Validare poprire. Decizia nr. 59/2013. Tribunalul VRANCEA
Comentarii |
|
Decizia nr. 59/2013 pronunțată de Tribunalul VRANCEA la data de 14-03-2013 în dosarul nr. 12027/231/2011*
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECTIA I CIVILA
DECIZIA CIVILĂ Nr. 59
Ședința publică de la 14 Martie 2013
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE - C. C.
JUDECĂTOR - D. J.
GREFIER - C. D.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat de apelanta B. C. FEROVIARA S.A., cu sediul în București, .. 62 A, Tronson A, sector 1, reprezentată convențional prin S.C.A. Z., R., P., cu sediul în București, ., sector 2, împotriva sentinței civile nr. 6265 din 18.10.2011, pronunțată de Judecătoria Focșani în dosar nr._, și a apelului declarat de apelanta S.C. E. F. S.A. București, Sucursala de F. a Energiei Electrice Munteani Nord Ploiești, prin Agenția Focșani, cu sediul în mun. Focșani, ., jud. V., împotriva încheierii din 10 septembrie 2012, pronunțată de Judecătoria Focșani în dosar nr._ .
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 7 martie 2013 și au fost consemnate în încheierea din acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când Tribunalul, în vederea depunerii de concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 14 martie 2013.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cererii de apel de față, constată următoarele:
1. Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Focșani în data de 10.08.2011 sub nr._ petenta - creditoare S.C. E. F. S.A. București prin Agenția de F. a Energiei Electrice Focșani in contradictoriu cu terțul poprit B. C. FEROVIARĂ S.A., debitoarea C.N.C.F. – C. S.A. – SUCURSALA REGIONALĂ C. GALATI si B. C. G. SI C. C. C. a solicitat validarea popririi înființată de B. C. G. si C. C. C. împotriva terțului poprit pentru conturile C. C. S.A. pentru debitor Sucursala Regională C. G., precum si obligarea terțului poprit la plata cheltuielilor de judecată.
In motivarea cererii, petenta - creditoare a arătat, în esență, că debitoarea C.N.C.F.-C.F.R. S.A. – Sucursala Galati datorează creditoarei si B. C. G. si C. C. C. suma de 25.316.144, 30 lei, reprezentând debit stabilit prin titlul executoriu Sentința civilă nr. 73/2009 pronunțată de Tribunalul V., precum si prin procesul-verbal de stabilire a onorariului si a cheltuielilor de executare în dosarul de executare nr. 284/2009. B. C. G. si C. C. C. a înființat poprirea prin adresa nr. 284/2009/18.04.2011, iar terțul poprit a formulat un răspuns asimilat refuzului si, deși au trecut mai mult de trei luni de la înființare, nu a virat banii în contul creditoarei sau al executorului judecătoresc.
In drept, au fost invocate disp. art. 460 C.p.c.
In dovedirea cererii, petenta - creditoare a depus la dosar înscrisuri (filele 3-33).
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în sumă de 10 lei si timbru judiciar în valoare de 0,3 lei.
2. Terțul poprit a formulat întâmpinare în cauză, prin care a invocat excepția tardivității formulării cererii de validare a popririi în raport de dispozițiile art. 460 alin.1 Cod proc. civilă, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii, arătând, în esență, că emiterea adresei de înființare a popririi s-a făcut cu nerespectarea dispozițiilor art. 454 alin. 3 si 4 Cod proc. civilă, având în vedere că în adresa respectivă s-a indicat denumirea persoanei juridice C. C. S.A. București pentru Sucursala Regională C. G., cu precizarea sediului doar al Sucursalei Regionale G. si codul de identificare fiscală al C. C. S.A. București. Mai mult, în adresa de înființare a popririi nu s-a solicitat în mod expres poprirea atât a conturilor persoanei juridice C. C. S.A. București, cât si a conturilor Sucursalei Regionale G., subunitate fără personalitate juridică. Reprezentanții băncii au solicitat prin urmare informații suplimentare, respectiv precizarea CUI - ului corect al debitorului, în vederea identificării corecte a acestuia în baza de date a băncii, astfel că adresa emisă de bancă nu reprezintă un răspuns asimilat refuzului. A mai arătat că între B. C. Feroviară S.A. si debitorul Sucursala Regională C. G. nu există raporturi juridice, acesta nefiind client al Băncii, nefiind așadar îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru validarea popririi. A solicitat obligarea petentei – creditoare la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, a invocat dispozițiile art.115-118 si art. 452-461 Cod proc. civilă.
În probațiune, a depus la dosar înscrisuri (filele 39-44).
3. Petenta a depus la dosar răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a excepției de tardivitate invocată de terțul poprit, iar pe fondul cauzei, a arătat că poprirea înființată de B. C. G. si C. C. C. a vizat conturile C.N.C.F C.F.R. S.A. București pentru Sucursala G., respectiv conturile societății mamă pentru sucursala acesteia, societatea mamă având conturi deschise la terțul poprit. Poprirea nu a vizat conturile Sucursalei G., așa cum susține în mod eronat terțul poprit.
În probațiune a depus înscrisuri (filele 45-91, 114-129).
4. La termenul de judecată de la data de 23.09.2011, instanța a respins ca neîntemeiată excepția tardivității formulării cererii de validare a popririi pentru considerentele arătate în încheierea de ședință de la acea dată.
5. În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
6. Prin sentința civilă nr. 6265/18.10.2011 Judecătoria Focșani a admis cererea formulată de către petenta creditoare . BUCURESTI, prin AGENTIA DE F. A ENERGIEI ELECTRICE FOCȘANI în contradictoriu cu intimat B. C. G., debitor C.N.C.F – C.F.R SA Suc. G. și tertul poprit B. COMERCIALA FEROVIARĂ – SUC. BUCURESTI, a dispus validarea popririi înființată de Biroul Executorilor Judecătorești Asociați C. G. și C. C. C., prin adresa de înființare a popririi din data de 18.04.2011 în dosarul de executare nr.284/2009 pe conturile C. C. S.A. și în consecință a obligat terțul poprit B. C. Feroviară S.A. să plătească creditoarei suma totală de 25.316.144,3 lei, în baza titlului executoriu – Sentința civilă nr. 73/2009 a Tribunalului V. și a procesului-verbal de stabilire a onorariului si cheltuielilor de executare nr. 284/2009 din 14.05.2009 al B. Asociați C. G. și C. C. C., a obligat terțul poprit să plătească creditoarei suma de 10,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, a respins ca neîntemeiată cererea terțului poprit de obligare a creditoarei la plata cheltuielilor de judecată.
7. Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat recurs B. C. Feroviară Sa, înregistrat pe rolul Tribunalului V. în data de 04.01.2012, solicitând admiterea recursului, casarea integrală a sentinței ca fiind vădit netemeinică și nelegală, cu trimitere la instanța competentă, Judecătoria Sectorului 1 București, pe fond, respingerea ca nefondată a cererii de validare, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii de recurs, s-au adus următoarele critici: Judecătoria Focșani nu a avut competența teritorială pentru soluționarea cererii având în vedere dispozițiile art. 453 al.(1) cod procedură civilă potrivit căruia poprirea se înființează de către executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului sau al terțului poprit. Cum, potrivit art. 400 al.(1) coroborat cu art. 373 al.(2) cod procedură civilă instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se face executarea și cum această necompetență este de ordine publică potrivit art. 159 al.(1) punctul 3 cod procedură civilă, instanța competentă să judece prezenta cauză era judecătoria sectorului 1 București. Instanța de fond a reținut în mod greșit că poprirea poate fi înființată pe conturile societății mamă, deși chiar instanța a admis că între societatea debitoare - Sucursala G., și terțul poprit nu există raporturi obligaționale. S-a susținut că dispozitivul este eliptic și este susceptibil să genereze o executare silită greșită asupra fondurilor băncii pentru că nu s-a precizat creanța urmărită silit, suma datorată de terțul poprit debitorului, ci a fost obligat la plată chiar terțul poprit. Din probele administrate rezultă că debitoarea nu are conturi bancare deschise la terțul poprit și adresa de înființare a popririi nu s-a conformat titlului executoriu pentru că debitor este Sucursala Regională G., iar poprirea s-a înființat și validat pe conturile C. C. SA București. În mod greșit s-a respins excepția privind tardivitatea formulării cererii de validare a popririi pentru că termenul de 3 luni prevăzut la art. 460 cod procedură civilă s-a împlinit la 17.07.2011. Pe de altă parte, s-a dispus validarea popririi, deși nu s-a făcut dovada că terțul poprit a refuzat să-și îndeplinească obligațiile. Dimpotrivă, terțul poprit a dorit să-și îndeplinească obligațiile și din acest motiv a emis către B. C. G. adresa nr. 2854/29.04.2011 prin care a solicitat lămuriri suplimentare cu privire la datele debitorului.
8. Intimata . București - Sucursala de F. a Energiei Electrice Focșani a solicitat prin întâmpinare să se respingă recursul cu motivarea că sentința este legală și temeinică.
9. Recurenta a formulat răspuns la întâmpinare (fila 41).
10. Pin decizia civilă nr. 311/15.03.2012 Tribunalul V. a respins ca nefondat recursul.
11. Împotriva deciziei mai sus amintită a formulat recurs B. C. Feroviară Sa iar prin decizia civilă nr. 494/R/03.10.2012 Curtea de Apel G. a respins excepția inadmisibilității, a admis recursul, a casat decizia civilă nr. 311/2012 a Tribunalului V. și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, reținând că pricina trebuia să fie soluționată de Tribunal în complet de apel.
12. Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului V. în data de 09.11.2012 sub nr._ .
13. În acest ciclu procesual, în faza de judecată a apelului, B. C. Feroviară Sa (în continuare apelanta sau B.) a formulat precizări scrise (fila 10) iar S.C. E. F. S.A. București, Sucursala de F. a Energiei Electrice Muntenia Nord Ploiești, prin Agenția Focșani (în continuare intimata sau E.) a formulat răspuns la precizări (fila 27) și precizări (fila 70).
14. Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Focșani la data de 14.05.2012 sub nr._ , petenta S.C. B. C. Feroviară S.A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatii S.C. E. F. S.A. prin Agentia de F. a Energiei Electrice Focsani, B. C. G. si C. C. C. si C.N.C.F. –C.F.R. S.A. Sucursala Galati, lămurirea dispozitivului Sentinței civile nr. 6265/18.10.2011 pronunțată de Judecătoria Focșani în dosar nr._, în sensul indicării în dispozitiv a mențiunii că executarea popririi urmează să aibă loc în limita si în măsura alimentării contului debitorului urmărit.
În motivarea cererii, a arătat, în esență, că în considerentele hotărârii nu s-a reținut împrejurarea că reclamanta ar datora debitorului C.N.C.F. –C.F.R. S.A. Sucursala Galati o sumă similară cu cea pe care acesta din urmă o datorează creditoarei S.C. E. F. S.A., ci doar că debitoarea C.N.C.F. –C.F.R. S.A are un cont deschis la petentă. Asa cum rezultă din actele depuse la dosarul cauzei, soldul contului C.N.C.F. –C.F.R. S.A la momentul înființării popririi era 0, datorită unor plăti către un alt executor judecătoresc în baza unei executări silite anterioare. A mai arătat că dispozitivul Sentinței civile nr. 6265/18.10.2011 nu este suficient de clar, ceea ce poate genera serioase dificultăți de executare si chiar demararea unei executări abuzive împotriva reclamantei, întrucât nu s-a făcut nicio mențiune expresă în ceea ce privește modul de executare. Validarea popririi nu putea viza decât eventualele sume viitoare care ar intra în contul debitoarei, cu consecința că executarea popririi urmează să aibă loc în mod corespunzător si anume, în limita si în măsura alimentării contului. În absenta clarificării limitelor de executare în dispozitivul hotărârii, aceasta ar putea fi interpretată în mod abuziv de creditorul popritor si să se îndrepte asupra disponibilităților proprii ale băncii.
În drept, a invocat prev. art. 2811 alin.1 Cod proc. civilă.
În probațiune, a depus la dosar extras de cont pe perioada 18.04.2011 – 21.03.2012, copii de pe înscrisurile aflate la dosarul nr._ ( fond si recurs).
15. Pârâta S.C. E. F. S.A. prin Agenția de F. a Energiei Electrice Focsani a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, arătând, în esență, că hotărârea pronunțată este temeinică si legală, nu necesită lămuriri suplimentare care să restrângă efectele hotărârii prin încălcarea prevederilor art.457 Cod proc. civilă, deoarece calitatea procesuală în cauză a băncii este aceea de tert poprit pentru conturile debitoarei, așa cum este reglementat în procedura bancară. A mai arătat că, așa cum rezultă din extrasele de cont depuse de bancă, aceasta avea disponibil în cont, disponibil care a fost distribuit fără a respecta principiul proporționalității către alte B.-uri, operând astfel răspunderea civilă delictuală a băncii, așa cum în mod constant doctrina si jurisprudența au statuat, având în vedere si prevederile art.1718 Cod civil, care reglementau gajul general al creditorului la data nașterii raporturilor juridice dintre părti. Această cerere de lămurire dispozitiv ar presupune o nouă judecată pe fond a cererii de validare poprire, ceea ce este inadmisibil, având în vedere că suntem în prezenta unui titlu executoriu, o hotărâre judecătorească definitivă si irevocabilă.
În drept, a invocat dispozițiile art.457 Cod proc.civilă.
16. Pârâtele B. C. G. si C. C. C. si C.N.C.F. –C.F.R. S.A. Sucursala G., legal citate, nu au formulat întâmpinare în cauză si nu au fost reprezentate în fata instanței.
17. Prin încheierea din data de 10.09.2012 Judecătoria Focșani a admis cererea, având ca obiect lămurire dispozitiv, formulată de către petenta B. COMERCIALA FEROVIARĂ – SUC. BUCURESTI in cauza civilă privind pe petenta creditoare . BUCURESTI, prin AGENTIA DE F. A ENERGIEI ELECTRICE FOCȘANI în contradictoriu cu intimat B. C. G., debitor C.N.C.F – C.F.R SA Suc. G. și terțul poprit B. COMERCIALA FEROVIARĂ – SUC. BUCURESTI, a lămurit dispozitivul Sentinței civile nr. 6265/18.10.2011 pronunțată de Judecătoria Focșani în dosar nr._, în ceea ce privește înțelesul, întinderea si aplicarea paragrafului nr. 3 al dispozitivului, în sensul că executarea obligației de plată a sumei totale de 25.316.144,3 lei, stabilită în sarcina terțului poprit B. C. Feroviară S.A., în baza titlului executoriu – Sentința civilă nr. 73/2009 a Tribunalului V. și a procesului-verbal de stabilire a onorariului si cheltuielilor de executare nr. 284/2009 din 14.05.2009 al B. Asociați C. G. și C. C. C., se efectuează din conturile C.-C. S.A. deschise la terțul poprit B. C. Feroviară S.A., în limita si în măsura alimentării acestor conturi, iar nu din fondurile proprii ale băncii terț poprit.
18. Împotriva acestei încheieri E. a formulat apel înregistrat pe rolul Tribunalului V. în data de 05.02.2013 sub nr._ solicitând admiterea apelului, anularea încheierii.
În motivarea cererii de apel a indicat, în esență, că această cerere presupune o nouă judecată pe fond a cererii de validare a poprii, prima instanță a acordat ce nu s-a cerut iar soluția contravine celei din sentință.
19. B. a formulat întâmpinare (fila 17) prin care a solicitat respingerea apelului.
20. Prin încheierea din data de 07.03.2013 pronunțată în dosarul nr._ Tribunalul V. a dispus conexarea dosarului nr._ la dosarul nr._ .
21. În faza procesuală a apelului a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând probatoriul administrat în cauză în lumina legislației aplicabile în speță, Tribunalul reține următoarele:
22. Potrivit art. 460 al.1 C.p.c., instanța poate fi sesizata pentru validarea popririi, daca terțul poprit nu-si îndeplinește obligațiile ce-i revin pentru efectuarea popririi. Obligațiile ce ii revin terțului poprit sunt, potrivit art. 456 al.1 lit. a si al.2 C.p.c., sa consemneze suma de bani sau sa indisponibilizeze bunurile mobile incorporale poprite si sa trimită dovada executorului, iar daca sunt infinitate mai multe popriri sa comunice executorului sau creditorilor numele si adresa celorlalți creditori, precum si sumele de bani poprite de fiecare in parte.
Potrivit art. 2811 alin. 1 C.p.c.: „în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la întelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori acesta cuprinde dispozitii potrivnice, părtile pot cere instantei care a pronuntat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispozitiile potrivnice”.
23. Văzând ansamblul materialului probator administrat în cauză în contextul legislației active, Tribunalul reține, de principiu, justețea soluțiilor pronunțate de prima instanță în hotărârile judecătorești apelate, însă cu elementele de diferență ce vor fi expuse în finalul considerentelor și care au condus instanța de apel la soluția pronunțată.
În concret, păstrând linia de analiză oferită de prima instanță, atât în planul stării de fapt cât și a elementelor de drept, și analizând împreună apelurile formulate în cauză cu mențiunea că încheierea de lămurire de dispozitiv prezintă caracter subsidiar față de sentința apelată, Tribunalul constată că prin titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 73/18.03.2009 pronunțată de Tribunalul V. în dosar nr._, învestită cu formulă executorie, debitoarea C. C. S.A. București – Sucursala Regională C. G. a fost obligată la plata sumei de 26.372.981,40 lei către petenta –creditoare Filiala de F. a Energiei Electrice “E. F. Muntenia Nord”S.A.
În vederea executării acestui titlu executoriu si a titlului executoriu reprezentat de procesul-verbal de stabilire a onorariului si a cheltuielilor de executare emis în dosarul de executare nr. 284/2009, B. C. G. si C. C. C. a expediat terțului poprit S.C. B. C. Feroviară S.A. adresa nr. 284/2009 din data de 18.04.2011 prin care a înființat poprire pe conturile debitoarei C. C. S.A. București pentru Sucursala Regională C. G., până la concurenta sumei de 25.316.144,3 lei pe care o datora creditoarei Filiala de F. a Energiei Electrice “E. F. Muntenia Nord” S.A.
Din această adresă rezultă că B. C. G. si C. C. C. a înțeles să înființeze poprire pe conturile C. C. S.A. București, pentru suma datorată de debitoarea Sucursala Regională C. G. conform titlurilor executorii anterior menționate. În adresa de înființare a poprire a fost menționat codul unic de identificare al C. C. S.A. București.
Asemenea primei instanțe, Tribunalul constată că are calitatea de debitoare, conform titlului executoriu, Sucursala Regională C. G. si că nu există raporturi juridice între aceasta si terțul poprit S.C. B. C. Feroviară S.A., întrucât sucursala nu are cont deschis la terțul poprit. Cu toate acestea însă, Sucursala Regională C. G. reprezintă o unitate fără personalitate juridică, fiind subordonată din punct de vedere economic si juridic societății mamă, în speță C. C. S.A. București si în consecință, societatea mamă este cea care gestionează disponibilitățile bănești ale sucursalei si care trebuie să își asume răspunderea patrimonială pentru neexecutarea obligațiilor sucursalei fată de terți, întrucât sucursala intră în relațiile cu terții în numele si pentru societatea mamă. D. consecință, deși calitatea de debitor, conform titlului executoriu, aparține Sucursalei Regionale C. G., întrucât societatea mamă răspunde patrimonial pentru obligațiile sucursalei, instanța apreciază că în mod legal s-a dispus înființarea popririi pe conturile societății mamă C. C. S.A. București pentru sucursala acesteia C. G., din înscrisurile depuse la dosar rezultând că societatea mamă C. C. S.A. București are conturi deschise la terțul poprit S.C. B. C. Feroviară S.A.
Pe de altă parte, privitor la susținerea conform căreia emiterea adresei de poprire a fost emisă cu nerespectarea dispozițiilor art. 454 alin. 3 si 4 C.p.c., de fapt a dispozițiilor art. 454 alin. 2 ind.1 si alin.2 ind. 2 C.p.c., asemenea primei instanțe, Tribunalul retine că în adresa de înființare a popririi au fost menționate denumirea si sediul debitoarei Sucursala Regională C. G., precum si codul unic de identificare al S.C. C. C. S.A. București, pe conturile căreia s-a înființat poprirea. În egală măsură, Tribunalul nu va retine nerespectarea dispozițiilor art. 454 alin.2 ind.2 C.p.c., în condițiile în care prin adresa de înființare a popririi nu s-a dispus înființarea popririi pe conturile subunității fără personalitate juridică - Sucursala Regională C. G. (care nici nu are deschise conturi la terțul poprit, astfel cum rezultă din adresa nr._ comunicată la dosar), ci pe conturile societății mamă S.C. C. C. S.A. București, iar în aceste condiții, nu era necesară menționarea în adresă a altor elemente de identificare ale Sucursalei Regionale C. G. în afară de denumirea si sediul acesteia.
Pornind de la această premisă și notând că titularul contului asupra căruia s-a înființat poprirea, cont deschis la terțul poprit, este societatea mamă S.C. C. C. S.A. București, executorul judecătoresc a indicat în mod corect denumirea si codul unic de înregistrare ale acesteia, elemente care erau suficiente pentru ca terțul poprit să înființeze poprirea asupra conturilor S.C. C. C. S.A. București, așa cum i s-a solicitat, întrucât prin menționarea denumirii si a codului unic de identificare al acesteia, terțul poprit avea posibilitatea să o identifice în baza de date si să procedeze la înființarea popririi prin indisponibilizarea conturilor acesteia.
24. Pe de altă parte, pornind de la prevederile art. 2811 alin.1 C.p.c., Tribunalul constată că lămurirea dispozitivului sentinței civile nr. 6265/18.10.2011 se impunea pentru stabilirea modalității de executare a obligației de plată stabilită în sarcina terțului poprit S.C. B. C. Feroviară S.A., sub aspectul provenienței fondurilor bănești din care urmează a se face plata, în condițiile în care părțile implicate în executarea Sentinței civile nr. 6265/18.10.2011 aveau sau ar fi putut avea în momentul executării, puncte de vedere diferite cu privire la acest aspect.
În litigiul soluționat prin sentința civilă nr. 6265/18.10.2011, creditoarea S.C. E. F. S.A. prin Agenția de F. a Energiei Electrice Focșani nu a susținut, nu a dovedit, iar prima instanță nu a reținut faptul că terțul poprit a distribuit, ulterior primirii adresei de poprire din partea B. C. G. si C. C. C., disponibil din conturile C. C. S.A. deschise la terțul poprit, pentru a opera răspunderea delictuală a băncii.
În ceea ce privește susținerile petentei - terț poprit din cauza de fată, referitoare la soldul conturilor C. C. S.A. deschise la terțul poprit B. C. Feroviară S.A. în momentul primirii adresei de poprire din partea B. Asociați C. G. și C. C. C. sau ulterior, instanța constată că înscrisurile depuse de terțul poprit la dosarul de fond (filele 138-144) nu au reflectat situația soldului conturilor C. C. S.A. la momentul primirii adresei de înființare a popririi din partea către B. Asociați C. G. și C. C. C. (20.04.2011 – fila 4) sau ulterior, până la momentul validării popririi prin Sentința civilă nr. 6265/18.10.2011, întrucât erau emise la o dată anterioară primirii adresei de poprire (04.02.2011, respectiv 14.01.2011).
Faptul că terțul poprit a comunicat B. Asociați Gont si P. la data de 04.02.2011 că a procedat la indisponibilizarea conturilor si la virarea sumei de 1.729.789,11 lei existentă în conturile C. C. S.A. la data înființării popririi de către acest birou de executori - 14.01.2011, nu era de natură să reflecte situația conturilor C. C. S.A. ulterior acestei date si la data primirii adresei de poprire din partea B. Asociați C. G. și C. C. C. (20.04.2011) si nici pentru perioada următoare, de vreme ce conturile C. C. S.A. puteau fi alimentate între timp cu noi sume de bani.
În ceea ce privește fondurile bănești din care trebuie să fie efectuată plata dispusă de instanță, Tribunalul reține că în mod incontestabil acestea nu pot proveni decât din conturile C.-C. S.A. deschise la terțul poprit B. C. Feroviară S.A., iar nu din fondurile proprii ale băncii terț poprit, deoarece validarea popririi are semnificația confirmării, prin hotărâre judecătorească, a valabilității unei popriri, în speță, a valabilității popririi înființate pe conturile societății mamă C. C. S.A. deschise la terțul poprit B. C. Feroviară S.A., la cererea creditoarei S.C. E. F. S.A. iar ca o consecință a validării popririi, s-a dispus obligarea terțului poprit la plata sumei de 25.316.144,3 lei, sumă menționată în adresa de înființare a popririi emisă de B. Asociați C. G. și C. C. C., fără ca instanța să retină în considerentele hotărârii că această sumă trebuie plătită din fondurile proprii ale băncii - terț poprit.
Văzând considerentele integrale ale încheierii apelate, Tribunalul reține că o astfel de concluzie nu echivalează cu o nouă judecată pe fondul cauzei, astfel cum a susținut apelanta S.C. E. F. S.A. prin Agenția de F. a Energiei Electrice Focșani, întrucât nu reprezintă o modificare sau o completare a considerentelor si/sau a dispozitivului Sentinței civile nr. 6265/18.10.2011, ci o clarificare a dispozitivului, dându-se acestuia interpretarea, înțelesul care rezultă din situația de fapt si de drept reținută în considerentele Sentinței civile nr. 6265/18.10.2011, soluția pronunțată si dispozițiile legale incidente în situația popririi înființate asupra unor conturi ale debitorului deschise la o unitate bancară.
25. În aceeași ordine de idei și în lumina celor expuse mai sus, Tribunalul reține că toate criticile aduse de Bancă sentinței apelate sunt nefondate, pentru argumentele ce vor fi expuse în mod sintetic în paragrafele subsecvente
Cu privire la primul motiv de critică, Tribunalul constată că B. a susținut că prima instanță nu a fost competentă teritorial și că această necompetență este de ordine publică potrivit art. 159 alin. 1 pct.3 C.p.c.
Tribunalul reține că această excepție nu a fost invocată în fața instanței de fond și că potrivit art. 159 alin. 2 C.p.c. necompetența poate fi invocată de părți ori de către judecător la prima zi de înfățișare în fața primei instanțe, dar nu mai târziu de începerea dezbaterilor asupra fondului.
Cum, în apel nu pot fi formulate cereri noi, iar această apărare nu a fost invocată la fond, instanța de apel nu o poate primi favorabil, intervenind sancțiunea decăderii din dreptul de a ridica excepția pentru părțile litigante.
Privitor la excepția tardivității formulării cererii de validare a popririi, singura excepție invocată în fața primei instanțe, Tribunalul reține că acest incident procedural a fost în mod corect soluționat de prima instanță. Tribunalul reține că termenul de 3 luni prevăzut la art. 460 alin. 1 C.p.c. curge de la data la care terțul poprit nu-și mai îndeplinește obligațiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma o liberează debitorului poprit, aspecte care nu au fost dovedite în cauză. În această cauză, nu s-a trecut încă la poprire pentru că terțul poprit apare a fi avut neclarități și a solicitat lămuriri organului de executare. În plus, acest termen are un caracter de recomandare fiind prevăzut în favoarea creditorului, debitorului sau organului de executare și are în vedere situația când poprirea a început, dar dintr-un motiv sau altul terțul poprit nu-și mai îndeplinește obligațiile.
În al treilea rând, Tribunalul reține că prin raportare la materialul probator administrat în fața primei instanțe, aceasta a soluționat corect cererea de validare a popririi.
S-a reținut în mod corect că prin titlul executoriu a fost obligată Sucursala G., că aceasta nu are personalitate juridică și că pentru acest debit urmează să fie poprite conturile societății mamă. De asemenea, Tribunalul subliniază că nu este întemeiată nici susținerea apelantei în sensul că prin modul în care a fost formulat dispozitivul s-a creat posibilitatea să fie urmărite fondurile băncii și aceasta inclusiv în contextul încheierii de lămurire de dispozitiv analizată mai sus. De asemenea, Tribunalul reține că existența componentei „culpă” în sarcina terțului poprit nu prezintă relevanță în contextul celor indicate mai sus.
26. Cu toate acestea și fără a minimaliza semnificația celor arătate mai sus, Tribunalul constată că în conformitate cu adresa nr._ emisă de C.N.C.F. „C.F.R.” S.A. (fila70) rezultă că debitul ce a făcut obiectul sentinței civile nr. 73/2009 (titlu executoriu) a fost achitat în integralitate la 23.11.2012.
Această susținere este confirmată de conținutul:
Convenției privind stingerea unor datorii ale Companiei Naționale de Căi Ferate C.F.R. S.A. către S.C. E. F. S.A. (filele 71 și 72);
al ordinelor de plată nr. 2802 din 23.11.2012 și nr. 2803 din aceeași dată (fila 73);
adresei nr._/20.12.2012 emis de E. (fila 74) și ordinului de plată nr. 1407/27.12.2012 (fila 75);
În consecință, Tribunalul reține că suma pentru care E. a solicitat validarea popririi apare a fi stinsă ca obligație de plată în prezent, rațiunea de a solicita o atare măsură dispărând.
Faptul că în lumina adresei nr. 284/2009 din 04.03.2013 emisă de B. C. G. apare că s-a înființat o nouă poprire pe conturile debitoarei E. însă pentru o sumă distinctă de cea inițială și compusă din adunarea sumelor din procesul-verbal de actualizare sumă nr. 284/2009 din 27.02.2013 și din procesul-verbal de stabilire a onorariului și cheltuielilor de executare nr. 284/2009 din 04.03.2013 nu este de natură a conduce la o concluzie distinctă.
În această privință, Tribunalul subliniază că are a fi realizată o distincție netă între debitul inițial pentru care s-a solicitat validarea popririi, stins în prezent (ulterior însă învestirii prezentului complet) și eventualele debite reținute ulterior datei stingerii acestuia și cu privire la care, o eventuală procedură de validare poprire poate fi realizată exclusiv într-un nou cadru procesual, distinct de acesta.
27. Față de considerentele expuse, notând și caracterul subsidiar al încheierii apelate față de sentința apelată (existența primeia depinzând de existența celei de-a doua), instanța va reține incidența art. 295 alin. 1 C.p.c. raportat la art. 296 C.p.c., va admite cererile de apel, va schima în tot sentința și încheierea apelate și va respinge cererea de validare a popririi și de lămurire de dispozitiv ca rămase fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de apelanta B. C. FEROVIARA S.A., cu sediul în București, .. 62 A, Tronson A, sector 1, reprezentată convențional prin S.C.A. Z., R., P., cu sediul în București, ., sector 2, împotriva sentinței civile nr. 6265 din 18.10.2011, pronunțată de Judecătoria Focșani în dosar nr._, și apelul declarat de apelanta S.C. E. F. S.A. București, Sucursala de F. a Energiei Electrice Munteani Nord Ploiești, prin Agenția Focșani, cu sediul în mun. Focșani, ., jud. V., împotriva încheierii din 10 septembrie 2012, pronunțată de Judecătoria Focșani în dosar nr._ .
Schimbă în tot sentința civilă nr. 6265/18.10.2011 și încheierea din 10.09.2012 și respinge cererea de validare a popririi și de lămurire dispozitiv, ca rămase fără obiect.
Cu drept de a formula recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 14 Martie 2013.
Președinte, C. C. | Judecător, D. J. | |
Grefier, C. D. |
Red. DJ
10.04.2013
8 ex.
Judecător fond – M. P.
← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 47/2013. Tribunalul VRANCEA | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 431/2013.... → |
---|