Efectuarea unei plăţi a impozitului pe terenul agricol proprietatea defunctului. Antecontract de vânzare-cum-părare. Dată certă
| Comentarii |
|
I. în ceea ce priveşte acceptarea succesiunii de către pârâtul-reclamant, prima instanţă a analizat, pe rând, susţinerile acestuia, precum şi probele administrate în dovedirea acceptării tacite.
în primul rând, instanţa a reţinut faptul că pârâtul-reclamant a arătat că ar fi luat după decesul tatălui său obiecte de îmbrăcăminte din garderoba acestuia. Această declaraţie nu se confirmă însă prin coroborarea celorlalte probe administrate în cauză.
O a doua susţinere a reclamantului se referă la faptul că ar fi acceptat tacit succesiunea prin efectuarea unei plăţi a impozitului pe terenul agricol proprietatea defunctului.
Instanţa a arătat că plata impozitului pe teren valorează act de acceptare tacită a succesiunii, bineînţeles cu condiţia ca aceasta să fie făcută în termenul legal.
Pârâtul-reclamant a susţinut, de asemenea, încă din cererea recon-venţională, faptul că ar fi acceptat tacit succesiunea prin încheierea unui antecontract de vânzare-cumpărare, antecontract pe care l-a depus însă în dovedire la dosar abia la termenul din 15 noiembrie 2006, când au fost audiaţi şi martorii propuşi de părţi în dovedire.
în primul rând, instanţa a constatat că acest înscris nu îndeplineşte toate condiţiile de valabilitate ale unui antecontract de vânzare-cumpărare, nefiind prevăzut preţul la care pârâtul-reclamant se obligă să vândă şi promitentul-cumpărător se obligă să cumpere.
A apreciat însă că şi în cazul în care acest act nu ar fi valabil încheiat, ceea ce se urmăreşte, pentru a se verifica dacă este un act de acceptare tacită a moştenirii, este intenţia succesibilului de a dispune de un bun al succesiunii, ca şi cum ar fi al său, respectiv dacă se consideră moştenitor. în acest sens, instanţa a apreciat că este evident faptul că pârâtul-reclamant a încheiat un act juridic de dispoziţie cu privire la un bun succesoral şi este evidentă intenţia sa de acceptare tacită a succesiunii.
în ceea ce priveşte stabilirea momentului la care s-a încheiat acest act juridic, instanţa a arătat că, potrivit dispoziţiilor art. 1176 C. civ., actul sub semnătură privată, recunoscut de acela căruia se opune, sau privit după lege, ca recunoscut, are acelaşi efect ca actul autentic, între cei care l-au subscris şi între cei care reprezintă drepturile lor, însă art. 1182 C. civ. prevede expres faptul că „data scripturii private nu face credinţă în contra persoanelor a treia interesate, decât din ziua în care s-a înfăţişat la o dregătorie publică, din ziua în care s-a înscris într-un registru public, din ziua morţii aceluia sau unuia din acei care l-au subscris sau din ziua îri care va fi fost trecut, fie şi în prescurtare în acţple făctite de funcţionarii publici, precum şi procese-verbale pentru punerea peceţii sau pentru facerea de inventare”.
Instanţa a apreciat, în raport de aceste considerente, că înscrisul sub semnătură privată este în mod evident un act juridic încheiat pro causa, respectiv după formularea prezentei acţiuni de către reclamanta-pârâtă şi nu face dovada acceptării moştenirii de către pârâtul-reclamant în termenul prevăzut de lege, astfel că acesta nu a fost considerat moştenitor, fiind străin de succesiune.
Soluţia a fost menţinută în căile de atac.
C.A. Bucureşti, s. a lll-a civ., min. şi fam., decizia nr. 1396 din 26 octombrie 2009
| ← Achitarea impozitelor. Primirea unor bunuri succesorale aduse de... | Plata ratelor la apartament în calitate de garant → |
|---|
