Cerere de intervenţie accesorie. Calitatea procesuală a părţii în favoarea căreia se intervine. Citarea din oficiu a unor persoane
| Comentarii |
|
Prin acţiunea înregistrată la Judecătoria Rădăuţi sub nr. 3253 din 9 august 2000, reclamanta M.L. a solicitat anularea parţială a Ordinului Prefectului judeţului Suceava, prin care i s-a constituit dreptul de proprietate referitor la 371 mp teren aferent construcţiilor din Rădăuţi, în sensul majorării suprafeţei.
în proces au intervenit R.M.V. şi R.V., care au arătat că sunt proprietarii diferenţei de teren solicitată de reclamantă.
Prin încheierea din 2 noiembrie 2000, Judecătoria Rădăuţi a respins cererea de intervenţie ca inadmisibilă, iar prin sentinţa civilă nr. 1355 din 26.04.2001, soluţionând acţiunea în contradictoriu cu Comisia judeţului Suceava de aplicare a Legii nr. 18/1991, a admis-o şi a anulat ordinul nr. 442/1995, dispunând emiterea altuia pentru 450 mp.
Apelul intervenienţilor care, în principal, criticau greşita caracterizare a cererii de intervenţie şi maniera în care a fost soluţionată, prin încheiere, fără ca judecătoria să se fi pronunţat prin sentinţă, a fost respins, ca nefondat, prin decizia civilă nr. 3853 din 6.12.2001, cu motivarea că cererea de intervenţie este principală şi inadmisibilă, întrucât R.M.V. şi R.V. au urmărit să câştige terenul în litigiu, cu eludarea procedurii speciale reglementate prin dispoziţiile Legii nr. 18/1991, iar pronunţarea asupra acestei cereri prin încheiere, care poate fi atacată odată cu fondul, nu contravine dispoziţiilor art. 52 C. proc. civ.
împotriva acestei decizii au declarat recurs intervenienţii, invocând greşita aplicare a legii, motiv prevăzut de art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia au arătat că cererea lor viza respingerea acţiunii şi a fost făcută în interesul prefectului, că nu au urmărit să-şi constituie vreun drept asupra terenului cerut de reclamantă, dat fiind că au deja dreptul de proprietate recunoscut printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă şi un ordin al aceluiaşi prefect.
Recursul este întemeiat.
Prin acţiune, M.L. a reclamat săvârşirea unei nereguli de aplicare a art. 35 alin. 3 din Legea nr. 18/1991, prin constituirea dreptului său de proprietate în limita unei suprafeţe de teren mai mică decât aceea care i s-ar fi cuvenit.
Faţă de raportul juridic dedus judecăţii, stabilit între reclamantă şi emitentul actului contestat, care este prefectul (şi nu comisia judeţeană), cei doi intervenienţi sunt terţi şi, desigur, după cum corect a observat de altfel şi tribunalul, puteau participa în proces sub forma intervenţiei accesorii, urmărind unicul scop posibil, ca reclamanta să nu obţină câştig de cauză.
Tribunalul nu a observat însă că, prin memoriul aflat la fila 33 din dosar, depus pentru termenul din 2 noiembrie 2000, R.M.V. şi R.V. au înţeles să-şi modifice cererea iniţială într-una accesorie, în interesul pârâtului, arătând că doresc respingerea acţiunii, sens în care au depus mai multe hotărâri judecătoreşti care atestă că au constituit dreptul de proprietate pentru 370 mp în imediata vecinătate a terenului din ordinul criticat, a cărui legalitate au susţinut-o implicit.
Fiind vorba de o intervenţie în favoarea unei părţi, judecătoria trebuia să se pronunţe cu privire la încuviinţarea ei în fond, deoarece intervenţia se judecă o dată cu acţiunea principală, conform art. 55 C. proc. civ. Nesesizând aceste neregularităţi instanţa de apel a menţinut nelegal soluţia de respingere ca inadmisibilă.
Pe de altă parte, speţa implică un anume specific.
Astfel, chestiunea intervenţiei accesorii nu putea fi examinată fără rezolvarea situaţiei celui care are calitate procesuală pasivă, în interesul căruia s-a intervenit. Or, calitate procesuală pasivă nu poate avea decât emitentul actului contestat, şi anume Prefectul judeţului Suceava, persoană care nu a fost citată în proces, nici la judecătorie, nici la tribunal, căreia nu i s-a comunicat sentinţa, nici decizia şi a cărei poziţie, faţă de pretenţiile reclamantei sau faţă de cererea de intervenţie, drept urmare, nu se cunoaşte.
Dat fiind că, potrivit art. 54 C. proc. civ., în intervenţia făcută în interesul uneia din părţi, cel care intervine poate face orice act de procedură care nu este potrivnic interesului părţii în folosul căreia intervine, prefectul trebuie citat de tribunal, în calitatea sa de pârât, pentru a se afla dacă acceptă sau nu sentinţa şi, în funcţie de aceasta, dacă înţelege să declare apel ori şi-1 însuşeşte pe cel al intervenienţilor sau nu, clarificările fiind absolut necesare pentru o corectă soluţionare a cauzei.
Reţinerea eronată a excepţiei de inadmisibilitate a cererii de intervenţie, precum şi necitarea pârâtului, conform celor expuse anterior, ce afectează în mod direct interesele intervenienţilor, a condus la admiterea recursului, la casarea deciziei şi la trimiterea cauzei aceluiaşi tribunal, pentru rejudecare.
C.A. Suceava, decizia civilă nr. 2542 din 17.09.2002
Notă: Este discutabilă motivarea instanţei de recurs, ce a dat îndrumarea ca în apel să fie citat prefectul, emitent al ordinului criticat, pentru a vedea dacă îşi însuşeşte sentinţa, atâta timp cât în cauză nu a fost chemat în judecată prefectul, hotărârile fiind pronunţate în contradictoriu cu alte persoane.
Este surprinzător că nici una dintre instanţe, nici chiar instanţa de recurs, ce a observat chestiunea în fapt, nu a pus în discuţie calitatea procesuală pasivă a persoanei chemate în proces, ba mai mult, instanţa de recurs a dispus să fie citat din oficiu emitentul actului, fără ca acesta să fi fost chemat în judecată (PMI).
| ← Calitate procesuală pasivă. Cerere de chemare în garanţie... | Asistarea judiciară. Reprezentarea şi asistarea unei persoane... → |
|---|
