Ordin de protecţie. Decizia nr. 261/2016. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 261/2016 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 01-03-2016 în dosarul nr. 261/2016
Document finalizat
Cod ECLI ECLI:RO:TBVAS:2016:005._
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 261/A/2016
Ședința publică de la 01 Martie 2016
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE C. M.
Judecător O. C.
Grefier C. A.
Ministerul Public reprezentat de procuror B. E.-S. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul V.
Pe rol judecarea apelului civil Minori și familie declarat de apelanta reclamantă F. L. domiciliată în V., ., ., jud. V. în contradictoriu cu intimatul pârâtul F. Miluță I., domiciliat în mun. V., .. 417, ., jud. V.., împotriva Sentinței Civile nr. 103 din 12 februarie 2016, pronunțată de Judecătoria V..
Obiectul cauzei-ordin de protecție.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat B. G., desemnant din oficiu, pentru intimatul pârât F. Miluță I., lipsă fiind apelanta reclamantă F. L..
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că dosarul se află la primul termen de judecată; apel în termen-motivat, se solicită judecarea și în lipsă.
Tribunalul, constată că apelanta a solicitat proba cu înscrisuri, dar nu a depus înscrisuri noi în apel, urmând să se analizeze înscrisurile depuse la instanța de fond.
Avocat B. G., solicită admiterea probei cu înscrisurile depuse deja la dosar. Arată că nu are alte cereri de formulat.
Reprezentantul Ministerului public nu se opune probei cu înscrisuri.
Față de proba cu înscrisurile de la dosar solicitată de părți, apreciind-o pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei tribunalul o încuviințează.
Nemaifiind cereri noi formulate în apel și acte de depus la dosar, Tribunalul în baza dispozițiilor art. 244 Cod pr. civilă constată terminată cercetarea judecătorească și potrivit dispozițiilor art. 392 Cod procedură civilă, deschide dezbaterile asupra fondului cauzei, dând cuvântul apelantei, pentru ca să-și susțină cererea de apel.
Avocat B. G., având cuvântul, arată că apelanta critică soluția primei instanțe apreciind că aceasta este nelegală sub aspectul respingerii solicitării emiterii unui ordin de protecție motivând că pârâtul a manifestat acte de violență față de aceasta în timpul programului de vizitare a minorului.
Aceste aspecte nu au fost probate în fața instanței de fond, cum în mod corect a și motivat instanța de fond atunci când a respins acțiunea, motiv pentru care apreciază că apelul acesteia este nefondat și solicită menținerea hotărârea instanței de fond ca fiind legală și temeinică, aceasta apreciind în funcție de materialul probator administrat în fața primei instanțe.
Martora audiată în cauză, M. F., a subliniat faptul că într-adevăr părțile au neînțelegeri doar cu privire la nerespectarea programului de vizitare a minorului, nu a făcut referire la aspecte de violență pe care pârâtul intimat le-ar fi manifestat față de reclamanta apelantă.
Apreciază legală hotărârea pronunțată de instanța de fond.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că Sentința civilă nr. 103 din 12 februarie 2016, pronunțată de Judecătoria V. împotriva căreia apelanta F. L. a declarat apel, consideră că este legală și temeinică.
În mod just instanța de fond a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei constatând că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de emiterea a unui ordin de protecție așa cum prevăd dispozițiile art. 4 din Legea 217/2003.
Din probele administrate la instanța de fond nu a rezultat că între părți există o stare conflictuală cu acte de violență și nici nu s-a dovedit faptul că ar existat un pericol iminent pentru viața, integritatea corporală și libertatea reclamantei sau a copilului lor minor.
Din adresa Poliției mun. V. nu rezultă existența unor acte de violență nici existența unui pericol iminent pentru reclamantă sau pentru copilul minor.
La instanța de fond reclamanta a solicitat ca instanța să stabilească domiciliul copilului minor la reclamantă, această cerere în mod corect a fost respinsă întrucât nu este întemeiată. Pentru stabilirea domiciliului copilului există dispoziții speciale în Codul civil, în art. 496 alin.2, care este aplicabil în cauză și nu dispozițiile Legii 217/2003.
Solicită respingerea apelului nefondat și menținerea Sentinței civile nr. 103 din 12 februarie 2016, pronunțată de Judecătoria V., ca legală și temeinică.
S-au declarat dezbaterile închise și lasă cauza în pronunțare, când;
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra apelului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 103 din 12 februarie 2016, Judecătoria V. a respins ca neîntemeiată cererea de emitere a unui ordin de protecție formulată de reclamanta F. L., domiciliată în V., ., ., jud. V., CNP_ în contradictoriu cu pârâtul F. Miluță I., domiciliat în comuna V., .. 417, ., jud. V..
A obligat reclamanta la plata către stat a sumei de 260 lei cu titlu de cheltuieli judiciare reprezentând onorariu apărător din oficiu, sumă ce va fi avansată de stat din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamanta și pârâtul sunt căsătoriți și că din relația lor a rezultat minora F. D. E., născută la data de 02.10.2012.
Conform art. 1 indice 1 din Legea nr. 217/2003, modificată prin Legea nr.25/2012, protecția și promovarea drepturilor victimelor violenței în familie se realizează în conformitate cu principiul legalității; principiul respectării demnității umane; principiul prevenirii săvârșirii actelor de violență în familie; principiul celerității; principiul parteneriatului; principiul egalității de șanse și de tratament
Conform art. 26, persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei, poate solicita instanței ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una sau mai multe măsurile - obligații sau interdicții, prevăzute în mod expres.
Raportând dispozițiile legale la situația de fapt reținută, instanța de fond a constatat că cererea pentru emiterea ordinului de protecție a reclamantei este neîntemeiată, pentru următoarele argumente:
Ordinul de protecție reprezintă un instrument complex care să poată fi utilizat în regim de urgență pentru a înlătura, de îndată, expunerea la tratamentele agresive a victimelor violenței în familie. Scopul acestuia îl reprezintă înlăturarea unui pericol iminent la care victima poate fi expusă și care poate genera situații de comitere împotriva sa a unor infracțiuni grave cu privire chiar la dreptul său la viață.
Ordinul de protecție se poate emite dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
a) să se constate comiterea de acte de violență, care, conform art. 4 din Legea nr. 217/2003 poate fi, verbală (adresarea printr-un limbaj brutal), psihologică (provocarea unei stări de temere de suferință psihică, de tensiune, etc.), fizică (vătămare a integrității corporale ori a sănătății prin lovire, îmbrâncire, trântire, etc.), sexuală (agresiune sexuală), economică (interzicerea activității profesionale, privare de mijloace economice, inclusiv lipsire de mijloace de existență primară), socială (izolarea de familie), spirituală.
b) actele de violență să fie de natură să pună în pericol viața, integritatea sau libertatea victimei, pericolul să fie iminent;
c) actele să fie de violență în familie (Legea nr. 217/2003 are în vedere prevenirea și combaterea violenței în familie), în sensul că este comis de un membru de familie al victimei, în accepțiunea extinsă oferită de art. 5 din Legea nr. 217/2003.
Probele administrate în cauză nu dovedesc că între părți există o stare conflictuală în care au fost prezente acte de violență și nici nu există un pericol iminent pentru viața, integritatea sau libertatea reclamantei. Astfel, din declarația martorei M. F. rezultă că între părți există neînțelegeri determinate de modul în care pârâtul înțelege să își exercite dreptul de a avea legături personale cu minora. De asemenea, din declarațiile martorei rezultă că pârâtul nu a amenințat-o niciodată cu reclamanta și că nu a fost violent cu aceasta.
În ceea ce privește adresa emisă de Poliția municipiului V., aceasta nu face dovada nici a unor acte de violență și nici a unui pericol iminent pentru viața, integritatea sau libertatea reclamantei având în vedere că prima sesizare a fost clasată, iar cea-a de-a doua ce privește infracțiunea de amenințare nu se coroborează cu susținerile martorei audiate conform cărora pârâtul nu a amenințat-o niciodată pe reclamantă.
De asemenea, în ceea ce privește exercitarea de către reclamantă a autorității părintești față de minora F. D. E. și stabilirea locuinței minorei la reclamantă, se reține că luarea acestei măsuri este neîntemeiată pentru următoarele considerente: conform art. 496 alin. 2 din noul cod civil dacă părinții nu locuiesc împreună, aceștia vor stabili, de comun acord, locuința copilului, iar conform al. 3 al aceluiași articol în caz de neînțelegere între părinți, instanța de tutelă hotărăște. În cauza de față, având în vedere că pârâtul nu a exercitat violențele față de aceasta nu se impune ca autoritatea părintească să fie exercitată în mod exclusiv de către reclamantă.
Față de soluția la care a ajuns instanța în urma deliberării, prima instanță a dispus obligarea reclamantei F. L. la plata către stat a sumei de 260 lei cu titlu de cheltuieli judiciare reprezentând onorariu apărător din oficiu, sumă ce va fi avansată de stat din fondurile Ministerului Justiției.
De asemenea, instanța va lua act că pârâtul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel F. L., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie pentru următoarele considerente:
Nu cunoaște motivele care au determinat instanța de judecata sa respingă cererea de emitere a unui ordin de protecție in modalitatea solicitata, însă solicitam sa fie reanalizate motivele care au condus la formularea unei asemenea cereri.
Astfel cum a arătat si cum rezulta din cerere, intenția sa, reclamanta, a fost aceea de a crea un climat de liniște si siguranța pentru copil, pentru ca acesta sa poată beneficia de educație dar si in baza dreptului la sănătate și viată.
Solicita instanței de judecata sa analizeze posibilitatea ca paratul sa poată lua copilul de la grădinița după bunul plac, privindu-l de educație, de ordine, de liniște. Cum mai pot asigura copilului stabilitate si liniște daca apelanta duce dimineața la cămin si îl asigură ca la finalizarea programului va veni sa îl ia si in locul său, înainte de terminarea programului, când toți copiii încă mai sunt la grădiniță, paratul, care a lipsit atâta timp din viată copilului, vine si îl ia, îl duce într-o casa cu 2 camere in care locuiesc 9 oameni (care este proprietatea părinților lui unde mai locuiesc încă doua surori cu tot cu familie si copii, îl lasă in grija unor persoane cu care copilul nu este obișnuit, lipsit de lucrurile personale, de haine, de jucării, este privat de somn, de odihna si cel mai important, este lipsit de medicația de care are atâta nevoie.
Minora suferă de astm ceea ce presupune o atenție deosebita, trebuie supravegheata atât in timpul cit este treaza dar mai ales daca doarme.
A mai arătat apelanta ca nu încearcă sa țină paratul departe de copil.
Recunoaște dreptul paratului de a petrece timp cu copilul, însă roagă instanța de judecata sa-i permită prin admiterea cererii de fata, sa asigure copilului un climat de liniște si siguranța.
Este de acord ca paratul sa vina oricând sa-si vadă copilul sau sa petreacă timp cu el însă într-un cadru organizat, nu sa îl fure de la grădiniță fără schimburi si fără medicamente si fără ca măcar sa o anunțe.
Paratul refuza sa-i răspundă la telefon și ceea ce este mai important de la data părăsirii domiciliului, nu a venit niciodată sa își vadă copilul si nu i-a cerut niciodată sa i-l dea pentru a merge la plimbare si nu a contribuit niciodată cu nici un bănuț pentru a-i cumpăra cele necesare. Abia acum, cu ocazia divorțului, paratul încearcă sa-si facă probe pentru motivele sale de divorț. arătând "dragostea" pentru copil, neinteresându-l nicidecum daca copilul suferă sau nu din cauza comportamentului lui.
Paratul nu s-a interesat niciodată, până acum, unde este înscris la grădiniță, cum o cheamă pe educatoare sau daca s-a adaptat sau nu, iar acum, brusc, după bunul plac si propriile toane, de câte ori are chef, sau daca are, merge la grădiniță sa ia copilul.
Solicită apelanta emiterea ordinului de protecție prin stabilirea domiciliului copilului la domiciliul său, (oricum paratul a fost de acord prin divorț ca domiciliul copilului sa fie la apelantă ) si interzicere paratului sa meargă la grădiniță si sa ia copilul oricând, fără sa o anunțe, punând in pericol însăși viață acestuia, data fiind afecțiunea medicala de care suferă.
Orgoliul nejustificat al paratului si dorința acestuia de a arata ca poate face orice, pune în pericol viața copilului, ii creează o teama având in vedere ca paratul a lovit-o de fata cu copilul, violenta de care a avut parte și in timpul căsniciei.
Se mai arată de către apelantă că nu a solicitat interdicția paratului de a se apropia de aceasta sau de copil ci doar de a nu i se mai permite sa-si bata joc de copil prin dezechilibrarea acestuia, prin stricarea programului atât de necesar unui copil de doar 3 ani si prin punerea vieții in pericol.
Intimatul nu a formulat întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, hotărârea apelată prin prisma motivelor de apel și a dispozițiilor legale aplicabile, instanța de control judiciar constată că apelul este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
Ordinul de protecție, dat fiind natura sa restrictivă de drepturi nu poate fi luat în baza unei simple cereri, ci în baza unor probe solide de existență a unor acte de violență fizică, psihologică sau de altă natură exercitate de un membru de familie împotriva altui membru al aceleiași familii, care provoacă ori poate cauza un prejudiciu sau suferințe fizice, psihice, sexuale, emoționale ori psihologice, inclusiv amenințarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate.
Așa cum în mod corect a reținut prima instanță, probele administrate în cauză nu dovedesc că intimatul pârât este o persoană violentă, care ar fi exercitat vreo acțiune sau inacțiune intenționată, manifestă fizic sau verbal împotriva apelantei sau a minorei care să le provoace un prejudiciu sau suferințe fizice, psihice, emoționale sau psihologice,
Ori prin cererea formulată, apelanta reclamantă a solicitat emiterea unui ordin de protecție prin care de fapt, să se stabilească un program de vizită pentru minoră.
Prin motivele de apel, apelanta reclamantă a arătat că solicită stabilirea reședinței minorei la domiciliul său, și interzicerea intimatului pârât să meargă la grădiniță să ia fetița fără să o anunțe, dar temerea reclamantei că prin luarea de la grădiniță a minorei de către tatăl acesteia, fără înștiințarea apelantei, este pusă în pericol viața minorei, nu este suficientă pentru a dovedi starea de pericol, care să conducă la limitarea dreptului intimatului pârât de a păstra legături cu minora.
Pentru considerentele expuse, apreciind hotărârea instanței de fond ca fiind legală și temeinică, tribunalul va respinge apelul declarat de apelanta F. L., împotriva Sentinței Civile nr. 103 din 12 februarie 2016, pronunțată de Judecătoria V., pe care o păstrează.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelanta F. L., împotriva Sentinței Civile nr. 103 din 12 februarie 2016, pronunțată de Judecătoria V., pe care o păstrează.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 01 Martie 2016.
Președinte, C. M. | Judecător, O. C. | |
Grefier, C. A. |
Red.M.C./ 02.03.2016
Tehnored./C.A. 03 Martie 2016
5 ex./03.02.2016
Judecător fond: C. D.
. apelanta reclamantă F. L., intimatul pârâtul F. Miluță I. și P. de pe lângă Tribunalul V.
| ← Situaţie juridică minor. Sentința nr. 241/2016. Tribunalul VASLUI | Ordin de protecţie. Decizia nr. 19/2016. Tribunalul VASLUI → |
|---|
