Situaţie juridică minor. Sentința nr. 110/2016. Tribunalul VASLUI

Sentința nr. 110/2016 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 26-01-2016 în dosarul nr. 110/2016

Document finalizat

Cod ECLI ECLI:RO:TBVAS:2016:004._

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL V.

CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 110/2016

Ședința publică de la 26 Ianuarie 2016

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE O. A. C.

Grefier M. T.

Ministerul Public reprezentat de procuror G. R.

din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul V.

Pe rol se află judecarea cererii formulată de reclamanta DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI V., prin reprezentant legal, cu sediul în mun. V., Șoseaua Națională V.-Iași nr. 1, jud. V., în contradictoriu cu pârâta R. M., CNP_, cu domiciliul în ., jud. V., și cu domiciliul în fapt în ., jud. N., având ca obiect - situație juridică minori, menținere măsură de protecție.

La apelul nominal făcut în ședința publică răspunde reclamanta Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului V., prin consilier juridic A. D., lipsă fiind pârâta R. M..

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează, procedura completă, cauza este la primul termen de judecată; s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, nu s-a depus întâmpinare.

În conformitate cu dispozițiile art. 29 alin. 2 raportat la art.134 alin.2 din Legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, s-a procedat la ascultarea în Camera de Consiliu a minorului R. G. C., fiind încheiat un proces verbal care după ce a fost semnat s-a depus la dosarul cauzei.

În temeiul art. 131 C.P.C., verificându-și din oficiu competența în prezenta cauză tribunalul constată că în temeiul art. 95 C.P.C., raportat la art. 133 alin. 1 din Legea nr. 272/2004 este competent general, material și teritorial să judece pricina. În baza dispozițiilor art. 238 al.1 din Noul Cod de procedură civilă, ținând cont de împrejurările cauzei, astfel încât procesul să fie soluționat într-un termen optim și rezonabil, tribunalul estimează durata cercetării procesului la un termen. De asemenea, încuviințează proba cu înscrisuri solicitată de reclamantă prin acțiunea sa, apreciind-o ca fiind admisibilă pentru justa soluționare a prezentei cauze, conform art. 255 alin.1 NCPC. Având în vedere că pârâta R. M. nu a depus întâmpinare în termenul legal, conform art. 254 alin.1 NCPC, decade pârâta din dreptul de a depune întâmpinare; Acordă cuvântul pentru a se indica eventuale cereri prealabile.

Reprezentantul Ministerului Public și reprezentantul reclamantei, arată că nu formulează cereri prealabile și excepții de invocat.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat în temeiul dispozițiilor art.392 Cod procedură civilă tribunalul deschide dezbaterile asupra fondului cauzei și acordă cuvântul pe cererea de chemare în judecată.

Consilier juridic A. D., având cuvântul solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată, iar prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună asupra înlocuirii măsurii de protecție specială a plasamentului în regim de urgență, pentru copilul R. G.-C., cu măsura de protecție specială a plasamentului la asistentul maternal profesionist O. L., acordarea alocației lunare de plasament prevăzută de lege pentru copil delegarea exercițiului drepturilor și obligațiilor părintești, directorului general, al D.G.A.S.P.C. V..

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, apreciază cererea reclamantei ca fiind întemeiată.

Solicită admiterea acțiunii, să se dispună asupra înlocuirii măsurii de protecție specială a plasamentului în regim de urgență, pentru copilul R. G.-C., cu măsura de protecție specială a plasamentului la asistentul maternal profesionist O. L., acordarea alocației lunare de plasament prevăzută de lege pentru copil delegarea exercițiului drepturilor și obligațiilor părintești, directorului general, al D.G.A.S.P.C. V..

În temeiul dispozițiilor art. 394 Cod pr. civ., tribunalul declară dezbaterile închise și lasă cauza în pronunțare, după care, potrivit disp. art. 395 Cod pr.civ. a trecut la deliberare.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data 08.12.2015 sub nr._, Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului V., cu sediul în V., Șoseaua națională V. - Iași, nr. 1, reprezentată legal de domnul I. A. Ș., director-general, în contradictoriu cu R. M., CNP:_, cu domiciliul legal în .. V., cu domiciliul în fapt în ., jud. N., solicită să se dispună asupra menținerii măsurii de protecție specială pentru copilul R. G.-C., născut la data de 24.02.2004, CNP:_, fiul lui natural și R. M..

In fapt, copilul R. G.-C., născut la data de 24.02.2004, fiul natural și R. M., elev în clasa a V-a, beneficiază în prezent de măsură de protecție specială a plasamentului în regim de urgență, după o perioadă de potrivire și acomodare, la asistentul maternal profesionist O. L., cu domiciliul în ., conform dispoziției cu nr. 5694/11.11.2015, emisă de directorul general al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului V., deoarece filiația copilului față de tată nu a fost stabilită, mama acestuia nu are condiții materiale necesare creșterii și îngrijirii, iar în familia lărgită nu au fost identificate persoane care să fie interesate de situația copilului.

Climatul în familia asistentului maternal profesionist este normal, stabil, caracterizat prin înțelegerea, dragostea și afecțiunea de care are nevoie un copil aflat în dificultate. Întrucât condițiile care au condus la instituirea măsurii de protecție specială a plasamentului în regim de urgență pentru copil nu s-au modificat, este în interesul acestuia menținerea măsurii de protecție specială.

În ceea ce-o privește pe mama copilului, aceasta din anul 2007 și până în prezent nu a vizitat copilul și nici nu este interesată de situația acestuia. Nu au fost identificate până în prezent alte rude până la gradul al IV-lea, sau alte persoane care să dorească să se ocupe de creșterea, îngrijirea și educarea copilului.

Copilul a beneficiat de măsură de protecție specială a plasamentului din anul 2006, la mai mulți asistenți maternali profesioniști, dar din cauza neînțelegerilor dintre copil și a.m.p., respectiv comunicare defectuasă, nerespectarea anumitor reguli, s-a încercat schimbarea mediului familial care să răspundă afirmativ nevoilor copilului. A fost identificat asistentul maternal profesionist O. L., care a fost de acord să se ocupe de creșterea, îngrijirea și educarea acestuia.

În concluzie, având în vedere situația prezentată, solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată, iar prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună asupra înlocuirii măsurii de protecție specială a plasamentului în regim de urgență, pentru copilul R. G.-C., cu măsura de protecție specială a plasamentului la asistentul maternal profesionist O. L., cu domiciliul în ., jud. V., acordarea alocației lunare de plasament prevăzută de lege pentru copil delegarea exercițiului drepturilor și obligațiilor părintești, directorului general, al D.G.A.S.P.C. V..

În drept, invocă dispozițiile art. 62 alin 1, lit b, art. 65, alin 2, art. 66, alin 3, art. 70, art. 128 și art. 139, din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată.

În susținerea cererii, s-au depus înscrisuri.

Analizând cererea reclamantei, în raport de actele dosarului și a dispozițiilor legale cuprinse în Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, instanța constată că aceasta este întemeiată, urmând a fi admisă pentru următoarele considerente:

În fapt, minorul R. G.-C. este născut la data de 24.02.2004, având ca mamă pe pârâta din prezenta cauză și neavând stabilită filiația față de tată. Minorul beneficiază în prezent de măsură de protecție specială a plasamentului în regim de urgență la asistentul maternal profesionist O. L., conform dispoziției nr. 5694/11.11.2015 (fila 9 dosar) emisă de Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului V. și acesta dorește să se ocupe în continuare de creșterea, educarea și îngrijirea copilului.

În drept, potrivit art. 70 din Legea nr. 272/2004:

„(1) În situația plasamentului în regim de urgență dispus de către directorul direcției generale de asistență socială și protecția copilului, aceasta este obligată să sesizeze instanța judecătorească în termen de 5 zile de la data la care a dispus această măsură.

(2) În situația în care nu se mai mențin împrejurările care au stat la baza stabilirii măsurii plasamentului în regim de urgență, directorul direcției generale de asistență socială și protecția copilului poate dispune, în termenul prevăzut la alin. (1), revocarea măsurii de plasament în regim de urgență.

(3) Instanța judecătorească va analiza motivele care au stat la baza măsurii adoptate de către direcția generală de asistență socială și protecția copilului și va dispune încetarea plasamentului în regim de urgență și, după caz, reintegrarea copilului în familia sa, înlocuirea plasamentului în regim de urgență cu tutela sau cu măsura plasamentului. Instanța se va pronunța, totodată, cu privire la exercitarea drepturilor părintești.”

Față de aceste dispoziții legale, rezultă că instanța trebuie să verifice dacă motivele care au determinat măsura de protecție a copilului subzistă. Astfel, pentru a decide cu privire la înlocuirea plasamentului în regim de urgență cu măsura plasamentului, instanța trebuie să verifice dacă subzistă motivele care au determinat luarea măsurii de protecție specială.

Or, din raportul de evaluare psiho-socială realizat de către reclamantă, rezultă că minorul se află în situație de risc, întrucât mama sa nu s-a mai preocupat de situația copilului( filele 7-8 dosar ).

Rezultă așadar că minorul se află în continuare în dificultate, fiind lipsit de ocrotire părintească, așa încât se impune ca acesta să beneficieze în continuare de măsura plasamentului.

Legea nr. 272/2004, ca de altfel orice reglementări în domeniul respectării și promovării drepturilor copilului, se subordonează principiului interesului superior al copilului, iar acest interes reclamă ca minorul să beneficieze în continuare de protecție.

Asistentul maternal profesionist O. L. este de acord cu plasamentul minorului și deține condiții materiale și morale care să asigure creșterea și îngrijirea copilului.

Relevantă pentru punctul de vedere al instanței este și opinia minorului, care este născut în anul 2004, și, astfel, își poate exprima o opinie ce poate fi luată în seamă, ținând cont, mai ales, și de probatoriul administrat. Legiuitorul a instituit obligativitatea audierii minorului mai mare de 10 ani, tocmai în acest scop, de a putea exprima o opinie valabilă. Este adevărat că la 12 ani personalitatea copilului nu este pe deplin conturată, dar opinia sa, coroborată cu probele administrate, poate contribui la formarea unei convingeri a instanței. Astfel, ascultat în Camera de Consiliu, minorul a declarat că se simte îngrijit și protejat alături de asistentul maternal profesionist și dorește să rămână împreună cu acesta.

Având în vedere aceste considerente de fapt și de drept, instanța va dispune înlocuirea măsurii de protecție a plasamentului în regim de urgență pentru minor, cu plasamentul la asistentul maternal profesionist O. L., urmând ca drepturile și obligațiile părintești să fie exercitate, respectiv îndeplinite, de directorul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului V., potrivit art. 66 alin. (3) din Legea 272/2004

În temeiul art. 128 din aceeași lege, urmează a acorda alocația de plasament minorului.

Potrivit art. 67 alin. (2 ) din același act normativ, instanța va obliga pârâta, privitor la care nu s-a făcut dovada că obține venituri, să presteze, pentru întreținerea minorului, 30 de ore lunar fiecare, acțiuni sau lucrări de interes local, pe durata aplicării măsurii de protecție specială, pe raza administrativ teritorială în care au domiciliul sau reședința.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamanta DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI V., prin reprezentant legal, cu sediul în mun. V., Șoseaua Națională V. - Iași nr. 1, jud. V., în contradictoriu cu pârâta R. M., CNP_, cu domiciliul în ., jud. V., și cu domiciliul în fapt în ., jud. N..

Dispune înlocuirea măsurii de protecție a plasamentului în regim de urgență, pentru copilul R. G.-C., CNP_, cu plasamentul la asistentul maternal profesionist O. L..

Dispune ca drepturile și obligațiile părintești să fie exercitate, respectiv îndeplinite, de directorul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului V..

Dispune acordarea alocației de plasament prevăzută de art. 128 din Legea nr. 272/2004.

Obligă pârâta să presteze, pentru întreținerea copilului, 30 de ore lunar, acțiuni sau lucrări de interes local, pe durata aplicării măsurii de protecție specială, pe raza administrativ teritorială în care au domiciliul sau reședința.

Executorie.

Cu drept de a formula cerere de apel, care se va depune la Tribunalul V., în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 26.01.2016.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. O. ADELINATATARU M.

Red. C.O.A../Tehnored. T.M./C.O.A/ 5 ex./ 01.02.2016 comunicat câte un exemplar reclamantei Direcția G. De Asistență Socială Și Protecția Copilului V., pârâta R. M. și Parchetului de pe L. Tribunalul V.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Situaţie juridică minor. Sentința nr. 110/2016. Tribunalul VASLUI