Situaţie juridică minor. Sentința nr. 1124/2015. Tribunalul VASLUI

Sentința nr. 1124/2015 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 06-08-2015 în dosarul nr. 1292/89/2015

Acesta nu este document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL V.

CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1124/2015

Ședința publică de la 06 August 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE I.-M. P.

Grefier M. R.

Ministerul Public reprezentat de procuror M. T. R.

din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul V.

Pe rol se află judecarea cererii de chemare în judecată formulată de DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI V. în contradictoriu cu pârâții F. L. având C.:_ cu domiciliul în V....32. . . F. L. cu același domiciliu și C._ , în cauza având ca obiect situație juridică minor – Înlocuire măsură de protecție.

La apelul nominal făcut în ședința publică s-a constatat că se prezintă pentru reclamantă, consilier juridic B. M., cu delegație de reprezentare la fila nr. 6 din dosar, și F. L. în calitate de tutore al pârâtei F. L.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, în cauză este acordat primul termen de judecată și se solicită judecarea și în lipsă;

S-au verificat actele și lucrările dosarului, după care;

Având în vedere că este primul termen de judecată, instanța din oficiu pune în discuție competența generală, materială și teritorială a tribunalului în soluționarea prezentei cauze.

Reprezentantul reclamantei și reprezentantul Ministerului Public, având pe rând cuvântul, consideră că tribunalul este competent general, material și teritorial de a soluționa prezenta cauză.

TRIBUNALUL, constatând în cauză legala îndeplinire a procedurii de citare, verificându-și din oficiu competența de a soluționa prezenta cerere, în temeiul dispozițiilor art.131 alin. 1 Cod proc. civilă raportat la art. 133 alin. 1 din Legea nr. 272/2004, constată că este competent general, material și teritorial să judece pricina.

În baza disp. art.254 N.C.P.C., instanța dă cuvântul părților pentru a-și propune probe.

Reclamanta prin reprezentant, având cuvântul, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv a celor care au fost atașate deja cererii de chemare în judecată și declară că nu mai are alte probe de propus sau alte cereri de formulat.

F. L. având cuvântul în calitate de tutore al pârâtei F. L. arată că nu are probe de administrat in cauză.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că este de acord cu proba cu acte solicitată de reclamantă prin reprezentantul legal și declară că nu mai are alte probe de propus sau alte cereri de formulat.

În baza art. 255 C.pr.civilă încuviințează proba cu acte solicitată de reclamantă prin reprezentant legal ca fiind utilă și admisibilă pentru o justă soluționare a cauzei.

Având în vedere că părțile nu au mai formulat alte cereri și văzând proba cu înscrisuri solicitată atât prin cererea de chemare în judecată cât și la acest termen de judecată, în conformitate cu art. 238 alin. 1 C.pr.civilă, instanța, estimează durata necesară cercetării procesului la o lună.

Văzând declarația părților că nu mai au cereri de formulat și nu mai sunt alte incidente de soluționat, președintele completului, raportat la dispozițiile art. 392 alin. 1 Cod procedură civilă, deschide dezbaterile asupra fondului cauzei, dând cuvântul părților, pentru ca fiecare să-și susțină cererile și apărările formulate în proces.

Reprezentantul reclamantei, având cuvântul arată că minorul F. C. se află în dificultate. Mama este încadrată într-o categorie de persoane cu handicap, gradul accentuat.

Conform Sentinței civile nr.443/2014 a Judecătoriei V., mama copilului F. C. este pusă sub interdicție iar mama sa devine tutore pentru aceasta. B. copilului a solicitat plasamentul nepotului său, dar aceasta nu prezintă condiții materiale și garanții morale pentru creșterea și educarea copilului. Ultimul copil născut de fiica sa a decedat la vârsta de o lună și nu a fost îngrijit corespunzător la domiciliu.

În concluzie pentru aceste motive, solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată ,iar prin hotărârea ce o va pronunța instanța să dispună asupra înlocuirii măsurii de protecție specială, respectiv plasamentul în regim de urgență al copilului F. C. cu plasamentul la asistentul maternal profesionist B. D. P.,acordarea alocației de plasament,delegarea exercițiului drepturilor și obligațiilor părintești, directorului general al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului V..

Pentru pârâtă, tutore F. L. având cuvântul arată că este de acord ca minorul să stea in plasament.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, consideră ca fiind îndeplinite condițiile prevăzute de Legea 272/2004 pentru a se dispune înlocuirea măsurii de protecție a plasamentului în regim de urgență, pentru copilul F. C. cu plasamentul la asistentul maternal profesionist B. D. P..

Constatând că nu mai sunt cereri noi de formulat și că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, tribunalul, conform art. 394 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și lasă cauza în pronunțare, când;

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele;

P. cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 17.06.2015 sub nr._, reclamanta Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului V. a solicitat înlocuirii măsurii de protecție specială, respectiv plasamentul în regim de urgență pentru copilul F. C. ,născut la data de 21.05.2015, cu CNP_ cu plasamentul la asistentul maternal profesionist B. D. P..

În fapt, copilului F. C. a ajuns în atenția DGASPC V., prin sesizarea telefonică nr.9630/26.05.2015 a Spitalului județean de urgență V.. Copilul s-a născut la data de 21.05.2015, mama este necăsătorită și este încadrată într-o categorie de persoane cu handicap, gradul accentuat, conform certificatului de încadrare nr.8145/1/22.05.2007 eliberat de Comisia de evaluare a persoanelor cu handicap pentru adulți din cadrul DGASPC V.. În data de 24.04.2015 mama copilului a părăsit instituția sanitară, fapt pentru care s-a constatat abandonul acestuia, confirmat în Procesul verbal de constatare a părăsirii copilului nr.9617/26.05.2015.

Conform Anchetei Sociale întocmită de Primăria mun. V. în data de 25.05.2015, reiese faptul că acest copil este al optulea copil născut de mamă. In prezent 5 copii beneficiază de măsură de protecție specială iar 2 copii sunt decedați. F. L. locuiește cu mama sa într-o locuință formată dintr-o cameră, unde este amenajată și bucătăria și WC-ul iar condițiile igienico - sanitare fiind nesatisfăcătoare.

Conform Sentinței civile nr.443/2014 a Judecătoriei V., mama copilului F. C. este pusă sub interdicție iar mama sa devine tutore pentru aceasta. B. copilului a solicitat plasamentul nepotului său, dar aceasta nu prezintă condiții materiale și garanții morale pentru creșterea și educarea copilului. Ultimul copil născut de fiica sa a decedat la vârsta de o lună și nu a fost îngrijit corespunzător la domiciliu.

Pentru aceste motive s-a instituit plasamentul în regim de urgență al copilului F. C. la asistentul maternal profesionist B. D. P., cu domiciliul în ., jud. V., (atestat nr.26/01.02.2013), conform dispoziției în regim de urgență nr. 1835/04.06.2015, emisă de directorul general al DGASPC V.. Asistentul maternal profesionist B. D. P. dorește să se ocupe de creșterea, educarea și îngrijirea copilului.

În concluzie s-a solicitat admiterea cererii așa cum a fost formulată și dispunerea înlocuirii măsurii de protecție specială, respectiv plasamentul în regim de urgență al copilului F. C. cu plasamentul la asistentul maternal profesionist B. D. P.,acordarea alocației de plasament,delegarea exercițiului drepturilor și obligațiilor părintești, directorului general al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului V.,

În drept, s-au invocat dispozițiile art.62 alin.l lit.c, art.66 alin.3, art.70 alin.3, art.128 și art.139 din Legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Pârâta nu au formulat întâmpinare.

Analizând cererea reclamantei, în raport de actele dosarului și a dispozițiilor legale cuprinse în Legea nr. 272/2004 republicată privind protecția și promovarea drepturilor copilului, instanța constată că aceasta este întemeiată, urmând a fi admisă pentru următoarele considerente:

Minorul F. C., născut la data de 21. 05. 2015, având filiația stabilită doar față de mamă-pârâta F. L., născută 12. 03. 1987, se află în grija asistentului Bitica D. P. potrivit dispoziției de plasament in regim de urgentă nr. 1835 din 4 06 2015.Minorul a fost părăsit in spital, ceea ce a determinat constatarea abandonului prin procesul verbal de părăsire a minorului din 26. 05. 2015.

Mama copilului este încadrată in grad II de handicap si are instituită tutela in favoarea numitei F. L., cu C._, potrivit sentinței civile nr. 443/2014 a Judecătoriei V..

Din verificările efectuate de reprezentanții DGASPC V., rezultă că bunica maternă, F. L. nu dispune de condițiile materiale și garanțiile morale creșterii și educării minorului.

Întrucât mama minorului nu se poate îngriji singură, având instituită tutela, iar bunica nu prezintă conditii de locuit, -conditii igienico sanitare - si financiare, instanța apreciază că minorul este în momentul de față lipsit de ocrotire părintească, impunându-se luarea unei măsuri de protecție specială.

Potrivit art. 60 lit.b) din Legea nr.272/2004, „de măsurile de protecție specială, instituite prin prezenta lege, beneficiază copilul care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija părinților din motive neimputabile acestora”.

Conform art. 62 alin.(1) din Legea nr.272/2004, „plasamentul copilului constituie o măsură de protecție specială, având caracter temporar, care poate fi dispusă, în condițiile prezentei legi, după caz, la a) o persoană sau familie; b) un asistent maternal; c) un serviciu de tip rezidențial (…)”. Alineatul (2) prevede că „persoana sau familia care primește un copil în plasament trebuie să aibă domiciliul în România și să fie evaluată de către direcția generală de asistență socială și protecția copilului cu privire la garanțiile morale și condițiile materiale pe care trebuie să le îndeplinească pentru a primi un copil în plasament”.

In cauză minorul se află in plasament de urgentă la asistentul maternal unde beneficiază in prezent de conditii necesare dezvoltării armonioase.

Față de cele arătate din care rezultă că minorul F. C. este un copil în dificultate, Tribunalul va admite cererea reclamantei și va înlocui măsura plasamentului în regim de urgență cu măsura plasamentului la asistentul maternal profesionist Bitică D. P..

Instanța va aplica și dispozițiile art. 66 cu privire la drepturile si obligatiile copilului care să fie exercitate, respectiv îndeplinite de directorul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului V. și 128 din legea nr.272/2004 cu privire la acordarea unei alocații lunare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea civilă, formulată de reclamanta Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului V., cu sediul în V., Șoseaua Națională Iași – V., nr.1, jud. V., în contradictoriu cu pârâții F. L., cu C._, cu domiciliul in V., . 32, ., . si cu F. L., cu același domiciliu si C._.

Dispune înlocuirea măsurii de protecție a plasamentului în regim de urgență pentru copilul F. C., născut la 21. 05. 2015, cu C._ cu plasamentul la asistentul maternal B. D. P..

Dispune ca drepturile și obligațiile părintești să fie exercitate, respectiv îndeplinite de directorul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului V..

Dispune acordarea alocației de plasament prevăzută de art. 128 din legea nr. 272/2004.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel se depune la Tribunalul V..

Pronunțată în ședință publică, azi, 6. 08. 2015

Președinte,

I.-M. P.

Grefier,

M. R.

M.R. 10 August 2015;RED.P.I.M./12.08.2015 TEHN.P.I.M.13.08.2015;EX.5

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Situaţie juridică minor. Sentința nr. 1124/2015. Tribunalul VASLUI