Situaţie juridică minor. Sentința nr. 155/2015. Tribunalul VASLUI

Sentința nr. 155/2015 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 22-01-2015 în dosarul nr. 3434/89/2014

ROMÂNIA

TRIBUNALUL V.

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr.155/2015

Ședința publică de la 22 Ianuarie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE D. E. S.

Grefier M. C. S.

Ministerul Public reprezentat de procuror C. A.

din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul V.

Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamanta DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI V. în contradictoriu cu pârâta C. I., având ca obiect situație juridică minor - menținere măsură de protecție.

La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat reclamanta, prin consilier juridic C. O., care depune la dosar delegația de reprezentare, lipsă fiind pârâta.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că dosarul este la primul termen de judecată; s-a solicitat judecata în lipsă.

S-au verificat actele și lucrările dosarului, după care;

Având în vedere că este primul termen de judecată la care procedura de citare este legal îndeplinită cu toate părțile, instanța din oficiu, pune în discuția părților prezente verificarea și stabilirea competenței generale, materiale și teritoriale a tribunalului în soluționarea prezentei cauze.

Reclamanta, prin reprezentant legal și reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul pe rând, apreciază că Tribunalul V. este competent din punct de vedere general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.

În temeiul art. 131 al.1 N.C.P.C. raportat cu art. 133 al. 1 din Legea 272/2004, instanța, verificându-și din oficiu competența, constată că Tribunalul V. este competent din punct de vedere general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.

Reprezentantul reclamantei depune la dosar un înscris nou reprezentând adeverință eliberată de Liceul ”Ș. P.” V. care atestă că eleva C. I. este înscrisă în clasa a XI-a, anul școlar 2014-2015, învățământ de zi.

Instanța pune în discuția părților estimarea duratei cercetării procesului.

Reprezentantul reclamantei și reprezentantul Ministerului Public, având pe rând cuvântul, estimează durata cercetării procesului la o zi.

Tribunalul, ținând cont de împrejurările cauzei, astfel încât procesul să fie soluționat într-un termen optim și previzibil, în temeiul dispozițiilor art. 238 alin.1 NCPC, estimează durata cercetării procesului la o zi.

Instanța întreabă părțile dacă mai au cereri de formulat sau probe de administrat în cauză.

Reprezentantul reclamantei, având cuvântul, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv a celor care au fost atașate deja cererii de chemare în judecată și declară că nu mai are alte probe de propus sau alte cereri de formulat.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că este de acord cu proba cu înscrisuri solicitată de reclamantă și declară că nu mai are alte probe de propus sau alte cereri de formulat.

Instanța încuviințează proba cu înscrisuri solicitată de reclamantă ca fiind admisibilă și utilă pentru justa soluționare a prezentei cauze, conform art. 255 alin.1 NCPC.

Văzând declarația părților că nu mai au cereri de formulat și nu mai sunt alte incidente de soluționat, președintele completului, raportat la dispozițiile art. 392 alin. 1 Cod procedură civilă, deschide dezbaterile asupra fondului cauzei, dând cuvântul părților, pentru ca fiecare să-și susțină cererile și apărările formulate în proces.

Reprezentantul reclamantei, având cuvântul, solicită instanței admiterea cererii așa cum a fost ea formulată iar prin hotărârea ce va fi pronunțată să se dispună asupra menținerii măsurii de protecție specială, respectiv plasamentul pentru tânăra C. I. la asistent maternal profesionist P. I., în conformitate cu prevederile art. 55 alin. 2) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată. De asemenea solicită să dispună și cu privire la acordarea alocației de plasament conform art. 128 din același act normativ.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, consideră că cererea reclamantei este întemeiată dat fiind întregul materialul probator administrat în cauză din care rezultă că tânăra se află în situația prevăzută de art. 55 alin. 2) din Legea nr. 272/2004 republicată. Deși aceasta a dobândit capacitate deplină de exercițiu, poate beneficia în continuare de măsura de protecție specială a plasamentului la asistent maternal profesionist deoarece continuă studiile la o formă de învățământ de zi, fapt atestat de actele depuse la dosar.

Pentru aceste motive solicită admiterea cererii așa cum a fost ea formulată iar prin hotărârea ce va fi pronunțată să se dispună asupra menținerii măsurii de protecție specială, respectiv plasamentul pentru tânăra C. I. la asistent maternal profesionist P. I., în conformitate cu prevederile art. 55 alin.(2) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată. De asemenea solicită să se dispună și cu privire la acordarea alocației de plasament conform art. 128 din Legea 272/2004 republicată.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 09.12.2014 sub nr._ reclamanta, Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului V. în contradictoriu cu pârâta C. I. a solicitat instanței să dispună menținerea măsurii de protecție specială, respectiv plasamentul pentru tânăra C. I. la asistent maternal profesionist P. I., în conformitate cu prevederile art. 55 alin. (2) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată. De asemenea solicită să dispună și cu privire la acordarea alocației de plasament conform art. 128 din același act normativ.

În fapt, reclamanta arată că tânăra C. I., născută la data de 17.10.1996, în mun. Bârlad, jud. V., fiica lui C. D. și C. I. beneficiază de măsură de protecție specială, respectiv plasament la asistent maternal profesionist P. I., conform Sentinței Civile nr. 816/16.05.2009 dată de Tribunalul V.. Pe toată durata măsurii de protecție specială tânăra a beneficiat de condiții optime de viață.

Reclamanta mai arată că în prezent a împlinit vârsta de 18 de ani și este elevă în clasa a Xl-a la Liceul Ș. P. V., profil Filologie-Engleză.

Precizează faptul că prin cererea înregistrată sub nr._/20.11.2014 la Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului V., tânăra C. I. declară că dorește menținerea măsurii de protecție specială, întrucât a dobândit capacitate deplină de exercițiu și își continuă studiile. De asemenea subliniază și faptul că asistentul maternal profesionist P. I., prin declarația nr._/20.11.2014 înregistrată la Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului V., își asumă responsabilitate de a se ocupa în continuare de creșterea, îngrijirea și educarea acestei tinere.

În drept, reclamanta își întemeiază acțiunea pe dispozițiile art. 55 alin. 2) și art.128 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea dreptului copilului, republicată.

Potrivit prevederilor art. 130 din Legea nr. 272/2004, asistentul social din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului V. a întocmit raportul de evaluare psihosocială privind pe tânăra C. I., depus la dosarul cauzei. Pârâta, legal citată, nu au fost prezentă în fața instanței.

Analizând cererea reclamantei în raport de actele dosarului și a dispozițiilor legale cuprinse în Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului republicată, instanța constată că aceasta este întemeiată, urmând a fi admisă pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 55 alin. 1 din legea nr. 272/2004, copilul beneficiază de protecția specială prevăzută de prezenta lege până la dobândirea capacității depline de exercițiu.

La cererea tânărului, exprimată după dobândirea capacității depline de exercițiu, dacă își continuă studiile o singură dată în fiecare formă de învățământ de zi, protecția specială se acordă, în condițiile legii, pe toată durata continuării studiilor, dar fără a se depăși vârsta de 26 de ani.

În speță, tânăra C. I. a dobândit capacitate de exercițiu la data de 17.10.2014, iar actele depuse la dosar fac dovada că aceasta îndeplinește cerințele impuse de legea specială pentru a beneficia în continuare de măsură de protecție specială întrucât subzistă motivele care au stat la baza instituirii măsurii plasamentului la asistent maternal profesionist P. I. prin sentința Civilă nr. 816/16.05.2009 dată de Tribunalul V..

Se va dispune în continuare acordarea alocației lunare de plasament.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea civilă, formulată de reclamanta Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului V., cu sediul în V., Șoseaua Națională Iași – V., nr.1, jud. V. reprezentată de director general A. Ș., în contradictoriu cu pârât C. I., CNP:_, dom. în ..

Dispune menținerea măsurii plasamentului la asistent maternal profesionist P. I. instituită pentru tânăra C. I., CNP:_, născută la data de 17.10.1996.

Dispune acordarea alocației lunare de plasament.

Executorie.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, apel care se depune la Tribunalul V..

Pronunțată în ședință publică azi, 22.01.2015.

Președinte,

D. E. S.

Grefier,

M. C. S.

red. S.D.E.-02.02.105

tehnored. S.M.C.-02.02.2015

ex.4/02.02.2015

..2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Situaţie juridică minor. Sentința nr. 155/2015. Tribunalul VASLUI