Pensie întreţinere. Decizia nr. 640/2015. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 640/2015 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 19-05-2015 în dosarul nr. 6600/333/2014
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
CIVILĂ
DECIZIE Nr. 640/A/2015
Ședința publică de la 19 mai 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE A. A.
Judecător D. E. S.
Grefier A. C.
--------------
Pe rol se află spre soluționare cererea de apel formulată de apelantul - pârât T. R. în contradictoriu cu intimata – reclamantă T. E. E., împotriva sentinței civile nr. 207/2015 a Judecătoriei V. având ca obiect - pensie întreținere majorare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților, legal citate.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează stadiul dosarului, respectiv faptul că acesta se află la primul termen de judecată; apelul este declarat și motivat în termen; se solicită ca judecarea cauzei să se facă în lipsă; în data de 11 mai 2015 apelantul a depus la dosar precizări, în sensul că solicită ca judecarea cauzei să se facă în lipsa sa, întrucât nu se poate prezenta la niciun termen de judecată, din motive personale.
S-au verificat actele de la dosar după care, nefiind cereri asupra cărora instanța să se pronunțe, față de împrejurarea că apelantul a solicitat ca judecata cauzei să se facă în lipsa sa, tribunalul apreciază dosarul în stare de judecată, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra apelului constată următoarele,
Prin sentința civilă nr. 207/2015 a Judecătoriei V. a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta T. E. - E., CNP –_, cu domiciliul în mun. V., ., ., ., în contradictoriu cu pârâtul T. R., cu domiciliul în ., jud. V..
A fost majorată pensia de întreținere stabilită în sarcina pârâtului și în favoarea reclamantei de la 132,5 lei la 168 de lei lunar, începând cu data introducerii acțiunii, 09.09.2014, până la data de 31.12.2014, de la 168 de lei la 181 de lei lunar începând cu data de 01.01.2015 până la 30.06.2015 și de la 181 de lei la 194 de lei lunar începând cu data de 01.07.2015 până la terminarea studiilor, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani de către reclamantă, dacă nu intervin alte modificări.
Din analiza și coroborarea probelor administrate în cauză instanța a reținut următoarea situație de fapt:
Reclamanta T. E. - E., născută la data de 15.04.1993, este fiica pârâtului T. R., conform înscrisurilor atașate în copie la dosar.
Prin Sentința civilă nr. 987 pronunțată de Judecătoria V. la data de 15.03.2012, s-a stabilit în sarcina pârâtului și în favoarea reclamantei o pensie de întreținere în cuantum de 132,5 lei lunar până la majoratul reclamantei.
Între timp, reclamanta a împlinit vârsta de 18 ani, însă, conform adeverinței nr. 100 eliberată la data de 02.10.2014 de Universitatea București – Facultatea de Sociologie, reclamanta este studentă în anul III în cadrul acestei facultăți, deci în continuarea studiilor.
Art. 499 din Noul cod civil prevede: “Tatăl și mama sunt obligați, în solidar, să dea întreținere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum și educația, învățătura și pregătirea sa profesională… (3) Părinții sunt obligați să îl întrețină pe copilul devenit major, dacă se află în continuarea studiilor, până la terminarea acestora, dar fără a depăși vârsta de 26 de ani.”
Potrivit art. 529 din Noul Cod Civil:
„(1) Întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează a o plăti.
(2) Când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru 2 copii și o jumătate pentru 3 sau mai mulți copii.
(3) Cuantumul întreținerii datorate copiilor, împreună cu întreținerea datorată altor persoane, potrivit legii, nu poate depăși jumătate din venitul net lunar al celui obligat”.
Conform art. 531 C.civ., „Dacă se ivește o schimbare în ceea ce privește mijloacele celui care prestează întreținerea și nevoia celui care o primește, instanța de tutelă, potrivit împrejurărilor, poate mări sau micșora pensia de întreținere sau poate hotărî încetarea plății ei.”
Instanța a stabilit prin Sentința civilă nr.987 din 15.03.2012 o pensie de întreținere în sarcina pârâtului raportat la venitul minim pe economie la acea dată, venit care a fost majorat între timp pe cale legislativă, prin urmare cererea reclamantei de majorare a pensiei a fost apreciată ca admisibilă.
Din probele existente la dosar nu a rezultat că în prezent pârâtul ar realiza alte venituri cu caracter de stabilitate, prin urmare pensia de întreținere datorată minorului a fost stabilită tot în funcție de venitul minim pe economie și anume la ¼ din acesta.
Pârâtul a menționat în întâmpinare că mai are un copil minor în întreținere, T. C. – A., însă nu a dovedit cele susținute cu copia de pe certificatul de naștere al acestei minore, prin urmare instanța nu le-a putut lua în considerare la stabilirea cuantumului pensiei.
În consecință, instanța a majorat pensia de întreținere pe care pârâtul trebuie să o plătească reclamantei T. E. – E. de la 132,5 lei la 168 de lei lunar, începând cu data introducerii acțiunii, 09.09.2014, până la data de 31.12.2014, de la 168 de lei la 181 de lei lunar începând cu data de 01.01.2015 până la 30.06.2015 și de la 181 de lei la 194 de lei lunar începând cu data de 01.07.2015 până la terminarea studiilor, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani de către reclamantă, dacă nu intervin alte modificări.
Sentința pronunțată de prima instanță a fost criticată cu apel de către pârâtul T. R. motivat de următoarele considerente:
Se arată că în mod greșit instanța de fond a admis acțiunea reclamantei T. E. E., prin care s-a dispus majorarea pensiei de întreținere de la suma de 132,5 lei la 168 lei lunar, în condițiile în care prin sentința civilă nr. 3328/2013 reclamatei i se stabilise o pensie de întreținere în cuantum de 100 lei și nu de 132,5 lei, lunar.
În mod greșit instanța nu a avut în vedere că pârâtul mai este debitorul unei pensii de întreținere în favoarea minorei T. C. – A., pensie ce a fost stabilită prin sentința civilă nr. 987/2012 a Jud. V., în cuantum de 132,5 lei.
În dovedirea motivelor de apel a depus la dosar înscrisuri.
Intimata T. E. E. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului declarat ca fiind nefondat, și să se mențină sentința pronunțată de prima instanță.
Analizand actele si lucrarile dosarului,hotararea apelata,prin prisma motivelor de apel si a dispozitiilor legale aplicabile, tribunalul retine urmatoarele:
Potrivit disp. art.499 al.1 și 3 din NCCiv.,părinții sunt obligați în solidar să dea întreținere copilului lor, la fel și descendentului devenit major aflat în continuarea studiilor,până la finalizarea acestora ,fără a depăși vârsta de 26 ani. Această obligație decurge nemijlocit din relația de filiație.
Starea de nevoie a celui care pretinde întreținere este o condiție esențială a dreptului la întreținere(art.524 NCC),care se dovedește cu orice mijloc de probă.
Există și o derogare de la această regulă reglementată de art.525 al.1 NCC potrivit căruia ,, minorul care cere întreținere de la părinții săi se află în nevoie dacă nu se poate întreține din munca sa,chiar dacă ar avea bunuri,,.
Legea prezumă starea de nevoie a copilului,iar în caz de neînțelegere între debitori,nu trebuie să facă dovada neputinței de a munci.
Obligația de întreținere a părinților are un caracter complex,fiind ținuți să asigure copilului,alături de cele necesare satisfacerii nevoilor de natură materială și mijloacele pe care le implică formarea și dezvoltarea ,educația,învățătura și pregătirea sa profesională(art.499 al.1NCC).
Potrivit disp. art.531 NCC,dacă se ivește o schimbare în ceea ce privește mijloacele celui care prestează întreținerea și nevoia celui care o primește,instanța de tutelă poate mări sau micșora pensia de întreținere.
În cauza de față,rezultă din actele depuse la dosar că,într-adevăr, nevoile reclamantei-intimate au crescut,iar pe de altă parte, și posibilitățile materiale ale tatalui.
Motivele de apel formulate de catre apelant sunt intemeiate, pentru ca acesta mai are un copil in intretinere asa cum rezulta nu numai din certificatul de nastere depus la dosar in faza apelului, dar si din sent. civ. nr.987/2012 a Judecatoriei V. din care rezulta ca apelatul achita o pensie lunara de intretinere pentru minora T. C.-A. in cuantum de 132,5 lei.
Potrivit disp. art.529 al.2 NCC ,,când întreținerea se datorează de părinte,ea se stabilește până la o ¼ din venitul lunar net pentru un copil,1/3 pentru doi copii și ½ pentru trei sau mai mulți copii,,.
Asa fiind, instanța de fond a stabilit in mod incorect pensia de întreținere în folosul reclamantei.
Avand in vedere faptul ca incepand cu data de 1.07.2014 venitul minim pe economie era de 900 lei(756 lei net) si incepand cu 1.01.2015 venitul minim net era de 975 lei(819 lei net), dat fiind faptul ca sunt diferente mici intre valorile acestor venituri, instanta va face o medie a acestor venituri, luand in calcul venitul minim net pe economie in valoare de 787 lei.
In conditiile in care apelantul datoreaza intretinere pentru doi copii, pensia pentru reclamanta si celalalt copil trebuie sa fie stabilita in limita a 1/3 din venitul minim net pe economie.
Aplicand acest procent, rezulta ca apelantul trebuie sa achite o contributie de intretinere in cuantum de 130 lei.
Pe de alta parte,trebuie mentionat ca limitele maximale stabilite de legiuitor pana la care poate ajunge cuantumul pensiei de intretinere calculate in raport cu venitul lunar net al debitorului, au fost stabilite nu pentru a face o evaluare a starii de nevoie a copilului, pentru ca starea de nevoie este o realitate obiectiva legata exclusiv de creditor, independent de veniturile debitorului, ci s-a urmarit determinarea aproximativa a catimii din castigul lunar pe care parintele trebuie sa o aloce intretinerii minorului, pastrandu-se echilibrul proportiilor intre situatia parintilor si ce a copiilor.
F. de cele aratate, Tribunalul constata ca apelul formulat este fondat, urmand sa fie admis.
In baza art.480 al.1 Cd.pr.civ. instanta va schimba sent. civ. nr.207/2015 a Judecatoriei V. dupa cum urmeaza sa dispună majorarea cuantumului contribuției de întreținere datorate de pârâtul T. R. reclamantei T. E. E. de la suma de 100 lei lunar la suma de 130 lei începând cu data introducerii acțiunii, 9.09.2014 și până la terminarea studiilor, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 ani de către reclamantă.
Vor fi păstrate dispozițiile din sentință privitoare la cheltuielile de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de T. R. împotriva sentinței civile nr.207/2015 a Judecătoriei V., sentință pe care o schimbă, după cum urmează:
Admite acțiunea civilă formulată de T. E. E. în contradictoriu cu pârâtul T. R..
Dispune majorarea cuantumului contribuției de întreținere datorate de pârâtul T. R. reclamantei T. E. E. de la suma de 100 lei lunar la suma de 130 lei începând cu data introducerii acțiunii, 9.09.2014 și până la terminarea studiilor, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 ani de către reclamantă.
Păstrează dispozițiile din sentință privitoare la cheltuielile de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.05.2015.
Președinte, A. A. | Judecător, D. E. S. | |
Grefier, A. C. |
Red. jud. AA/10.06.2015
4 ex./..06.2015
Judecător fond: G. B., Judecătoria V.
| ← Situaţie juridică minor. Sentința nr. 1124/2015. Tribunalul... | Situaţie juridică minor. Sentința nr. 128/2015. Tribunalul VASLUI → |
|---|








