Donaţie făcută statului. Legitimare procesuală pasivă a unitătii administrativ-teritoriale
| Comentarii |
|
C. civ., art. 948, art. 966, art. 967 Legea nr. 10/2001, republicată, art. 2 lit. c)
I. Prima instanţă a reţinut că în baza ofertei de donaţie autentificate, s-a emis decizia nr. 86/1975 de către Comitetul Executiv al Consiliului Popular al Municipiului Bucureşti, prin care s-a acceptat donaţia proprietarilor făcută statului în legătură cu imobilul în litigiu.
Potrivit dispoziţiilor art. 948 C. civ., una din condiţiile esenţiale pentru validitatea unei convenţii este existenţa unei cauze licite, obligaţia fără cauză neputând avea niciun efect, aşa cum rezultă din economia dispoziţiilor art. 966 C. civ.
Totodată, dispoziţiile art. 967 C. civ. prevăd că este prezumată cauza unui contract până la dovada contrarie, dovadă ce cade în sarcina reclamantei, nulitatea donaţiei putând fi constatată numai în măsura răsturnării prezumţiei relative de existenţă a cauzei, a scopului imediat (causa proxima) care într-un act cu titlu gratuit se traduce prin intenţia de a gratifica (animus donandi), de a-şi micşora donatorul în mod irevocabil patrimoniul său cu un drept şi de a mări patrimoniul donatarului cu acelaşi drept, fără a urmări să primească ceva în schimb.
Din probatoriul administrat în cauză, respectiv proba cu înscrisuri care relevă condiţiile în care s-a făcut donaţia, terenul în discuţie fiind inclus de autorităţi în planuri de sistematizare alături de alte imobile aflate în vecinătatea acestuia, astfel cum rezultă din conţinutul deciziei nr. 86/21 ianuarie 1975 şi din adresa nr. 3 8072/7165/1974/15 ianuarie 1975 emisă de Consiliul Popular al Municipiului Bucureşti, Secţia de Arhitectură şi Sistematizare, prin care se avizează favorabil şi, respectiv, se acceptă un număr de 11 oferte de donaţie, având în vedere şi factorii socio-politici din acea vreme, care exercitau în mod direct sau indirect o presiune puternică, cu impact asupra libertăţii de exprimare a oamenilor, instanţa a apreciat că la încheierea contractului de donaţie supus discuţiei în prezenta speţă, cauza, ca şi condiţie de validitate a convenţiei, în sensul de a face o liberalitate, a lipsit cu desăvârşire, autorii reclamantei nefacând altceva decât să se supună cu resemnare, alături de mulţi alţi proprietari din acea perioadă, deciziilor luate de autorităţile statului, neputându-şi permite să ia o altă hotărâre decât cea impusă de stat.
Instanţa a apreciat că actele depuse la dosar vorbesc de la sine despre condiţiile în care s-au făcut aşa-zisele donaţii către stat, având suficientă forţă probatorie prin care să confirme lipsa intenţiei de a gratifica din partea părinţilor reclamantei, în contextul în care aceştia şi-au înstrăinat imobilul după ce, în prealabil, casa ridicată pe terenul în discuţie fusese demolată, în baza unor adrese eliberate de Comitetul Executiv al Consiliului Popular al Sectorului 7.
Din conţinutul adresei emise de Consiliul Popular al Municipiului Bucureşti, Secţia de Arhitectură şi Sistematizare, rezultă că donaţiile erau făcute în vederea sistematizărilor întreprinse de stat la acea vreme, comiţându-se din când în când şi erori, în sensul că erau demolate şi case care nu intrau în aria de restructurare (ca în speţa de faţă), dar odată măsurile luate, demersul statului de desproprietărire sub aparenţa unui acord de voinţă cu proprietarii era dus până la capăt. Faptul că imobilul autorilor reclamantei nu intra în perimetrul construibil nu constituie o dovadă a încheierii unei donaţii cu respectarea condiţiilor de valabilitate impuse de art. 948 C. civ., ci o dovadă a cinismului cu care regimul totalitarist, comunist înţelegea să acţioneze, trecând la măsuri în total dezacord cu drepturile, libertăţile şi principiile recunoscute de legile interne şi internaţionale, care ar fi trebuit să guverneze actele juridice în care statul era implicat.
Un argument în plus în demonstrarea lipsei cauzei îl constituie acela că acceptarea aşa-zisei donaţii de către Statul Român s-a făcut în temeiul Decretului nr. 478/1954, act normativ ce se regăseşte printre cele enumerate de Legea nr. 10/2001 - art. 2 lit. c), atunci când se referea la caracterul abuziv al preluărilor ce au operat la acea vreme.
II. Instanţa de apel a susţinut că este neîntemeiată susţinerea apelantei, conform căreia, odată ce oferta de donaţie a fost semnată în faţa notarului de stat, există intenţia de a gratifica. Aceasta întrucât consimţământul nu se confundă cu scopul (cauza) actului juridic; semnarea ofertei de donaţie are semnificaţia exprimării consimţământului în sensul încheierii liberalităţii, dar nu poate oferi nicio certitudine în ceea ce priveşte existenţa cauzei donaţiei, respectiv intenţia de a gratifica (animus donandi).
în mod evident, caracterul irevocabil al contractului de donaţie nu înseamnă că acesta nu poate fi declarat nul, pentru lipsa unei condiţii de fond esenţiale, precum lipsa cauzei.
III. Curtea a reţinut, în ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Municipiul Bucureşti prin Primar General, că în mod corect aceasta a fost respinsă, având în vedere că, din cuprinsul deciziei nr. 86/1975, rezultă că înscrisul a fost emis de Comitetul Executiv al Consiliului popular al Municipiului Bucureşti, astfel încât oferta de donaţie a fost acceptată de către această instituţie, al cărui continuator în drepturi este pârâta-recurentă.
Consimţământul exprimat în faţa notarului de stat privind încheierea actului nu se confundă cu dovedirea lui animus donandi în persoana gratificatorului, iar ceea ce în mod corect au reţinut instanţele de judecată este tocmai absenţa acestui element esenţial pentru valabilitatea convenţiei.
C.A. Bucureşti, s. a /X-a civ. şi propr. int., decizia nr. 3/R din 5 ianuarie 2010, nepublicată
| ← Donaţie. Acţiune în nulitate absolută. Legitimare... | Donaţie făcută statului. Legitimarea procesuală pasivă a... → |
|---|
