Obligaţie de a face. Decizia nr. 140/2016. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 140/2016 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 04-02-2016 în dosarul nr. 140/2016
Acesta nu este document finalizat
Cod ECLI
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
CIVILĂ
DECIZIE Nr. 140/A/2016
Ședința publică de la 04 februarie 2016
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE M. C.
Judecător O. A. C.
Grefier A. C.
---------------
Pe rol se află pronunțarea asupra cererilor de apel formulate de apelanta reclamantă U. A. TERITORIALĂ . C. SULETEA, respectiv apelanții - pârâți G. P. și G. N., împotriva sentinței civile nr. 1649/25.06.2015 pronunțată de Judecătoria Bârlad, având ca obiect - obligație de a face, cauză ale cărei dezbateri au avut loc în ședința publică din 27.01.2016 și consemnate în încheierea de la acea dată, parte integrantă din prezenta hotărâre, când în conformitate cu art. 396 (1) Cod procedură civilă, pronunțarea cauzei s-a amânat pentru termenul de astăzi.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelurilor civile de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1649/25.06.2015 pronunțată de Judecătoria Bârlad s-a admis în parte acțiunea precizată și completată în obligație de a face (desființare construcții), formulată de reclamanta unitatea administrativ-teritorială comune Șuletea, jud. V., prin primarul comunei Șuletea, împotriva pârâților G. P. și G. N., domiciliați în satul/..
Au fost obligați pârâții G. P. și G. N. ca, pe cheltuiala lor, să desființeze (să demoleze) construcția „extindere” cu destinație de spațiu comercial, situată în satul/. către pârâți fără autorizație de construire, delimitată prin schițele anexe la raportul de expertiză tehnică judiciară în construcții întocmit de expertul G. V.. Pentru îndeplinirea obligației de desființare (demolare) a construcției a stabilit pârâților un termen de până 3 luni, ce se va calcula începând cu data rămânerii definitive a prezentei sentințe.
În cazul în care pârâții nu vor îndeplini de bunăvoie obligația de desființare a construcțiilor în cadrul termenului limită stabilit, a fost autorizată reclamanta unitatea administrativ-teritorială . construcția în cauză, prin grija primarului, cu sprijinul organelor de poliție, cheltuielile urmând să fie suportate de către pârâți.
În subsidiar, a dispus ca pârâții să întreprindă demersurile necesare obținerii autorizației de construire pentru construcția „extindere” cu destinație spațiu comercial, pentru care nu posedă autorizație de construire, în termen de 30 de zile, ce se va calcula începând cu data rămânerii definitive a prezentei sentințe.
A respins, ca neîntemeiată, cererea prin care reclamanta a solicitat obligarea pârâților la plata de penalități de 100 lei pe zi întârziere, în favoarea reclamantei, începând din a 30-a zi, până la îndeplinirea efectivă a obligației de obținere a autorizației de construire. A obligat pârâții G. P. și G. N., în solidar, să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 1.400 lei.
Din analiza probelor administrate, prima instanță a reținut că prin procesul-verbal de control privind activitatea de urbanism și disciplină în construcții nr. 1461/16.10.2013, încheiat de Primăria C. Șuletea, cu ocazia controlului efectuat la obiectivul „anexă și împrejmuire” din satul/. constatat că beneficiarii G. P. și G. N. au executat lucrări de construire (extindere) la clădirea existentă, fără să fi solicitat autorizație de construire. Beneficiarii nu au respectat destinația construcției conform autorizației de construire nr. 5/3.09.2012, nu au solicitat recepția lucrărilor, iar perioada stabilită prin autorizația de construire era de 12 luni. Prin procesul-verbal de control s-a stabilit beneficiarilor un termen de o lună de zile pentru . întocmirea unei noi documentații și pentru autorizarea construcției alăturate.
Ulterior, . procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției nr.1/24.10.2013, prin care G. P. a fost sancționat cu amenda de 10.000 lei, pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 26 alin.2 lit. a din Legea nr.50/1991.
Totodată, prin procesul-verbal de contravenție s-au dispus în sarcina contravenientului obligațiile de a înceta imediat lucrările și de a desființa construcțiile, măsurile dispuse urmând să fie îndeplinite până la data de 3.12.2013, contravenientul având și obligația să notifice organul de control despre îndeplinirea acestor obligații în termenul stabilit.
A mai reținut prima instanță că prin procesul-verbal de constatarea contravenției s-a reținut că, în urma controlului efectuat la data de 16.10.2013 la șantierul imobilului din . Șuletea, la sud de Școala Șuletea, s-a constatat că proprietarul imobilului, G. P., a realizat o construcție în partea de N-E a proprietății, fără respectarea prevederilor Codului civil și fără autorizație de construire.
Împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției nr.1/24.10.2013, G. P. a formulat plângere, care a fost admisă în parte prin sentința civ. nr. 738/17.03.2014 a Judecătoriei Bârlad, în sensul că amenda de 10.000 lei, aplicată prin procesul-verbal de contravenție, a fost micșorată la suma de 1.000 lei. Sentința civ. nr. 738/17.03.2014 a rămas definitivă prin decizia civ. nr. 1104/A/20.11.2014 a Tribunalului V., prin respingerea apelului formulat de ..
Potrivit certificatului de înregistrare . nr._, emis de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul V., . are sediul în satul/. cu nr. J37/230/11.03.2005 și are ca obiect de activitate comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi și tutun.
Prin contractul de donație autentificat cu nr. 3087/4.07.2011 la biroul notarului public F. L., G. I. (fratele pârâtului), în calitate de donator, a donat soților G. P. și G. N. suprafața de 111 m.p. teren curți-construcții, cu nr. cadastral provizoriu_, situată în intravilanul satului/. 10, .: N- DS 331; E- DJ 211; S și V- imobilul cu nr. cadastral provizoriu_. În contractul de donație s-a consemnat că donatorul dobândise dreptul de proprietate asupra suprafeței de 111 m.p. teren prin reconstituirea dreptului de proprietate în condițiile Legii nr. 18/1991, prin titlul de proprietate nr. 320/_/26.10.1995 și prin dezmembrare conform actului de dezmembrare autentificat cu nr. 3086/4.07.2011 la același birou notarial.
Prin contractul de comodat înregistrat cu nr. 896/28.09.2012 la Primăria Șuletea, G. P. și G. N., în calitate de comodanți, au dat în folosință gratuită către ., în calitate de comodatar, o cameră din anexa proprietatea comodanților, situată în satul/. suprafață de 16 m.p. Contractul de comodat a fost încheiat pentru o perioadă nedeterminată. Prin autorizația de construire nr. 5/3.09.2012, emisă de Primăria . P. și G. N. au fost autorizați să construiască o anexă și împrejmuiri în satul/.> În scopul obținerii autorizației de construire pentru extindere clădire existentă și amenajare spațiu comercial, în baza cererii înregistrate cu nr. 1497/23.10.2013 formulate de pârâții G. P. și G. N., Primăria . certificatul de urbanism nr. 6/20.11.2013. În certificatul de urbanism s-a consemnat că terenul în suprafață de 111 m.p. este situat în intravilanul satului Șuletea, iar dreptul de proprietate decurge din contractul de donație nr. 3087/4.07.2011. Pe teren există o construcție având destinația de anexă, cu o suprafață construită de 36,31 m.p., la care se adaugă extinderea în suprafață de 42 m.p., cu destinația de spațiu comercial. Durata de valabilitate a certificatului de urbanism este de 12 luni de la data emiterii.
Ulterior, prin cererea nr. 2280/4.11.2014, G. P. a solicitat prelungirea valabilității certificatului de urbanism nr. 6/20.11.2013. Din chitanțele pentru creanțele bugetelor locale, emise de Primăria . copie la dosar, rezultă că G. P. a plătit taxele pentru certificatul de urbanism
Prin adresele nr. 1326/22.07.2014, nr. 2280/4.11.2014, nr. 136/21.01.2015, nr. 228/27.01.2015, Primăria . pârâtului G. P. în ce condiții se putea obține prelungirea certificatului de urbanism și care erau documentele necesare în acest scop.
Din înscrisul intitulat „clasarea notificării” nr. 2084/24.03.2014 emisă de Agenția pentru Protecția Mediului V., s-a stabilit că, în urma analizării localizării amplasamentului în planul de urbanism și în raport cu poziția față de arii protejate, zone-tampon, monumente ale naturii sau arheologice, zone cu restricții de construit, zona costieră, cu privire la proiectul „Extindere clădire existentă și amenajare spațiu comercial, propus a fi amplasat în satul/. clasificarea notificării deoarece proiectul propus nu se supune procedurilor de evaluare a impactului asupra mediului și de evaluare adecvată.
În scopul obținerii autorizației de construire pentru extindere clădire existentă și amenajare spațiu comercial, în baza cererii înregistrate cu nr. 370/2.02.2015 formulate de pârâții G. P. și G. N., Primăria . un alt certificat de urbanism, respectiv certificatul de urbanism nr. 3/25.02.2015. În certificatul de urbanism s-a consemnat că terenul în suprafață de 111 m.p., aferent construcției anexă gospodărească, este situat în intravilanul satului Șuletea, iar dreptul de proprietate decurge din contractul de donație nr. 3087/4.07.2011. Pe teren există o clădire (C1) cu regim de înălțime parter, cu destinația de anexă, cu o suprafață construită de 36,31 m.p., la care se adaugă extinderea în suprafață de 42 m.p., cu destinația de spațiu comercial.
Prin declarația dată în instanță, martorul N. I., propus de pârâți, a arătat că pârâții au edificat construcția (extinderea) pe terenul care a fost proprietatea lui G. I., acest teren este împrejmuit cu garduri pe toate părțile, astfel că pârâții nu au construit pe terenul proprietatea comunei Șuletea. În apropierea terenului menționat se află Școala din satul Șuletea. În urmă cu 10-15 ani, școala din satul Șuletea a construit un gard nou, cu soclu din beton și prin construirea acestui gard s-a îngustat drumul. Pentru a asigura un spațiu adecvat de deplasare pe drum, în zona în cauză, G. I. a mutat gradul în interiorul proprietății lui, nicidecum nu a ocupat din terenul aferent drumului. Martorul a mai declarat că în construcția extindere, edificată de către pârâți, se comercializează diferite produse, cu excepția băuturilor alcoolice. Acest spațiu este frecventat și de către elevii de la școala din apropiere.
Prin răspunsurile date la interogatoriul propus de reclamantă, pârâții au arătat că au început edificarea construcției în cauză în anul 2012, pentru această construcție ei posedă memoriu tehnic, însă nu posedă autorizație de construire.
Prin raportul de expertiză tehnică judiciară în construcții, întocmit de expertul G. V., depus la dosarul instanței la data de 9.06.2015, a fost identificată construcția menționată în procesul-verbal de contravenție nr.1/24.10.2013, întocmit de primarul comunei Șuletea, stabilindu-se că această construcție este o clădire parter, cu destinația de spațiu comercial, situată în satul/.. Construcția este amplasată în cea mai mare parte pe suprafața de 111 m.p. teren proprietatea pârâților, menționată în contractul de donație nr. 3087/4.07.2011. Vecinătățile acestei suprafețe de teren sunt: N- drum sătesc DS 331- incintă școală; S- propr. G. I.; E- drum județean DJ 244; V- propr. G. I.. Construcția-spațiu comercial este compusă dintr-o încăpere cu caracter definitiv, cu o suprafață de 17,57 m.p., construită în baza autorizației de construire nr.5/3.09.2012 și dintr-o extindere anexă, cu o suprafață utilă proiectată de 46,50 m.p., cu terasă betonată cu o suprafață de 15,36 m.p., executate fără autorizație de construire. Întreaga construcție are caracter definitiv. Conform expertizei, au fost respectate prescripțiile tehnice din proiectele tehnice referitor la structura tehnico-constructivă. Pentru construcția extindere, menționată în procesul-verbal de contravenție nr.1/24.10.2013 pârâții au prezentat proiectul tehnic pentru extindere clădire existentă și amenajare spațiu comercial G. P. și G. N., certificatul de urbanism nr. 3/25.02.2015, proiectul tehnic nr.5/2014 care conține memoriu tehnic pentru rezistență, anvelopă, finisaje, instalații, planul de situație. Până la data efectuării expertizei, pârâții nu obținuseră acordul vecinilor în formă autentică. Din documentația cadastrală aferentă extrasului de carte funciară pentru informare nr._/6.07.2011 privind suprafața de 111 m.p. teren aferentă spațiului comercial, rezultă că lungimea construcției extindere edificate de către pârâți a depășit dimensiunile parcelei de 111 m.p. teren cu 0,44 m spre est, spre DJ 244. Streașina extinderii spațiu comercial depășește cu circa 60-70 cm aliniamentul gardului proprietății în cauză și au fost montate cârlige pentru fixarea în viitor a jgheaburilor pentru colectarea, dirijarea și evacuarea apelor meteorice în curtea lui G. I.. Conform expertizei, construcția extindere spațiu comercial este o construcție relativ nouă, fără pericol de prăbușire și nu prezintă pericol public.
A mai arătat prima instanță că potrivit art. 1 alin.1 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, „Executarea lucrărilor de construcții este permisă numai pe baza unei autorizații de construire sau de desființare, emisă în condițiile prezentei legi, la solicitarea titularului unui drept real asupra unui imobil - teren și/sau construcții - identificat prin număr cadastral, în cazul în care legea nu dispune altfel”, iar potrivit art. 2 alin.1din aceeași lege „Autorizația de construire constituie actul final de autoritate al administrației publice locale pe baza căruia este permisă executarea lucrărilor de construcții corespunzător măsurilor prevăzute de lege referitoare la amplasarea, conceperea, realizarea, exploatarea și postutilizarea construcțiilor”.
Cu privire la procedura de autorizare a lucrărilor de construcții a reținut prima instanță prevederile articolului 21 din Legea nr.50/1991, arătând că, în cauza de față, pârâții nu au obținut autorizația de construire nici până la data soluționării prezentei cauze. Pârâții au depus la dosar certificatul de urbanism nr. 3/25.02.2015, însă, potrivit art. 6 alin. 5 din Legea nr. 50/1991, certificatul de urbanism nu conferă dreptul de a executa lucrări de construcții.
Cu privire la măsura desființării construcțiilor a considerat prima instanță că sunt incidente prevederile art. 28 alin. 3 și art. 32 din Legea nr. 50/1991, arătând că, din probele administrate, a rezultat că pârâții nu au intrat în legalitate, respectiv nu au obținut autorizație de construire pentru construcția extindere cu destinație de spațiu comercial și, totodată, au ocupat o porțiune de 0,44 m.p. teren din DJ 244.
Față de prevederile legale incidente în cauză, a considerat prima instanță că nu poate fi primită susținerea pârâților potrivit căreia cererea reclamantei ar fi tardivă, termenul de prescripție incident în cauză fiind cel de 3 ani, nicidecum nu termen de 2 ani, așa cum au susținut pârâții.
A mai arătat prima instanță că, deoarece obligația de a întreprinde demersurile necesare pentru obținerea autorizației de construire este o obligație subsidiară obligației de desființare a construcțiilor, iar eliberarea autorizației de construire nu este de competența pârâților, s-a respins cererea prin care reclamanta a solicitat obligarea pârâților la plata de penalități de 100 lei pe zi întârziere, în favoarea reclamantei, începând din a 30-a zi, până la îndeplinirea efectivă a obligației de obținere a autorizației de construire.
Potrivit art. 453 alin.1 și art. 455 Cod.proc.civ. pârâții G. P. și G. N. au fost obligați, în solidar, să plătească reclamantei cheltuielile de judecată efectuate în proces.
Împotriva acestei sentințe, în termenul prevăzut de art. 468 alin. 1 Cod procedură civilă au formulat apel pârâții G. P. și G. N., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea apelului s-a invocat lipsa calității procesuale active a unității administrativ teritoriale - ., arătând că singurul căruia legiuitorul i-a conferit competența de a aplica sancțiunea, de a sesiza instanța în condițiile art. 32 alin. 1 din Legea nr. 50/1991 republicată, și de a pune în executare măsurile dispuse de instanță este exclusiv P. comunei Șuletea.
Au mai arătat că din dispozițiile art. 32 alin. 1 și 3, coroborat cu art. 28 alin. 1 și 26 din Legea nr. 50 1991 republicată, rezultă neîndoielnic că primarul este organul abilitat de lege să aplice sancțiunea, să sesizeze instanța pentru luarea măsurilor prevăzute de art. 32 alin. 1 lit. a și b, respectiv, să aducă la îndeplinire măsurile dispuse de instanță în condițiile alin. 2 și 3 ale art. 32 din același act normativ
Consideră că doar primarul comunei poate avea calitate procesuală activă, aspect pe care acesta l-a exprimat și în fața primei instanțe, în cererea formulată de P. comunei Șuletea de a figura alături de UAT Șuletea, însă nu s-a dat eficiență acestei cereri și nu a introdus în cauza P. comunei Șuletea.
Au mai precizat că referitor la autorizația de desființare a construcției, conform art. 33 din Legea 50/1991, în situația în care terenul nu este proprietate publică, înainte de a se dispune demolarea unei construcții este necesară autorizația de desființare a respectivei construcții. În al doilea rând, au arătat că, față art. 32 din Legea 50/1991, este nelegală soluția de autorizare a reclamantei să desființeze construcția pe cheltuiala apelanților dacă nu vor îndeplini obligațiile stabilite în termenul de trei luni după rămânerea definitiva a hotărârii, având în vedere și faptul că instanța nu a fost investită cu un astfel de capăt de cerere mod legal.
S-a mai menționat că reclamanta UAT-. prin acțiunea introductivă să se dispună demolarea construcției edificate fără autorizație de construire. Apare o modificare pe primul exemplar al acțiunii. Modificarea este realizată cu pix de culoare verde și cuprinde mențiunea "de către reclamant". La data de 9 aprilie 2015, conform încheierii de la fila 90, reclamanta prin apărător a solicitat ca demolarea să se facă de către reclamantă, instanța fiind astfel investită doar cu acest capăt de cerere.
În aceste condiții, față de modul în care a fost formulată, consideră că acțiunea este inadmisibilă, întrucât reclamanta trebuia să solicite conform legii ca apelanții să fie obligați să demoleze construcția și numai în subsidiar apare investirea dată de legiuitor, fără intervenția instanței de judecată pentru ca primarul să poată duce la îndeplinire masurile dispuse de instanță. Instanța a dat altceva decât ceea ce s-a cerut și a dispus în afara cererii de investire formulate de către reclamant.
In al doilea rând consideră că doar primarul este cel investit de lege conform art. 32 alin. 3 din Legea 50/1991 să ducă la îndeplinire măsurile dispuse de instanța de judecată cu sprijinul organelor de politie și pe cheltuiala apelanți, nu și UAT .> Au arătat apelanții că cele doua termene stabilite de instanța de fond pentru executarea obligațiilor stabilite se suprapun, respectiv de la data rămânerii definitive a sentinței apelate, în orice zi, dar până la împlinirea termenului de trei luni, sunt obligați să demoleze construcția pe cheltuiala proprie și, totodată, cu începere de la aceeași dată a rămânerii definitive a sentinței instanței de fond, sunt obligați să întreprindă demersurile necesare obținerii autorizației de construire.
Pe de alta parte, arată că au întreprins demersurile legale necesare emiterii autorizației de construire însă reclamanta intimata le-a obstrucționat aceste demersuri și este clar, conform probatoriului că în anul 2012 a fost eliberată autorizația de construire nr. 5 din data de 03.09. La data de 16.10.2013, a fost efectuat un control în urma căruia s-a întocmit procesul verbal de control nr. 1461 prin care s-a constatat că au construit anexa fără autorizație de construire și s-a acordat termen de 30 de zile pentru a intra în legalitate. Înainte de expirarea acestui termen, la doar 8 zile de la control, s-a întocmit procesul verbal de contravenție din 24.10.2013, prin care au fost sancționați contravențional cu maximul amenzii de 10.000 lei pentru construire fără autorizație, sumă redusă considerabil de instanțele de judecată în urma plângerii lor la 1.000 lei. Procesul verbal de contravenție a fost întocmit cu depășirea termenului de 2 ani prevăzut de art. 31 din Legea 50/1991 modificata. La data de 20.11.2013, în urma demersurilor apelanților, s-a eliberat certificatul de urbanism nr. 6. La data de 04.11.2014, am solicitat prelungirea valabilității acestui certificat iar la data de 25.02.2015, s-a eliberat Certificatul de urbanism nr. 3, în vederea eliberării autorizației de construire pentru anexă.
Au mai precizat că li s-au solicitat ulterior alte documente care nu sunt prevăzute de lege și taxe repetate fără niciun suport legal, au fost trimiși acasă în repetate rânduri fără niciun rezultat deși mergeau la Primărie să rezolve problema autorizației. S-au susținut argumente nereale privind pericolul public al anexei în condițiile în care așa cum au răspuns și la interogatoriu, spațiul nu este în prezent folosit. Din raportul de expertiza în construcții rezultă că nu au edificat construcția pe terenul reclamantei, expertul constructor făcând însă afirmația că era necesară o expertiza topo cadastrala pentru a stabili dacă au edificat construcția pe terenul public. Afirmațiile acestea rămân însă fără suport probatoriu și demonstrează reaua credință a reclamantei intimate.
Consideră că nu se poate susține că nu au făcut demersurile necesare în vederea eliberării autorizației de construire însă reclamanta intimata prin primarul actual, în virtutea animozității create ca urmare a disputei politice dintre apelantul G. P., în calitate de fost primar al comunei Șuletea, obstrucționează eliberarea acesteia. Astfel, le-a solicitat, contrar legii, să depună certificatul de urbanism în original, în condițiile în care au arătat că în urma unui accident de circulație pe care l-a suferit împreună cu soția, acest înscris a fost pierdut. Au depus toate înscrisurile solicitate de reclamantă în vederea eliberării autorizației de construire, conform legii.
Faptul ca reclamanta dorește cu orice preț sa procedeze la demolarea construcției anexă rezultă și din sancționarea ., pentru că desfășoară activitate comercială în acest spațiu, fără a avea autorizație de funcționare Or, autorizația de funcționare este eliberată în condițiile în care imobilul este construit în baza autorizației de construire și este recepționat și înscris în evidențe. În consecință, demersurile lor pentru obținerea autorizației au fost deja făcute, dar refuzul reclamantei intimate de a elibera autorizația îi pune în imposibilitatea finalizării acestora.
Consideră că în mod greșit au fost obligați la plata sumei de 1.400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, în condițiile în care acțiunea nu a fost admisa în totalitate, fiind respins capătul de cerere privind obligarea lor la plata de penalități de 100 lei pe zi de întârziere în favoarea reclamantei.
În drept, apelanții au invocat prevederile art. 470 și următoarele din Codul de procedura civila, Legea 50/1991.
U. A. Teritorială . C. Șuletea, jud. V., în termenul prevăzut de art. 468 alin. 1 Cod procedură civilă, a formulat apel, prin care a criticat soluția primei instanțe cu privire la dispoziția de autorizare a sa la demolarea construcției și la cea referitoare la modul de soluționare a cererii subsidiare de cerere.
U. A. Teritorială . C. Șuletea, jud. V. a formulat întâmpinare la apelul pârâților G. P. și G. N., arătând că acesta este nefondat.
Analizând hotărârea apelată prin prisma probatoriului administrat în cauză și a dispozițiilor legale incidente, Tribunalul reține următoarele:
În ceea ce privește situația de fapt, instanța de apel reține că prin procesul-verbal de control privind activitatea de urbanism și disciplină în construcții nr. 1461/16.10.2013 încheiat de Primăria C. Șuletea, cu ocazia controlului efectuat la obiectivul „anexă și împrejmuire” din satul/. constatat că apelanții G. P. și G. N. au executat lucrări de construire (extindere) la clădirea existentă, fără să fi solicitat autorizație de construire. Beneficiarii nu au respectat destinația construcției conform autorizației de construire nr. 5/3.09.2012, nu au solicitat recepția lucrărilor, iar perioada stabilită prin autorizația de construire era de 12 luni. Prin procesul-verbal de control s-a stabilit beneficiarilor un termen de o lună de zile pentru . întocmirea unei noi documentații și pentru autorizarea construcției alăturate.
Ulterior, a fost întocmit procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției nr. 1/24.10.2013, prin care G. P. a fost sancționat cu amenda de 10.000 lei, pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 26 alin.2 lit. a din Legea nr.50/1991, dispunându-se, totodată, încetarea imediată a lucrărilor, precum și desființarea construcțiilor, iar măsurile urmau să fie îndeplinite până la data de 03.12.2013, cu obligația pentru contravenient de a notifica organul de control despre îndeplinirea acestor obligații în termenul stabilit.
În fapt, prin procesul-verbal de constatarea contravenției s-a reținut că, în urma controlului efectuat la data de 16.10.2013 la șantierul imobilului din . Șuletea, la sud de Școala Șuletea, s-a constatat că proprietarul imobilului, G. P., a realizat o construcție în partea de N-E a proprietății, fără respectarea prevederilor Codului civil și fără autorizație de construire.
Apelantul G. P. a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției nr. 1/24.10.2013, plângere care a fost admisă în parte prin sentința civ. nr. 738/17.03.2014 a Judecătoriei Bârlad, definitivă prin respingerea apelului prin decizia civilă nr. 1104/A/20.11.2014 a Tribunalului V.. Astfel, s-a dispus reducerea amenzii de la 10.000 lei la 1.000, fiind menținute celelalte dispoziții ale procesului verbal.
Referitor la motivele de apel invocate, Tribunalul va analiza cu prioritate critica apelanților G. P. și G. N. privind lipsa calității procesuale active a reclamantei U. A. Teritorială – ..
Astfel, se arată că acțiunea a fost promovată de către reclamanta U. A. Teritorială – . și de către P. C. Șuletea, atât în nume propriu, cât și în calitate de reprezentat al unității administrativ teritoriale, iar temeiul de drept al cererii îl constituie normele speciale, prevăzute de Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării construcțiilor și unele măsuri pentru realizarea locuințelor, care au prioritate față de cele de drept comun.
Acest act normativ stabilește regimul juridic al autorizării construcțiilor, impunând deopotrivă pentru persoanele fizice și juridice, în calitatea lor de constructori, anumite obligații și, în același timp, impunând autorității administrative atribuții de control pentru respectarea disciplinei în construcții.
Dispozițiile art. 2 și 3 din Legea nr. 50/1991, prevăd obligativitatea executării unor lucrări de construcții numai pe bază de autorizație iar, în conformitate cu art. 28 din lege, odată cu aplicarea amenzii pentru sancțiunile constatate ca urmare a construirii fără autorizație se dispune oprirea executării lucrărilor, precum și, după caz, luarea măsurilor de încadrare a acestora în prevederile autorizației sau de desființare a lucrărilor executate fără autorizație ori cu nerespectarea prevederilor acesteia, într-un termen stabilit în procesul-verbal de constatare a contravenției.
Potrivit art. 32 din Legea nr. 50/1991, în cazul în care persoanele sancționate contravențional au oprit executarea lucrărilor, dar nu s-au conformat în termen celor dispuse prin procesul-verbal de constatare a contravenției, potrivit prevederilor art. 28 alin. (1), organul care a aplicat sancțiunea va sesiza instanțele judecătorești pentru a dispune, după caz:
a) încadrarea lucrărilor în prevederile autorizației;
b) desființarea construcțiilor realizate nelegal.
Prin urmare, organul care a aplicat sancțiunea contravențională este cel căruia legea îi recunoaște calitatea procesuală activă în acțiunile având ca obiect obligație de a face – demolarea construcțiilor ridicate fără autorizație de construcție.
În cauză, se constată că acțiunea a fost formulată de P. C. Șuletea, jud. V., în nume propriu și în calitate de reprezentant, fiind autoritatea publică locală care a aplicat sancțiunea contravențională, având, prin urmare, calitate procesuală activă, și, chiar dacă nu are personalitate juridică, poate sta în judecată, potrivit art. 56 alin. 2 C.proc.civ., ca entitate fără personalitate juridică, fiind constituită conform Legii nr. 215/2001 privind administrația publică locală.
Pe de altă parte, având în vedere că autoritatea publică locală, căreia legea îi recunoaște calitatea procesuală activă, nu are personalitate juridică și, implicit, nu are un buget propriu, participarea în plan procesual a unității administrativ teritoriale în cadrul căreia funcționează este justificată de necesitatea asigurării opozabilității unor măsuri cu caracter pecuniar care ar urma a fi dispuse și suportate din bugetul unității administrativ teritoriale.
În consecință, nu se poate considera că prezența în cauză a Unității A. Teritoriale – . este nejustificată, astfel că motivul de apel vizând lipsa calității procesuale active a acestei reclamante este nefondat.
Totodată, se constată că P. C. Șuletea, jud. V. a fost introdus pe citativ la termele din data de 09.04.2015, 07.05.2015, 14.05.2015, 28.05.2015, 11.06.2015. însă ulterior a fost înlăturat de pe citativ, fără să existe o dispoziție în acest sens a instanței. În această situație, s-ar putea reține cel mult lipsa procedurii de citare cu acest reclamant, însă această neregulă procedurală nu a fost invocată în condițiile art. 160 C.proc.civ. (respectiv la termenul la care aceasta s-a produs sau la următorul termen la care partea necitată sau nelegal citată s-a prezentat) și nici ca motiv de apel, de partea interesată, respectiv P. C. Șuletea, jud. V..
În fine, împrejurarea că în sentința civilă apelată nu este indicat decât unul dintre reclamanți, deși, în mod evident, cererea de chemare în judecată a fost formulată de doi reclamanți și are un obiect indivizibil, poate constitui temei pentru a se solicita îndreptarea unei omisiuni cu privire la numele și calitatea părților, în condițiile art. 442 C.proc.civ., iar nu ca motiv de apel. De asemenea, având în vedere faptul că obiectul cererii de chemare în judecată este unui indivizibil, nu s-ar putea reține omisiunea instanței de a se pronunța asupra unei cereri sau asupra unui capăt de cerere, astfel încât să fie aplicabile prevederile art. 444 C.proc.civ.
Referitor la motivul de apel invocat de apelanții G. P. și G. N. vizând prescripție dreptului la acțiune, Tribunalul constată că și acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 32 alin. 1 din Legea nr. 50/1991, în cazul în care persoanele sancționate contravențional nu s-au conformat în termen dispozițiilor din procesul-verbal de contravenție, primăriile vor sesiza instanța judecătorească pentru a dispune desființarea construcțiilor, când acestea au fost realizate fără autorizație.
Instanța de apel arată că actul normativ menționat nu cuprinde o normă specială referitoare la prescripția dreptului de a cere în justiție aducerea la îndeplinire a masurilor de desființare a lucrărilor realizate ilegal. Având în vedere că acțiunea de obligare a unei persoane la desființarea construcțiilor nu poate fi calificată ca o acțiune prin care se tinde la apărarea unui drept personal nepatrimonial, în speță devin aplicabile dispozițiile art. 2517 N.C.civ., termenul de prescripție aplicabil acțiunilor având un obiect patrimonial fiind de 3 ani și se naște în momentul în care masurile din procesul-verbal de contravenție au devenit definitive (în speță dedusa judecații de la data pronunțării deciziei nr. 1104/A/20.11.2014 a Tribunalului V.).
Pe de altă parte, instanța de apel arată că, față de obiectul cererii de chemare în judecată, nu pot fi analizate apărările apelanților vizând prescripția dreptului de aplicare a sancțiunii contravenționale. Astfel, prescripția specială de 2 ani menționată nu este incidentă în acțiunea de demolare a construcțiilor realizate nelegal, așa cum a reținut și prima instanță, ci se circumscrie analizei legalității sau nelegalității procesului verbal de contravenție, însă numai pe calea specială a plângerii contravenționale. Pe cale de consecință, pentru ipoteza în care apelanții ar fi apreciat că sancțiunea contravențională a fost aplicată cu depășirea termenului special de prescripție de 2 ani, această apărare trebuia invocată în cadrul procedurii plângerii contravenționale.
În speță, cauza acțiunii reclamanților o constituie procesul-verbal de contravenție nr. 1/23.10.2013 care constituie titlu executoriu în conformitate cu prevederile art. 37 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, iar obiectul pricinii îl constituie obligația de desființare a construcțiilor ilegal executate al căror termen limita de desființare a fost data de 03.12.2013.
Astfel, dreptul la acțiune al reclamantului s-a născut la data de 04.12.2013 și urma să se împlinească la data de 04.12.2016, iar sesizarea instanței cu prezenta acțiune a avut loc la data de 10.02.2015, cu respectarea termenului de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 2517 N.C.civ., astfel că prima instanța în mod corect a constatat că excepția prescripției dreptului material la acțiune nu este fondată.
Referitor la motivul de apel vizând depășirea limitelor învestirii, critică invocată atât de către apelanții pârâți, cât și de către apelanta reclamantă U. A. Teritorială – ., instanța de apel constată că acesta este fondat.
Astfel, prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții U. A. Teritorială – . și P. C. Șuletea, jud. V. au solicitat să se pronunțe o hotărâre judecătorească prin care să se dispună, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 50/1991, cu completările și modificările ulterioare, demolarea construcțiilor ridicate ilegal atât pe proprietatea publică UAT Suletea, cât și pe proprietatea privată, construcții amplasate în satul și comuna Șuletea, . au făcut obiectul procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. 1/24.10.2013.
Prin mențiune olografă și prin precizări orale, reprezentanta reclamanților a arătat ca demolarea să se facă de către reclamanți, pe cheltuiala pârâților, însă această precizare reprezintă o veritabilă modificare a cererii de chemare în judecată, care trebuia făcută în condițiile și cu respectarea termenului prevăzute de art. 204 C.proc.civ. Or, în cauză nu au fost respectate aceste prevederi legale, astfel încât, în mod legal, prima instanță era învestită cu o cerere privind obligarea pârâților ca, pe propria cheltuială, să desființeze construcția edificată fără autorizație de construcție.
Din acest punct de vedere, instanța de apel constată că prima dispoziție din sentință se încadrează în limitele învestirii, astfel cum au fost stabilite de către reclamanți prin cererea de chemare în judecată și menținute cu ocazia dezbaterilor.
Cu toate acestea, referitor la dispoziția din sentință prin care a fost autorizată reclamanta UAT – . să desființeze construcția, prin grija primarului, cu sprijinul organelor de poliție, în cazul în care pârâții nu vor îndeplini de bunăvoie obligația de desființare a construcțiilor în cadrul termenului limită stabilit, Tribunalul observă că, într-adevăr, nu a existat o cerere a reclamanților în acest sens și nici nu a fost pusă în discuția părților de către prima instanță ca o chestiune de ordine publică.
Or, potrivit art. 9 alin. 2 C.proc.civ. obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților, judecătorul având obligația, potrivit art. 22 alin. 6 C.proc.civ., să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel.
Este adevărat că potrivit art. 32 alin. 3 din Legea nr. 50/1991 în cazul nerespectării termenelor limita stabilite, măsurile dispuse de instanță, în conformitate cu prevederile alin. (2), se vor duce la îndeplinire prin grija primarului, cu sprijinul organelor de politie, cheltuielile urmând să fie suportate de către persoanele vinovat. Cu toate acestea, nu rezultă din acest text de lege că instanța învestită cu soluționarea unei cereri formulată în condițiile art. 32 alin. 1 din Legea nr. 50/1991 are obligația de a se pronunța, din oficiu, și cu privire la autorizarea unității administrativ teritoriale sau a primarului să demoleze această construcție.
În aceste condiții, soluția primei instanțe de autorizare a reclamantei pentru aducerea la îndeplinire a obligației de desființare a construcției edificată fără autorizație de construcție, este una nelegală, fiind pronunțată cu depășirea limitelor învestirii stabilite de către reclamanți. Prin urmare, față de aceste considerente va fi înlăturată dispoziția primei instanței prin care s-a stabilit ca în cazul în care pârâții nu vor îndeplini de bunăvoie obligația de desființare a construcțiilor în cadrul termenului limită stabilit, autorizează reclamanta unitatea administrativ teritorială . în cauză, prin grija primarului, cu sprijinul organelor de poliție, cheltuielile urmând să fie suportate de către pârâți.
În ceea ce privește motivul de apel comun vizând modul de soluționare a cererii subsidiare formulate de apelanți, instanța de apel constată că și acesta este fondat, pentru următoarele considerente:
Se constată, din actele dosarului că cererea subsidiară a fost depusă de către reclamanți, prin apărător, la ultimul termen de judecată, nerezultând ca pârâții să-și fi dat acordul expres, în condițiile art. 204 alin. 3 C.proc.civ., pentru modificarea/completarea cererii de chemare în judecată.
Prin urmare, în lipsa unui acord expres al pârâților cu privire la completarea cererii de chemare în judecată, prima instanță nu era legal învestită cu soluționarea cererii subsidiare formulate de apelanți, însă acest aspect nu a fost invocat prin motivele de apel, astfel încât Tribunalul va proceda la analiza temeiniciei acestei soluții.
Astfel, după cum rezultă din modul de formulare al cererii de completare, această soluție de obligare a pârâților să întreprindă demersurile necesare obținerii autorizației de construire a fost solicitată doar pentru ipoteza în care cererea de desființare a construcțiilor ar fi considerată neîntemeiată.
Or, în cauză, prima instanță a considerat că cererea reclamanților de obligare a pârâților la demolarea construcției edificate fără autorizație de construcție este una întemeiată, fiind admisă. În aceste condiții, nu ar fi putut fi admisă și cererea subsidiară, indiferent de modalitate în care a fost formulat dispozitivul sentinței.
De altfel, dispozitivul sentinței, așa cum au arătat și apelanții, cuprinde dispoziții contradictorii, ce ar crea dificultăți la punerea lor în executare, în condițiile în care conferă pârâților un drept de a opta între cele două obligații stabilite prin hotărâre, obligații al căror termen imperativ de punere în executare se suprapune.
Pe de altă parte, față de textele de lege expuse mai sus se constată că nu sunt îndeplinite cerințele legale pentru a se putea dispune obligarea pârâților să întreprindă demersurile necesare obținerii autorizației de construire pentru construcția extindere cu destinație spațiu comercial, pentru care nu posedă autorizație de construire.
Astfel, art. 32 alin. 1 lit. a din Legea nr. 50/1991 prevede posibilitate obligării persoanelor sancționate contravențional de a încadra lucrările în prevederile autorizației. Acest text de lege trebuie coroborat cu dispozițiile art. 28 alin. 1 din Legea nr. 50/1991, care prevăd posibilitatea ca, prin procesul verbal de contravenție, o dată cu aplicarea amenzii, să se dispună, după caz, și luarea măsurilor de încadrare a lucrărilor în prevederile autorizației.
Prin urmare, pentru a deveni aplicabile prevederile art. 32 alin. 1 lit. a din Legea nr. 50/1991, este necesar să existe un proces verbal de contravenție prin care să se fi dispus măsura încadrării lucrărilor în prevederile autorizației. În cauză, nu este îndeplinită o astfel de cerință, întrucât prin procesul verbal s-a dispus măsura desființării construcției realizate fără autorizație, măsură care a fost menținută de către instanțele care au soluționat plângerea contravențională.
Mai mult, legiuitorul a prevăzut ca măsură ce poate fi dispusă prin procesul verbal de contravenție încadrarea lucrărilor în prevederile autorizației, respectiv modificarea lucrărilor de construcție efectuate astfel încât să corespundă cu cele autorizate, nicidecum modificarea, completarea sau emiterea unei autorizații care să corespundă lucrărilor de construcție deja realizate.
Față de aceste considerente, instanța de apel constată că cererea subsidiară formulată de reclamanți este lipsită de temei legal, iar soluția primei instanțe se impune a fi schimbată în sensul respingerii cererii reclamantei privind obligarea pârâților să întreprindă demersurile necesare obținerii autorizației de construire pentru construcția extindere cu destinație spațiu comercial, pentru care nu posedă autorizație de construire, în termen de 30 de zile, ce se va calcula începând cu data rămânerii definitive a prezentei sentințe.
Analizând temeinicia soluției primei instanțe de obligare a pârâților la demolarea construcției, Tribunalul constată că aceasta este corectă și va fi păstrată, pentru următoarele considerente.
Astfel, din cele ce preced rezultă neîndoielnic că, acțiunea în justiție având ca obiect obligarea la demolarea construcțiilor executate fără autorizație are un regim special, instanța putând să impună obligația demolării, numai după ce autoritatea administrativă, prin inspectori de specialitate, a constatat săvârșirea contravenitei, a aplicat sancțiunea contravențională prevăzută de lege și a stabilit un termen pentru demolarea construcției, termen nerespectat de contravenient.
Așadar, temei al acțiunii judecătorești de desființare a construcției executate fără autorizație sau cu nerespectarea prevederilor acestora îl constituie procesul verbal de contravenție încheiat de organul constatator.
Se observă că prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor încheiat de P. C. Șuletea, pârâtul G. P. a fost amendat cu suma de 10.000 lei și totodată obligat să sisteze lucrările de construcții, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 26 alin. 1 lit. a din Legea nr. 50/1991, reținându-se că pentru imobilul, reprezentând extindere la clădirea existentă, astfel cum a fost individualizată în raportul de expertiză efectuat în cursul judecății în primă instanță, proprietatea pârâtului, nu a fost obținută autorizație de construcție.
Prin sentința civilă nr. 738/17.03.2014 a Judecătoriei Bârlad, definitivă prin respingerea apelului prin decizia civilă nr. 1104/A/20.11.2014 a Tribunalului V.. Astfel, s-a dispus reducerea amenzii de la 10.000 lei la 1.000, fiind menținute celelalte dispoziții ale procesului verbal, inclusiv cea privind desființarea construcției edificată fără autorizație de construcție.
Prin urmare, cauza acțiunii reclamanților o constituie procesul-verbal de contravenție nr. 1/23.10.2013 care constituie titlu executoriu în conformitate cu prevederile art. 37 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, iar obiectul pricinii îl constituie obligația de desființare a construcțiilor ilegal executate al căror termen limita de desființare, respectiv după data rămânerii definitive a procesului verbal de contravenție.
Contrar celor arătate de către apelanți, Tribunalul constată că lipsa unei autorizații de demolare nu poate constitui temei pentru respingerea acțiunii reclamanților, autorizația de demolare fiind necesară pentru punerea în executare a dispoziției instanței de obligare a pârâților la demolare, iar nu o cerință pentru dispunerea acestei măsuri.
De asemenea, instanța de apel arată că potrivit art. 2 alin. 1 din Legea nr. 50/1991 autorizația de construire constituie actul final de autoritate al administrației publice locale pe baza căruia este permisă executarea lucrărilor de construcții corespunzător măsurilor prevăzute de lege referitoare la amplasarea, conceperea, realizarea, exploatarea și postutilizarea construcțiilor.
Astfel, rezultă că executarea lucrărilor de construcții poate începe doar după obținerea unei autorizații de construire, în cazurile în care legea prevede obligația autorizării. Prin urmare, în mod legal, demersurile necesare obținerii autorizației de construire trebuie să fie făcute prealabil începerii executării lucrărilor de construcții, iar nu ulterior edificării, așa cum au procedat apelanții.
Apelanții au mai invocat reaua credință și abuzul comis de autoritățile publice locale cu ocazia soluționării cererii lor de emitere a autorizației de construire cu privire la imobilul a cărui desființare a fost solicitată, însă aceste aspecte nu pot face obiectul analizei în prezenta cauză, câtă vreme, apelanții aveau posibilitatea să sesizeze instanța de contencios administrativ pentru cenzurarea unui eventual refuz nejustificat al Primarului C. Șuletea, jud. V., de emitere a autorizației de construire anterior realizării construcției.
În cauză, toate demersurile au fost făcute de apelanți ulterior constatării contravenției și aplicării sancțiunii contravenționale, astfel încât această conduită nu ar putea fi invocată de aceștia în scopul obținerii unei soluții de respingere a cererii reclamanților de obligare la desființarea construcției edificate fără autorizație de construire.
Referitor la motivul de apel invocat de apelanții G. P. și G. N. vizând soluția de obligare la plata cheltuielilor de judecată, Tribunalul constată că acesta este nefondat.
Astfel, potrivit art. 453 C.proc.civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părți care a câștigat, să îi plătească acestea cheltuielile de judecată. (2) Când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorul va stabili măsura în care fiecare dintre părți poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.
Prin urmare, chiar dacă acțiunea reclamanților a fost admisă în parte, această situație nu exclude soluția de obligare a pârâților la plata integrală a cheltuielilor de judecată efectuate de către reclamanți cu privire la cererea admisă (taxă judiciară de timbru și onorariu expert), precum și la acordarea integrală a altor cheltuieli care nu sunt strâns legate de judecata unei anumite cereri (onorariu avocat, cheltuieli de transport și cazare).
Soluția primei instanțe de obligare a pârâților la plata sumei de 1.400 lei, reprezentând onorariu expert, este una legal, aceste cheltuieli fiind efectuate pentru administrarea unei probe care a fost avută în vedere la soluționarea cererii admise, astfel că, în mod firesc, pârâții sunt în culpă procesuală cu privire la judecarea acestei de cereri.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelurile formulate de apelanții G. P. și G. N. și U. A. Teritorială . C. Suletea, jud. V. împotriva sentinței civile nr. 1649/25.06.2015 a Judecătoriei Bârlad, pe care o schimbă în parte.
Înlătură dispoziția primei instanței prin care s-a stabilit ca în cazul în care pârâții nu vor îndeplini de bunăvoie obligația de desființare a construcțiilor în cadrul termenului limită stabilit, autorizează reclamanta unitatea administrativ teritorială . în cauză, prin grija primarului, cu sprijinul organelor de poliție, cheltuielile urmând să fie suportate de către pârâți.
Respinge cererea reclamantei privind obligarea pârâților să întreprindă demersurile necesare obținerii autorizației de construire pentru construcția extindere cu destinație spațiu comercial, pentru care nu posedă autorizație de construire, în termen de 30 de zile, ce se va calcula începând cu data rămânerii definitive a prezentei sentințe.
Păstrează restul dispozițiilor sentinței care nu contravin prezentei decizii.
Respinge cererea apelanților-pârâți de obligare a apelantei la plata cheltuielilor de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 04.02.2016.
Președinte, M. C. | Judecător, O. A. C. | |
Grefier, A. C. |
Red./tehnored. jud. MC/29.02.2016
6 ex./.>
Judecătoria Bârlad: jud. I. T.
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 142/2016. Tribunalul... | Evacuare art. 1033 CPC ş.u.. Decizia nr. 53/2016. Tribunalul... → |
|---|
