Competenţa materială de soluţionare în primă instanţă a contestaţiilor împotriva măsurilor de executare silită dispuse în baza Legii nr. 18/2000.
Comentarii |
|
Prin sentinţa civilă nr. 3127/12.07.2002 a Judecătoriei Focşani, a fost respinsă ca neîntemeiată contestaţia la executare formulată de petenta SC R. SA Coteşti în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Vrancea şi intervenienta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare.
Pentru a pronunţa această sentinţă s-a reţinut faptul că, prin adresa nr. 394/21.01.2002, s-a comunicat contestatoarei procesul-verbal de sechestru nr.244/16.01.2002, somaţia nr. 243/16.01.2002 şi adresa nr. 267/17.01.2002, acte întocmite în vederea executării silite pentru recuperarea unei creanţe bugetare. Cum în cursul executării silite petenta şi-a achitat debitele restante, contestaţia a fost respinsă ca nefondată.
împotriva acestei sentinţe a declarat apel intervenienta AVAB Bucureşti care, prin decizia civilă nr. 671/29.11.2002 a Tribunalului Vrancea, a fost respins ca nefondat reţinându-se că formele de executare sunt legale.
împotriva acestei decizii a declarat recurs intervenienta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin decizia civilă nr. 567/7.05.2003 Curtea de Apel Galaţi a admis recursul declarat de intervenienta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare Bucureşti, s-a dispus casarea deciziei civile nr. 671/ 29.11.2002 a Tribunalului Vrancea şi a sentinţei civile nr. 3127/12.07.2002 a Judecătoriei Focşani şi a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Vrancea.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea a reţinut că potrivit disp. art. 155 lit. h din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, contestaţiile împotriva măsurilor de executare silită dispuse în baza acestei legi se soluţionează în primă instanţe de tribunale. întrucât Casa de Pensii Vrancea a comunicat formele de executare la data de 21.01.2002, după intrarea în vigoare a Legii nr. 19/1.04.2000, competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare aparţine tribunalului.
Pentru aceste considerente, în temeiul disp. art. 312 alin.3 în ref. la art. 304 pct.3 C.proc.civ. recursul a fost admis în sensul celor arătate mai sus.
(decizia civilă nr. 567/R/07.05.2003 )
← Conflictele de drepturi. Competenţa de soluţionare a acestora. | Competenţa materială de soluţionare a unei acţiuni în... → |
---|