Deţinerea unei alte locuinţe în proprietate de către chiriaş. încălcarea dispoziţiilor art. 13 lit. b) din O.U.G. nr. 40/1999. Doi prin reticenţă
| Comentarii |
|
Dolul, ca viciu de consimţământ, este incident în situaţia în care chiriaşii au omis, cu rea-credinţă, să îi înştiinţeze pe locatori cu privire la deţinerea în proprietate a unei alte locuinţe.
Cunoaşterea acestei împrejurări de către proprietari ar fi împiedicat încheierea contractului de închiriere, existând impedimentul prevăzut de art. 13 lit. b) din O.U.G. nr. 40/1999.
C.A. Bucureşti, Secţia a lll-a civilă, decizia nr. 1583 din 10 iunie 2002, în P.J.C. 2001-2002, p. 118
Prin acţiunea formulată de reclamanţii C.G. şi P.A., s-a solicitat instanţei ca, în contradictoriu cu pârâţii S.M. şi S.M., să se dispună, prin hotărâre judecătorească, anularea contractului de închiriere în-chciat între reclamanţii-proprietari şi pârâţii-chiriaşi, pentru apartamentul din sectorul 2, şi evacuarea necondiţionată a pârâţilor.
Prin sentinţa civilă nr. 3620/2001, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, s-a respins acţiunca, ca neîntemeiată.
Tribunalul Bucureşti, Secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ, prin decizia civilă nr. 2663 din 30 ianuarie 2001, a admis apelul declarat de către reclamanţii C.G. şi P.A. împotriva sentinţei sus-menţionate, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a admis acţiunca şi a anulat contractul de închiriere, dispunând repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii contractului.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că pârâţii au omis, cu rea-credinţă, să anunţe pe proprietari cu privire la faptul deţinerii unei alte locuinţe, proprietatea chiriaşilor, în str. C., fiind astfel incidente dispoziţiile art. 960 C. civ. privind dolul, cauză de anulare a convenţiei, ca viciu de consimţământ, întrucât reclamanţii nu ar fi încheiat contractul de închiriere dacă ar fi cunoscut că pârâţii nu întrunesc prevederile O.U.G. nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe.
împotriva acestei decizii au formulat recurs pârâţii S.M. şi S.M., criticând-o din perspectiva dispoziţiilor art. 304 pct. 7 şi 10C. proc. civ.
în susţinerea primului motiv de recurs, reclamanţii arată că instanţa de apel, în mod greşit, a făcut referiri la atitudinea lor procesuală dintr-un alt proces de revendicare, împrejurările reţinute fiind străine de procesul în cauză. De asemenea, potrivit art. 960 alin. (2) C. civ., „dolul nu se presupune", or, fără a se administra dovezi pentru demonstrarea mijloacelor viclene folosite de către pârâţi, instanţa s-a pronunţat asupra existenţei unui doi presupus.
în susţinerea celui de-al doilea motiv de recurs, se arată că nu s-a avut în vedere faptul că dispoziţiile art. 13 lit. b) din O.U.G. nr. 40/1999 privesc situaţia deţinerii în proprietate a unei „locuinţe corespunzătoare", or, în spaţiul în cauză, alături de soţia sa, locuiesc şi fiul, şi soţia acestuia, iar proprietatea deţinută - o garsonieră - nu îndeplineşte această cerinţă, solicitându-se admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate şi respingerea apelului reclamanţilor, ca nefondat.
Recursul este nefondat.
Curtea a reţinut că primul motiv de recurs este nefondat, întrucât instanţa de apel a avut în vedere probele administrate în cauză, atât la fond, cât şi în apel (înscrisuri, interogatorii şi martori).
Privitor la cel de-al doilea motiv de recurs, acesta a fost privit ca nefondat, constatând că esenţial pentru reţinerea dolului în sarcina pârâţilor rămâne faptul omisiunii, cu bună-ştiinţă, de a aduce la cunoştinţă proprietarilor deţinerea în proprietate de către chiriaşi a unei locuinţe, făcând aplicabil impedimentul la încheierea contractului de închiriere, prevăzut de art. 13 lit. b) din O.U.G. nr. 40/1999, aspect pe care, în mod corect, 1-a reţinut instanţa de apel, ca o manoperă dolosivă. Nu s-a primit nici apărarea pârâţilor că locuinţa deţinută de ei în proprietate nu ar fi „corespunzătoare", întrucât pârâţii nu au depus la dosar, spre edificare, contractul de donaţie încheiat în 1992, iar susţinerea că nu poate fi considerată o „locuinţă corespunzătoare", în sensul legii, nuda proprietate dobândită, nu poate fi avută în vedere pentru admiterea recursului, câtă vreme din înscrisurile de la dosar rezultă că donatoarea a decedat în 1998, reîntregindu-se astfel proprietatea şi cu dreptul de uzufruct.
Pentru considerentele reţinute, Curtea a respins recursul, ca nefondat.
| ← Acţiune în nulitatea contractului. Motive de reziliere.... | Contract de ipotecă. Lipsa formei autentice şi a consimţământului → |
|---|
