Acţiune în instanţă formulată în contradictoriu cu Statul Român pentru constatarea calităţii de unic moştenitor. Inadmisibilitate
| Comentarii |
|
I. La data de 28 octombrie 2008, reclamantul T.T. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând instanţei să repună pe reclamant în termenul de deschidere a succesiunii mamei sale T.R., decedată la data de 10 decembrie 2004 în Bucureşti, B-dul G.Ş. nr. 12, bl. 12, ap. 41, sector 4.
în motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că este unicul fiu al defunctei T.R., că începând din septembrie - octombrie 2004 până la data de 31 martie 2006, reclamantul a fost tot timpul internat în Spitalul Paul Brousse din Franţa, unde a avut loc un transplant de ficat de la fiul acestuia, astfel că nu a putut fi prezent la înmormântarea mamei sale, reclamantul reuşind să revină în ţară, abia în aprilie 2006, astfel că a pierdut dreptul de şase luni pentru acceptarea moştenirii, solicitând repunerea în termenul de opţiune şi stabilirea calităţii sale de unic moştenitor.
Prin sentinţa civilă nr. 1428 din 3 martie 2009, pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, s-a admis cererea reclamantului, a fost repus în termenul de opţiune succesorală, s-a constatat deschisă succesiunea defunctei T.R, decedată la data de 10 decembrie 2004 în Bucureşti, sector 4, şi s-a constatat calitatea reclamantului de unic moştenitor.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de judecată a reţinut că termenul de opţiune succesorală prevăzut de art. 700 C. civ. este de şase luni de la deschiderea succesiunii (data decesului) şi care s-a prescris, reclamantul administrând probe pertinente cu acte medicale care justifică repunerea în termenul de opţiune succesorală, potrivit art. 19 din Decretul nr. 167/1958.
în consecinţă, s-a admis cererea, s-a constatat şi manifestarea dorinţei reclamantului de acceptare a succesiunii mamei sale, în calitate de descendent de gradul 1, constatându-se calitatea sa de unic moştenitor.
II. Tribunalul Bucureşti a arătat că nu poate fi primită excepţia lipsei calităţii apelantului de reprezentant al Statului Român în litigiul dedus judecăţii, întrucât reprezentarea statului prin direcţiile generale ale finanţelor publice, potrivit art. 5 alin. (8) din Normele metodologice de aplicare a O.G. nr. 14/2007, aprobate prin H.G. nr. 731/2007, vizează doar situaţia succesiunilor care urmează a fi declarate vacante, nu şi situaţia de speţă - obiectul cererii de chemare în judecată consti-tuindu-1 constatarea deschiderii succesiunii defunctei T.R. şi a calităţii reclamantului de unic moştenitor, iar în cauză nu există dovezi că ar fi fost făcute demersuri pentru declararea vacanţei succesiunii defunctei.
Or, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile de drept comun ale art. 25 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954.
III. Recursul este fondat pentru considerentele următoare:
Curtea a constatat că reclamantul a chemat în judecată Statul
Român în calitate de pârât, deşi acesta nu-i contestă eventualul drept de moştenitor al mamei sale, în calitate de fiu al acesteia.
Oricând reclamantul avea acces la un notar public, pentru a obţine un certificat de moştenitor ori un certificat de calitate de moştenitor, fără a fi necesară formularea unei cereri în instanţă.
Doar în situaţia divergenţelor între moştenitori, în cazurile prevăzute de art. 78 lit. b) din Legea nr. 36/1995, părţile sunt îndrumate de către notar să se adreseze instanţelor judecătoreşti, pentru o dezbatere contradictorie a succesiunii.
în cererea sa, reclamantul a afirmat calitatea sa de unic moştenitor, aşadar, cu excluderea altor persoane fizice cu vocaţie la succesiunea mamei sale, fie legală, fie testamentară, astfel că, prin chemarea statului, se doreşte clarificarea poziţiei acestuia faţă de succesiune, în raport de vocaţia sa generală, potrivit art. 680 C. civ., de a culege succesiunea ope legis: „în lipsă de moştenitori legali sau testamentari, bunurile lăsate de defunct trec în proprietatea statului”.
Numai într-o astfel de situaţie ar putea fi chemat în judecată statul în calitate de pârât, acţiunea reclamantului devenind una interogatorie, prin care titularul dreptului poate, în mod preventiv, să-l cheme în judecată pe Statul Român, care, eventual, i-ar putea contesta dreptul, pentru a se consemna dacă îi recunoaşte sau nu dreptul, în speţă dreptul la moştenire.
Din relaţiile de la dosarul de fond, rezultă că nu se cunosc moştenitorii defunctei T.R., astfel că reclamantul a formulat o acţiune în constatare interogatorie, chemând în judecată Statul Român, potrivit celor menţionate mai sus.
Recurentul însă contestă calitatea de reprezentant al Ministerului Finanţelor Publice, prin excepţia invocată în primul motiv de recurs.
Excepţia este fondată.
Curtea a constatat că, într-adevăr, potrivit art. 5 alin. (8) din H.G. nr. 731/2007 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a
O.G. nr. 14/2007 pentru reglementarea modului şi condiţiilor de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii (art. 680 C. civ. - n.r.), în proprietatea privată a statului, „în succesiunile ce urmează a fi declarate vacante, direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene sau ale Municipiului Bucureşti reprezintă Statul ca subiect de drepturi şi obligaţii şi sunt citate de notarii publici în cadrul procedurii succesorale”, iar nu Ministerul Finanţelor Publice.
Prin art. 5 alin. (7) din hotărârea sus-menţionată se statuează că: „pentru bunurile provenind din succesiuni vacante, titlul de proprietate al statului asupra acestora este certificatul de vacanţă succesorală emis de notarul public, care se transmite direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene sau ale Municipiului Bucureşti”.
Prin urmare, excepţia lipsei calităţii de reprezentant al Ministerul Finanţelor Publice pentru Statul Român invocată în recursul formulat este fondată.
Considerentul reţinut în decizia recurată, în sensul că cererea nu are ca obiect constatarea vacanţei succesorale şi că statul ar urma să figureze ca subiect cu drepturi şi obligaţii, potrivit art. 25 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954, prin Ministerul Finanţelor Publice, nu este corect, întrucât doar vocaţia generală la o eventuală succesiune vacantă îl legitimează procesual pe Statul Român în cauză, din perspectiva unor dispoziţii legale speciale, cele sus-menţionate, în materie de succesiune şi care au prioritate de aplicare.
Excepţia însă privind inadmisibilitatea capătului de cerere privind constatarea vacanţei succesorale nu este fondată, în mod corect fiind respinsă de instanţele de fond şi apel, întrucât nu există un astfel de capăt de cerere cu un astfel de obiect, pe de o parte, iar, pe de altă parte, că procedura necontencioasă prevăzută pentru constatarea vacanţei succesorale, în general, nu exclude, potrivit art. 331 C. proc. civ., accesul la o instanţă judecătorească, într-o acţiune interogatorie ori pro-vocatorie, potrivit cu interesul titularului acţiunii, pentru clarificarea dreptului.
C.A. Bucureşti, s. a lll-a civ., mirt. şi fam., decizia nr. 209 din 15 februarie 2010, nepublicată
65. Persoane care pot cere deschiderea procedurii suc-cesoraie notariale. Moştenire care cuprinde bunuri imobile. Obligaţiile secretarului unităţii administrativ-teritoriale prevăzute de Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal [art. 215 alin. (5)] şi art. 68 din Legea nr. 36/1995
Legea nr. 36/1995, art. 68
I. Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea la data de 25 februarie 2008, reclamantul C.A., în contradictoriu cu pârâţii Comuna Mogoşoaia prin Primar, Primăria Mogoşoaia, D.P., BNP C.I. a solicitat instanţei pronunţarea unei sentinţe prin care să se constate nulitatea absolută a sesizării pentru deschiderea procedurii succesorale, sesizare emisă de Primăria Mogoşoaia sub nr. 753 din 24 ianuarie 2005 şi care a stat la baza deschiderii procedurii succesorale notariale de pe urma defunctei D.Ş. şi a emiterii de către BNP C.I. a certificatului de moştenitor nr. 14 din 24 ianuarie 2005; cu obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
în motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 8012 din 3 noiembrie 1995 de notariatul de Stat al S.A.I. şi transcris în Registrul de transcripţiuni sub nr. 1960 din 3 noiembrie 1995, a cumpărat de la D.Ş. terenul în suprafaţă de 7.000 mp (7.011,03 mp conform măsurătorilor cadastrale) situat în localitatea M., tarlaua 605, judeţul Ilfov.
La data de 16 ianuarie 2005 aceasta a decedat, iar în sesizarea nr. 753/24 ianuarie 2005 emisă de Primăria Mogoşoaia şi trimisă BNP C.I., în vederea deschiderii succesiuni defunctei, a fost inclus în masa succesorală rămasă de pe urma acesteia şi terenul care fusese anterior înstrăinat reclamantului.
Prin sentinţa civilă nr. 4728 din 1 octombrie 2008, pronunţată de Judecătoria Buftea, s-a reţinut, în esenţă, că nu există dovezi în sensul că sesizarea nr. 753/2005 a fost eliberată cu încălcarea unei dispoziţii legale imperative sau prohibitive care interesează direct ordinea publică şi cu intenţia de fraudare a drepturilor reclamantului, astfel încât să poată fi aplicată ca sancţiune nulitatea absolută.
II. împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamantul C.A., solicitând schimbarea în tot a sentinţei apelate, în sensul admiterii acţiunii.
în motivarea apelului, s-a arătat că, faţă de prevederile art. 215 alin. (5)-(12) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, instanţa de fond ar fi putut constata că, în special, alin. (7), (10) şi (12) au fost încălcate de Primăria Mogoşoaia, deoarece sesizarea a fost trimisă notarului public, fară ca secretarul primăriei să verifice care era situaţia plăţii impozitului pentru terenul în litigiu pentru anii anteriori şi cine avea deschis rol fiscal.
Prin decizia civilă nr. 398/A din 25 martie 2009, Tribunalul Bucureşti, Secţia a IlI-a civilă, a admis apelul, a admis excepţia lipsei de interes invocată de intimat, a schimbat în tot sentinţa instanţei de fond, în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamant, ca lipsită de interes.
Pentru a decide astfel, Tribunalul a reţinut că apelantul-reclamant nu mai are interes pentru a solicita anularea sesizării pentru deschiderea succesiunii rămase de pe urma defunctei D.Ş., câtă vreme certificatul de moştenitor eliberat de pe urma acesteia a fost anulat prin decizia civilă nr. 21/7 ianuarie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă.
C.A. Bucureşti, s. a lll-a civ., min. şi fam., decizia nr. 1503 din 9 noiembrie 2009
| ← Certificat de moştenitor, imposibilitatea analizării... | Certificat de moştenitor. Acţiune în constatarea nulităţii.... → |
|---|
