Discuţii privind cauza morală şi ilicită în raporturile juridice contractuale dintre concubini
| Comentarii |
|
„(...) simpla existenţă a cauzei ilicite trebuie să reprezinte o cauză de nulitate absolută indiferent de natura convenţiei (cu titlu gratuit sau cu titlu oneros) şi indiferent de cunoaşterea sau nu a ilicităţii cauzei de către cocontractant.
în jurisprudenţa română s-a reţinut ca având o cauză ilicită (...) donaţia bazată, nu pe intenţia de gratifica, ci pe contraprestaţia ilicită a celeilalte părţi.
Remarcabilă însă (prin tradiţia jurisprudenţei şi prin numărul considerabil al soluţiilor de acelaşi fel) este practica prin care s-a apreciat ca fiind ilicită cauza unor contracte oarecum „anexe” raporturilor de concubinaj.
în mod tradiţional, s-a considerat nulă absolut pentru cauză imorală donaţia realizată nu în scopul gratificării (animus donandi), ci în cel al determinării gratificatului la începerea, continuarea, reluarea relaţiilor de concubinaj dintre părţi.
Credem însă că formula oarecum monocoloră acceptată de jurisprudenţă şi, mai ales, de literatura noastră, ar putea fi modificată, acceptându-se unele distincţii:
Astfel:
a) în situaţia în care părţile unui contract cu titlu gratuit nu sunt căsătorite (cu altcineva), dar între ele există relaţii de concubinaj, este nefiresc ca liberalitatea să se considere ca fiind inspirată de o cauză ilicită. (...) în prezent, simpla dorinţă, speranţă a unei persoane de a determina pe o alta la concubinaj nu poate fi considerată chiar în stadiul actual al moravurilor o cauză ilicită, deoarece, obiectiv vorbind, nu se poate interzice nimănui să nutrească afecţiune faţă de altă persoană căreia să dorească să-i câştige „bunăvoinţa” printr-o liberalitate.
b) în situaţia în care unul dintre concubini este căsătorit (sau ambii sunt căsătoriţi), considerăm că problema liberalităţilor ar trebui analizată diferit.
- în cazul în care liberalitatea a fost determinată de scopul donatorului de a exercita o obligaţie morală faţă de gratificat, caracterul ilicit al cauzei este exclus. în acest caz, aşa cum s-a subliniat în literatura de specialitate, este vorba de executarea unei obligaţii naturale inspirată de raţiuni de conştiinţă sau morale şi care nu pot fi considerate ilicite. Moralitatea acestei cauze are la bază argumente diferite în funcţie de fiecare caz în parte. Astfel, poate fi vorba despre dorinţa donatorului de a gratifica, pentru ca în acest fel să dilueze efectul negativ al întreruperii relaţiei de concubinaj; sau să repare prejudiciul moral cauzat printr-o seducere vinovată; sau de dorinţa donatorului (sau testatorului) de a nu lăsa pe concubina sa fără mijloace de trai după decesul său, dat fiind că aceasta nu participă la moştenirea legală a sa. în aceste situaţii (lăsate la libera apreciere a instanţei de judecată), dacă se regăseşte intenţia legitimă (care trebuie de altfel, să fie prezumată) liberalitatea rămâne valabilă chiar dacă dispunătorul este sau nu căsătorit (de altfel, uneori, o asemenea liberalitate poate avea drept scop tocmai salvarea căsătoriei).
în cazul în care însă liberalitatea este iăcută de o persoană căsătorită unui gratificat în scopul de a-l determina să reia, continue, înceapă o relaţie de concubinaj, considerăm că, dat fiind stadiul actual al legislaţiei în România, cauza unei asemenea liberalităţi este ilicită (sau imorală). Aşa cum am arătat, în jurisprudenţa franceză s-a considerat că nici în acest caz nu suntem în prezenţa unei cauze ilicite. Ideea care stă la baza aprecierilor pozitive legate de această soluţie este cea privind caracterul contractual al căsătoriei şi relativitatea efectelor acestui contract faţă de terţi (l.-F. Popa, în Dreptul nr. 10/2001, p. 47).
| ← Apartament donat statului. Acţiune în anularea contractului de... | Evoluţii în legătură cu sistemele sancţionatorii pentru... → |
|---|
