Acţiune în nulitatea contractului. Motive de reziliere. Clauză contractuală contrară legii
| Comentarii |
|
Chiar dacă în contractul părţilor s-a prevăzut expres că neefectuarea de către chiriaşă a lucrărilor de reparaţii duce la nulitatea contractului, principiul libertăţii contractuale este subordonat dispoziţiilor art. 5 C. civ., potrivit cărora nu se poate deroga prin convenţii sau acte juridice unilaterale de la legile care interesează ordinea publică şi bunele moravuri.
Nulitatea şi rezoluţiunea (rezilierea) sunt sancţiuni de drept civil cu regim juridic distinct, al căror domeniu de aplicare este stabilit de lege şi nu poate fi schimbat prin voinţa părţilor.
C.A. Cluj, Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, decizia nr. 1763/Rdin 10 decembrie 2004, în Jurisprudenţă naţională 2004-2005, p. 79
Prin sentinţa civilă nr. 579 din 17 februarie 2003 a Judecătoriei Turda, pronunţată în dosarul nr. 4373/2001, a fost respinsă acţiunea civilă înaintată de reclamantul B.S.N. împotriva pârâtei A.U. Cluj-Napoca, având ca obiect anularea contractului de închiriere încheiat între părţi la data de 5 aprilie 1996 şi evacuarea pârâtei din încăperile pe care le ocupă la subsolul, parterul şi etajul 1 al imobilului.
Totodată, a fost obligat reclamantul la plata sumei de 3.787.303 lei, cheltuieli de judecată în favoarea pârâtei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a avut în vedere că, în condiţiile în care reclamantul a invocat neexecutarea de către pârâtă a lucrărilor la care s-a obligat prin contractul încheiat între părţi, o asemenea împrejurare nu constituie o cauză de nulitate a convenţiei.
împotriva sentinţei, reclamantul a declarat apel, respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 1084/A din 8 octombrie 2003.
Motivând decizia, tribunalul a arătat că, prin contractul încheiat, părţile au stipulat că, în termen de 5 ani, pârâta, în calitate de chiriaşă, se obligă a executa anumite lucrări de reparaţii la imobilul închiriat, în caz contrar contractul fiind lovit de nulitate.
Or, sancţiunea care intervine în cazul neîndeplinirii unei obligaţii de către una din părţile contractante este aceea a rezoluţiunii convenţiei, iar nu a nulităţii ei.
Cum reclamantul a cerut anularea contractului, iar nu rezoluţiunea lui, acţiunea trebuia respinsă, neputându-se dispune nici evacuarea pârâtei.
împotriva acestei decizii, reclamantul B.S.N. a declarat recurs, solicitând modificarea ei, în sensul admiterii apelului şi a acţiunii, întrucât:
- în contractul încheiat între părţi la data de 5 aprilie 1996 s-a stipulat expres că neefcctuarea de către pârâtă a lucrărilor de reparaţii duce la nulitatea contractului, astfel că, în temeiul art. 969 C. civ. şi în conformitate cu principiul disponibilităţii, instanţele erau obligate să dispună nulitatea contractului;
- nclegal au considerat instanţele că reclamantul putea cere rezilierea contractului, căci prin aceasta s-ar fi încălcat voinţa părţilor.
Recursul s-a respins, potrivit celor cc urmează.
Conform dispoziţiilor art. 1020 C. civ., condiţia rezolutorie este subînţeleasă în contractele sinalagmatice, în cazul când una din părţi nu îndeplineşte angajamentul său.
Rezultă din aceste prevederi legale că nccxecutarea unei obligaţii contractuale atrage, la cererea părţii interesate, rezoluţiunea, sau, în cazul contractelor cu executare succesivă, rezilierea contractului.
Pe de altă parte, sancţiunea nulităţii unui contract poate interveni exclusiv în situaţia în care, la chiar momentul încheierii contractului, nu a fost respectată o condiţie de validitate a lui, în sensul art. 948-968 C. civ. ori al altor dispoziţii legale de care atârnă valabila naştere a unei convenţii.
Aşa fiind, rezultă că cele două sancţiuni au caracter legal, după cum prin lege este stabilit şi domeniul lor de aplicare, nefiindu-le îngăduit părţilor ca, prin simpla lor voinţă, să le modifice regimul juridic, intervertindu-le aplicarea.
Curtea a avut în vedere că, deşi principiul libertăţii de voinţă este unul de fundament în dreptul civil, libertatea de a contracta (conveni) a părţilor se află, însă, întotdeauna subordonată prevederilor imperative ale art. 5 C. civ., potrivit cărora nu sc poate deroga prin convenţii sau acte juridice unilaterale de la legile care interesează ordinea publică şi bunele moravuri.
Or, regimul juridic al nulităţii, respectiv al rezoluţiunii (rezilierii) actelor juridice este, cât priveşte domeniul de aplicare, stabilit prin norme de ordine publică, împrejurarea că rămâne la libera apreciere a părţilor contractante dacă să invoce ori nu rezoluţiunea (rezilierea) unei convenţii ori nulitatea ei relativă nefiind de natură a face posibilă concluzia că cele două sancţiuni sunt interşanjabile, în sensul că una ar putea lua locul celeilalte.
în cauză, reclamantul şi-a sprijinit acţiunea în anularea contractului încheiat cu pârâta pe împrejurarea că aceasta nu şi-ar fi îndeplinit în totul obligaţia de a efectua lucrări de conservare şi reparaţii la imobilul închiriat ei de către reclamant, invocând în acest scop şi clauza contractuală potrivit căreia nerespectarea termenelor stabilite pentru executarea lucrărilor atrage „nulitatea prezentului contract".
Cum, potrivit celor arătate mai sus, neexecutarea unei obligaţii contractuale poate atrage rezoluţiunea (rezilierea, după caz) contractului, iar nu nulitatea lui, rezultă că acţiunea de faţă a fost corect respinsă, clauza prin care părţile au legat neexecutarea obligaţiilor chiriaşului de sancţiunea nulităţii apărând ea însăşi ca lovită de nulitate.
Este de observat şi că, inclusiv înaintea instanţei de recurs, reprezentantul reclamantului a învederat că prezenta acţiune este, sub aspectul naturii sale juridice, una în nulitate, iar nu una în reziliere, astfel că instanţele nu au putut face aplicarea dispoziţiilor art. 84 C. proc. civ. pentru a-i da acţiunii o calificare conformă cu motivele ce o susţin.
Faţă de cele ce preced, recursul a fost respins ca nefondat.
| ← Inchiriere. Lipsa calităţii de proprietar a locatorului.... | Deţinerea unei alte locuinţe în proprietate de către... → |
|---|
