Vânzarea de drepturi succesorale. Moştenire care include şi un bun imobil. Obligativitatea formei autentice
| Comentarii |
|
I. Prin cererea înregistrată la Judecătoria Buftea, reclamantul D.G. a chemat în judecată pe pârâtul T.C., în calitate de legatar universal al numitei A.M., solicitând instanţei ca hotărârea ce se va pronunţa să dispună ieşirea din indiviziune asupra bunurilor imobile cuprinse în certificatele de moştenitor nr. 204/11 septembrie 2003 şi nr. 205/11 septembrie 2003, respectiv asupra suprafeţei de 59.965 mp teren situat în extravilanul comunei G., judeţul Ilfov, conform titlului de proprietate nr. 36993/29 iulie 1997.
Prin sentinţa civilă nr. 1949/11 aprilie 2008, Judecătoria Buftea a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, a respins cererea formulată ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.
Din analiza celor două certificate de moştenitor, instanţa a reţinut că au calitatea de coindivizari: A.M., care a instituit ca legatar universal prin testamentul autentificat sub nr. 943/2004 pe pârâtul T.C., cu o cotă de 5/12 din moştenire, şi I.E., cu o cotă de 7/12 din moştenire.
Reclamantul D.G. pretinde că a dobândit calitatea de coindivizar prin procura specială autentificată de BNP V.E., dată de moştenitoarea
I.E. către G.F., prin care acesta din urmă este împuternicit să vândă reclamantului cota de 1/3 şi cota de 3/4 din drepturile succesorale ale acesteia, arătate în cele două certificate de moştenitor.
Instanţa a considerat că procura specială, prin care un coindivizar a împuternicit un mandatar să înstrăineze unui terţ o cotă determinată de drept succesoral nu este de natură să justifice calitatea terţului de coindivizar, chiar dacă s-a menţionat în cadrul procurii că preţul a fost plătit, deoarece procura nu reprezintă un act translativ de proprietate, ci este un înscris prin care se aduc la cunoştinţă terţilor limitele şi puterile mandatarului.
Altfel spus, procura este un act juridic unilateral, care produce efecte juridice numai între mandant şi mandatar, până la momentul încheierii actului juridic stipulat în înscrisul numit procură, nefiind de natură să creeze efecte faţă de alte persoane.
II. Tribunalul a constatat că instanţa nu a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, deoarece procura specială autentificată sub nr. 1548/14 martie 2005 a fost emisă în vederea efectuării de către numitul G.F.C., în numele coindivizarei mandante I.E., a vânzării către reclamantul D.G. a cotei indivize de 1/3 din bunurile trecute în certificatul de moştenitor nr. 204/11 septembrie 2003 şi a cotei indivize de 3/4 din bunurile descrise în certificatul de moştenitor nr. 205/11 septembrie 2003 şi, în niciun caz, mandanta nu a transmis calitatea sa de coindivizar direct către reclamant şi nici nu l-a împuternicit pe acesta să ceară în numele ei ieşirea din indiviziune asupra acestor bunuri.
Referirea la încasarea „preţului” şi acordul dat în prealabil pentru intabularea dreptului de proprietate, cuprinse în procură, nu sunt de natură a conduce la concluzia că acest act cuprinde deja vânzarea cotei indivize din bunuri sau o cesiune de drepturi succesorale, aşa cum afirmă apelantul-reclamant.
Această procură poate fi considerată ca fiind un act complex, întrucât cuprinde, în afară de mandatul propriu-zis, şi o declaraţie în formă autentică, în sensul că mandanta a încasat de la reclamant o sumă de bani cu titlu de preţ pentru vânzarea ce urma să se încheie, însă această declaraţie poate constitui un început de dovadă scrisă pentru existenţa unei promisiuni de vânzare-cumpărare între mandantă şi reclamant, dar nu este de natură prin ea însăşi să confere acestuia calitate procesuală activă într-un proces de ieşire din indiviziune, câtă vreme la acest moment reclamantul nu are în patrimoniu o cotă indiviză din bunurile ce se cer a fi împărţite.
Pentru existenţa valabilă a contractului de vânzare-cumpărare invocat de apelantul-reclamant, având în vedere că procura a fost dată pentru cotele indivize din bunurile succesorale, care sunt terenuri, nu este suficient să se fi convenit asupra obiectului vânzării şi asupra preţului (sau chiar să se fi încasat acest preţ), potrivit art. 1294-1295 C. civ., aşa cum arată apelantul, ci consimţământul părţilor contractante trebuie să îmbrace, sub sancţiunea nulităţii absolute prevăzute de art. 2 din Titlul X al Legii nr. 247/2005, forma autentică.
III. Curtea a constatat următoarele:
Nu poate fi primită interpretarea recurentului, în sensul că a intervenit vânzarea cotei indivize din bunuri sau cesiune de drepturi succesorale, deoarece, prin excepţie de la principiul consensualismului, în cazurile speciale prevăzute de lege, vânzarea devine un contract solemn,
iar consimţământul părţilor trebuie să se manifeste în forma prevăzută de lege.
Procura a fost dată pentru cotele indivize din bunurile succesorale reprezentate de terenuri ori indiferent că acestea sunt situate în intravilanul ori extravilanul localităţilor şi indiferent de întinderea suprafeţei, acestea pot fi înstrăinate (dobândite) prin acte juridice între vii, sub sancţionarea nulităţii absolute (virtuale), numai dacă actul a fost încheiat în formă autentică (art. 2 din Titlul X al Legii nr. 247/2005), aşa cum în mod corect au reţinut şi instanţele de fond.
Vânzarea (cesiunea) unei moşteniri (art. 1399-1401 C. civ.) este un contract prin care titularul unui drept succesoral înstrăinează cu titlu oneros acest drept altei persoane.
Dacă moştenirea cuprinde şi dreptul de proprietate asupra unui teren, contractul trebuie să fie încheiat în formă autentică, potrivit dispoziţiilor legale anterior menţionate, iar pentru opozabilitatea vânzării faţă de terţi - în funcţie de natura drepturilor înstrăinate (dobândite) este necesară îndeplinirea formelor de publicitate (drepturile cumpărătorului provenind din contract, iar nu „din succesiune”, în sensul art. 26 din Legea nr. 7/1996, republicată).
Recurentul susţine în mod neîntemeiat, invocând dispoziţiile art. 1294-1295 C. civ., că sunt îndeplinite toate condiţiile necesare pentru existenţa valabilă a contractului de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale, atâta timp cât s-a stabilit câtimea acestor drepturi ori s-a încasat preţul lor.
în cazul actelor solemne manifestarea de voinţă trebuie să fie expresă, or, în cauza dedusă judecăţii nu se poate constata că voinţa juridică a recurentului, ca element fundamental al actului civil, a fost aceea de a dobândi dreptul de proprietate asupra cotelor succesorale, cât timp procura specială analizată de instanţă nu poartă decât semnătura mandantei, nu şi a pretinsului cumpărător - recurentul din prezenta cauză.
C.A. Bucureşti, s. a IX-a civ. şi propr. int., decizia nr. 353/R din 25 iunie 2009
| ← Dovada calităţii de moştenitor. Acte de stare civilă.... | Suportarea pasivului succesoral. Moştenitorul universal şi... → |
|---|
