Contract de întreţinere cu titlu oneros şi cu rezerva dreptului de abitaţie. Sancţiunea aplicabilă în cazul neexecutării. Conţinutul obligaţiei de întreţinere. Obligaţia de ajutor şi supraveghere. Asigurarea condiţiilor de locuit. Aprecierea probelor.
| Comentarii |
|
1. în baza art. 977 C. civ., actul juridic civil intervenit între părţi este un contract de întreţinere cu titlu oneros, translativ de proprietate, în raport de obligaţia contractuală principală corelativă obligaţiei contractuale de a transmite dreptul de proprietate asupra imobilului ce a constituit obiectul material al contractului. Determinarea obligaţiei corelative principale se produce prin raportarea sumei plătite cu titlu de preţ, pe de o parte, la valoarea bunului imobil înstrăinat, ca principal criteriu, iar, pe de altă parte, prin raportare la cuantumul întreţinerii lunare, ca element subsidiar. în raport de ambele criterii, preţul plătit este inferior valorii înjumătăţite a imobilului, iar cuantumul întreţinerii lunare nu este unul redus, ceea ce duce la calificarea actului juridic civil încheiat între părţi ca fiind contract de întreţinere cu titlu oneros, translativ de proprietate, sinalagmatic, obligaţia principală corelativă fiind obligaţia de întreţinere.
2. în ceea ce priveşte terminologia adecvată sancţiunii neexecutării culpabile a obligaţiei izvorâte dintr-un contract sinalagmatic, atunci când o obligaţie este cu executare dintr-o dată (uno ictu), cum este obligaţia de a transmite dreptul de proprietate, ce incumbă întreţinutului, iar obligaţia principală corelativă este cu executare succesivă, cum este obligaţia de întreţinere ce incumbă întreţinătorilor, termenul juridic corespunzător este acela de „rezoluţiune", indiferent de obligaţia neexecutată în mod culpabil, iar nu de „reziliere", specifică acelor contracte sinalagmatice din care izvorăsc exclusiv obligaţii cu executare succesivă.
3. Contractului de întreţinere cu titlu oneros, translativ de proprietate, fiind un contract sinalagmatic nenumit, îi sunt pe deplin aplicabile prevederile art 1020 C. civ., condiţia rezolutorie fiind subînţeleasă întotdeauna în caz de neexecutare culpabilă a uneia dintre obligaţii.
Potrivit art 1021 C. civ., în cazul în care creditorul obligaţiei contractuale, neexecutată în mod culpabil, solicită rezoluţiunea contractului, aceasta are întotdeauna caracter judiciar (în lipsa unui pact comisoriu expres de gradul IV), instanţa fiind obligată a cerceta nu numai neîndeplinirea culpabilă a obligaţiei, ci şi cauza neexecutării, respectiv de a cerceta dacă neexecutarea obligaţiei de către debitor nu este imputabilă chiar creditorului acelei obligaţii, dar şi de a aprecia oportunitatea rezoluţiunii, în funcţie de circumstanţele neexecutării culpabile a obligaţiei (putând acorda debitorului un termen de graţie pentru îndeplinirea totală sau parţială a obligaţiei numai în cazul celei cu executare uno ictu).
4. în ceea ce priveşte conţinutul obligaţiei contractuale de întreţinere, în temeiul art. 977 şi art 981 C. civ., acesta trebuie circumscris nevoilor în schimbare ale întreţinutului, în sensul că, dată fiind vârsta înaintată a reclamantei (92 de ani) şi problemele grave locomotorii, obligaţia de întreţinere conţine şi obligaţia unui ajutor permanent la menaj, preparatul şi servitul hranei şi supravegherea permanentă, chiar dacă acestea nu au fost stipulate în mod expres în conţinutul contractului de întreţinere.
Important de stabilit este modul în care se determină limitele obligaţiei de ajutor şi supraveghere, permanente, ce intră în conţinutul obligaţiei contractuale de întreţinere. Permanenţa nu poate fi privită temporal şi nici spaţial în mod absolut, în sensul de a locui cu întreţinutul, de a sta tot timpul lângă acesta, ci relativ, intermitenţele normale fiind de natura şi esenţa obligaţiei de întreţinere, obligaţie cu executare succesivă, cât timp, sub acest aspect, contractul nu stipulează obligaţia de a asigura întreţinutului un însoţitor şi/sau îngrijitor permanent.
Obligaţia de ajutor şi supraveghere, permanente, dată fiind starea de sănătate a întreţinutului, sunt determinate, sub aspectul conţinutului, de diligenţele normale ale întreţinătorului rezonabil şi nu se circumscriu obligaţiilor contractuale ale însoţitorului sau îngrijitorului permanent, în lipsa unei clauze contractuale exprese în acest sens.
5. Obligaţia contractuală de întreţinere, sub aspectul asigurării condiţiilor de locuit ale întreţinutuluicare exercită un drept de abi-taţie viageră, se analizează ţinând cont şi de dispoziţiile art. 566 C. civ., potrivit cărora beneficiarul abitaţiei, înainte de a intra în exerciţiul dreptului său, are obligaţia de a proceda la constatarea stării materiale a locuinţei prin proces-verbal.
Sarcina asigurării întreţinerii efective a locuinţei incumbă reclamantei, creditoare a întreţinerii, care, prin neîndeplinirea îndatoririi de a constata starea locuinţei, nu-şi mai poate invoca propria culpă, punând în discuţie lipsa de igienizare şi renovare a imobilului.
6. în contextul afecţiunilor de care suferă reclamanta şi al vârstei înaintate, doar simplul aspect al îmbunătăţirii stării sale de sănătate după părăsirea domiciliului nu face dovada fără echivoc a existenţei unei legături directe de cauzalitate între neîndeplinirea culpabilă a obligaţiei de întreţinere de către pârâţi şi starea precară a sănătăţii reclamantei, cu excluderea oricărei culpe a creditorului obligaţiei de întreţinere.
Obiectul probei, faptul de dovedit, îl constituia culpa pârâţilor, cu excluderea oricărei culpe a reclamantei şi neexecutarea obligaţiei contractuale de întreţinere (cu conţinutul stabilit în considerentele de mai sus), respectiv faptele pozitive determinate din care rezultă faptul negativ determinat al neexecutării obligaţiei cu conţinutul stabilit, iar nu o simplă circumstanţă, aceea a stării de sănătate a reclamantei, în condiţiile în care nu s-a făcut dovada culpei în neexecutare, nici a neexecutării, nici a legăturii directe de cauzalitate între deteriorarea stării de sănătate şi neîndepli-nirea obligaţiei de întreţinere, având în vedere factorul principal, constând în afecţiunile de care suferă reclamanta, în raport de vârsta înaintată.
7. Refuzul reclamantei de a i se presta în continuare întreţinere de către pârâţi, prin neîntoarcerea în locuinţă, nu operează în favoarea reclamantei, sub aspectul aprecierii oportunităţii rezoluţiunii, ci în defavoarea acesteia. Imposibilitatea acordării termenului de graţie, facultativ, faţă de caracterul alimentar al obligaţiei de întreţinere, pârâţii fiind de drept puşi în întârziere, conform art. 1079 alin. (2) pct. 3 C. civ., este un element exterior aprecierii oportunităţii rezoluţiunii, în sensul că imposibilitatea legală a acordării unui termen de graţie debitorului unei obligaţii de întreţinere, prin natura şi esenţa sa, o obligaţie cu executare succesivă şi cu caracter alimentar, nu exclude aprecierea oportunităţii rezoluţiunii judiciare.
în raport de aceste împrejurări, chiar dacă instanţele au reţinut neexecutarea culpabilă a obligaţiei de întreţinere, obligaţia de a aprecia asupra oportunităţii rezoluţiunii judiciare subzista, aceasta neoperând de plano, în temeiul art. 1020-1021 C. civ.
C.A. Bucureşti, Secţia a lll-a civilă, decizia nr. 687
din 8 octombrie 2004, în Jurisprudenţă naţională 2004-2005, p. 121
Prin sentinţa civilă nr. 9835 din 13 noiembrie 2002, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, în dosarul nr. 13122/2002, a fost admisă cererea reclamantei P.A., în contradictoriu cu pârâţii C.V. şi C.A., prin care a solicitat rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere încheiat între părţi şi repunerea reclamantei în situaţia anterioară încheierii contractului.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, pe baza depoziţiilor martorilor audiaţi în cauză, coroborate cu actele medicale depuse la dosar, că, sub anumite aspecte, pârâţii nu s-au achitat de obligaţia de întreţinere asumată prin contract. In conceptul de întreţinere, a apreciat instanţa de fond, se includ, raportat la vârsta de 92 de ani a reclamantei, la problemele grave locomotorii, care conduceau la imposibilitatea de a se autoservi şi a-şi face igiena personală, şi obligaţia unui ajutor permanent la menajul, preparatul şi servitul hranei, precum şi obligaţia de supraveghere permanentă. Pe baza actelor medicale, coroborate cu depoziţiile martorilor, s-a reţinut starea generală de sănătate alterată, cu o slăbire extremă, tegumente şi mucoasă deshidratate, ţesut celular subcutanat absent, reclamanta fiind subnutrită, cu sindrom de deshidratare globală, întrucât nu a beneficiat de hrana suficientă (cantitativ şi calitativ) şi nici de apă suficientă.
Depoziţiile martorilor pârâţilor au fost înlăturate, deoarece susţinerea că reclamanta era foarte slabă pentru că nu putea asimila hrana este combătută cu actele medicale de la dosar din 22 octombrie 2002 şi 28 octombrie 2002, ce se coroborează cu depoziţiile martorilor reclamantei, în sensul că, atunci când a fost îngrijită corespunzător, reclamanta a căpătat un aspect fizic adecvat vârstei. Referitor la obligaţia de a păstra curăţenia în imobil, instanţa de fond a apreciat că pârâţii nu s-au achitat de aceasta, răspunsul nr. 858 din 5 noiembrie 2002 al Inspecţiei Sanitare de Stat coroborându-se cu depoziţiile martorilor, aspecte care, chiar dacă intervin la 3 luni după ce reclamanta a părăsit locuinţa, dată fiind natura lor, nu pot duce la concluzia că au fost cauzate de persoana care a locuit în imobil.
împotriva acestei sentinţe au declarat apel, motivat în termen legal, pârâţii, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.
Prin decizia civilă nr. 155l/A din 8 septembrie 2003, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. 406/2003, apelul a fost respins, ca nefondat.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut faptul că, la data mutării sale din domiciliu, potrivit actelor medicale din 10 august 2002, 21 august 2002, 31 august 2002, 22 octombrie 2002 şi 28 octombrie 2002, starea de sănătate a reclamantei era precară, constatările privind starea generală alterată, caşexie, subnutriţie şi anemie regăsindu-se la primele consultaţii, în cursul lunii august 2002, pentru a dispărea ulterior, reclamanta prezentând o stare generală ameliorată şi o creştere în greutate de la 38 kg la 43 kg. Nu au fost reţinute susţinerile neprobate ale apelanţilor, în sensul că starea de sănătate a reclamantei s-a degradat în perioada 10-21 august 2002, nefiind îngrijită corespunzător, având în vedere actele medicale, datele la care au fost eliberate şi concordanţa diagnosticelor stabilite. S-a apreciat că actele medicale depuse la dosar de către apelanţi privesc o perioadă anterioară celei de 6 luni ce a precedat înregistrarea acţiunii, la care face referire reclamanta în cererea de chemare în judecată, că ultimul diagnostic stabilit cu prilejul internării din luna decembrie 2001 indică prezenţa unor stări conflictuale în existenţa zilnică a reclamantei, invocate de către reclamantă în cererea de chemare în judecată şi confirmate de depoziţiile martorilor.
S-a apreciat, de asemenea, că în mod corect a înlăturat instanţa de fond depoziţiile martorilor pârâţilor, acestea necoroborându-se cu ansamblul probatoriului administrat; valoarea ştiinţifică a înscrisurilor depuse de către reclamantă nu poate fi ignorată, în timp ce mărturiile menţionate, chiar în ipoteza deplinei lor sincerităţi, nu sunt în măsură să reflecte realitatea stării de sănătate a reclamantei, ce nu putea fi cunoscută în detaliu de către persoanele audiate. în privinţa stării de curăţenie şi îngrijire a imobilului, au fost avute în vedere procesele-verbale din 5 noiembrie 2002 şi cercetarea la faţa locului, pentru a se reţine că locuinţa era murdară şi infestată de gândaci, condiţiile de locuit asigurate reclamantei nefiind corespunzătoare unui trai normal.
S-a apreciat, de asemenea, că nu pot fi analizate motivele suplimentare de apel, invocate prin concluziile scrise. S-a observat, totuşi, că prestaţia în bani reprezintă mai puţin de jumătate din valoarea bunului înstrăinat şi că apelanţii nu au formulat cerere reconvenţională în privinţa repunerii ambelor părţi în situaţia anterioară, nesolu-ţionarea acestui capăt de cerere nefiind criticată de către intimată pe calea apelului.
împotriva acestei decizii au declarat recurs apelanţii-pârâţi, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 8-9 C. proc. civ.
Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea a reţinut caracterul fondat al recursului din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sub aspectul greşitei interpretări şi aplicări a prevederilor art. 1020-1021 C. civ. şi ale art. 1169 C. civ.
Celelalte două motive de recurs sunt nefondate şi vor fi analizate în prealabil.
în ceea ce priveşte interpretarea actului juridic dedus judecăţii, faţă de prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., în mod legal şi temeinic a reţinut instanţa de apel, în baza art. 977 C. civ., că actul juridic civil intervenit între părţi este un contract de întreţinere cu titlu oneros, translativ de proprietate, în raport de obligaţia contractuală principală corelativă obligaţiei contractuale de a transmite dreptul de proprietate asupra imobilului ce a constituit obiectul material al contractului. Determinarea obligaţiei corelative principale se produce prin raportarea sumei plătite cu titlu de preţ, pe de o parte, la valoarea bunului imobil înstrăinat, ca principal criteriu, iar, pe de altă parte, prin raportare la cuantumul întreţinerii lunare, ca element subsidiar. în raport de ambele criterii, preţul plătit este inferior valorii înjumătăţite a imobilului, iar cuantumul întreţinerii lunare nu este unul redus, ceea ce duce la calificarea actului juridic civil încheiat între părţi ca fiind contract de întreţinere cu titlu oneros, translativ de proprietate, sinalagmatic, obligaţia principală corelativă fiind obligaţia de întreţinere.
în ceea ce priveşte terminologia adecvată sancţiunii neexecutării culpabile a obligaţiei izvorâte dintr-un contract sinalagmatic, atunci când o obligaţie este cu executare dintr-o dată (uno ictu), cum este obligaţia de a transmite dreptul de proprietate, ce incumbă în speţă întreţinutului, iar obligaţia principală corelativă este cu executare succesivă, cum este obligaţia de întreţinere ce incumbă în speţă între-ţinătorilor, termenul juridic corespunzător este acela de „rezoluţiune", indiferent de obligaţia neexecutată în mod culpabil, iar nu de „reziliere", specifică acelor contracte sinalagmatice din care izvorăsc exclusiv obligaţii cu executare succesivă.
In ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sub aspectul încălcării prevederilor art. 129 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., Curtea a apreciat că recurenţii se află într-o evidentă eroare atunci când susţin că reclamanta ar fi solicitat în capătul doi de cerere repunerea ambelor părţi în situaţia anterioară contractului de întreţinere; reclamanta a solicitat doar repunerea sa în situaţia anterioară. Pe de altă parte, aşa cum în mod temeinic a apreciat instanţa de apel, recurenţii nu au niciun interes sub acest aspect pentru a invoca nesoluţionarea capătului doi de cerere, iar reclamanta nu a criticat sentinţa apelată, nici decizia recurată sub acest aspect.
în ceea ce priveşte, însă, interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 1020-1021 C. civ., ambele instanţe au procedat la o interpretare nesistematică şi la o aplicare greşită a prevederilor art. 1020-1021 C. civ., raportat la prevederile art. 1169 C. civ.
Contractului de întreţinere cu titlu oneros, translativ de proprietate, fiind un contract sinalagmatic nenumit, îi sunt pe deplin aplicabile prevederile art. 1020 C. civ., condiţia rezolutorie fiind subînţeleasă întotdeauna în caz de neexecutare culpabilă a uneia dintre obligaţii.
Potrivit art. 1021 C. civ., în cazul în care creditorul obligaţiei contractuale, neexecutată în mod culpabil, solicită rezoluţiunea contractului, aceasta are întotdeauna caracter judiciar (în lipsa unui pact comisoriu expres de gradul IV), instanţa fiind obligată a cerceta nu numai neîndeplinirea culpabilă a obligaţiei, ci şi cauza neexecutării culpabile, respectiv de a cerceta dacă neexecutarea obligaţiei de către debitor nu este imputabilă chiar creditorului acelei obligaţii, dar şi de a aprecia oportunitatea rezoluţiunii, în funcţie de circumstanţele neexecutării culpabile a obligaţiei (putând acorda debitorului un termen de graţie pentru îndeplinirea totală sau parţială a obligaţiei numai în cazul celei cu executare uno ictu).
în speţă, ambele instanţe au apreciat în mod parţial eronat conţinutul obligaţiei contractuale de întreţinere, sub aspectul asigurării condiţiilor de locuit ale întreţinutului care exercită un drept de abitaţie viageră, au apreciat eronat obiectul probelor de administrat în cauză, din perspectiva art. 1169 C. civ., raportat la art. 1020-1021 C. civ., au procedat la aprecierea probatoriului cu încălcarea principiului egalităţii mijloacelor de probă şi a principiului aprecierii coroborate a probelor, ce guvernează procesul civil, consacrate implicit de prevederile art. 167 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., au interpretat nesistematic şi au aplicat eronat prevederile art. 1021 C. civ., cu privire la oportunitatea rezoluţiunii în raport de circumstanţele neexecutării obligaţiei contractuale de întreţinere şi sub aspectul culpei în neexecutarea obligaţiei.
în ceea ce priveşte conţinutul obligaţiei contractuale de întreţinere, instanţa de fond a apreciat în mod temeinic, în temeiul art. 977 şi art. 981 C. civ., că acesta trebuie circumscris nevoilor în schimbare ale întreţinutului, în sensul că, dată fiind vârsta înaintată (92 de ani) a reclamantei şi problemele grave locomotorii, obligaţia de întreţinere conţine şi obligaţia unui ajutor permanent la menaj, preparatul şi servitul hranei şi supravegherea permanentă, chiar dacă acestea nu au fost stipulate în mod expres în conţinutul contractului de întreţinere.
Important de stabilit este modul în care se determină limitele obligaţiei de ajutor şi supraveghere, permanente, ce intră în conţinutul obligaţiei contractuale de întreţinere. Permanenţa nu poate fi privită temporal şi nici spaţial în mod absolut, în sensul de a locui cu întreţinutul, de a sta tot timpul lângă acesta, ci relativ, intermitenţele normale fiind de natura şi esenţa obligaţiei de întreţinere, obligaţie cu executare succesivă, cât timp, sub acest aspect, contractul nu stipulează obligaţia de a asigura întreţinutului un însoţitor şi/sau îngrijitor permanent.
Obligaţia de ajutor şi supraveghere, permanente, dată fiind starea de sănătate a întreţinutului, sunt determinate, sub aspectul conţinutului, de diligenţele normale ale întreţinătorului rezonabil şi nu se circumscriu obligaţiilor contractuale ale însoţitorului sau îngrijitorului permanent, în lipsa unei clauze contractuale exprese în acest sens.
în ceea ce priveşte obligaţia de a asigura condiţii de locuit, în mod netemeinic au apreciat ambele instanţe că aceasta intră în conţinutul obligaţiei contractuale de întreţinere de plano, fără a avea în vedere că reclamanta, în calitate de întreţinut, era titulara unui drept real de abitaţie viageră, constituit indirect, pe cale de retenţiune, prin contractul de întreţinere translativ de proprietate.
Cum dreptul de abitaţie, varietate a dreptului de uz, este în acelaşi timp şi o varietate a dreptului de uzufruct, în temeiul art. 566 C. civ., titularul dreptului de abitaţie, indiferent de modul constituirii (direct sau indirect), înainte de a intra în exerciţiul dreptului său, avea obligaţia de a proceda la constatarea stării materiale a locuinţei prin proces-verbal, fie în formă autentică, fie în forma înscrisului sub semnătură privată (cheltuielile acestei operaţiuni incumbându-i). Această obligaţie este un corolar al aceleia prevăzute de art. 567 C. civ., de a se folosi de bunul respectiv ca un bun proprietar şi de a face acte de conservare şi întreţinere a bunului (locuinţei), deci atât reparaţii mici, cât şi unele reparaţii mari, dacă sunt rezultatul lipsei de întreţinere a locuinţei.
Obligându-se expres la suportarea cheltuielilor de întreţinere curentă a locuinţei, în cadrul obligaţiei contractuale de întreţinere, pârâţii-întreţinători nu au preluat şi obligaţia întreţinerii de fapt, efective a locuinţei, ce incumbă reclamantei, în calitatea sa de titular al dreptului de abitaţie viageră, în lipsa unei stipulaţii exprese în acest sens, având în vedere clauza expresă prin care a fost constituit dreptul de abitaţie viageră, care, sub acest aspect, funcţionează asemenea unei clauze exprese contrare celei dintâi, excluzând-o.
Neîndeplinindu-şi obligaţia de a constata starea locuinţei la momentul exerciţiului dreptului de abitaţie viageră (imediat după încheierea contractului de întreţinere), reclamanta nu-şi poate invoca propria culpă punând în discuţie starea materială a locuinţei, iar obligaţia de a o ajuta pe reclamantă la menaj este limitată de diligenţa întreţinătorului rezonabil, în acelaşi timp nud proprietar, căruia îi incumbă obligaţia negativă de a se abţine de la orice act ce ar putea aduce atingere exerciţiului dreptului de abitaţie viageră. Mai mult, obligaţia de întreţinere efectivă a locuinţei, de igienizare şi renovare a locuinţei incumbau reclamantei, în calitate de titular al dreptului de abitaţie viageră. Orice iniţiativă a nudului proprietar (pârâţii-întreţi-nători), în sensul efectuării unor astfel de operaţiuni, putea fi considerată ca act ce aduce atingere exerciţiului dreptului de abitaţie viageră, reclamanta, în calitate de titular al acestui drept, putând uza de calea acţiunii confesorii.
Prin urmare, abţinându-se de la orice astfel de acte, pârâţii nu au făcut decât să respecte obligaţia negativă ce le incumba. Reclamanta nu a invocat şi nici nu a făcut dovada (deşi sarcina probei îi incumba, în temeiul art. 1169 C. civ.) că ar fi avut ea însăşi iniţiativa igienizării sau renovării locuinţei şi ar fi apelat la ajutorul pârâţilor, ajutor solicitat care s-ar fi circumscris obligaţiei de ajutor pentru menaj în anumite limite (limitele obligaţiei de ajutor ce incumbă întreţinătorului diligent), iar aceştia ar fi refuzat nejustificat.
Aceste aspecte fiind clarificate, al doilea aspect, sub care aprecierea ambelor instanţe este eronată, este cel al obiectului probei, atunci când se invocă neexecutarea culpabilă a obligaţiei de întreţinere, din perspectiva art. 1169, raportat la art. 1020-1021 C. civ. şi raportat la principiile egalităţii mijloacelor de probă şi al aprecierii coroborate a probatoriului, ce guvernează administrarea probelor în procesul civil.
Obiectul probei în speţă îl constituie neexecutarea culpabilă a obligaţiei contractuale de întreţinere, al cărei conţinut a fost stabilit în considerentele de mai sus, sarcina probei incumbând reclamantei, în temeiul art. 1169 C. civ., sub aspectul culpei în neexecutare şi al faptului negativ determinat al neexecutării, prin dovada faptelor pozitive determinate care denotă neexecutarea.
Efortul probatoriu al reclamantei a fost concentrat, însă, asupra îmbunătăţirii stării sale de sănătate după părăsirea domiciliului său şi pe starea materială a locuinţei asupra căreia exercită un drept de abitaţie viageră.
Sub acest din urmă aspect nu se impun precizări suplimentare, având în vedere considerentele expuse în analiza conţinutului obligaţiei contractuale de întreţinere în raport de obligaţiile ce incumbă titularului dreptului de abitaţie viageră.
In ceea ce priveşte primul aspect, dovada îmbunătăţirii stării de sănătate a reclamantei după părăsirea locuinţei reprezintă doar o simplă circumstanţă, iar nu un fapt pozitiv determinat care să facă dovada neexecutării în mod culpabil a obligaţiei de întreţinere de către pârâţi, în lipsa dovezii legăturii directe de cauzalitate între neînde-plinirea culpabilă a obligaţiei de întreţinere, cu conţinutul stabilit în considerentele de mai sus, şi starea precară a sănătăţii reclamantei, cu excluderea oricărei culpe a creditorului obligaţiei de întreţinere. Probatoriul administrat în cauză dovedeşte fără echivoc existenţa, ca factor principal în determinarea stării de sănătate a reclamantei, a afecţiunilor de care aceasta suferă, în raport de vârsta înaintată.
Aprecierea instanţei de apel, în sensul că actele medicale, ca mijloace de probă, au forţă probantă de sine stătătoare, superioară depoziţiilor de martori sub aspectul stării de sănătate, denotă neres-pectarea principiului egalităţii mijloacelor de probă în procesul civil, precum şi a principiului aprecierii coroborate a probatoriului. O parte a probatoriului cu înscrisuri, reprezentând acte medicale, administrat în cauză priveşte înscrisuri ulterioare datei înregistrării cererii de chemare în judecată, ceea ce denotă caracterul constituirii pro causa a acestora, aspect ignorat de către instanţe. Pe de altă parte, este ignorat obiectul probei, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată şi de motivele invocate în susţinerea acesteia.
Obiectul probei, faptul de dovedit, îl constituia culpa pârâţilor, cu excluderea oricărei culpe a reclamantei şi neexecutarea obligaţiei contractuale de întreţinere (cu conţinutul stabilit în considerentele de mai sus), respectiv faptele pozitive determinate din care rezultă faptul negativ determinat al neexecutării obligaţiei cu conţinutul stabilit, iar nu o simplă circumstanţă, aceea a stării de sănătate a reclamantei, în condiţiile în care nu s-a făcut dovada culpei în neexecutare, nici a neexecutării, nici a legăturii directe de cauzalitate între deteriorarea stării de sănătate şi neîndeplinirea obligaţiei de întreţinere, având în vedere factorul principal, constând în afecţiunile de care suferă reclamanta, în raport de vârsta înaintată.
Reclamanta nu a invocat şi nici nu a dovedit refuzul pârâţilor de a-i asigura, la cererea sa, consult medical în perioada ultimelor 6 luni premergătoare introducerii cererii de chemare în judecată (perioadă invocată expres în conţinutul cererii) şi nici nu a făcut dovada imposibilităţii reclamantei de a-şi manifesta voinţa în acest sens, caz în care iniţiativa ar fi aparţinut pârâţilor.
Reclamanta nu a invocat şi nici nu a făcut dovada prescrierii unui tratament medicamentos şi a unui regim alimentar care să fi fost adus la cunoştinţa pârâţilor şi pe care aceştia să nu îl fi respectat, în îndeplinirea obligaţiei de a asigura reclamantei medicamentele şi hrana corespunzătoare.
Ceea ce dovedeşte probatoriul astfel administrat, la propunerea încuviinţată a reclamantei, aşa cum au apreciat ambele instanţe, sub acest aspect, este doar faptul îmbunătăţirii stării de sănătate a reclamantei şi a aspectului general, inclusiv dată fiind creşterea în greutate cu 5 kg, într-o perioadă scurtă de timp (2 luni). Aceste aspecte, apreciate ca atare de către ambele instanţe, constituie, însă, simple circumstanţe, iar nu faptul neîndeplinirii culpabile a obligaţiei de întreţinere de către pârâţi în perioada de referinţă (cu 6 luni înainte de introducerea cererii de chemare în judecată), cât timp nu s-a făcut dovada legăturii directe între starea precară de sănătate invocată şi faptele pozitive determinate care să denote faptul negativ determinat al neexecutării culpabile a obligaţiei de întreţinere, respectiv legătura directă cauză-efect, cu excluderea factorului principal al afecţiunilor de care suferea reclamanta şi a culpei acesteia în necomunicarea schimbării ori apariţiei unor noi nevoi către pârâţii debitori ai obligaţiei de întreţinere, respectiv a imposibilităţii de a comunica aceste aspecte.
Sub acest aspect, se impune precizarea că, în conţinutul obligaţiei de întreţinere asumate, nu intră obligaţia de rezultat a tratării reclamantei de afecţiunile de care aceasta suferă, ci obligaţia de rezultat a asigurării medicamentelor necesare pentru urmarea tratamentului prescris. Or, reclamanta nu a invocat şi nici nu a făcut dovada neîndeplinirii acestei obligaţii.
Pe de altă parte, tratamentul medicamentos deficitar nu este imputabil pârâţilor-întreţinători, după cum îmbunătăţirea stării generale şi de sănătate a reclamantei pe parcursul procesului şi constatată prin actele medicale emise după data introducerii cererii de chemare în judecată nu s-a dovedit a avea drept cauză condiţiile mai bune de întreţinere sau schimbarea tratamentului medicamentos.
în ceea ce priveşte culpa în neexecutare, ce trebuia, de asemenea, să facă obiectul probei, şi dovada simplei neglijenţe ar fi fost suficientă pentru reţinerea neîndeplinirii culpabile a obligaţiei. Reclamanta nu a indicat, însă, nici în ce a constat şi nici nu a făcut dovada unei eventuale culpe sub forma neglijenţei, dincolo de orice culpă a sa sub aspectul aducerii la cunoştinţa pârâţilor-întreţinători a schimbării nevoilor sale de hrană sau medicamentaţie ori a imposibilităţii unei astfel de comunicări.
Instanţele au interpretat nesistematic şi au aplicat greşit prevederile art. 1021 C. civ., fără a aprecia asupra oportunităţii rezoluţiunii în raport de împrejurarea care a determinat imposibilitatea obiectivă a pârâţilor de a asigura în continuare întreţinerea, respectiv părăsirea de către reclamantă a locuinţei asupra căreia exercita dreptul de abitaţie, fără a-i încunoştinţa pe pârâţi, şi introducerea imediată a cererii de rezoluţiune judiciară a contractului de întreţinere, fără a reveni în locuinţă.
Refuzul reclamantei de a i se presta în continuare întreţinere de către pârâţi, prin neîntoarcerea în locuinţă, nu operează în favoarea reclamantei, sub aspectul aprecierii oportunităţii rezoluţiunii, ci în defavoarea acesteia. Imposibilitatea acordării termenului de graţie, facultativ, faţă de caracterul alimentar al obligaţiei de întreţinere, pârâţii fiind de drept puşi în întârziere, conform art. 1079 alin. (2) pct. 3 C. civ., este un element exterior aprecierii oportunităţii rezoluţiunii, în sensul că imposibilitatea legală a acordării unui termen de graţie debitorului unei obligaţii de întreţinere, prin natura şi esenţa sa o obligaţie cu executare succesivă şi cu caracter alimentar, nu exclude aprecierea oportunităţii rezoluţiunii judiciare.
In raport de aceste împrejurări, chiar dacă instanţele au reţinut neexecutarea culpabilă a obligaţiei de întreţinere, obligaţia de a aprecia asupra oportunităţii rezoluţiunii judiciare subzista, aceasta neoperând de plano, în temeiul art. 1020-1021 C. civ.
In speţă, însă, nu sunt îndeplinite condiţiile legale ale rezoluţiunii judiciare, neexistând o neîndeplinire culpabilă a obligaţiei contractuale de întreţinere, cu conţinutul determinat de natura şi esenţa acesteia, dincolo de orice culpă a creditorului obligaţiei.
Faţă de cele reţinute, în temeiul art. 312 alin. (l)-(3) C. proc. civ., raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., art. 1020-1021 şi art. 1169 C. civ., Curtea a admis recursul şi a modificat în tot decizia apelată, în sensul că, în baza art. 296 C. proc. civ., a admis apelul şi a schimbat în tot sentinţa apelată, în sensul respingerii cererii, ca neîntemeiată.
| ← Conţinutul obligaţiei contractuale de întreţinere.... | Contract de întretinere. Decesul unuia dintre soţii creditori... → |
|---|
