Fond funciar. Decizia nr. 600/2013. Tribunalul VRANCEA

Decizia nr. 600/2013 pronunțată de Tribunalul VRANCEA la data de 20-06-2013 în dosarul nr. 3525/91/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL V.

SECTIA I CIVILA

DECIZIE CIVILĂ Nr. 600/2013

Ședința publică de la 20 Iunie 2013

PREȘEDINTE S. R.

Judecător C. C.

Judecător V. M.

Grefier L. P.

Pe rol judecarea cererii de revizuire formulată de revizuenta D. C., domiciliată în . ,împotriva deciziilor civile nr. 3012 din 30.10.2012 și nr. 165 din data de 19.02.2013 pronunțate de Tribunalul V., în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică av. C. A. pentru revizuienta lipsă, lipsă fiind și intimatele C. Județeană V. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, C. Locală Movilița pentru reconstituirea proprietății agricole și forestiere și C. Locală Fitionești pentru reconstituirea proprietății agricole și forestiere .

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care ;

Av. C. A. pentru revizuientă precizează că înscrisurile noi pe care se întemeiază cererea de revizuire au fost depuse la dosarul cauzei împreună cu cererea de revizuire .

Nefiind cereri prealabile de formulat, tribunalul constată cererea de revizuire în stare de judecată și dă cuvântul în cadrul dezbaterilor.

Av. C. A. pentru revizuientă având cuvântul arată că cererea introductivă la instanța de fond a fost formulată cu privire la terenurile provenite de pe urma defunctului A. G. tatăl reclamantei și defunctei R. P., mătușa acesteia . Instanța a reținut greșit suprafețele de teren provenite de pe urma defunctului A. G. și s-a ajuns astfel la o însumare greșită a suprafețelor de teren reconstituite . Solicită admiterea cererii de revizuire în sensul reconstituirii dreptului de proprietate pentru suprafața de 5,41 ha teren pădure situată în punctul „ Ispita”, suprafață de teren validată și de C. Locală, de pe urma defunctului A. G. . Precizează că revizuienta este legatar universal de pe urma defunctei R. P. și în prezenta cauză sunt două moștenitori, iar revizuienta este moștenitoare în calitate de descendent de pe urma defunctului A. G. și în calitate de legatar universal de pe urma defunctei R. P. . Solicită reconstituirea dreptului de proprietate de pe urma defunctei în suprafață de 2,76 ha situată în punctul „ Valea L.”, suprafață validată de C. Locală Fitionești și pe care expertul a identificat-o ca fiind liberă . Cu privire la expertiza M. V. precizează că expertul desemnat a identificat greșit vecinul suprafeței solicitate și arată că numitul C. I. este învecinat cu G. P. .

Față de aceste motive pune concluzii de admiterea cererii de revizuire așa cum a fost formulată .

TRIBUNALUL

Asupra cererii de față;

Prin cererea înregistrată la nr._ revizuienta D. C. a solicitat revizuirea deciziei civile nr.l012/2012 și a deciziei civile nr,165/2013 de Tribunalul V. în dosarul nr._ .

Prin decizia civilă nr. 1012/2012 s-a admis recursul declarat de C. Județeană V. împotriva sentinței civile nr. 914/2012 a Judecătoriei P. și s-a reținut cauza spre rejudecare.

Prin decizia civilă nr. 165/2013 a fost admisă în parte plângerea,anulată în parte hotărârea nr. 195/2011 a Comisiei Județene V. și s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate de pe urma def. A. G. pentru 3,4 ha pădure. Cererea formulată de pe urma def. R. P. a fost respinsă ca neîntemeiată.

Consideră revizuienta că instanța a reținut greșit că de pe urma def. A. G. s-a reconstituit suprafața de 24,64 ha deoarece în realitate s-a reconstituit suprafața de 18,89 ha compusă din: 9 ha – titlul 6128/2003, 1 ha titlul_, 2,58 ha – titlul 6147/2003 și 6,31 ha procesul verbal de punere în posesie.

Astfel că din suprafața de 28,4 ha pe care o reține instanța că a deținut-o defunctul mai mult de reconstituit nu doar 3,76 ha și 9,51 ha. Instanța a admis plângerea și a reconstituit suprafața de 3,4 ha în pct. ,,Ispita” însă potrivit expertizei în același punct, ce este vechiul amplasament mai este liberă și suprafața de 5,41 ha pădure și este îndreptățită și la retrocedarea acesteia, în total 8,81 ha chiar mai puțin decât 9,51 ha suprafață rămasă de reconstituit.

În ceea ce privește pe def.R. P., arată revizuienta că aceasta este mătușa sa și a solicitat bunurile ca legatară universală instituită prin testament.

Instanța de recurs a reținut eronat că ar fi solicitat reconstituirea după R. P. ca moștenitoare a lui A. G..

Instanța a respins cererea în ceea ce o privește pe această autoare motivat de faptul că nu a făcut dovada proprietății lui R. P.. În testament nu a fost trecută suprafața deoarece la data întocmirii acestuia terenurile cu destinație forestieră fusese deja preluate de stat.

Dar martorii au fost audiați la C. locală Fitionești și ulterior pronunțării a intrat în posesia titlului de proprietate al vecinului acestui teren cărora li s-a emis titlul nr. 3070/2003 cu privire și la suprafața de_ mp teren ce are ca vecin pe R. P..

În schița efectuată de expert M. V. este identificată această suprafață de teren ca fiind liberă și care se învecinează cu G. N. însă în realitate vecin este C. I..

Aceeași situație juridică o are și suprafața de 3,55 ha pct. Valea L..

Având în vedere eroarea de calcul care s-a produs în ceea ce privește terenul reconstituit de pe urma def. A. G. precum și înscrisurile noi cu privire la proprietatea R. P. solicită admiterea cererii, anularea deciziilor, iar în rejudecare admiterea cererii în sensul reconstituirii și a suprafeței de 5,41 ha pct. Ispita de pe urma def. A. G., 2,76 și 3,55 ha pct. Valea L. de pe urma def.R. P..

A depus în dovedire titlul de proprietate nr. 3070/2003 emis de pe urma def. C. I. și V. și titlul nr. 5919/2003 emis revizuientei de pe urma def. R. P. pentru suprafața de 5,9 ha teren forestier.

Cererea de revizuire este inadmisibilă întrucât nu au fost îndeplinite cerințele art. 322 pct.5 cod procedură civilă.

Revizuienta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 322 pct.5 cod procedură civilă care prevăd că revizuirea unei hotărâri se poate cere dacă, după darea hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.

Titlurile de proprietate nr. 3070/2003 și nr. 5919/2003 depuse la dosar nu reprezintă înscrisuri care să fie reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința revizuientei deoarece este titulara titlului nr. 5919/2003 și deci a fost în posesia sa înainte de pronunțartea deciziilor. Titlul nr. 3070/2003 are ca titular un terț dar revizuienta nu a justificat sub nici o formă imposibilitatea de prezentare a acestui înscris.

De altfel acest titlu nu are valoare de înscris cu caracter determinant în soluționarea cauzei deoarece nu dovedește cu nimic dreptul la reconstituirea altor suprafețe de pe urma def. R. P..

Este adevărat că în acest titlu, emis de pe urma def. C. I. și V. în tarlaua 9, pc. 82 este înscrisă ca vecin R. P. dar această defunctă a primit teren în T.9 pc. 82 în suprafață de 5,9 ha astfel că vecinătatea indicată în titlul def. C. nu are vreo însemnătate ci din contră în cererea de revizuire, cât timp prin titlul 5919/2003 def. R. i s-a reconstituit în acea .>

Pentru aceste considerente tribunalul constată că nu sunt îndeplinite cerințele art. 322 pct.5 cod procedură civilă astfel că cererea de revizuire urmează să fie respinsă ca inadmisibilă.

Celelalte critici ale revizuientei se referă la pretinse greșeli de judecată dar care nu pot fi încadrate în motivele de revizuire prev.de art. 322 pct.1-10 cod procedură civilă și nici chiar revizuienta nu a indicat temeiul juridic al revizuirii.

Pentru schimbarea unei decizii civile pe calea revizuiri este necesar ca motivele să se încadreze în cele enumerate în art. 322 cod procedură civilă, restul pretinselor greșeli de judecată nu mai pot fi remediate în acest cadru procesual deoarece cazurile de revizuire sunt expres reglementate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta D. C., domiciliată în . ,împotriva deciziilor civile nr. 3012 din 30.10.2012 și nr. 165 din data de 19.02.2013 pronunțate de Tribunalul V., în dosarul nr._ .

I R E V O C A B I L Ă .

Pronunțată în ședința publică de la 20 Iunie 2013

Președinte,

S. R.

Judecător,

C. C.

Judecător,

V. M.

Grefier,

L. P.

Red:C.C.

02.07.2013

N.S._04.07.2013

ex 2.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 600/2013. Tribunalul VRANCEA