Acţiune redhibitorie. Prezumţia de mandat tacit Inaplicabilitate
| Comentarii |
|
în cazul acţiunii redhibitorii (acţiunea în rezoluţiune care tinde la desfiinţarea vânzării) formulate doar de către unul dintre soţi, cu privire la un bun comun, nu este necesar consimţământul celuilalt soţ, pentru că nu sunt prezente ipotezele prevăzute în art. 35 alin. (2) C. fam., anume înstrăinarea sau grevarea unui imobil.
C.S.J., s. civ., decizia nr. 1252 din 27 martie 2003, in Buna-credinţă, voi. I, p. 45
Prin acţiunea înregistrată la 27 iulie 1999, reclamantul N.N. a chemat în judecată pârâţii C.A.C. şi C.I., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate nulitatea contractului autentic de vânzare-cumpărare încheiat între părţi, să fie obligaţi pârâţii la restituirea sumei de 30.000 dolari S.U.A. sau echivalentul în lei, precum şi la plata daunelor suferite de reclamant cu ocazia renovării şi utilării apartamentului cumpărat şi cele cauzate de imposibilitatea folosirii apartamentului, care urmează a fi stabilite pe baza expertizei ordonate de instanţă.
în motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că apartamentul cumpărat era afectat de vicii ascunse, constând în masive infiltraţii de ape pluviale, cu inundarea lui efectivă şi cu instalarea stării de igrasie, care îl fac impropriu utilizării scopului pentru care a fost cumpărat, anume ca sediu al unei societăţi comerciale.
Acţiunea reclamantului a fost admisă prin sentinţa civilă nr. 1132 din 22 noiembrie 2000, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, care a desfiinţat contractul de vânzare-cumpărare autentificat, a obligat pârâţii să restituie reclamantului echivalentul în lei al preţului de 30.000 dolari S.U.A. la data restituirii şi să-i plătească acestuia 81.040.691 lei cu titlu de daune şi 16.366.706 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că, înainte de a vinde apartamentul, pârâţii l-au renovat şi în această stare a fost văzut de reclamant, într-o perioadă de vară, când nu au avut loc precipitaţii, contractul fiind încheiat în formă autentică la 8 iulie 1998. Ulterior, în urma unor ploi mai abundente, reclamantul a constatat masive infiltraţii de apă, inundarea apartamentului, apariţia igrasiei pe pereţi şi a umidităţii pe pardoseala tuturor încăperilor.
Instanţa a apreciat că viciile care afectează apartamentul sunt grave şi ascunse, că ele au fost cunoscute de pârâţi şi, în consecinţă, în baza art. 1352 şi art. 13,56 C. civ., s-a desfiinţat convenţia părţilor, pârâţii au fost obligaţi la restituirea preţului încasat şi la plata contravalorii lucrărilor efectuate de reclamant, stabilită de expertiză.
Pârâţii au atacat cu apel hotărârea primei instanţe, susţinând că acţiunea reclamantului este inadmisibilă, deoarece cumpărătorul nu poate cere anularea contractului, el are împotriva vânzătorului doar acţiunea în garanţie, care însă a fost insuficient timbrată şi introdusă cu depăşirea termenului de prescripţie, iar instanţa nu a dat o apreciere corectă probelor administrate.
Prin decizia civilă nr. 269 din 11 mai 2001, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, a respins apelul pârâţilor.
Acţiunea introdusă de intimatul-reclamant a fost corect calificată de prima instanţă ca acţiune redhibitorie, imobilul vândut a fost afectat de vicii ascunse, neobservabile Ia încheierea contractului, întrucât apartamentul a fost renovat în vederea vânzării, dar, odată cu începerea ploilor, au apărut infiltraţii masive de apă, umiditate în pardoseală şi igrasie pe pereţi, împrejurări dovedite prin probele administrate.
Critica referitoare la tardivitatea introducerii acţiunii a fost respinsă de instanţa de apel, cu motivarea că s-au respectat prevederile art. 11 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958, singurele aplicabile speţei, precum şi dispoziţiile imperative ale Legii nr. 146/1997 privitoare la plata taxelor judiciare de timbru, iar probele au fost corect apreciate de prima instanţă.
împotriva deciziei au declarat recurs pârâţii, pe care l-au refor-mulat în termenul legal.
Recurenţii au susţinut că în apel nu au fost citaţi, prezenţa avocatului nesuplinind această omisiune, aşadar, cauza s-a soluţionat cu lipsă de procedură, motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Instanţa nu s-a pronunţat asupra tuturor motivelor de apel, a mijloacelor de apărare şi a dovezilor privitoare la împrejurarea că intimatul-reclamant a promovat acţiunea în constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare fără a avea consimţământul soţiei sale, prezumţia mandatului tacit al acesteia nu operează şi expertiza a fost efectuată cu încălcarea art. 208 şi art. 209 C. proc. civ., ceea ce impune refacerea ei.
S-a mai susţinut în motivarea recursului că instanţa a acordat ce nu s-a cerut, intimatul-reclamant a solicitat constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare şi instanţa a dispus desfiinţarea contractului, iar în considerentele hotărârii a analizat acţiunea ca fiind o acţiune redhibitorie, cu consecinţa rezoluţiunii contractului. Acţiunea, aşa cum a fost formulată de intimatul-reclamant, era inadmisibilă şi trebuia respinsă, iar în ce priveşte acţiunea redhibitorie, nu erau realizate condiţiile care să ducă la admiterea ei, intimatul fiind dator să se informeze asupra imobilului pe care urma să îl cumpere.
Cererea introductivă de instanţă, ca şi cea de repunere pe rol după suspendarea judecăţii nu au fost legal timbrate, iar termenul de 6 luni pentru promovarea acţiunii privind viciile ascunse, conform art. 5 din Decretul nr. 167/1958, a fost depăşit, acţiunea fiind tardiv formulată şi instanţa nu a dat o corectă interpretare probelor administrate, pronunţând o hotărâre netemeinică.
în drept au mai fost invocate prevederile art. 304 pct. 6 şi 10 C. proc. civ.
Criticile formulate de recurenţi sunt neîntemeiate, în instanţa de apel, recurenţii au fost legal citaţi pentru primul termen de judecată - 30 aprilie 2001 - la aceeaşi adresă unde au fost citaţi pe tot parcursul judecării cauzei la instanţa de fond, indicată de ei în întâmpinare şi în contractul autentic de vânzare-cumpărare. Recurenţii nu s-au prezentat în instanţa de apel, pentru ei s-a înfăţişat avocatul lor, cu împuternicirea avocaţială din 30 martie 2001, şi tot el s-a prezentat la termenul următor din 11 mai 2001, când apelul s-a soluţionat, lipsind apelanţii-recurenţii actuali.
Potrivit prevederilor art. 153 alin. (1) C. proc. civ., partea care a fost prezentă la înfăţişare, ea însăşi sau prin mandatar, nu va fi citată în tot cursul judecării la acea instanţă, fiind presupusă a cunoaşte termenele următoare. Aşadar, prezumţia de cunoaştere a termalelor ulterioare, în speţă cel din 11 mai 2001, operează chiar dacă partea nu s-a prezentat personal, ci numai prin mandatar.
Acţiunea redhibitorie a fost promovată numai de intimatul-reclamant privitor la imobilul bun comun. Nu era necesar consimţământul soţiei sale, pentru că nu sunt prezente ipotezele prevăzute în art. 35 alin. (2) C. fam., anume înstrăinarea sau grevarea unui imobil. Chiar dacă s-ar admite contrariul, recurenţii nu au calitatea procesuală activă să invoce nulitatea întemeiată pe absenţa consimţământului soţiei intimatului. Aceasta, pentru că încălcarea prevederilor art. 35 alin. (2) C. fam. atrage sancţiunea nulităţii relative a actului juridic, scopul dispoziţiei legale fiind ocrotirea intereselor soţului care nu şi-a dat acordul expres pentru înstrăinarea sau grevarea imobilului bun comun şi, prin urmare, nerespectarea dispoziţiei legale poate fi invocată numai de persoana al cărui interes a fost nesocotit la încheierea actului juridic, în speţă soţia intimatului-reclamant, care poată să confirme actul juridic, chiar tacit, prin renunţarea la dreptul de a invoca nulitatea relativă.
Aşadar, nulitatea relativă, care constă în nesocotirea prevederilor art. 35 alin. (2) C. fam., este o nulitate de protecţie a intereselor soţului, pe care o poate invoca doar acesta, nu şi recurenţii din cauză.
Expertiza dispusă de instanţa de fond s-a efectuat cu respectarea prevederilor legale înscrise în art. 208 şi art. 209 C. proc. civ.
Recurentul a fost citat de expert, dovada de primire se află în dosar, semnată de recurentă, care a fost prezentă la data şi locul convocării, menţiune consemnată la pagina a doua a raportului de expertiză.
în ce priveşte adresa de unde recurentul a fost citat, ea este aceeaşi ca în citaţiile anterioare, pe care el a precizat-o în întâmpinare şi este menţionată în contractul de vânzare-cumpărare, anume Bucureşti, str. Constantin Rădulescu Motru nr. 199, bloc 33, scara 1, etaj 7, apartament 29, sector 4.
Recurentul, prin avocatul său, a ridicat obiecţiuni privind citarea, sens în care a depus în copie cartea de identitate a recurentului, în care domiciliul său este acelaşi, mai puţin numărul imobilului - 29 în loc de 199 - unde a fost citat anterior. Obiecţiunea nu poate fi acceptată. Recurentul a fost citat la nr. 199 la data de 9 februarie 2000, iar cartea lui de identitate, în care apare nr. 29, dar cu acelaşi număr de bloc, scară, etaj şi apartament, i s-a eliberat la 4 iulie 2000, deci după data citării, iar pentru termenele următoare el avea obligaţia, înscrisă în art. 98 C. proc. civ., sub pedeapsa neluării ei în seamă, să anunţe instanţa prin cerere şi partea potrivnică prin scrisoare recomandată, ceea ce însă nu a făcut.
Cu referire la calificarea juridică a acţiunii introductive de instanţă, s-a reţinut că intimatul-reclamant a formulat primul capăt de cerere în sensul de a se constata nulitatea contractului de vânzare-cumpărare, invocând însă prevederile art. 1352 şi art. 1356 C. civ., texte care reglementează răspunderea vânzătorului pentru viciile lucrului vândut şi întinderea acestei răspunderi, şi a învederat motivele pentru care cere desfiinţarea contractului, anume existenţa viciilor ascunse ale imobilului cumpărat, constând în masive infiltrări de ape pluviale şi instalarea stării de igrasie, aspecte neobservabile la încheierea contractului datorită timpului călduros, fără precipitaţii o lungă perioadă, şi a zugrăvirii recente a imobilului de către recurenţi.
Pentru a caracteriza corect acţiunea introdusă, instanţa nu trebuie să se orienteze după sensul literal sau juridic al termenilor folosiţi, ci după sensul pe care intimatul-reclamant a înţeles să îl atribuie acelor termeni, după natura dreptului şi scopului urmărit prin exercitarea acţiunii injustiţie.
în cauză, în pofida formulării improprii, cadrul legal este cel al acţiunii redhibitorii, caracterizare pe care chiar recurenţii au acceptat-o în întâmpinarea depusă la prima instanţă. Concluzia nu este contrazisă de invocarea celorlalte două texte de lege, art. 948 şi art. 966 C. civ., alături de art. 1352 şi art. 1356 C. civ., care înscriu condiţiile esenţiale pentru validitatea convenţiilor, cu referire specială la cauza convenţiilor.
Acţiunea redhibitorie este o acţiune în rezoluţiune, care are ca efect desfiinţarea vânzării, cumpărătorul restituie lucrul şi reprimeşte preţul de la vânzător, iar dacă vânzătorul a fost de rea-credinţă, ceea ce înseamnă că a cunoscut viciile lucrului, el datorează şi daune-interese (art. 1356 C. civ.).
Condiţiile pentru promovarea şi admiterea acţiunii redhibitorii au fost corect reţinute ca fiind realizate în prezentul litigiu. Viciul, şi anume potenţiala infiltrare a apei pluviale în pereţii imobilului, instalarea stării ireversibile de igrasie, umiditate în pardoseală, exista la data încheierii contractului, chiar dacă atunci nu era vizibil ca urmare a unei lungi perioade calde şi fără ploi şi a renovării apartamentului de către recurenţi, viciul era ascuns (dar cunoscut de vânzători) şi îndeajuns de grav pentru a face imobilul impropriu întrebuinţării la care a fost destinat după natura lui (locuinţă sau sediul unei societăţi comerciale), iar imputarea adusă intimatului, că nu a detectat viciul la cumpărare, este neîntemeiată; el nici nu putea să-l constate la o verificare normală, chiar atentă, pentru că la acea dată nu era vizibil.
Critica recurenţilor, relativ la timbrarea acţiunii şi a cererii de repunere pe rol a cauzei după suspendare, nu poate fi primită.
Instanţa de fond a dispus nelegal suspendarea judecării cauzei din lipsa părţilor la 16 februarie 2000, fără a observa că în cererea de chemare în judecată intimatul-reclamant a menţionat că solicită judecarea cauzei în lipsa sa, ipoteză în care, la repunerea pe rol, el nu datora taxă de timbru, iar pentru acţiune intimatul a depus ulterior completarea timbrării, instanţa de fond neglijând să îi pună în vedere această obligaţie.
Acţiunea a fost introdusă în termenul legal de prescripţie, recu-renţii-vânzători au ascuns viciile cu viclenie (ceea ce înseamnă că au fost de rea-credinţă), caz în care se aplică termenul general de prescripţie extinctivă prevăzut de art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 (şi nu termenul prevăzut în art. 5) care începe să curgă după distincţiile arătate în art. 11 alin. (l)-(2) din acelaşi decret.
In ce priveşte critica vizând aprecierea eronată a probelor administrate, ea nu mai subzistă ca motiv de recurs după 2 mai 2001, ca urmare a abrogării pct. 11 din art. 304 C. proc. civ. prin O.U.G. nr. 138/2000.
Pentru considerentele expuse, a fost respins ca nefondat recursul declarat de recurenţii-pârâţi.
| ← Antecontract de vânzare-cumpărare pentru un imobil bun comun.... | Acţiune în evacuare. Prezumţia relativă a mandatului tacit... → |
|---|
