Tranzacţie. Hotărâre de expedient. Calitatea de proprietar asupra bunurilor obiect al tranzacţiei. Nulitate absolută totală
| Comentarii |
|
Inexistenţa unui act juridic care să ateste dreptul de proprietate al părţilor cu privire la toate cele cinci camere din imobil asupra cărora au trazacţionat (în contractul de vânzare-cumpărare fiind cuprinse doar două camere) are semnificaţia inexistenţei, din punct de vedere juridic, a obiectului contractului judiciar. Mai mult, cauza încheierii tranzacţiei este una ilicită, în condiţiile în care ambele părţi aveau cunoştinţă de întinderea reală a dreptului lor de proprietate şi nu s-ar putea face nici aplicarea principiului „nimeni nu poate invoca propria turpitudine pentru recunoaşterea unui drept" faţă de reclamant, întrucât cauza de nulitate incidenţă este una absolută, fiind prioritară restabilirea legalităţii faţă de interesele private ale părţilor.
Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, sentinţa civilă nr. 7411 din 14 mai 2007, irevocabilă prin neapelare, nepublicată
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la data de 2 noiembrie 2006, sub nr. 36074/299/2006, reclamantul C.I. a chemat în judecată pe pârâta C.E., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să constate nulitatea absolută a tranzacţiei încheiate între părţi şi consfinţită prin hotărâre de expedient - sentinţa civilă nr. 7358 din 7 octombrie 2004, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, precum şi să se dispună repunerea părţilor în situaţia anterioară, cu cheltuieli de judecată.
în motivarea cererii, reclamantul a arătat că la data de 1 iulie 2004 a introdus o acţiune privind desfacerea căsătoriei încheiate cu pârâta şi pentru partajarea bunurilor comune. In ceea ce priveşte cererea de partaj, pârâta i-a înfăţişat acestuia o tranzacţie pe care reclamantul a semnat-o, deşi părţile nu deţineau dreptul de proprietate asupra celor nouă încăperi la care se face referire în tranzacţie, lipsind, aşadar, obiectul contractului.
Pârâta S.E. a formulat întâmpinare, arătând că acţiunea reclamantului este inadmisibilă, întrucât sentinţa civilă nu poate fi atacată decât pe calea contestaţiei în anulare sau a revizuirii.
Instanţa a respins excepţia lipsei de interes, invocată de către pârâtă, ca neîntemeiată, cu următoarea motivare: prin interes, ca una dintre condiţiile pentru a fi parte în proces, se înţelege folosul practic urmărit de cel care a pus în mişcare acţiunea civilă, interes care poate fi de natură materială sau morală. Acesta trebuie să îndeplinească mai multe cerinţe: să fie legitim, juridic, personal şi direct, să fie născut şi actual.
în speţă, partea pârâtă a invocat lipsa de interes, întrucât pentru terenul de sub construcţia care a făcut obiectul tranzacţiei s-a eliberat titlul de proprietate de către Prefectura Municipiului Bucureşti, iar anularea acestuia nu s-a cerut. însă nu poate fi reţinută aceasta critică, întrucât terenul nu a făcut obiectul partajului, iar titlul de proprietate este un act juridic subsecvent tranzacţiei, analizarea cerinţelor de valabilitate pentru aceasta din urmă fiind independentă de actele ulterioare care au luat naştere. Mai mult, în cauză, reclamantul, care cere anularea unui act juridic afectat de vicii, justifică interesul de restabilire a legalităţii, astfel încât pe viitor să fie protejat de pericolul unei desfiinţări a manifestării de voinţă a părţilor.
A respins instanţa, ca neîntemeiată, şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii, întrucât partea nu era obligată să recurgă la exercitarea căilor extraordinare de atac, întrucât tranzacţia, chiar dacă este consacrată
printr-o hotărâre judecătorească, este susceptibilă, ca orice contract, de a fi atacată pe calea acţiunii în anulare.
Asupra fondului pricinii, a constatat instanţa că prin sentinţa civilă nr. 7358 din 7 octombrie 2004, pronunţată de către Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. 17908/2004, s-a luat act de tranzacţia părţilor în ceea ce priveşte partajul bunurilor comune, dispunându-se ieşirea din indiviziune. Tranzacţia înfăţişată instanţei şi de care s-a luat act a avut la bază, astfel cum reiese din analiza acesteia, schiţa depusă la dosar, împărţindu-se, aşadar, locuinţa situată în Bucureşti, str. D. nr. 7, sector 1, compusă din cinci camere, un vestibul, o bucătărie, o baie şi un hol. însă, potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 13416 din 9 decembrie 1982, menţionat în tranzacţie ca titlu de dobândire şi depus la dosar, părţile deţineau proprietatea doar pentru construcţia de la adresa mai sus-menţionată, compusă din două camere, un vestibul, o bucătărie, o baie şi cămară.
Din interpretarea prevederilor art. 948 C. civ., reiese că, pentru a fi valabil, obiectul oricărui act juridic trebuie să îndeplinească mai multe cerinţe: să existe, să fie în circuitul civil, să fie determinat sau determinabil, să fie posibil, să fie licit şi moral, iar cel care se obligă să fie titularul dreptului.
în cauză, inexistenţa unui act juridic care să ateste dreptul de proprietate al părţilor cu privire la toate cele cinci camere din imobil asupra cărora au contractat (în contractul de vânzare-cumpărare fiind cuprinse doar două camere ) are semnificaţia inexistenţei, din punct de vedere juridic, a obiectului contractului. Mai mult, cauza încheierii tranzacţiei este una ilicită, în condiţiile în care ambele părţi aveau cunoştinţă de întinderea reală a dreptului lor de proprietate. Nu s-ar putea face aplicarea principiului „nimeni nu poate invoca propria turpitudine pentru recunoaşterea unui drept" faţă de reclamant, întrucât cauza de nulitate incidenţă este una absolută, fiind prioritară restabilirea legalităţii faţă de interesele private ale părţilor.
Faţă de considerentele mai sus expuse, a apreciat instanţa că lipsa în drept a obiectului contractului, lipsa calităţii (integrale) de proprietar a părţilor contractante şi reaua-credinţă la încheierea tranzacţiei sunt cauze de nulitate absolută, astfel încât a admis acţiunea şi a constatat nulitatea absolută a tranzacţiei încheiate între părţi privind imobilul situat în Bucureşti, str. D., nr. 7, sector 1, precum şi a hotărârii de expedient - sentinţa civilă nr. 7358 din 7 octombrie 2004, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. 17908/2004,
dispunând repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii tranzacţiei şi pronunţării hotărârii de expedient, cu consecinţa renaşterii stării de indiviziune.
A apreciat instanţa, totodată, că nulitatea care intervine este una totală, care se întinde asupra întregului contract, întrucât, prin natura ei, tranzacţia este formată din clauze indivizibile, astfel încât niciuna nu poate fi suprimată fără anularea convenţiei în integralitatea ei, voinţa părţilor neputând fi luată în considerare parţial.
| ← Imprumut ipotecar. Lipsa calităţii de proprietar a persoanei... | Hotărâre de expedient, nerecurată. Acţiune în anulare.... → |
|---|
