Plângere contravenţională. Decizia nr. 151/2016. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 151/2016 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 09-02-2016 în dosarul nr. 151/2016
Document finalizat
Cod ECLI ECLI:RO:TBVAS:2016:005._
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 151/A/2016
Ședința publică de la 09 Februarie 2016
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE O. C.
Judecător C. M.
Grefier C. A.
Pe rol judecarea apelului Civil declarat de apelanta C. NAȚINALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA în contradictoriu cu intimatul I. D., împotriva sentinței civile nr. 2061 din 23.09.2015, pronunțată de Judecătoria V..
Obiectul cauzei-plângere contravențională PV . nr._.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat C. C. cu împuternicire avocațială la dosar pentru intimatul I. D., lipsă fiind apelanta C. NAȚINALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul se află la primul termen de judecată, apelul a fost declarat și motivat în termen.
Tribunalul constată că apelanta nu a solicitat probe noi, în apel și acordă cuvântul pe probe intimatului prin apărător.
Avocat C. C., arată că nu are probe de administrat în apel.
Nemaifiind cereri noi formulate în apel și acte de depus la dosar, Tribunalul în baza dispozițiilor art. 244 Cod pr. civilă constată terminată cercetarea judecătorească și potrivit dispozițiilor art. 392 Cod procedură civilă, deschide dezbaterile asupra fondului cauzei, dând cuvântul apelantei, pentru ca să-și susțină cererea de apel.
Avocat C. C., având cuvântul solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței civile nr. 2061/2015 a Judecătoriei V. ca fiind legală și temeinică.
În esență motivarea apelului vizează o pretinsă retroactivitate a unui recurs în interesul legii, Decizia obligatorie, nr. 6/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, susținându-se că în mod greșit instanța s-a raportat și a avut în vedere aceste dispoziții obligatorii în condițiile în care procesul verbal de contravenție a fost întocmit anterior pronunțării recursului în interesul legii. Este vorba despre recursul potrivit căruia procesele verbale întocmite de către C.N.A.D.N.R. și nesemnate olograf de către agenții constatatori sunt lovite de nulitate absolută.
De asemenea s-a făcut trimitere la Decizia obligatorie nr.10/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-ar fi prioritizat modalitățile de comunicare a procesului verbal reținându-se că doar în subsidiar procesul verbal poate fi afișat, mai întâi se impunea ca acesta să fie comunicat prin poștă cu confirmare de primire.
Arată că a expus prin întâmpinarea formulată în apel, toate apărările.
Greșit se susține în motivarea apelului, în primul paragraf că agenții constatatori nu aveau obligația, stipulată explicit de legislație, de a semna olograf procesele verbale de constatare a contravenție anterior acelei decizii.
Susține apelanta că pentru a se semna procesul verbal de contravenție, legiuitorul în legea specială care reglementează o faptă contravențională trebuie să stipuleze în mod obligatoriu că petentul trebuie să semneze obligatoriu actul de sancționare.
Este greșit pentru că se tinde a se transforma regula în excepție și invers, excepția în regulă.
Solicită să se observe că instanța de fond în considerente și în motivare a făcut precizarea că nu înțelege să aplice retroactiv dispozițiile deciziei obligatorie nr. 6/2015, și a făcut mențiunea că și anterior instanțele naționale aveau posibilitatea în funcție de interpretarea normelor legale, de a constata nulitatea absolută a astfel de procese verbale nesemnate de către organele de constatare din cadrul C.N.A.D.N.R SA.
Mai mult decât atât, există dispoziții contradictorii care impun organelor de control să semneze aceste acte de constatare și sancționare contravențională, respectiv dispozițiile art. 17 raportat la art. 16 alin. 1 din OUG nr. 2/2001, cât și recursul în interesul legii anterior emiterii procesului verbal de contravenție, respectiv decizia nr. 22/2007, publicată în M.Of.833/5.12.2007 prin care se arată foarte clar ce mențiuni lipsă din procesul verbal atrag nulitatea absolută a procesului verbal.
Lipsa semnăturii olografe a fost catalogată de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin acele dispoziții care atrag nulitatea absolută.
Existau și alte erori în procesul verbal, norme legale, chiar o decizie obligatorie la momentul emiterii procesului verbal, care obliga agentul constatator să semneze olograf pe suport hârtie procesul verbal de contravenție.
Arată că s-ar indice ideea din apărarea formulată de către apelantă, că era valabilă și semnătura electronică.
Solicită să se observe că O.G. nr.15/2002, în baza căreia a fost sancționat contravenientul, nu conține nicio normă derogatorie a OUG nr. 2/2001, în privința comunicării și semnării procesului verbal de contravenție.
Pe de altă parte, semnătura electronică pentru a fi validă, trebuie să fie aplicată unui înscris electronic.
Mai mult decât atât actul care reglementează o anumită situație de fapt, trebuie să stipuleze în însăși componența sa, această posibilitate de comunicare și de semnătură electronică.
Dispozițiile legii 455/2001 privind semnătura electronică, consideră că nu sunt aplicate în cauză, fiind incompatibile cu OG nr. 15/2002. În cazul unor acte normative acolo unde legiuitorul a înțeles ca procesul verbal sau actele administrative să fie semnate și într-o altă formă decât cea tradițională, a specificat în mod expres și este cazul dispozițiilor din Codul de procedură fiscală, art. 43 alin. 1 din O.G. 92/2003 privind acest act normativ.
Pe de altă parte, semnătura electronică nu are o reprezentare vizuală percepută în mod tradițional, ea se compune dintr-un format electronic și care poate fi accesat în momentul în care destinatarul vizualizează conținutul actului emis în format electronic. Tot în legea specială se prevede că aceste documente electronice semnate în format electronic sunt transmisibile doar prin intermediul rețelelor închise, fie prin internet sau prin remiterea către destinatar a suportului magnetic ce are stocată informația respectivă, înscrisul.
Însă în situația în care manifestarea de voința a emitentului actului ajunge la destinatar pe suport hârtie, înscrisul astfel transmis nu mai este în forma electronica. în același sens, semnătura electronica nu se poate atașa decât unui înscris în forma electronica; drept pentru care semnătura electronică nu poate fi aplicata pe un înscris aflat pe suport hârtie.
În concluzie, pentru ca actul administrativ întocmit și semnat în format electronic este valid doar dacă este comunicat în modalitățile anterior arătate și doar în condițiile în care legea prevede în mod expres acest lucru.
Mai mult decât atât, O.G. nr. 15/2002 să reglementeze această modalitate de transmitere și de aplicare a semnăturii, lucru care în cauză nu este incident și nu este aplicabil pentru că nu este prevăzut în mod expres.
În consecință, în lipsa unei prevederi exprese în acest sens, transmiterea procesului verbal trebuie să se facă conform OUG nr. 2/2001, prin poștă prin cele două modalități de alternative, prioritar fiind transmiterea prin aviz de confirmare de primire de către destinatar.
Prin urmare, consideră că instanța de fond a interpretat în mod corect dispozițiile legii atunci când a constatat nulitatea absolută a procesului verbal pentru lipsa semnăturii olografe de pe procesul verbal întocmit în mod tradițional pe suport hârtie.
Faptul că s-a dat acea decizie obligatorie, în interesul legii, nu a făcut decât să întărească decizia instanței, cât și interpretările altor instanțe anterioare acelui recurs, au fost legale și prin urmare aplicabile.
Cu privire la faptul că procesul verbal nu ar fi trebuit comunicat prin afișare sau era valabilă și afișarea, nu aceasta era esența criticii petentului de la fond, de ce plângerea era în termen sau nu. Solicită să se observe că nu s-a invocat nicio excepție de tardivitate a introducerii plângerii. Important este că indiferent de forma în care a fost comunicat procesul verbal de contravenție, s-a comunicat greșit, s-a comunicat conform procedurii și a dovezilor, la adresa din V., . adresa corectă, demonstrată printr-o copie a actului de identitate pe care a depus-o la instanța de fond, adresa destinatarului încă din octombrie_, era alta, V., .. procesul verbal, indiferent de forma în care a fost comunicat, a fost comunicat greșit, la o altă adresă decât cea reală și care putea fi lesne sesizată prin interogarea bazei de date la care avea acces CNADNR-ul.
În consecință, solicită respingerea apelului, menținerea ca legală și temeinică soluția instanței de fond. Sub nicio formă consideră că nu poate fi aplicată soluția pe care o solicită apelanta în sensul admiterii și pronunțării pe fond, în sensul respingerii plângerii contravenționale ca nefondată, pentru că instanța de fond a analizat și s-a pronunțat pe o singură excepție dintre cele două invocate, s-a considerat că în lipsa unui proces valid de contravenție nu poate fi examinată cea de a doua excepție invocată de către petent, a prescripției executării sancțiunii contravenționale, mai mult decât nu s-a analizat nici fondul plângerii contravenționale.
Dacă s-ar admite apelul consideră că această cauză ar trebui retrimisă judecătoriei pentru a putea fi puse în discuție și examinate celelalte apărări pentru că altfel ar însemna să petentul să fie lipsit de un grad de jurisdicție.
Ca apărare principală, consideră că apelul nu este fondat și solicită respingerea acestuia.
De altfel, această speță a fost identică cu un alt dosar înregistrat pe rolul instanțelor, nr. 4240//333/2015, apelată cu aceeași motivare, cu aceeași excepție și la fond cu aceeași motivare dată de către instanța de fond, a fost soluționat apelul C.N.A.D.N.R SA, pe data de 3 februarie 2016, instanța de control menținând Hotărârea instanței de fond.
Fără cheltuieli de judecată.
S-au declarat dezbaterile închise și lasă cauza în pronunțare, când;
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra apelului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 2061 din 23.09.2015, Judecătoria V. a admis plângerea contravențională formulată de petentul I. D. cu domiciliul ales la avocat C. C., cu sediul in V., ., . în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. S.A. București, cu sediul în București, .. 401A reprezentată de B. T. prin mandatar A. G. D. împotriva procesului-verbal . nr._/10.04.2012 pe care îl anulează.
A constatat rămasă fără obiect excepția prescripției executării sancțiunii invocată de petent.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Prin procesul-verbal . nr._/10.04.2012 petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 250 lei, reținându-se în sarcina sa că autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ a circulat in data de 18.12.2011, pe DN 1 fără a deține rovinietă valabilă.
Pentru a verifica introducerea în termen a plângerii contravenționale este necesar întâi a se analiza valabilitatea comunicării, și față de dispozițiile Deciziei ÎCCJ nr. 10 din 10 iunie 2013 (Decizia 10/2013) privind examinarea recursului în interesul legii prin care s-a stabilit că Modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire.
Cerința comunicării procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată este îndeplinită și în situația refuzului expres al primirii corespondenței, consemnat în procesul-verbal încheiat de funcționarul poștal.”, astfel că procedura de comunicarea a procesului verbal . nr._/10.04.2012 este viciată.
Instanța apreciază că cererea a fost formulată în termenul legal prevăzut de art. 31 din O.G.2/2001 având în vedere că procedura de comunicare s-a realizat exclusiv prin afișare, fiind viciată. Faptul că Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 10/2013 a devenit obligatorie de la publicare, ulterior comunicării actului administrativ prin afișare, nu conduce la validarea procedurii de comunicare, cu atât mai mult cu cât hotărârea instanței supreme are rol interpretativ, punând capăt unei practici neunitare. Astfel, nici anterior deciziei nu era exclusă soluția de a considera procedura de comunicare viciată, neputându-se aprecia că se face o aplicarea retroactivă a unor dispoziții noi. În acest context trebuie avute în vedere dispozițiile legale astfel cum au fost interpretate de către Înalta Curte de Casație și Justiție.
Din înscrisurile aflate la dosar, rezultă că intimata a procedat la comunicarea procesului verbal prin afișare, fără a avea în vedere caracterul subsidiar al acestei proceduri.
Instanța apreciază că cererea a fost formulată în termenul legal prevăzut de art. 31 din O.G.2/2001 având în vedere că procedura de comunicare este viciată .
Instanța, potrivit art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, urmează a verifica legalitatea și temeinicia procesului-verbal de constatare a contravenției.
În ceea ce privește legalitatea, instanța reține că prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 6/2015 s-a stabilit în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, raportate la dispozițiile art. 4 pct. 1 - 4 și art. 7 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată, că procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor, prevăzute de art. 8 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, încheiate potrivit art. 9 alin. 1 lit. a, alin. 2 și 3 din acest act normativ, transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.
Raportat la prezenta cauză, instanța constată că procesul-verbal . nr._/10.04.2012 este lovit de nulitate absolută față de lipsa semnăturii olografe a agentului constatator, condiție prevăzută de art. 17 din ordonanță care reglementează în mod limitativ cazurile în care procesul verbal este lovit de nulitate absolută conform Deciziei nr. 22/19.03.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În aceste condiții instanța nu va mai proceda la analizarea temeiniciei procesului verbal de contravenție.
Având în vedere că pentru a se putea constata prescrisă executarea sancțiunii aplicată prin procesul verbal de contravenție, este necesară existența unui proces valabil, față de soluția de constatarea a nulității procesului verbal de . nr._/10.04.2012 instanța constată rămasă fără obiect excepția prescripției executării sancțiunii invocată de petent.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie pentru următoarele considerente:
Prevederile Deciziei 6 / 2015 nu sunt aplicabile in prezenta cauza, înainte de data publicării in Monitorul Oficial a deciziei respective, agenții constatatori nu aveau obligația, stipulată explicit de legislație, de a semna olograf procesele verbale de constatare a contravenție.
Onorata instanța ar trebui sa ia in considerare existenta principiului de drept, potrivit căruia validitatea actului juridic depinde exclusiv de respectarea prevederilor legale existente la data întocmirii lui.
De asemenea, considera apelanta ca recursul în interesul legii nu este LEGE, ci are doar menirea să orienteze în" aceeași direcție practica instanțelor judecătorești.
Cu privire la Decizia nr. 10/2013 a ICCJ, prin care s-a statuat caracterul subsidiar a procedurii de comunicare prin afișare a procesului verbal,aceasta a fost pronunțata de către ICCJ la data de 10 iunie 2013 si a fost publicata in Monitorul Oficial la data de 23.07.2013, fiind obligatorie de la aceasta data, conform prevederilor art. 517 Cod proc. Civ. Comunicarea procesului verbal contestate s-a făcut anterior publicării.
Vehiculul cu număr de înmatriculare_, aparținând petentului D. I., a fost surprins de mijloacele tehnice circulând, fără a deține rovinietă valabilă, pe DN 1 Km48+800m; Localitatea: Romanești, jud. PH.
Procesul verbal de constatare a contravenției a fost emis prin Sistemul informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control a rovinietei SIEGMCR, iar proprietarul / utilizatorul a fost identificat prin interogarea bazei de date a Ministerului Administrației și Internelor, Direcția Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor, în baza protocolului dintre aceasta instituție și C.N.A.D.N.R. S.A.
Prin întâmpinarea formulată intimatul I. D. a solicitat respingerea apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 2061/2015 a Judecătoriei V..
I. Contrar celor susținute de apelanta, in cauza, agentul constatator avea obligația de a semna olograf procesul verbal de contravenție - art. 17 rap. la art. 16 alin. 1 din OG nr. 2/2001; decizia obligatorie (RIL) nr. 22/2007 publicata in M.O. nr. 833/05.12.2007.
Dispozițiile Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronica nu sunt aplicabile în cauza, fiind incompatibile cu procedura contravenționala reglementata de O.G. nr. 15/2002 (legea specială în temeiul căreia a fost sancționat contestatorul), ce se completează cu O.G. nr. 2/2001 - norma generala în materie contravenționala.
Utilizarea semnăturii electronice în cazul actelor administrative poate avea loc doar atunci când aceasta modalitate este în mod explicit conferita de lege; spre exemplu în cazul normelor fiscale - art. 43 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de proc. fiscala.
Semnătura electronica extinsa este proprie doar înscrisurilor electronice - înscrisuri ce se prezintă sub forma binara, ce nu au o reprezentare strict vizuala, în sensul clasic al termenului, decât în momentul în care destinatarul verifica, cu ajutorul unor metode specifice, conformitatea semnăturii aplicate mesajului, respectiv autenticitatea, integritatea și confidențialitatea conținutului documentului astfel transmis, precum și identitatea semnatarului.
Însă în situația în care manifestarea de voința a emitentului actului ajunge la destinatar pe suport hârtie, înscrisul astfel transmis nu mai este în forma electronica. Semnătura electronica nu se poate atașa decât unui înscris în forma electronica.
Actul administrativ întocmit și semnat în format electronic este valid doar dacă este comunicat în modalitățile anterior arătate și doar în condițiile în care legea prevede în mod expres acest lucru.
Ori, O.G. nr. 15/2002 nu cuprinde nici un fel de dispoziții cu privire la modalitatea de comunicare a procesului verbal de contravenție, situație în care devin incidente prevederile O.G. nr. 2/2001, care stipulează ca procesul verbal încheiat de agentul constatator se comunica prin poșta la domiciliul sau sediul contravenientului; așadar, modalitatea de comunicare presupune utilizarea formei tradiționale, pe suport hârtie, de comunicare a procesului verbal de contravenție, ceea ce exclude semnătura agentului constatator în forma electronica.
De altfel, prin decizia nr. 6/2015 (RIL), publicata în M.O. nr. 199/25.03.2015, a fost admis recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului, I.C.C.J. stabilind ca procesele verbale de constatare și sancționare a contravențiilor, prevăzute de art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002 încheiate potrivit art. 9 alin. 1 lit. a, alin. 2, 3 din același act normativ, transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.
Recursul în interesul legii are valoarea juridica interpretativa, urmărindu-se aplicarea unitara a legii de către toate instanțele judecătorești; deci, se poate spune ca are putere de lege. Nulitatea unui proces verbal de contravenție întocmit și comunicat de CNADR pe suport hârtie dar fără semnătura olografa a agentului constatator se putea constata și înainte de decizia nr. 6/2015, astfel ca nu se poate susține ca aceasta retroactiveaza.
Mai arată intimatul că aspectele invocate de apelant privind modalitatea alternativa de comunicare a procesului verbal de contravenție sunt nefondate cat timp actul administrativ sancționator a fost comunicat/afișat la o alta adresa decât cea a petentului - procesul verbal a fost afișat la adresa din V., .. 251, . (greșit), in loc sa fie comunicat la adresa din V., . (corect), acolo unde I. D. isi are domiciliul încă din 20.10.2011.
Anterior deciziei nr. 10/2013 (RIL) a ICCJ, Curtea Constituționala s-a pronunțat cu privire la importanta si necesitatea asigurării comunicării efective a unor acte administrative - procese verbale de contravenție. Astfel, prin decizia nr. 1.254 din 22.09.2011, CC a statuat ca rațiunea comunicării prin posta, cu aviz de primire, consta in aducerea la cunoștința persoanei care a săvârșit o contravenție a documentelor respective, rezultând ca aceasta modalitate de comunicare a procesului verbal este de natura a asigura încunoștiințarea efectiva a contravenientului in privința faptei săvârșite si a sancțiunilor aplicate.
Instanța de control judiciar nu poate respinge plângerea, astfel cum solicita apelanta, pentru ca instanța de fond nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate de petent, ci a soluționat cauza pe cale de excepție.
In situația admiterii apelului se impune trimiterea cauzei spre rejudecare conform art. 474 alin. 3, la cererea petentului, acesta neputând fi privat de un grad de jurisdicție.
Analizând actele și lucrările dosarului, hotărârea apelată prin prisma motivelor de apel și a dispozițiilor legale aplicabile, instanța de control judiciar constată că apelul este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
Tribunalul constată că prima instanță a avut în vedere, în mod corect, prevederilor art. 34 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, care prevăd că instanța învestită cu soluționarea plângerii verifică întâi legalitatea și apoi temeinicia procesului verbal și hotărăște asupra sancțiunii.
Apreciază tribunalul că, în mod corect, prima instanță a avut în vedere la pronunțarea soluției decizia nr. 6/2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii, neputând fi reținute susținerile apelantei-intimate din cererea de apel.
Scopul recursului în interesul legii este, așa cum statuează art. 514 Cod de procedură civilă, de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, de a fixa jurisprudența asupra problemelor de drept care au fost soluționare diferit de acestea. Dezlegarea dată problemelor de drept judecate cu ocazia recursului în interesul legii este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, partea I.
Art. 517 Cod de procedură civilă instituie caracterul obligatoriu al deciziilor pronunțate în interesul legii, fără a impune ca acestea să producă efecte numai pentru viitor, așa cum s-a stabilit în cazul deciziilor Curții Constituționale.
Decizia pronunțată în interesul legii are rol de interpretare a textelor legale, iar nu de legiferare, nepunându-se problema retroactivității acesteia.
Astfel, deciziile în interesul legii sunt obligatorii pentru instanțele judecătorești de la data publicării lor în Monitorul Oficial, însă, acest fapt nu înseamnă că anterior acestei date, instituțiile în aplicarea legii nu puteau interpreta în mod corect textele legale în discuție.
Raportat la prezenta cauză, prima instanță, în mod corect, a constatat că procesul-verbal . nr._ din 10.04.2012 este lovit de nulitate absolută față de lipsa semnăturii olografe a agentului constatator, condiție prevăzută de art. 17 din ordonanță care reglementează în mod limitativ cazurile în care procesul verbal este lovit de nulitate absolută, conform Deciziei nr. 6/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Referitor la motivul de apel vizând incidența dispozițiilor Deciziei ÎCCJ nr. 10/2013, tribunalul constată că în mod corect prima instanță față de împrejurarea că procesul verbal de contravenție a fost comunicat prin afișare, fără a se avea în vedere caracterul subsidiar al acestei proceduri, a apreciat că plângerea a fost formulată în termen.
Pentru considerentele expuse, tribunalul în temeiul art. 480 alin. 1 cod de procedură civilă, va respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelanta-intimată împotriva Sentinței civile nr. 2061 din 23.09.2015, pronunțată de Judecătoria V., pe care o păstrează.
Tribunalul va lua act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiat apelul formulat de apelanta C. Natională de Drumuri Naționale împotriva Sentinței civile nr. 2061 din 23.09.2015, pronunțată de Judecătoria V., pe care o păstrează.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 09 Februarie 2016.
Președinte, O. C. | Judecător, C. M. | |
Grefier, C. A. |
Red.M.C. 03.03.2016
Tehnored.C.A. 03.03. 2016
4 ex./ 03.03. 2016
Judecător fond: M. B.
. C. Naținală de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA și intimatul I. D.
| ← Succesiune. Decizia nr. 1/2016. Tribunalul VASLUI | Contestaţie la executare. Decizia nr. 169/2016. Tribunalul VASLUI → |
|---|
