Plângere contravenţională. Decizia nr. 138/2016. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 138/2016 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 03-02-2016 în dosarul nr. 138/2016
Acesta nu este document finalizat
Cod ECLI
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
CIVILĂ
DECIZIE Nr. 138/A/2016
Ședința publică de la 03 februarie 2016
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE O. A. C.
Judecător M. C.
Grefier A. C.
----------------
Pe rol se află spre soluționare cererea de apel formulată de apelanta C. P. DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI IAȘI în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI V., apel declarat împotriva sentinței civile nr. 2111/28.09.2015 a Judecătoriei V. având ca obiect - plângere contravențională PV . nr._.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat pentru DRDP Iași consilier juridic G. S., ce depune la dosar delegație de reprezentare, prezentând legitimația nr. 747/11.09.2015 eliberată de Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, apelul este declarat și motivat în termen; se solicită judecarea cauzei și în lipsă;
La interpelarea instanței, reprezentantul apelantei arată că nu are cereri noi de formulat și nici probe de propus, urmând a fi avute în vedere înscrisurile existente la dosar.
Instanța ia act de precizările reprezentantului apelantei, intimata fiind decăzută din dreptul de a solicita administrarea de probe, nedepunând întâmpinare.
Tribunalul apreciază cauza în stare de judecată, acordând cuvântul în susținerea motivelor de apel.
Reprezentantul apelantei arată că solicită admiterea apelului și desființarea sentinței primei instanțe.
P. procesul – verbal de sancționare au fost aplicate două sancțiuni, respectiv sancțiunea avertismentului și o sancțiune pecuniară pentru neasigurarea stării de viabilitate a părții carosabile potrivit standardelor în vigoare, însă stasul indicat se referă la semnalizarea rutieră.
La dosar se află un proces – verbal din care rezultă că Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași și-a îndeplinit obligațiile privitoare la semnalizarea rutieră, însuși agentul constatator a participat la montarea acestora, iar prin semnarea procesului și-a însușit faptul că semnalizarea rutieră respectă statusul corespunzător.
Pe fond, arată că apelanta și-a îndeplinit obligațiile de administrarea a sectorului de drum, pentru înlăturarea oricărui pericol ce putea apărea până la încheierea contractului subsecvent, toate aspectele prezentate dovedind eforturile constante depuse de în vederea asigurării viabilității și siguranței circulației rutiere pe sectorul de drum respectiv.
Se solicită a se reține că apelanta este o societate cu capital integral de stat, iar sursele financiare pentru executarea unor lucrări de reparații asfaltice de acest gen se realizează prin fonduri de la bugetul de stat. Totodată, în vederea contractării lucrărilor, raportat la calitatea de autoritate contractantă pe care o deține, sa trebuie să respecte și să parcurgă o . etape, aferente procedurilor de achiziție publică prevăzute de legislația în domeniu.
Solicită admiterea apelului și modificarea sentinței în sensul înlocuirii sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului.
Cu cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru.
Tribunalul declară dezbaterile închise și lasă cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
P. sentința civilă nr. 2111/28.09.2015 a Judecătoriei V. a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petenta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului V. cu sediul în V. și a fost menținut procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 13.05.2015.
Analizând cererea de chemare în judecată prin prisma motivelor invocate, pe baza probatoriului administrat și a dispozițiilor legale aplicabile, instanța a reținut că la data de 13.05.2015, a fost încheiat procesul-verbal de contravenție . nr._, prin care petenta a fost sancționată cu amendă în cuantum de 2047,5 lei în temeiul dispozițiilor art. 105 alin. 1 pct. 4 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată și cu avertisment în temeiul dispozițiilor art. 105 alin. 1 pct. 1 din același act normativ. În sarcina petentei s-a reținut că, pe sectorul de Drum Național 2F cuprins intre km 39 ( pe raza comunei Dragomirești, limita administrativa a UAT Județul V.) și km 77 (pe raza comunei P., până la . ale UAT municipiul V. ), în calitate de administrator al drumului nu a asigurat starea de viabilitate a părții carosabile prin remedierea degradărilor izolate sau generalizate pe întreaga suprafață a părții carosabile, constând în denivelări, crăpături, gropi de toate dimensiunile sau cedări de terasament ale sistemului rutier. De asemenea s-a constatat lipsa parapetelor de protecție pe sectoarele de drum în rambleu cu înălțimea mai mare de 2-3 m, în serpentinele cuprinse intre km 52 si km 53, iar semnalizarea rutiera în curbele deosebit de periculoase din zona km 51+050m, km 54+900, km 60+800, km 79+400 etc. nu este corespunzătoare.
În baza art. 34 alin 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța a constatat că plângerea a fost introdusă în termenul legal de 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, termen stabilit de prevederile art. 31 alin. 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, având în vedere că procesul verbal de contravenție i-a fost comunicat petentei la data de 26.05.2015, iar plângerea a fost depusă la poștă la data de 10.06.2015.
Verificând legalitatea procesului-verbal de contravenție, instanța a constatat că acesta respectă dispozițiile imperative ale legii, nefiind incidentă niciuna dintre cauzele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001. Astfel, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției conține toate elementele prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001, respectiv cele privitoare la numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator, datele personale ale contravenientului, descrierea faptei, data comiterii acesteia, încadrarea juridică a faptei săvârșite și semnătura agentului constatator.
În ceea ce privește motivul de nelegalitate invocat de către petentă conform căruia fapta nu este descrisă în mod corespunzător în lipsa raportării la standardele în vigoare neputându-se aprecia caracterul viabil sau neviabil al drumului, instanța l-a considerat neîntemeiat deoarece din analiza procesului-verbal se contravenție . nr._ din data de 13.05.2015 s-a constatat că fapta este descrisă în mod concret, fiind reținute informațiile esențiale cu privire la aceasta și putând fi identificată suficient de precis. Intimata a indicat standardul încălcat ce vizează semnalizarea rutieră, respectiv, Stasul nr. 1848-1/2011. În ceea ce privește standardul încălcat privind viabilitatea drumului public, acesta nu este menționat, însă acest fapt nu atrage nulitatea absolută a procesului-verbal de contravenție, ci nulitatea relativă condiționată de dovada existenței unei vătămări care să nu poată fi înlăturată altfel, dovadă pe care petenta nu a făcut-o.
În ceea ce privește apărarea petentei în sensul că nu i s-a acordat dreptul de a formula obiecțiuni, instanța a reținut că, procesul-verbal de contravenție a fost întocmit în lipsa contravenientei, astfel încât aceasta nu a avut posibilitatea de a formula obiecțiuni. Însă în această ipoteză procesul-verbal nu este lovit de nulitate absolută întrucât nerespectarea de către agentul constatator a obligației la care se referă art. 16 alin. 7 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor nu se regăsește în cazurile strict și limitativ prevăzute în cuprinsul art. 17 din același act normativ, atrăgând nulitatea relativă a procesului-verbal de contravenție și fiind necesar ca petenta că dovedească nu numai că agentul constatator și-a încălcat obligație de a-i aduce la cunoștință dreptul de a face obiecțiuni, ci și că prin această încălcare i-a produs o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea procesului-verbal de contravenție. Or, în prezenta cauză, petenta nu a făcut dovada producerii unei vătămări ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ din data de 13.05.2015 în lipsa posibilității de a formula obiecțiuni la procesul-verbal anterior menționat având în vedere și faptul că instanța a analizat în cadrul plângerii motivele de nelegalitate și temeinicie invocate.
Și motivul de nelegalitate privind sancționarea petentei în temeiul unei dispoziții legale care nu este incidentă față de situația de fapt reținută este neîntemeiat având în vedere că, petenta a fost sancționată pentru fapta prevăzută de dispozițiile art. 3 alin. 1 din H.G. nr. 1391/2006 privind Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, și nu a celei prevăzute de art. 3 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002.
Verificând potrivit art. 34 alin.1 din O.G. nr. 2/2001 temeinicia procesului verbal de contravenție contestat, instanța a reținut că acesta este temeinic, fapta existând și fiind în mod corect încadrată în dispozițiile legale.
Conform dispozițiilor art. 105 pct. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, privind circulația pe drumurile publice constituie contravenție și se sancționează cu amenda în clasa a V-a de sancțiuni, fapta persoanei juridice privind nesemnalizarea sau semnalizarea necorespunzătoare a drumului public sau a trecerilor la nivel cu calea ferată, conform standardelor în vigoare; neînlăturarea obstacolelor care împiedică vizibilitatea conducătorilor de vehicule la trecerile la nivel cu calea ferată. De asemenea, conform pct. 4 al aceluiași articol, constituie contravenție și se sancționează cu amenda în clasa a V-a de sancțiuni, fapta persoanei juridice de neasigurare a stării de viabilitate a părții carosabile potrivit standardelor în vigoare, precum și neluarea măsurilor de înlăturare a obstacolelor aflate pe partea carosabilă.
Potrivit art. 5 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, administratorul drumului public, antreprenorul sau executantul lucrărilor, conform competențelor ce îi revin, cu avizul poliției rutiere, este obligat să instaleze indicatoare ori alte dispozitive speciale, să aplice marcaje pe drumurile publice, conform standardelor în vigoare, și să le mențină în stare corespunzătoare, iar conform alin. 2, administratorul drumului public sau, după caz, antreprenorul ori executantul lucrărilor este obligat să semnalizeze corespunzător, cât mai repede posibil, orice obstacol aflat pe partea carosabilă, care stânjenește sau pune în pericol siguranța circulației, și să ia toate măsurile de înlăturare a acestuia.
Art. 3 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 dispune că administratorul drumului public este obligat să asigure viabilitatea acestuia.
Instanța a reținut și faptul că deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției se bucură de prezumția relativă de legalitate și temeinicie, această prezumție operând fără a depăși o limită rezonabilă impusă de necesitatea respectării drepturilor apărării sub toate aspectele.
Deși în dreptul nostru intern contravențiile au fost scoase de sub incidența dreptului penal și procesual penal, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (cauzele Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei, Maszni c. României, A. c. României), acestea intră în sfera „acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al articolului 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului având în vedere câmpul de aplicare general al normei și scopul preventiv și represiv al sancțiunii, și, în consecință, petentului îi sunt recunoscute și garanțiile specifice în materie penală din art. 6 Convenție printre care și prezumția de nevinovăție.
Însă, s-a statuat la nivel de principiu că simpla conferire de forță probantă unui înscris nu echivalează cu încălcarea prezumției de nevinovăție, ci poate fi considerată o modalitate de stabilire legală a vinovăției în sensul art. 6 alin. 2 din Convenția europeană a drepturilor omului, Curtea Europeană stabilind în cauza Salabiaku contra Franței, că prezumția de nevinovăție consacrată de art. 6 din Convenție, nu este una absolută, de vreme ce în fiecare sistem de drept, sunt operante prezumții de drept sau de fapt, Convenția neinterzicându-le, în principiu, atâta timp cât statele respectă anumite limite și nu încalcă drepturile apărării. Interpretarea contrară ar fi de natură să perturbe în mod grav funcționarea autorităților statului făcând extrem de dificilă sancționarea unor fapte antisociale.
De asemenea, instanța a arătat că, procesul verbal de contravenție, fiind legal întocmit, face dovada deplină asupra stării de fapt reținute în cuprinsul său în condițiile în care cele reținute de agentul constatator sunt constatate personal de către acesta sau sunt susținute cu alte mijloace de probă.
În prezenta cauză starea de fapt reținută în procesul-verbal de contravenție este susținută de probele administrate în cauză. Astfel, din planșele foto depuse la dosarul cauzei și din înregistrarea video a rezultat cu certitudine că pe sectorul de Drum Național 2F cuprins intre km 39 și km 77, petenta, în calitate de administrator al drumului nu a asigurat starea de viabilitate a părții carosabile prin remedierea degradărilor izolate sau generalizate pe întreaga suprafață a părții carosabile, constând în denivelări, crăpături, gropi de toate dimensiunile sau cedări de terasament ale sistemului rutier și că semnalizarea rutiera în curbele deosebit de periculoase din zona km 51+050m, km 54+900, km 60+800, km 79+400 nu este corespunzătoare.
Din jurnalele de activitate lucrări executate (filele 10-16) și procese-verbale și situațiile indicatoarelor rutiere montate (filele 17-39), nu rezultă o altă situație de fapt față de cea reținută în procesul-verbal. Astfel din situațiile indicatoarelor rutiere nu a rezultat că în curbele deosebit de periculoase din zona km 51+050m, km 54+900, km 60+800, km 79+400 semnalizarea rutieră este corespunzătoare, iar jurnalele de activitate lucrări executate nu rezultă remedierea degradărilor în condițiile în care din planșele foto și din înregistrarea video se observă că acestea există.
Apărarea petentei în sensul că degradările existente erau semnalizate în mod corespunzător, pe întregul sector de drum fiind montate indicatoare cu semnificația „drum cu denivelări” este neîntemeiată având în vedere că acest indicator se amplasează la locul periculos unde drumul prezintă denivelări, iar degradările pe suprafața a părții carosabile nu reprezintă un drum cu denivelări.
În lumina celor prezentate, constatând temeinicia procesului-verbal de contravenție în condițiile în care din probele administrate nu a rezultat o altă situație de fapt decât cea consemnată, instanța reține că fapta petentei Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași întrunește elementele constitutive ale contravențiilor prevăzute și pedepsite de art. 105 pct. 1 și pct. 4 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, privind circulația pe drumurile publice.
Cu privire la sancțiune, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001 potrivit cărora aceasta se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și de mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului. De asemenea, proporționalitatea se verifică după criteriile dezvoltate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, si anume: valoarea amenzii, gravitatea faptei comise, posibilitatea aplicării și a altor sancțiuni, acordându-se însă statelor o marjă de apreciere extrem de ridicată.
P. procesul-verbal a fost aplicată amenda în cuantum de 2047,5 lei (echivalentul a 21 puncte-amendă) pentru fapta prevăzută de art. 105 pct. 4 din O.U.G. nr. 195/2002 și sancțiunea avertismentului pentru fapta prevăzută de art. 105 pct. 1 din același act normativ. Instanța a constatat că acestea au fost stabilite în limitele legii, conform prevederilor art. 105 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată și a celor ale art. 98 alin. 4 lit. e din același act normativ, amenda, chiar la limita minimă prevăzută de lege.
În ceea ce privește posibilitatea de înlocuire a sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului, instanța a constatat că fapta petentei (de a nu lua măsurile necesare în vederea remedierii degradărilor de pe suprafața părții carosabile și de a monta indicatoare rutiere) este gravă, având în vedere că prin nerespectarea acestor măsuri se pot produce accidente de circulație și pagube materiale pentru conducătorii auto. În contextul constatării acestui pericol social ridicat al faptei petentei nu există nici un motiv pentru care s-ar justifica înlocuirea amenzii aplicate cu avertisment având în vedere și faptul că pentru una dintre contravențiile reținute i s-a aplicat sancțiunea avertismentului. Scopul educativ și punitiv al sancțiunii contravenționale, prevenția generală și specială pot fi realizate doar prin sancționarea pecuniară a petentei.
Împotriva acestei sentințe, în termenul prevăzut de art. 468 alin. 1 Cod procedură civilă a formulat apel Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea apelului, apelanta a arătat că, din moment ce, în mod evident presupusele degradări, gropi etc, la care se face trimitere în procesul verbal, nu se pot circumscrie noțiunii de "obstacol", care corespunde celei de-a doua ipoteze avute în vedere de art. 105 pct. 4 din OUG nr.195/2002, speța din prezenta cauză se poate încadra doar primei ipoteze avută în vedere de articolul menționat, respectiv "neasigurarea stării de viabilitate a părții carosabile potrivit standardelor în vigoare". Cu toate acestea, pentru a constitui contravenție în prima modalitate prevăzută de actul sancționator, fapta trebuie să îndeplinească o . condiții.
Din redactarea textului legal reiese cu claritate faptul că simpla neasigurare a stării de viabilitate a părții carosabile nu este suficientă pentru a constitui contravenție, norma legală impunând ca viabilitatea drumului să nu fie asigurată conform standardelor și, mai mult, ca aceste standarde să nu fie abrogate, să fie în vigoare. După cum se poate observa, tocmai pentru a înlătura posibilitatea stabilirii arbitrare și subiective a neîndeplinirii obligației de asigurare a viabilității drumului, textul legal impune ca aceasta să se realizeze prin raportare la standardele în vigoare.
In speță, deși s-a considerat că viabilitatea sectorului de drum nu a fost asigurată conform unuia sau mai multor standarde în vigoare, nicăieri în cadrul procesului verbal nu este indicat standardul încălcat de apelantă. Stasul "SR 1848-1/2011", menționat de agentul constatator, vizează semnalizarea rutieră și nu modul în care se asigură viabilitatea drumului public. Așa cum agentul constatator a putut să indice stasul pe care l-a avut în vedere la constatarea contravenției ce viza semnalizarea rutieră, la fel putea proceda și în cazul contravenției ce privește asigurarea stării de viabilitate a drumului.
Prima instanță a înlăturat în mod greșit aceste argumente, menționând că fapta ar fi descrisă în mod corespunzător, agentul constatator reținând informațiile esențiale cu privire la aceasta, fapta putând fi identificată suficient de precis. Se mai menționează că standardul privind semnalizarea rutieră este indicat, fapt care însă nu a fost contestat de apelantă. Cu privire la standardul/standardele în vigoare care ar viza viabilitatea drumului, instanța apreciază că ar atrage nulitatea relativă, care este condiționată de existența unei vătămări pe care nu ar fi probat-o.
Solicită să se observe că însăși existența contravenției depinde de standardele la care face trimitere textul legal. Existența caracterului viabil al unui sector de drum nu se poate stabili în mod subiectiv, nici de către agentul constatator și nici de către instanță, ci trebuie să se realizeze în mod obiectiv, prin raportare la standardele în vigoare, fapt care nu s-a întâmplat în speță.
Dacă însăși existența contravenției depinde de un element pe care agentul constatator nu l-a indicat nu se poate determina dacă fapta săvârșită constituie într-adevăr contravenție. În condițiile în care o persoană este sancționată contravențional în lipsa unor elemente care să permită stabilirea fără tăgadă a faptului că a săvârșit o contravenție, vătămarea este mai mult decât evidentă. Descrierea faptei se impune tocmai pentru a se stabili dacă fapta întrunește conținutul constitutiv al unei contravenții ori în speță nu se poate determina acest lucru.
Lipsa acestui element conduce la nulitatea actului constatator deoarece fapta nu este descrisă în mod corespunzător, neputându-se stabili dacă aceasta constituie sau nu contravenție, întrucât aprecierea caracterului viabil/neviabil al drumului, în lipsa raportării la standardele în vigoare, are un caracter pur subiectiv și speculativ, însăși actul normativ menționând cum se stabilește dacă sectorul de drum îndeplinește cerința de viabilitate.
În situații cum este cea din prezenta speță, consideră că simpla apreciere făcută de agentul constatator nu este suficientă și, având în vedere că descrierea faptei este o condiție de valabilitate a procesului verbal, solicită să se constate nulitatea actului constatator.
A mai arătat apelanta că din procesul verbal nu rezultă pentru care dintre faptele descrise în cadrul acestuia s-a aplicat amendă și pentru care dintre acestea s-a stabilit sancționarea cu avertisment.
Consideră că descrierea faptei este de asemenea echivocă, având în vedere că din actul constatator nu reiese dacă degradările părții carosabile au fost constatate la km 39 și la km 77 sau pe un sector de drum cuprins între aceste poziții kilometrice. Indicarea corectă atât a temeiului legal, descrierea corespunzătoare a faptei și precizarea clară a modului în care au fost aplicate sancțiunile contravenționale constituie condiții esențiale pentru validitatea actului constatator care în speță nu sunt îndeplinite și sunt de natură să atragă nulitatea procesului verbal.
S-a mai menționat că procesul verbal a fost încheiat în mod voit la sediul organului constatator, în data de 13.05.2015, la 2 zile de la data constatării faptei, tocmai pentru a priva apelanta de dreptul de a formula obiecțiuni. Aceasta constituie o încălcare a dispozițiilor art. 180 alin. 5 al Regulamentului de aplicare a OUG nr. 195/2002 de natură a atrage nulitatea actului constatator. Chiar și în condițiile întocmirii procesului verbal la sediul organului constatator, acesta avea posibilitatea ca măcar anterior încheierii sale să solicite un punct de vedere al apelantei cu privire la faptele constatate.
Pe fondul cauzei, a arătat că, în calitatea de administrator al drumului, a luat măsurile care se impuneau pentru a atenționa participanții la trafic că circulă pe un sector de drum cu denivelări. Astfel, orice degradări existente pe DN 2F km 39-77 erau semnalizate în mod corespunzător, pe întregul sector de drum fiind montate indicatoare cu semnificația "drum cu denivelări" (indicator fig. A17). Existența semnalizării rutiere a degradărilor rezultă din procesele verbale nr. l, 2, 3, 4, 5, 6, încheiate încă din data de 20.12.2013 și înregistrate cu nr. 2051/20.12.2013, împreună cu situațiile indicatoarelor rutiere montate anexate acestora.
A precizat apelanta că, în conformitate cu prevederile art. 123 lit. f, din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, „conducătorul de vehicul este obligat sa circule cu o viteza care sa nu depășească 30 km/h în localități sau 50 km/h în afară localităților pe drumuri cu denivelări, semnalizate ca atare”. Prezența indicatorului și a plăcuței adiționale, pe lângă faptul că avertizează participanții la trafic cu privire la existența unor degradări ale părții carosabile, impune totodată în sarcina conducătorilor auto, tocmai în scopul înlăturării oricărui pericol, adoptarea unei conduite preventive și respectarea regimului de viteză arătat mai sus.
S-a mai menționat că în lunile aprilie și mai au fost realizate lucrări de întreținere curentă a părții carosabile, aspect ce rezultă atât din adresa SDN Bârlad nr. 12/843/05.06.2015, cât și din jurnalele de activitate privind lucrările executate de apelantă. Raportat la faptul că la ieșirea din sezonul rece volumul de lucrări de întreținere și reparație a părții carosabile este foarte mare acestea nu se pot executa instantaneu sau într-o singură lună. A arătat că în luna aprilie 2015 au fost realizate între km 54+000- km 59+300 și km 61+000 - km 66+000 lucrări de plombare a denivelărilor însumând 233 mp, iar în luna mai 2015 s-au realizat reparații cu mixtură caldă între km 39+000 - 77+00 reprezentând 2048 mp. Totodată, în luna mai 2015, în baza contractului încheiat de apelantă cu . s-au realizat lucrări de reparații cu mixtură caldă pe o suprafață ce însumează 3000 mp. Raportat la aceste aspecte, consideră că a luat toate măsurile pentru îndeplinirea obligațiilor ce îi reveneau în calitate de administrator al sectorului de drum respectiv.
Referitor la semnalizarea rutieră necorespunzătoare Stasului SR 1848-1/2011, reținută de agentul constatator, a arătat apelanta că în data de 23.04.2015, a fost încheiat Procesul verbal de recepție într-o singură etapă nr. l2/565. P. intermediul acestuia comisia de recepție constată faptul că pe sectorul de drum în cauză a fost montată semnalizarea rutieră conform Stasului 1848-1/2011. Solicită să se observe că din această comisie a făcut parte și un reprezentant al IPJ V. care, prin semnătură, și-a însușit faptul că semnalizarea rutieră respectă stasul menționat. Este vorba de insp. V. A., adică tocmai agentul constatator care a încheiat procesul verbal contestat de apelantă. Acest aspect reiese și din adresa nr. 12/843/05.06.2015 a SDN Bârlad, unde sunt detaliate pozițiile kilometrice de pe DN 2F unde au fost montate indicatoare, precum și semnificația acestora raportat la figurile specifice prevăzute în stas.
Mai mult, în procesul verbal contestat se menționează generic faptul că semnalizarea nu ar fi corespunzătoare, însă nu se indică în ce constă aceasta. P. urmare, apelanta a intervenit în calitate de administrator al sectorului de drum pentru înlăturarea oricărui pericol ce putea apărea până la încheierea contractului subsecvent, toate aspectele prezentate dovedind eforturile constante depuse de apelantă în vederea asigurării viabilității și siguranței circulației rutiere pe sectorul de drum respectiv.
De asemenea, solicită să se aibă în vedere faptul că apelanta este o societate cu capital integral de stat, iar sursele financiare pentru executarea unor lucrări de reparații asfaltice de acest gen se realizează prin fonduri de la bugetul de stat. Totodată, în vederea contractării lucrărilor, raportat la calitatea de autoritate contractantă pe care o deține, apelanta trebuie să respecte și să parcurgă o . etape, aferente procedurilor de achiziție publică prevăzute de legislația în domeniu, respectiv OUG 34/2006, fapt ce presupune o perioadă considerabilă de timp, care exclude de multe ori posibilitatea executării imediate a lucrărilor.
În subsidiar, apelanta a solicitat înlocuirea amenzii contravenționale în cuantum de 2.047,5 lei cu avertisment, raportat la pericolul social redus al faptei, precum și la faptul că sancțiunea nu reprezintă un scop în sine, ci un mijloc de reglare a raporturilor sociale, de formare a unui spirit de responsabilitate, iar pentru aceasta nu este nevoie ca în toate cazurile să se aplice sancțiuni pecuniare.
În drept, apelanta a invocat prevederile O.G. nr. 2/2001, O.U.G. nr. 195/2002, H.G.nr. 1391/2006, precum și dispozițiile Codului de procedură civilă.
Analizând hotărârea apelată prin prisma probatoriului administrat în cauză și a dispozițiilor legale incidente, tribunalul constată că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Așa cum a reținut și prima instanță, se constată că prin procesul verbal de contravenție . nr._/13.05.2015, petenta a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 2.047,5 lei și avertisment, pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de art. 105 alin. 1 pct. 4 și art. 105 alin. 1 pct. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
În procesul verbal, agentul constatator a consemnat că pe sectorul de Drum Național 2F cuprins între km 39 ( pe raza comunei Dragomirești, limita administrativa a UAT Județul V.) și km 77 (pe raza comunei P., până la . ale UAT municipiul V.), [petenta] în calitate de administrator al drumului nu a asigurat starea de viabilitate a părții carosabile prin remedierea degradărilor izolate sau generalizate pe întreaga suprafață a părții carosabile, constând în denivelări, crăpături, gropi de toate dimensiunile sau cedări de terasament ale sistemului rutier. De asemenea s-a constatat lipsa parapetelor de protecție pe sectoarele de drum în rambleu cu înălțimea mai mare de 2-3 m, în serpentinele cuprinse între km 52 și km 53, iar semnalizarea rutiera în curbele deosebit de periculoase din zona km 51+050m, km 54+900, km 60+800, km 79+400 etc. nu este corespunzătoare.
În ceea ce privește primul motiv de apel, referitor la faptul că prima instanță ar fi reținut în mod greșit faptul că faptele au fost descrise în mod corespunzător, se observă că sunt nefondate aceste critici.
Astfel, apelanta a invocat insuficienta descriere a faptei pentru că agentul constatator nu a indicat în procesul verbal de contravenție standardul de viabilitate pentru drumurile publice, întrucât stas-ul precizat se referă la semnalizarea rutiere.
Din interpretarea logico-gramaticală a prevederilor art. 16 alin. 1 din OG nr. 2/2001 rezultă cerința ca agentul constatator să realizeze o descriere în concret a contravenției, cu specificarea acțiunii sau inacțiunii autorului și a tuturor circumstanțelor de natură a imprima faptei acest caracter.
Într-adevăr, cerința este imperativă, întrucât rațiunea instituirii ei a fost aceea de a permite instanței cercetarea legalității actului constatator prin stabilirea faptelor materiale și verificarea încadrării juridice pe care acestea au primit-o și a justei sancțiuni aplicate.
În speța de față, în privința primei fapte reținute, se constată că în procesul verbal contestat se specifică în mod concret inacțiunea petentei, de a nu asigura starea de viabilitate a părții carosabile, indicând în mod concret și neechivoc (contrar susținerilor apelantei) porțiunea de drum – DN 2F între km 39 – km 77, în și între localitățile Dragomirești, jud. V. și P., jud. V., precum și neregulile constatate – degradări izolate sau generalizate, constând în denivelări, crăpături, gropi de toate dimensiunile sau cedări de terasament.
Nemenționarea în cuprinsul procesului verbal a standardelor în vigoare referitoare la viabilitatea părții carosabile, nu poate fi considerată o lipsă esențială în descrierea faptei, de natură să pună apelanta în imposibilitatea de a se apăra. Astfel, față de această descriere a faptei făcută de agentul constatator, revine apelantei sarcina de a proba că aspectele de fapt menționate nu corespund realității sau să demonstreze că aceste nereguli constatate prin procesul verbal de contravenție corespund standardelor de viabilitate în vigoare.
Referitor la critica apelantei privind nelegalitatea procesului verbal față de împrejurarea că nu se poate stabili pentru care dintre cele două contravenții a fost aplicată amendă și pentru care a fost aplicat avertisment, instanța de apel constată că și această critică este nefondată.
Astfel, având în vedere ordinea prezentării celor două contravenții, care corespunde și ordinii în care au fost indicate încadrările juridice, în mod logico-sistematic, se poate deduce că și sancțiunile au fost aplicate în aceeași ordine.
Rezultă că sancțiunea amenzii a fost aplicată pentru contravenția prevăzută de art. 105 alin. 1 pct. 4 din OUG nr. 195/2002, constând în fapta de a nu a asigura starea de viabilitate a părții carosabile prin remedierea degradărilor izolate sau generalizate pe întreaga suprafață a părții carosabile, constând în denivelări, crăpături, gropi de toate dimensiunile sau cedări de terasament ale sistemului rutier, în timp ce, sancțiunea avertisment a fost aplicată pentru contravenția prevăzută de art. 105 alin, 1 pct. 1 din OUG nr. 195/2002, constând în fapta de neasigurare a semnalizării corespunzătoare, față de lipsa parapetelor de protecție pe sectoarele de drum în rambleu cu înălțimea mai mare de 2-3 m, în serpentinele cuprinse între km 52 și km 53, precum și semnalizarea rutiera în curbele deosebit de periculoase din zona km 51+050m, km 54+900, km 60+800, km 79+400 etc. necorespunzătoare.
În ceea ce privește nelegalitatea încheierii procesului verbal de contravenție în birou și în lipsa apelantei, instanța de apel arată că această împrejurare nu poate determina, prin ea însăși, anularea actului de sancționare, legislația în vigoare neprevăzând obligativitatea încheierii procesului verbal la fața locului și în prezența contravenientului.
Imposibilitatea formulării apărărilor față de cele constatate de către agentul constatator cu ocazia încheierii procesului verbal de contravenției, de asemenea, nu constituie un motiv în sine de anulare a actului de sancționare, care nu poate fi considerat ab initio abuziv, câtă vreme contravenientul are posibilitatea de a formula plângere contravențională în fața instanței, ocazie cu care poate face dovada că procesul verbal este vădit nelegal și netemeinic, probând astfel și caracterul abuziv al sancțiunii aplicate.
În privința netemeiniciei sentinței apelate, constând în reținerea în sarcina petentei a săvârșirii contravențiilor prezentate în procesul verbal de contravenție, se constată că și sub acest aspect apelul este nefondat.
Potrivit art. 105 alin. 1 pct. 4 OUG nr. 195/2002 constituie contravenție neasigurarea stării de viabilitate a părții carosabile potrivit standardelor în vigoare, precum și neluarea măsurilor de înlăturare a obstacolelor aflate pe partea carosabilă.
Art. 3 alin. 1 din HG nr. 1391/2006 privind Regulamentul pentru aplicarea OUG nr. 195/2002, administratorul drumului public este obligat să asigure viabilitatea acestuia. Noțiunea de viabilitate a drumului este definită de art. 2 pct. 2 din HG nr. 1391/2006 și reprezintă starea tehnică corespunzătoare a părții carosabile, constând în practicabilitatea permanentă a acesteia potrivit reglementărilor specifice sectorului de drum, lipsa obstacolelor și existența amenajărilor rutiere și a mijloacelor de semnalizare, care să asigure fluența și siguranța circulației.
Conform prevederilor art. 21 alin. 1 din OG nr. 43/1997 Ministerul Transporturilor este administratorul drumurilor de interes național, direct sau prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A., care își realizează atribuțiile prevăzute de prezenta ordonanță în condițiile contractului de concesiune încheiat între acestea.
Administrarea drumurilor publice, conform art. 1 alin. 1 din OG nr. 43/1997, are ca obiect proiectarea, construirea, modernizarea, reabilitarea, repararea, întreținerea și exploatarea drumurilor. Totodată, art. 40 alin. 1 din OG nr. 43/1997 stabilește că drumurile trebuie să fie semnalizate și menținute în stare tehnică corespunzătoare desfășurării traficului în condiții de siguranță de către administratorul drumului.
P. urmare lucrările de reparare și întreținere a DN2F, inclusiv pe tronsonul km 39, pe raza localității Dragomirești, jud. V. până la km 77, pe raza localități P., jud. V., trebuiau efectuate de către administratorul drumului, respectiv apelanta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, aspect necontestat în cauză.
De asemenea, față de aceste prevederi legale mai sus expuse se constată că obligația de menținere a viabilității drumului public, reprezintă o obligație de rezultat. Rezultatul constă în posibilitatea de utilizare permanentă a drumului în condiții de fluență și siguranță, fără să existe obstacole, iar drumul să fie amenajat și semnalizat corespunzător.
Fiind o obligație de rezultat, faptul că apelanta a efectuat pe o porțiune din sectorul de drum în discuție lucrări de reparație în lunile aprilie și mai 2015, nu poate reprezenta o împrejurare care să o exonereze de răspundere, în calitatea sa de administrator al drumului, câtă vreme la data aplicării sancțiunii existau în continuare porțiuni de drum care nu fuseseră reparate.
De altfel, însăși apelanta recunoaște că această porțiune de drum era degradată încă din luna decembrie 2013, când au fost montate indicatoare de avertizare „drum cu denivelări” și de limitare a vitezei la 30 km/h, cu scopul prevenirii producerii de accidente. Pe de altă parte, aceste măsuri legale au fost luate de către apelantă având în vedere obligația ce-i revenea în calitate de administrator al drumului de a-l semnaliza starea tehnică necorespunzătoare a drumului și de restricționare a circulației, însă respectarea dispozițiilor legale nu înlătură răspunderea pentru neîndeplinirea obligației administratorului de a asigura viabilitatea drumului.
P. urmare, în mod corect a reținut prima instanță că procesul verbal încheiat de către intimat este temeinic sub aspectul reținerii în sarcina apelantei a săvârșirii contravenției prevăzute de art. 105 alin. 1 pct. 4 din OUG nr. 195/2002, niciuna din împrejurările invocate de către apelantă neputând conduce la înlăturarea răspunderii sale contravenționale.
Mai mult, în privința sancțiunii contravenționale aplicate, respectiv amenda, în mod similar primei instanțe, Tribunalul consideră că nu se impune reindividualizarea, în sensul înlocuirii acesteia cu avertisment, având în vedere că fapta imputată este gravă, starea tehnică necorespunzătoare a părții carosabile afectează siguranța circulației, constituind un factor de risc în producerea unor accidente, precum și o cauză de avariere a autovehiculelor. Față de intervalul mare de timp în care drumul s-a aflat în stare tehnică necorespunzătoare și având în vedere și multiplele consecințe pe care le poate avea fapta apelantei prezintă un pericol social ridicat, astfel că sancțiunea avertismentului nu este de natură să respecte scopul educativ și punitiv al sancțiunii contravenționale, prevenția generală și specială.
Referitor la cea de-a doua contravenție reținută în sarcina apelantei, aceasta a invocat prin cererea de apel faptul că în procesul verbal nu se realizează o descriere corespunzătoare a acesteia, în sensul că ar cuprinde o descriere generică a faptei de a nu asigura semnalizarea corespunzătoare.
Instanța de apel consideră că aceste critici nu sunt fondate, întrucât așa cum rezultă din procesul verbal agentul constatator a reținut că drumul nu este semnalizat corespunzător referindu-se la lipsa parapetelor de protecție pe sectoarele de drum în rambleu cu înălțimea mai mare de 2-3 m, în serpentinele cuprinse între km 52 și km 53, precum și la semnalizarea necorespunzătoare în curbele deosebit de periculoase din zona km 51+050m, km 54+900, km 60+800, km 79+400.
În consecință, față de toate aceste considerente apelul formulat de petenta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași, apare a nefondat, drept pentru care va fi respins, iar în condițiile art. 480 alin. 1 C.proc.civ. sentința va fi păstrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul formulat de apelanta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași împotriva sentinței civile nr. 2111/28.09.2015 a Judecătoriei V., pe care o păstrează.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 03.02.2016.
Președinte, O. A. C. | Judecător, M. C. | |
Grefier, A. C. |
Red. /tehnored. jud. MC/25.02.2016
4 ex./.>
Judecătoria V.: jud. D. C.
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 230/2016. Tribunalul... | Plângere contravenţională. Decizia nr. 142/2016. Tribunalul... → |
|---|
