Pretenţii. Hotărâre din 19-03-2013, Tribunalul VRANCEA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul VRANCEA la data de 19-03-2013 în dosarul nr. 117/231/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECTIA I CIVILA
DECIZIA CIVILĂ NR. 266
Ședința publică de la 19 martie 2013
PREȘEDINTE: M. D.
Judecător S. M. B.
Judecător: R. H.
Grefier: I. Albiței
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de . SRL – Filiala Focșani, cu sediul în mun. Focșani . județul V., împotriva sentinței civile nr. 4649 din 01.10.2012 pronunțată de Judecătoria Focșani în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata Direcția G. a Finanțelor Publice V., cu sediul în mun. Focșani, . județul V..
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns mandatar M. Ș. pentru recurentă, și consilier juridic F. B. pentru intimată.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Procurator M. Ș. depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 620,00 lei și timbru judiciar în valoare de 3,00 lei. Consideră că exemplarul – ordin de plată – depus la dosar este originalul, chiar dacă scrie pe el „duplicat” și precizează că a achitat taxa judiciară de timbru prin virament pentru a i se elibera înscrisul.
Instanța dispune repunerea cauzei pe rol s-a făcut dovada plății taxei judiciare de timbru pentru cererea de repunere pe rol și pentru cererea de recurs și, de asemenea s-a făcut dovada că recurenta este înregistrată, conform informațiilor înaintate de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul V..
Procuratorul recurentei precizează că prima instanță nu a dat nicio soluție, s-a spus că nu a făcut dovada prejudiciului motiv pentru care solicită efectuarea unei expertize.
Consilier juridic F. B., apreciază că proba solicitată nu este pertinentă sau concludentă cauzei. Curtea de Apel a menținut hotărârea Tribunalului V., au fost restituite sumele reclamantei apreciind că nu ar avea sens efectuarea unei expertize tehnice și că expertul nu ar avea ce calcula.
Instanța respinge cererea admiterii probei cu expertiză, în recurs nu se permit alte probe decât cele cu înscrisuri.
Constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Procuratorul recurentei având cuvântul, depune la dosar concluzii scrise.
Consilier juridic F. B., având cuvântul pentru intimată solicită respingerea recursului ca nefondat precizând că s-a constatat că sumele au fost restituite reclamantei, precum și taxa judiciară de timbru. Apreciază că în cauză nu sunt incidente disp.art. 998, 999 C.pr.civ. având în vedere procedura fiscală. Prin cererea introductivă s-a solicitat anularea actelor administrativ fiscale, dar nu este vorba de o culpă a sa, iar reclamanta a uzat de actele administrative și ei s-au apărat. În primă fază s-a avut în vedere tardivitatea cererii.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Focșani la data de 22.04.2010 sub nr._ reclamanta . SRL, în contradictoriu cu pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice V., a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 49.084 lei cu titlu de dobândă aferentă sumei de 137.264 lei care va fi indexată începând cu data de 16.05.2008, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că a fost supusă unui control financiar din partea pârâtei în urma căruia s-a dispus confiscarea sumei de 137.264 lei, că a contestat actul de control respectiv pe cale administrativă dar conducerea pârâtei i-a respins contestația, că ulterior a făcut contestație la Tribunalul V. care a dispus anularea deciziei respective și a dispus să i se restituie suma confiscată și că recursul pârâtei și contestația în anulare formulate de aceasta au fost respinse. A mai precizat reclamanta că deși a somat pârâta să îi restituie suma, nici până în prezent aceasta nu s-a conformat și că din acest motiv a fost nevoită să plătească din contul depozit pe care îl avea deschis la bancă, cu dobândă negociată și nu cu dobândă la vedere.
Reclamanta și-a întemeiat în drept cererea pe dispozițiile art. 998 și urm. C.pr.civ.
La termenul de judecată din data de 10.06.2010 pârâta a depus întâmpinare, solicitând respingerea cererii ca neîntemeiată.
În motivarea întâmpinării pârâta a arătat că suma confiscată reclamantei a reprezentat obligații fiscale suplimentare impuse prin Raportul de Inspecție Fiscală nr. 76/2008 și Decizia de Impunere nr. 110/2008 întocmite de reprezentanții săi, că reclamanta a formulat contestație potrivit uzanțelor aplicabile în materie iar ea a răspuns criticilor formulate, apelând la căile de atac specifice și că prejudiciul creat prin confiscarea abuzivă a sumei contestate nu are susținere, iar fapta cauzatoare nu are caracter ilicit și deci nu se poate pune problema angajării unei răspunderi civile, din moment ce ea a fost săvârșită în îndeplinirea unei prevederi legale ori cu permisiunea legii. A mai precizat pârâta că a dat curs solicitării reclamantei de restituire a sumei în temeiul prevederilor OG nr. 92/2003, că procedura de restituire implică respectarea unor formalități stabilite prin Ordin al Ministrului Finanțelor Publice care presupun întocmirea unui referat de instrumentare a cauzei și a notei de plată aprobată de ordonatorul principal de cerere.
Pârâta și-a întemeiat în drept întâmpinarea pe dispozițiile OG nr. 92/2003.
Prin sentința civilă nr. 4495/16.09.2010 a Judecătoriei Focșani a fost respinsă acțiunea ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin sentința civilă nr. 72/11.02.2009 pronunțată în dosar nr._ (filele 5 – 13 din dosar) - devenită irevocabilă prin decizia civilă nr. 80/R/2010 a Curții de Apel G. a fost exonerată reclamanta de plata sumelor stabilite în sarcina sa prin Raportul de inspecție fiscală nr. 76/31.03.2008 în sumă de 137.264 lei și s-a dispus restituirea acestei sume către reclamantă. Cu toate acestea, din înscrisurile depuse la dosar reiese că reclamanta a solicitat pârâtei să îi restituie suma menționată abia la data de 10.03.2010, prin adresa nr. 038/2010. Prin adresa nr. 2256/11.03.2010 emisă de pârâtă (fila 36) aceasta i-a solicitat reclamantei, în vederea soluționării cererii, să prezinte documentele menționate și să semneze adresa înaintată. Din probele administrate în cauză (nota de plată nr. 8259/30.04.2010 și adresa nr._/12.05.2010 – filele 48 și 49) reiese că pârâta a făcut demersuri interne pentru restituirea către reclamantă a sumei, demersuri care au și fost finalizate, reclamanta recunoscând că a intrat în posesia sumei (însă fără dobânzile aferente). S-a mai reținut că pentru atragerea răspunderii pârâtei există însă reglementări speciale, de la care nu se poate deroga. Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 124 alin. 1 din OG nr. 92/2003 referitor la Codul de procedură fiscală, pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz, iar acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor. Potrivit dispozițiilor art. 70 alin. 1 din același act normativ, cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare. Față de aceste prevederi legislative, instanța a constatat că nu se poate reține în sarcina pârâtei săvârșirea culpabilă a unei fapte ilicite, în condițiile în care din probele administrate, așa cum au fost analizate, reiese că pârâta și-a îndeplinit obligațiile legale și i-a restituit reclamantei suma, fără dobânzi însă, pentru că acestea nu au fost solicitate.
Prin decizia civilă nr. 1147/09.12.2010 a Tribunalului V. a fost admis recursul reclamantei și casată sentința 4495/16.09.2010, cauza fiind trimisă spre rejudecare cu indicația de a se analiza cererea de chemare în judecată în raport de temeiul de drept invocat – art.998 și următoarele cod civil și de a se stabili în funcție de probele administrate dacă sunt îndeplinite cerințele răspunderii civile delictuale – respectiv faptă, prejudiciu, vinovăție și legătura de cauzalitate între acestea.
În rejudecare, cauza a fost reînregistrată sub nr._, iar prin sentința civilă nr. 4649/1.10.2012 a Judecătoriei Focșani a fost respinsă acțiunea ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond în rejudecare a considerat că reclamanta nu a făcut dovada nici a prejudiciului suferit prin confiscarea acestei sume nici a faptei ilicite a pârâtei si nici vinovăția pârâtei.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamanta . SRL solicitând casarea sentinței și, în rejudecare, admiterea acțiunii și obligarea pârâtei DGFP V. la plata dobânzii aferente sumei confiscate de 137.264 lei, indexată cu rata inflației de la data solicitării acestei dobânzi și până la plata efectivă a sumei.
În motivarea recursului s-a arătat că deși au fost depuse toate actele solicitate de către judecător în rejudecare, după ieșirea acestuia la pensie, fără a se efectua o expertiză contabilă pentru stabilirea valorii dobânzii și implicit a prejudiciului și fără a se solicita băncii extrase și valoarea sumei constând în dobânzi, instanța a pronunțat hotărârea asupra fondului după numai două termene, primul cu lipsă de procedură, fără a respecta prevederile art. 129 alin.4 și 5 C. și reținând că nu s-a făcut dovada prejudiciului, deși din însăși natura activității comerciale a societății reclamante, constând în vânzarea-cumpărarea de bunuri, se poate constata că prin confiscarea unei sume atât de mari societatea a fost pusă în imposibilitatea de a-și mai desfășura activitatea. S-a mai precizat că prima instanță a reținut în mod greșit că suma a fost indisponibilizată și s-a aflat tot timpul la dispoziția reclamantei, de fapt suma fiind confiscată și pârâta refuzând restituirea sumei prin respingerea contestației.
Nu s-a indicat temeiul de drept al recursului.
Recursul este nefundat, pentru următoarele motive:
Deși susține în mod repetat lipsa de rol activ al instanțelor în soluționarea acțiunii sale, fără să observe disp. art. 129 alin.51 C., nici reclamanta însăși nu s-a străduit să își respecte obligațiile procesuale de precizare a temeiul juridic al acțiunii, având în vedere caracterul special al relațiilor de autoritate publică născute în temeiul raportului juridic fiscal, care impune soluționarea cererii de despăgubiri pentru prejudiciul creat printr-un act administrativ-fiscal în condiții procedurale și chiar de drept material speciale. Așadar, simpla invocare a disp. art. 998 și urm. Cod Civil nu este suficientă pentru delimitarea răspunderii statului pentru prejudiciile cauzate prin cate de autoritate.
Astfel, potrivit art. 227 alin.2 Cod Procedură Fiscală statul și unitățile administrativ-teritoriale răspund patrimonial pentru prejudiciile cauzate contribuabilului de funcționarii publici din cadrul organelor fiscale, în exercitarea atribuțiilor de serviciu.
Însă petenta nu a arătat în acțiune faptul că a chemat în judecată Direcția G. a Finanțelor Publice V. în calitate de reprezentant al statului, ci a precizat în rejudecarea pricinii că răspunderea pârâtei este angajată în temeiul art. 1003 Cod Civil în calitate de comitent și că optează să nu se îndrepte cu acțiunea sa în pretenții împotriva funcționarilor care au întocmit actul, deși potrivit art. 16 alin.1 din Legea 554/2004 cererile în justiție prevăzute de prezenta lege pot fi formulate și personal împotriva persoanei care a contribuit la elaborarea, emiterea sau încheierea actului (…) dacă se solicită plata unor despăgubiri pentru prejudiciul cauzat ori pentru întârziere. În cazul în care acțiunea se admite, persoana respectivă poate fi obligată la plata despăgubirilor, solidar cu autoritatea publică pârâtă.
În aceste condiții de limitare a răspunderii patrimoniale pentru prejudiciile cauzate contribuabilului de funcționarii publici din cadrul organelor fiscale doar în persoana statului și a unităților administrativ teritoriale, acțiunea petentei îndreptată împotriva DGAFP V. apare ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
De asemenea, în cauză sunt aplicabile dispozițiile Legii 554/2004 potrivit art. 1 alin (1) care stabilesc faptul ca orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ (…) se poate adresa instanței de contencios administrativ competente pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată, cu aplicarea disp. art. 218 alin.2 din Codul de Procedură Fiscală potrivit căruia deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit art. 212, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii.
Întrucât competența materială și funcțională a Tribunalului V. – Secția de C. Administrativ și Fiscal (secție a tribunalului care încă purta această denumire la data introducerii acțiunii, 20.03.2010) nu a fost niciodată pusă în discuție în condițiile art. 1591 alin.2 C., instanța de recurs nu mai poate constata necompetența materială a judecătoriei de soluționare a cauzei, însă este obligată să stabilească faptul că dispozițiile speciale ce reglementează repararea pagubei cauzată de către o autoritate publică printr-un act administrativ sunt aplicabile și prezentei acțiuni, chiar dacă aceasta a fost greșit îndreptată.
Astfel, potrivit Art. 18 alin 3 din Legea 554/2004 în cazul soluționării cererii (prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate), instanța va hotărî și asupra despăgubirilor pentru daunele materiale și morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru.
Conform art. 19 din aceeași lege, alin.1 când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în același timp și despăgubiri, termenul de prescripție pentru cererea de despăgubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei, potrivit alin.2 cererile adresându-se instanțelor de contencios administrativ competente, în termenul de un an prevăzut la art. 11 alin. (2).
Art. 11 alin.2 la care se face trimitere stabilește că pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoștință, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz.
Având în vedere faptul că petenta solicită dobânda bancară din mai 2008, data când a realizat plata către bugetul de stat potrivit ordinelor de plată nr. 140, 141 și 142/06.05.2008 din conturile aflate la Raiffeisen Bank Focșani a sumei de 137.264 lei (filele 37, 38 și 39) până la data restituirii efective a sumei, constatăm că încă de la data plății reclamanta . SRL putea și trebuia să cunoască întinderea pagubei pretinse prin prezenta acțiune, constând în dobânda neîncasată. Așadar, de la acea dată ar trebui calculat termenul de prescripție de un an pentru despăgubiri prev. de art. 19 din Legea 554/2004, termen care s-a împlinit pe data de 06.05.2008 și care face ca acțiunea petentei să fie prescrisă deja la data introducerii cererii la 20.03.2010.
Avem în vedere faptul că existența și întinderea prejudiciului ar fi trebuit să fie cunoscute petentei nu de la data admiterii contestației sale împotriva Raportului de Inspecție fiscală nr. 76/31.03.2008 și Deciziei de Impunere nr. 110/30.03.2008 prin sentința civilă nr. 72/11.02.2009, pentru că nu dispoziția cuprinsă în această hotărâre, de restituire a sumei plătită bugetului de stat determinat petenta să conștientizeze existența prejudiciului, ci de la data plății sumei către bugetul de stat în condițiile existenței pe rol a unei contestații cu privire la legalitatea stabilirii creanțelor fiscale în sarcina sa. Petenta nu a solicitat plata despăgubirilor o dată cu formularea contestației, dar trebuia să o facă în termen de un an de la data plății în condițiile contestării creanței fiscale achitate.
Nici pe fondul pricinii, pentru dovedirea întinderii prejudiciului pretins petenta nu a administrat dovezi din care să rezulte că sumele de bani virate din depozite bancare prin ordine de plată bugetului de stat erau purtătoare de dobânzi în cuantumul solicitat.
Astfel, prin cererea de chemare în judecată petenta precizase faptul că suma a fost virată bugetului de stat – confiscată – din contul depozit pe care îl aveau deschis la bancă, cu dobânda negociată de 12% pe an, solicitând totuși ca la calculul prejudiciului să se ia în considerare o dobândă de 17,88%.
În scopul susținerii pretențiilor sale, petenta a adus relații din partea Raiffeisen Bank Focșani care atestă prin adresa 199/15.04.2010 (fila 39) că pe perioada 01.01._10 randamentul Fondului de Ivestiții Raiffeisen Monetar a fost de 17.88% indiferent de suma subscrisă, astfel încât pentru suma de_ lei randamentul obținut ar fi fost de 30.678 lei; prin adresa nr._/18.10.2011 s-a atestat că în perioada 01.05._08 randamentul net aferent sumei de 137.264 lei este 3.679 lei. La fila 29 rejudecare se regăsește adresa 917/24.03.2010 a Raiffeisen Bank care comunica petentei că în litigii se folosește dobânda referință a BNR și care este cuantumul acesteia pentru fiecare lună.
Petenta nu a dovedit însă care erau condițiile negociate cu banca privitoare la contul depozit din care au fost virați banii, astfel încât nu se poate stabili că acel randament de 17.88% rezultând din adresă ar fi fost aplicabil și depozitelor petentei.
Nici legătura de cauzalitate dintre actul de autoritate publică anulat – Decizia de impunere nr. 110/30.08.2008 nu este directă, pentru că petenta a virat de bună voie sumele stabilite prin acest act bugetului de stat, fără să fie realizat vreun act începător de executare silită împotriva sa, în condițiile în care contestase actul administrativ-fiscal și avea posibilitatea să solicite suspendarea executării atât în cadrul procedurii administrative, cât și în cadrul procedurii de contencios administrativ.
Față de toate aceste considerente, constatând că chiar dacă este sumar motivată, hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, în baza art. 312 alin.1 rap. la art. 3041 și art. 304 pct.9 C. vom respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge ca nefondat recursul declarat de . SRL – Filiala Focșani, cu sediul în mun. Focșani . județul V., împotriva sentinței civile nr. 4649 din 01.10.2012 pronunțată de Judecătoria Focșani în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata Direcția G. a Finanțelor Publice V., cu sediul în mun. Focșani, . județul V..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 19 martie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
M. D. S. M. B. R. H.
Grefier,
I. Albiței
Red.M.D./04.04.2013;
Tehnred.A.I./04.04.2013;
2 ex.;
Jud.fd.: Frăsina M..
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 668/2013. Tribunalul VRANCEA | Contestaţie la executare. Decizia nr. 264/2013. Tribunalul... → |
|---|
