mandatarul creditoarei a arătat că debitorul Dangă I. S., în calitate de împrumutat, a încheiat cu BRD, în calitate de împrumutător, contractul de credit nr._/24.03.2008. Debitorul nu a achitat în cadrul termenului stabilit prin contractul de credit, suma împrumutată, iar BRD a cesionat creanța către E. F. IFN care, la rândul ei, a cesionat creanța către E. F. GMBH, aceasta din urmă împuternicind pe E. K. România SRL în vederea recuperării creanței. Totodată, s-a solicitat ca executarea să se facă și pentru recuperarea cheltuielilor de executare.
Prin încheierea din data de 26.03.2014, biroul executorilor judecătorești B. G. și L. N. G. C. a dispus înregistrarea cererii de executare silită și deschiderea dosarului de executare nr. 405/2014, împotriva debitorului Dangă I. S..
Prin încheierea pronunțată la data de 2.04.2014 în dosarul civ. nr._/245/2014 al Judecătoriei Iași, a fost admisă cererea formulată de biroul executorilor judecătorești B. G. și L. N. G. C. pentru încuviințarea executării silite și s-a încuviințat executarea silită împotriva debitorului Dangă I. S., în baza titlului executoriu-contractul de credit nr._/24.03.2008, la cererea creditorului E. F. GMBH, prin mandatarul . SRL, pentru recuperarea creanței în sumă de 21.134,40 lei, din care: 13.299,46 lei, debit principal; 2.027,14 lei, dobânzi; 5.807,80 lei, dobândă penalizatoare,prin urmărirea bunurilor mobile și veniturilor urmăribile.
Prin încheierea din data de 11.04.2014, biroul executorilor judecătorești B. G. și L. N. G. C. a stabilit că cheltuielile de executare în dosarul de executare nr. 405/2014 sunt în sumă totală de 2.640 lei, din care: 20 lei taxă judiciară de timbru; 2.620 lei, onorariu de executare silită, conform Ordinului nr.2550/C/2006 al ministrului justiției.
Prin somația din data de 11.04.2014, biroul executorilor judecătorești l-a somat pe debitorul Dangă I. S. să plătească, creditoarei E. F. GMBH, suma de 21.134,40 lei, datorată în baza contractului de credit nr._/24.03.2008, sumă ce va fi actualizată periodic până la plata integrală, precum și suma de 2.640 lei, reprezentând cheltuieli de executare. În somație, s-a arătat că, în cazul neplății sumelor menționate, se va proceda la executarea silită.
Din procesul-verbal de înmânare aflat în dosarul de executare silită, rezultă că somația din data de 11.04.2014, copia certificată a titlului executoriu, xerocopia încheierii de încuviințare a executării silite și încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare au fost comunicate debitorului Dangă I. S. la data de 17.04.2014, la adresa de domiciliu a cestuia din Bârlad, ..34, ., .-verbal de înmânare din data de 17.04.2014, rezultă că debitorul era absent și că documentele enumerate au fost depuse la cutia poștală.
La solicitarea biroului executorilor judecătorești, prin adresa nr. 5061/30.04.2014 Primăria mun. Bârlad a comunicat că debitorul Dangă I. S. figurează în evidențele fiscale ale Primăriei Bârlad cu un autoturism Dacia L., având ._, ._. Totodată, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor V. a comunicat biroului executorilor judecătorești că Dană I. S. figurează în evidențe cu autoturismul Dacia LSDAA gri, înmatriculat cu nr._, fabricat în anul 2006.
În continuare, biroul executorilor judecătorești B. G. și L. N. G. C. a întocmit procesul-verbal din data de 3.06.2014, prin care, în temeiul art. 739 alin. 4 din noul Cod de procedură civilă, s-a dispus aplicarea măsurii sechestrului asupra autoturismului Dacia LSDAA, de culoare gri, an de fabricație 2006, . UU1LSDAAH35599078, nr. de înmatriculare_, proprietatea debitorului Dangă I. S., până la concurența sumei de 23.774,40 lei, constituită din 21.134,40 lei, debit conform contractului de credit nr._/24.03.2008 și 2.640 lei cheltuieli de executare, stabilite prin încheierea din data de 11.04.2014.
Prin adresele din data de 3.06.2014, biroul executorilor judecătorești B. G. și L. N. G. C. a solicitat mandatarului . SRL să procedeze la efectuarea demersurilor necesare notării măsurii sechestrului asupra autoturismului proprietatea debitorului Dangă I. S. în Arhiva electronică de garanții reale mobiliare, iar Primăriei mun. Bârlad i-a solicitat să ia măsura notării sechestrului instituit asupra aceluiași autoturism. Totodată, s-a solicitat Inspectoratului Județean de Poliție V. să ia măsurile impuse de art. 739 din noul Cod de procedură civilă, în sensul opririi în trafic a autoturismului proprietatea debitorului Dangă I. S., în vederea ridicării certificatului de înmatriculare și a cărții de identitate.
Din procesul-verbal de înmânare aflat în dosarul de executare silită, rezultă că procesul-verbal de sechestru asupra autoturismului a fost comunicat debitorului Dangă I. S. la data de 5.06.2014, la adresa de domiciliu a cestuia din Bârlad, ..34, ., .-verbal de înmânare din data de 5.06.2014, rezultă că debitorul era absent și că actul menționat a fost depus la cutia poștală.
Pentru executarea silită a creanței, prin adresa din data de 24.11.2014 biroul executorilor judecătorești B. G. și L. N. G. C. a solicitat terțului poprit Inspectoratul pentru Situații de Urgență Podul Înalt din V. înființarea popririi asupra venitului lunar realizat de debitorul Dangă I. S. până la concurența sumei totale de 23.774,40 lei, în baza titlului executoriu - contractul de credit nr._/24.03.2008.
Prin adresa din data de 24.11.2014, biroul executorilor judecătorești l-a înștiințat pe debitor despre faptul emiterii adresei de înființare a popririi. Conform procesului-verbal de înmânare din data de 25.11.2014, adresa de înștiințare despre înființarea popririi a fost comunicată debitorului la adresa lui de domiciliu la data de 25.11.2014, actul fiind comunicat prin depunere la cutia poștală.
Prin adresa nr._/26.11.2014, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Podul Înalt din V. a comunicat biroului executorilor judecătorești că Dangă I. S. nu mai este angajatul acestei instituții începând cu data de 26.03.2008.
Privitor la excepția netimbrării contestației, ridicată de . SRL, s-a reținut că debitorul a plătit taxă judiciară de timbru de 100 lei, iar pentru diferența de 900 lei taxă judiciară de timbru, prin încheierea pronunțată la data de 29.10.2014 în dosarul nr._ al Judecătoriei Bârlad, s-a acordat contestatorului ajutor public judiciar constând în scutirea de plata diferenței de taxă judiciară de timbru de 900 lei. În aceste condiții, excepția netimbrării contestației a fost ca neîntemeiată.
Privitor la excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Bârlad în soluționarea contestației, ridicată de . SRL, s-a reținut că, potrivit art. 650 alin.1 din codul de procedură civilă (Legea nr. 134/2010), așa cum a fost modificat prin Legea nr.138/2014, „Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor."
Totodată, articolul 650 alin. 2 din Codul de procedură civilă, modificat prin Legea nr. 138/2014, prevede că „Instanța de executare soluționează contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe”.
Cererea de executare silită a fost înregistrată la biroul executorilor judecătorești B. G. și L. N. G. C. la data de 26.03.2014, dată la care debitorul Dangă I. S. avea domiciliul în Bârlad. Această situație, coroborată cu textele de lege sus invocate relevă că instanța competentă să soluționeze contestația la executare este Judecătoria Bârlad.
Pentru aceste considerente, excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Bârlad în soluționarea contestației, ridicată de . SRL, a fost respinsă, ca neîntemeiată.
Cu privire la excepția lipsei dovezii de executare a contractului, ridicată de . SRL, s-a reținut că, prin contractul de credit nr._/24.03.2008, BRD-GSG a împrumutat debitorului Dangă I. S. suma de 13.500 lei, pentru o perioadă de 84 de luni, ultima rată fiind scadentă la data de 24.03.2015. La data soluționării prezentei cauze nu s-a împlinit termenul de 84 de luni prevăzut în contract pentru restituirea integrală a ratelor, a dobânzilor și comisioanelor, astfel că instanța apreciază că excepția lipsei dovezii de executare a contractului, ridicată de . SRL este neîntemeiată, motiv pentru care va fi respinsă.
Privitor la excepția tardivității contestației, ridicată de E. K. România SRL, articolul 714 alin.1-3 din Codul de procedură civilă (Legea nr. 134/2010) prevede că:
„(1) Dacă prin lege nu se prevede altfel, contestația privitoare la executarea silită propriu-zisă se poate face în termen de 15 zile de la data când:
1. contestatorul a luat cunoștință de actul de executare pe care îl contestă;
2. cel interesat a primit comunicarea ori, după caz, înștiințarea privind înființarea popririi. Dacă poprirea este înființată asupra unor venituri periodice, termenul de contestație pentru debitor începe cel mai târziu la data efectuării primei rețineri din aceste venituri de către terțul poprit;
3. debitorul care contestă executarea însăși a primit încheierea de încuviințare a executării sau somația ori de la data când a luat cunoștință de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit încheierea de încuviințare a executării și nici somația sau executarea se face fără somație.
(2) Contestația împotriva încheierilor executorului judecătoresc, în cazurile în care acestea nu sunt, potrivit legii, definitive, se poate face în termen de 5 zile de la comunicare.
(3) Contestația privind lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se poate face oricând înăuntrul termenului de prescripție a dreptului de a obține executarea silită”.
Așa cum s-a expus mai sus, actele de executare efectuate în dosarul de executare nr. 405/2014 al biroului executorilor judecătorești B. G. și L. N. G. C. au fost comunicate contestatorului Dangă I. S., la adresa lui de domiciliu, adresă pe care o are și în prezent, astfel:
- la data de 17.04.2014, conform procesului-verbal de înmânare din data de 17.04.2014, au fost comunicate contestatorului somația din data de 11.04.2014, copia certificată a titlului executoriu, xerocopia încheierii de încuviințare a executării silite și încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare (debitorul era absent, iar documentele au fost depuse la cutia poștală);
- la data de 5.06.2014, conform procesului-verbal de înmânare din data de 5.06.2014, a fost comunicat contestatorului procesul-verbal de sechestru asupra autoturismului (debitorul era absent, iar actul menționat a fost depus la cutia poștală);
- la data de 25.11.2014, conform procesului-verbal de înmânare din data de 25.11.2014 debitorul a fost înștiințat despre măsura înființării popririi asupra drepturilor lui bănești (debitorul era absent, iar actul menționat a fost depus la cutia poștală).
Contestația la executare dedusă în prezent judecății a fost depusă și înregistrată la instanță la data de 16.10.2014. În această situație, contestația la executare împotriva actelor de executare a fost formulată după împlinirea termenului de 15 zile, prevăzut de art. 714 alin.1 din Codul de procedură civilă.
Această concluzie se impune deoarece în cauză nu este vorba de o contestație privind lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu, contestație care, potrivit art. 714 alin.3 Cod.proc.civ., poate fi făcută oricând înăuntrul termenului de prescripție a dreptului de a obține executarea silită, ci este vorba de contestație împotriva actelor de executare, acte care au fost comunicate contestatorului, în mod succesiv, la datele sus arătate și care nu au fost contestate în termenul de 15 zile de la data comunicării lor. În plus, contestatorul nu a dovedit la ce dată ar fi cunoscut despre începerea executării silite împotriva sa, în contestație susținând doar că ar fi aflat de la Primăria Bârlad și de la executorul judecătoresc despre începerea executării silite, fără a prezenta alte date.
Pentru considerentele arătate, s-a admis excepția tardivității contestației, ridicată de E. K. România SRL și, în consecință, s-a respins, ca tardivă, contestația formulată de către contestator, cu ambele capete de cerere (constatarea prescripției creanței solicitate în baza contractului de credit nr._/24.03.2008; anularea formelor de executare efectuate în dosarul de executare nr. 405/2014 al biroului executorilor judecătorești B. G. și L. N. G. C., inclusiv a procesului-verbal nr. 405/3.06.2014 încheiat în dosarul de executare menționat).
Consecință a respingerii contestației, s-au menținut toate actele de executare efectuate în dosarul de executare nr. 405/2014 al biroului executorilor judecătorești B. G. și L. N. G. C..
Consecință a respingerii contestației și potrivit art. 19 alin.2 din OUG nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, s-a dispus obligarea contestatorului să restituie statului suma de 900 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, pentru care, prin încheierea din data de 29.10.2014, pronunțată în dosarul civ. nr._ al Judecătoriei Bârlad, s-a acordat acestuia ajutor public judiciar.
În temeiul art. 21 din OUG nr. 51/2008, dispozitivul sentinței cuprinzând obligația de plată a sumei de 900 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru pentru care s-a acordat contestatorului ajutor public judiciar, constituie titlu executoriu și a fost comunicat din oficiu organelor competente.
Împotriva acestei sentințe, în termenul prevăzut de Codul procedură civilă, a formulat apel reclamantul D. I. S., apreciind că sentința este netemeinică și nelegală.
Instanța a respins in mod greșit contestația pe excepție, reținând ca aceasta contestație a fost depusa după termenul legal de 15 zile stabilit de art. 714 alin 1 NCPC si ca nu este vorba de o contestație privind lămurirea, înțelesul, întinderii sau aplicării titlului executoriu, contestație care poate fi făcuta oricând in termenul de prescripție a dreptului de a obține executarea silita potrivit art.714 alin 3 din NCPC, si ca nu a făcut dovada la ce data ar fi cunoscut începerea executării silite.
Aceasta motivare este greșita din următoarele considerente:
- în condițiile in care a invocat prescripția executării creditului, automat se pune in discuție o contestație privind lămurirea, înțelesul, întinderii sau aplicării titlului executoriu;
- nu a avut cunoștința despre nici un dosar de executare, nu i s-a comunicat niciodată ca ar fi pus in executare, si nici nu i s-a comunicat faptul ca datoria către banca a fost cesionata către . SRL;
- in acest caz se poate pune in discuție tardivitatea contestației in condițiile in care a formulat contestație împotriva executării silite conform art. 711 alin 1 coroborat cu art. 714 punctul 3 de la data de la care a luat cunoștința de executarea silita, menționând acest lucru in mod expres si in concluziile scrise;
- de asemenea, așa cum a mai arătat, invocarea excepției tardivității privind constatarea prescripției dreptului la executare este neîntemeiata. Având in vedere ca acestui contract de credit - încheiat in 2008 - ii este aplicabil vechiul cod civil cat si dispozițiile Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, prescripția extinctivă este reglementată ca o instituție juridică de ordine publică, peremtorie si dirimanta. Acest lucru este de asemenea recunoscut in mod direct de creditoare prin precizările făcute in întâmpinare la fila 12 alin ultim si fila 13, dispozițiile art. 2512 si art. 2513 din Noul Cod civil fiind aplicabile numai prescripțiilor extinctive care încep sa curgă după ..
- chiar si in condițiile in care s-ar constata ca sunt aplicabile dispozițiile noului cod civil in care prescripția extinctivă nu mai este reglementată ca o instituție juridică de ordine publică, si in acest caz sunt aplicabile dispozițiile art. 705 si 706 din NCPC unde la art. 706 se dispune in mod neechivoc faptul ca prescripția nu operează de plin drept, ci numai la cererea persoanei interesate, fără a se menționa sau impune un termen de decădere in acest sens. Singura diferența este reprezentata de faptul ca instanța nu mai poate invoca din oficiu acest lucru, dar orice persoana interesata poate face acest lucru oricând.
Intimata pârâtă S.C. EOS KSI ROMÂNIA S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului declarat de D. I.-S., împotriva sentinței civile nr. 50/2015 din 08.01.2015 pronunțata de Judecătoria Bârlad in dosarul_, hotărâre pe care o considera temeinica si legala.
Considera netemeinica motivarea apelantului cu privire la faptul ca instanța a respins in mod greșit contestația pe cale de excepție deoarece potrivit art. 248 alin.(l) C. instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedura, precum si acelor de fond care fac inutila, in tot sau in parte, administrarea de probe, ori, după caz cercetarea de fond. De asemenea, alin. (2) al aceluiași articol stipulează "in cazul in care s-au invocat simultan mai multe excepții, instanța va determina ordinea de soluționare in funcție de efectele pe care acestea le produc"
F. de aceste aspecte legale, au menționat ca excepțiile se soluționează premergător administrării probelor si cercetării fondului cauzei, in măsura in care, prin efectul lor, fac inutil acest lucru. Altfel spus, daca excepția are efect peremptoriu, întrerupând judecata in cazul admiterii sale in stadiul care se afla, apare inutila atât administrarea probelor, cat si orice evaluare care tine de cercetarea in fond a temeiniciei cererii.
Având in vedere faptul ca prin întâmpinarea depusa la instanța de fond intimata a invocat mai multe excepții, dintre care instanța de fond a respins ca fiind neîntemeiate (excepția netimbrarii, excepția de necompetenta a judecătoria Bârlad in soluționarea litigiului) si a admis ca fiind întemeiata excepția tardivității formulării contestației, consideră ca textul de lege privitor la excepții a fost corect aplicat iar soluția data de instanța de fond este una temeinica si legala.
Potrivit art. 714 alin (3) C. contestația trebuia introdusa in termenul de 15 zile de la data când "debitorul care contesta executarea însăși a primit încheierea de încuviințare a executării silite sau somația ori la data de la care a luat la cunoștința de primul act de executare, in cazurile in care nu a primit încheierea de încuviințare si nici somația sau executarea se face fără somație"
Ori așa cum rezulta din dovezile de comunicare existente la dosarul cauzei contestatorul a fost înștiințat despre demararea procedurii executării silite împotriva sa in condițiile prevăzute de art. 666 alin. (1) C. si somat potrivit art. 667 C.. Actele au fost comunicate la ultimul domiciliul cunoscut al debitorului, respectiv in Municipiul Bârlad, .. 34, . iar in absenta acestuia, actele au fost depuse la cutia poștala in data de 17.04.2014. De menționat ca debitorul locuiește in continuare la același domiciliu așa cum rezulta din însuși apelul declarat.
Apelantul contestator înțelege sa calculeze termenul de introducere a contestație de la data "la care a aflat de Ia primăria Bârlad, si de la executorul judecătoresc faptul ca s-a dispus aplicarea sechestrului asigurător asupra automobilului proprietate personala" deși din actele din dosarul de executare rezulta ca acestea au fost comunicate conform reglementarilor incidente in materia comunicării actelor de executare.
Contestația la executare dedusa judecații a fost depusa si înregistrata la instanța in data de 16.10.2014. In aceasta situație, contestația la executare împotriva actelor de executare a fost formulata după împlinirea termenului de 15 zile, prevăzut de art. 714 alin. 1 NCPC.
De la momentul formulării cererii de executare silita si pana la momentul introducerii contestației, B. B. G. SI L.-NICOLAITA G.-C. i-a comunicat contestatorului SOMAȚIA, C. certifica TITLUL EXECUTORIU, xerocopie ÎNCUVIINȚARE EXECUTARE SILITA, ÎNCHEIERE STABILIRE CHELTUIELI EXECUTARE, prin care ii punea in vedere acestuia sa achite sumele restante. Dovezile de comunicare se regăsesc la dosarul de executare.
Așa cum rezulta din susținerile contestatorului, acesta nu cunoștea existenta executării silite pornite împotriva sa, deși a arătat ca sunt nefondate aceste afirmații, insa face aceste afirmații . a procedurii, când începuse executarea silita mobiliara si a considerat ca patrimoniul sau ar putea fi pus in pericol ca urmare a neexecutării culpabile a obligațiilor contractuale.
Având in vedere faptul ca debitorul nu a promovat contestația la executarea prin care sa invoce prescripția dreptului de a solicita executarea silita in termenul prevăzut de art. 714 alin. 1 pct.3, instanța a luat act ca acesta este decăzut din dreptul de a solicita anularea executării silite însăși si sa constate tardivitatea formulării contestației la executare.
. formula contestație împotriva măsurii dispuse de executor in ceea ce privește aplicarea măsurii sechestrului asupra bunului Autoturism marca DACIA LADAA, având elementele de identificare prevăzute in procesul verbal din 03.06.2014, insa așa cum rezulta de la dosarul de executare acesta este întocmit si comunicat conform regulilor imperative prevăzute de codul de procedura civila in materia sechestrării autovehiculelor.
2. Cu privire la faptul ca apelatul-contestator nu avea cunoștința de nici un dosar de executare, ca nu i s-a comunicat faptul ca ar fi pus in executare, sau ca datoria sa a fost cesionata, rugam instanța sa constate ca aceste motive sunt neîntemeiate, deoarece așa cum a arătat si in fata instanței de fond intimata si-a îndeplinit obligațiile legale in materia cesiunii si a notificării.
In realitate, lipsa notificării sau a acceptării cesiunii de creanța de către debitorul cedat nu are nici o influenta asupra validității acestei operațiuni juridice, iar, în ceea ce privește opozabilitatea, trebuie analizata exclusiv din perspectiva subiectului/subiecților de drept cărora li se poate realiza plata în mod valabil, dar si a celorlalte modalități de stingere a creanței cedate în raporturile cu cedentul sau/si cesionarul.
Practic, în cazul în care debitorul cedat nu a realizat vreun act susceptibil a conduce la stingerea creanței ce a format obiectul cesiunii, acesta nu se poate prevala de inopozabilitatea acestei operațiuni pentru a paraliza procedura de executare silita declanșata de cesionarul devenit creditor, pentru ca nu ar justifica existenta unui interes legitim în derularea unui astfel de demers si ar constitui o valorificare a conduitei sale culpabile de a nu executa de bunăvoie obligația pe care si-a asumat-o fata de creditorul inițial. (Tribunalul Prahova, decizia civila nr.101/27.01.2010).
Având in vedere noile dispoziții legale care prevăd faptul ca orice cesiune de creanța intervenita după . Codului civil este guvernata de normele in vigoare la data nașterii creanței, a fortiori se poate trage concluzia ca cesiunile de creanța intervenite înainte de . Noului Cod civil suporta același regim juridic existent la data nașterii creanței.
Având in vedere ca noul Cod civil abroga Titlul VI din Legea nr.99/1999 privind unele masuri pentru accelerarea reformei economice, implicit cele referitoare la dovada publicității si a opozabilității cesiunii de creanța, va rugam sa observați faptul ca aceste dispoziții erau in vigoare la momentul cesiunii de creanța. In plus potrivit art.117 alin. 1 din Legea nr.71/2011 aceasta cesiune de creanța este supusa normelor juridice in vigoare la momentul nașterii creanței respectiv este supusa normelor legale prevăzute de vechiul Cod civil si Titlul VI din Legea nr.99/1999.
Cesiunea de creanța intra sub incidența Titlului VI din prezenta lege. Conform prevederilor legale, condiția publicității si a opozabilității (atât fata de terți cat si fata de debitor) s-a îndeplinit din momentul înscrierii cesiunii de creanța la Arhiva Electronica de Garanții Reale Mobiliare (Titlul VI, art.2 din Cap.I si art.29 din Cap.III).
De asemenea, intre cesiunea notificata debitorului sau acceptata de către aceasta si cesiunea înscrisa la arhiva, va avea prioritate cesiunea înscrisa (Titlul VI, Cap.VII, art.99).
Potrivit art.85 alin.4 din Legea nr.99/1999 " Dovada cesiunii se poate face prin copia certificata de pe contractul de cesiune sau de pe contractul de garanție ori prin copia de pe înregistrarea cesiunii la arhiva".
Având in vedere faptul ca potrivit normelor in vigoare la momentul nașterii creanței, respectiv la data încheierii contractului de credit contract de credit nr._/ 24.03.2008 dovada opozabilității si a publicității cesiunii de creanța se efectua in condițiile prevăzute de Titlul VI Legea nr. 99/1999 si vechiul Cod civil, va rugam sa observați faptul ca notificarea debitorului a fost realizata prin înscrierea cesiunii de creanța in Arhiva de Garanții Reale Mobiliare.
În data de 24.03.2008 s-a încheiat contractul de credit nr._ intre BRD GSG SA, prin agenția Bârlad in calitate de împrumutător si D. I.-S., CNP_ in calitate de împrumutat.
Obiectul contractului l-a constituit acordarea de către banca a unui credit in valoare de 13.500,00 RON, pentru o perioada de 80 de luni, care s-au calculat de la data de 24.03.2008 iar conform graficului de rambursare, parte integranta a titlului executoriu, contestatorul trebuia sa achite rata nr. 1 in data de 24.04.2008 iar rata numărul 84 trebuia achitata in data de 24.03.2015.
Potrivit art. 6.1 din Condițiile Generale ale contractului de credit nr._ încheiat in data de 24.03.2008," Rambursarea creditului si plata dobânzilor se va face lunar, in valuta creditului, conform graficului de rambursare.
Contestatorul nu a respectat graficul de rambursare, motiv pentru care BRG GSG SA a cesionat creanța reprezentând credit, dobânda si comisioane aferente ce rezultau din contractul de credit către E. F. IFN, care la rândul sau a cesionat creanța către E.
F. GMBH aceasta din urma împuternicind pe E. K. România SRL in vederea recuperării creanței.
Debitorul motivează excepția prescripției calculând termenul de prescripție de 3 ani de la data ultimei plați, in mod eronat si nepotrivit dispozițiilor legale in vigoare.
Având in vedere faptul ca fiecare rata are un termen de prescripție, separat de 3 ani de zile, dar si coroborat cu dispozițiile legale care reglementează faptul ca, daca ratele scadente alcătuiesc un tot unitar, termenul de prescripție începe sa curgă de la scadenta ultimei rate, element legislativ prevăzut in art. 2526 din NCC. Acest element de noutate introdus in NCC, reflecta de fapt o practica anterioara a instanțelor de judecata, statuând cutuma la rang de norma juridica reglementata expres.
Confuzia debitorului reiese din cesiunea de creanța intervenita intre creditorul inițial si creditorul cesionar.
Instanța de fond in mod corect a reținut faptul ca cesiunea de creanța transfera cesionarului toate drepturile pe care cedentul le are in legătura cu creanța cedata precum si drepturile de garanție si toate celelalte accesorii ale creanței cedate, deci inclusiv dreptul de a cere executarea silita. Declararea scadentei anticipate a creditului este un drept si nu o obligație a creditorului inițial/cesionar iar de la data cesiunii si pana la momentul comunicării somației intimata nu a pretins contestatorului rambursarea integrala a debitului ca urmare a declarării scadentei anticipate.
Întrucât, singurul motiv invocat in susținerea contestației la executare privește prescripția dreptului de a cere executarea silita, consideram ca sunt incidente art. 705-710 C.. Astfel " Dreptul de a obține executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede. (...) Termenul de prescripție începe să curgă de la data când se naște dreptul de a obține executarea silită.
In temeiul art.706 alin(l] si (2) Prescripția nu operează de plin drept, ci numai la cererea persoanei interesate. (2) Prescripția stinge dreptul de a obține executarea silită și orice titlu executoriu își pierde puterea executorie.
Având in vedere ca, dedarea scadentei anticipate a creditului este un drept si nu o obligație a creditorului, in situația in care debitorul nu isi respecta obligațiile contractuale, este suficient de evident ca pana la data înregistrării cererii de executare silita creditorul intimat nu si-a exercitat dreptul in discuție, astfel ca dreptul de a obține executarea silita a întregului credit si a accesoriilor s-a născut la un moment ulterior, deci termenul de prescripție prevăzut de art. 706 nu a început sa curgă. Insa, de la data depunerii cererii de executare silita 26.03.2014 acest termen a început sa curgă.
Conform prevederilor legale, dispozițiile cuprinse in Codul de procedura civila in materia prescripției dreptului de a cere executarea silita se completează cu cele conținute de Codul civil in materie de prescripție extinctiva.
Bineînțeles ca sub aspect temporal, contractul de credit încheiat in anul 2008 ramane supus in integralitate Codului Civil anterior, fata de prevederile clare ale art. 6 alin. 1 si 2 din Noul Cod Civil, in ceea ce privește efectele sale. Dar astfel cum distinge si art. 6 alin.4 din Noul Cod Civil 2009, prescripțiile urmează regulile de drept ale legii sub care a început sa curgă.
Pe de alta parte, trebuie admis ca in ceea ce privește contractul de credit, acesta este prin natura lui un contract cu executare uno ictu. Faptul ca societatea de credit, banca sau o alta instituție de credit isi asuma o obligație care se executa dintr-o data- predarea sumei de bani ce formează obiectul creditului, iar debitorul isi asuma obligația de restituire succesiva nu schimba aceasta caracteristica. Restituirea creditului cu dobânda in rate lunare, potrivit unui grafic de rambursare, reprezintă o modalitate de executare a unei obligații unice, ratele succesive alcătuind prin natura lor un tot unitar.
Iar la acest tot unitar face referire art. 2526 Cod Civil care stipulează ca, in cazul prestațiilor succesive, prescripția dreptului la acțiune începe sa curgă de la data la care fiecare prescriptive devine exigibila, cu excepția situației in care aceste prestații alcătuiesc un tot unitar, când prescripția curge de la data la care ultima prestație devine exigibila. Excepția existenta in privința momentului nașterii dreptului la acțiune se aplica, prin completarea dispozițiilor de procedura, pentru a determina momentul nașterii dreptului de a cere executarea silita.
F. de caracterul de titlu executoriu al contractului de credit in speța si categoria din care face parte sub aspectul modului de executare a obligațiilor, completarea dispozițiilor de procedura cu cele ale art. 2526 cod civil 2009 presupune ca dreptul de a cere executarea silita începe sa curgă, in situația derulării previzionate a contractului, abia la data scadentei ultimei rate, in cazul de fata 24.03.2015. Cu toate acestea, creditorul nu poate fi împiedicat sa isi exercite dreptul convenit prin contract, de a declara scadenta anticipata a creditului si sa procedeze la recuperarea integral a creditului împreuna cu toate accesoriile datorate pe calea executării silite. Dar daca isi exercita acest drept, la data declarării scadentei anticipate începe sa curgă si termenul de prescripție a executării silite (a se vedea Sentința civila nr._/2014 din 11.11.2014 pronunțata de Judecătoria Iași in dosar._/245/2014 si Sentința civila nr. 306/2015 din 28.01.2015 pronunțata de judecătoria Bârlad in dosar_ )
Termenul de prescripție a început sa curgă de la data când intimata a formulat cererea de executare (moment la care a solicitat contestatorului rambursarea integrala a creditului si a accesoriilor] fata de aceasta data, termenul de 3 ani nu s-a împlinit.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de apel și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, instanța de control judiciar a constatat că apelul este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
Prin cererea formulată, contestatorul a formulat contestație la executare împotriva executării silite ce face obiectul dosarului de executare nr. 405/2014 al Biroului executorului judecătoresc B. G. și L. N. C.., solicitând să se constate prescripția dreptului de a cere executarea silită și să se dispună anularea formelor de executare. Astfel că din cuprinsul cererii de executare silită rezultă că, în cauză, contstatorul a formulat o contestație la executare prin care a urmărit anularea în întregime a executării silite, fiind prescris dreptul de a cere executarea silită. Nu poate fi vorba de o contestație la titlu care se exercită în condițiile art. 711 al. 2 C. proc. Civ. doar în situația în care nu s-a utilizat procedura prevăzută de art. 443 c. proc. Civ.
În mod corect a reținut instanța de fond că este întemeiată excepția tardivității formulării contestației la executare, nefiind respectat termenul de 15 zile prevăzut de art. 714 pct. 3 C. proc. Civ. care se calculează de la momentul în care debitorul a primit încheierea de încuviințare a executării silite sau somația ori de la data când a luat cunoștnță de primul act de executare. În cauză, debitorul a luat la cunoștință de încheierea de încuviințare a executării silite și de somația la momentul când aceste acte de executare au fost comunicate legal la data de 17.04.2014.
Termenul de prescripție a executării silite a început să curgă înainte de . noului cod civil, astfel fiind o excepție de ordine publică, însă această excepție de fond poate fi invocată doar în cadrul unui proces pentru care s-au respectat toate regulile procedurale, inclusiv termenul de exercitare a contestației la executare.
Față de cele arătate, de dispozițiile art. 480 al. 1 C. proc. Civ., instanța va respinge apelul formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de D. I.-S. împotriva sentinței civile nr. 50/8.01.2015 a Judecătoriei Bârlad, pe care o păstrează.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17 iunie 2015.
Președinte, D. M. M. | Judecător, A. I. Z. | |
Grefier, A.-R. V. |
A.V. 22 Iunie 2015
Red. D.M.M.
Tehnored. D.M.M./A.V.
2 ex./23.06.2015
Comunicat 2 ex./23.06.2015
Judecătoria Bârlad – judecător I. T.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 815/2015. Tribunalul VASLUI | Cerere de valoare redusă. Decizia nr. 839/2015. Tribunalul VASLUI → |
|---|








