Renunţare la succesiune. Declaraţie în sensul neacceptării în termen a succesiunii. Distincţie
| Comentarii |
|
I. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a III-a civilă, la data de 3 octombrie 2008, contestatorul H.A.L. a solicitat, în contradictoriu cu intimaţii Municipiul Bucureşti prin Primarul General, S.I., V.V. şi H.G., modificarea în parte a dispoziţiei nr. 6373/5 octombrie 2006, dată de Primarul General în soluţionarea notificărilor nr. 1874/31 iulie 2001 şi nr. 1876/31 iulie 2001, în sensul constatării calităţii sale de persoană îndreptăţită şi acordării către acesta a dreptului la măsuri reparatorii prin echivalent asupra imobilului situat în Bucureşti, str. I.C. nr. 8-10, sector 5, format din teren în suprafaţă de 760 mp şi construcţii demolate.
în motivarea contestaţiei, s-a arătat că, prin notificările arătate, contestatorul a solicitat, împreună cu intimaţii - persoane fizice, acordarea de măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, iar prin dispoziţia contestată s-a reţinut că nu are calitate de persoană îndreptăţită, având în vedere că autoarea contestatorului, H.E., ar fi renunţat la succesiunea de pe urma tatălui său S.A.
Tribunalul a reţinut următoarele:
Contestatorul a susţinut că declaraţia autentificată nu întruneşte condiţiile unei renunţării la succesiune, întrucât nu a fost exercitată în cadrul termenului de opţiune succesorală şi nu a fost manifestată sub forma unui act juridic solemn care să cuprindă expres şi neechivoc opţiunea de a renunţa la succesiune.
Tribunalul a constatat că, într-adevăr, declaraţia a fost dată după trecerea termenului de 6 luni de la data deschiderii succesiunii, S.A.,
decedând la data de 17 august 1962, iar declaraţia a fost dată şi autentificată la data de 9 mai 1963, însă a apreciat că acest aspect nu poate fi analizat pe această cale, câtă vreme declaraţia a fost dată în faţa unui notar şi produce toate efectele de care se bucură un act autentic.
S-a reţinut, de asemenea, că din cuprinsul declaraţiei rezultă în mod expres intenţia de a renunţa la succesiune, faţă de menţiunile din acest act, potrivit cărora declaranta a arătat că urmează a fi considerată străină de succesiune şi a solicitat înregistrarea declaraţiei în registrul de renunţări la succesiune, iar orice motiv de nelegalitate din punctul de vedere al condiţiilor de formă sau de fond ale declaraţiei de renunţare la succesiune autentificate sub nr. 1079/9 mai 1963 s-ar putea invoca doar pe calea unei acţiuni de drept comun, de constatare a nulităţii absolute a acestui act juridic, sancţiune ce se aplică retroactiv şi care ar determina constatarea calităţii de moştenitor a contestatorului
H.A.L.
în lipsa unei hotărâri definitive şi irevocabile care să constate nulitatea absolută a acestei declaraţii, Tribunalul a apreciat că reclamantului nu îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 4 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 10/2001, întrucât pot beneficia de repunerea în termenul de acceptare a succesiunii doar moştenitorii care nu au acceptat-o, în termenul şi condiţiile prevăzute de art. 700 C. civ., iar nu şi cei care au renunţat la succesiune, în condiţiile art. 696 C. civ.
11. Curtea a constatat că apelul este fondat.
Astfel, problema de drept ce se cere a fi dezlegată în cauza de faţă este valoarea juridică a declaraţiei date de H.E., autoarea apelantului contestator, cu privire la succesiunea după defunctul S.A., declaraţie dată în faţa notarului de stat la 9 mai 1963 şi care cuprinde menţiunea că H.E. nu a acceptat sub nicio formă succesiunea tatălui său, decedat la 17 august 1962 şi că, în condiţiile art. 700 C. civ., urmează a fi considerată ca străină de succesiune.
Aceasta întrucât Tribunalul a reţinut în mod corect (şi apelantul nu a contestat această statuare a primei instanţe) că beneficiul repunerii în termenul de acceptare a succesiunii reglementat de art. 4 din Legea nr. 10/2001 pentru titularii notificărilor operează numai în cazul celor care nu au acceptat în termen succesiunea, nu în beneficiul celor care au renunţat expres la succesiunea fostului proprietar, caz în care dreptul la măsuri reparatorii nu a luat naştere.
De altfel, o problemă de drept similară, care a primit o aplicare neunitară în materia legilor reparatorii privind fondul funciar, a fost dezlegată de instanţa supremă în recurs în interesul legii prin Decizia nr. XI din 5 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial nr. 733 din 30 octombrie 2007, în acelaşi sens, dispunându-se: „în aplicarea dispoziţiilor art. 8 şi art. 13 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, republicată, stabilesc: Beneficiază de repunerea în termenul de acceptare a succesiunii numai moştenitorii care nu au acceptat succesiunea în termenul prevăzut de art. 700 C. civ., iar nu şi cei care au renunţat la moştenire”.
Unul dintre efectele actului juridic de opţiune succesorală este cel declarativ, astfel că la momentul acceptării succesiunii, efectele acestei operaţiuni se produc retroactiv, de la data deschiderii succesiunii.
De asemenea, renunţarea la succesiune (care nu poate fi decât expresă, spre deosebire de actul acceptării) are efecte retroactive, până în momentul deschiderii succesiunii, considerându-se că succesibilul nu a fost niciodată moştenitor.
Atât acceptarea (expresă sau tacită), cât şi renunţarea la succesiune se pot face numai în interiorul termenului de prescripţie al dreptului de opţiune succesorală de 6 luni de la data deschiderii succesiunii.
în consecinţă, dacă la momentul declaraţiei analizate în speţă, declarantul nu mai putea avea calitatea de moştenitor, pentru motivul că termenul de prescripţie se împlinise fără ca el să accepte succesiunea, actul juridic nu putea fi interpretat ca o renunţare, deoarece actul de dispoziţie al renunţării nu poate privi un bun (sau un drept) ce nu se află în patrimoniul dispunătorului, declarantul neputând renunţa la ceea nu a avut niciodată.
în acest sens, Curtea a constatat greşit raţionamentul primei instanţe, pe de o parte, sub aspectul interpretării valorii juridice a actului în discuţie ca fiind renunţare la succesiune şi, pe de altă parte, în sensul că în cadrul procesual de faţă nu poate aprecia asupra nelegalităţii acestei declaraţii, fiind necesar ca cel interesat să o atace cu acţiune în nulitate într-un proces distinct.
Dimpotrivă, analiza de faţă are ca scop calificarea corectă a actului juridic şi nu constatarea (expresă sau implicită) nulităţii declaraţiei şi în acest demers Curtea are în vedere că în certificatul de moştenitor întocmit pe baza acestei declaraţii notarul de stat a menţionat că autoarea apelantului, H.E., nu a acceptat în termen succesiunea, iar nu că a renunţat la succesiune.
Numai în cazul în care certificatul ar fi cuprins menţiunea că autoarea apelantului era renunţătoare se putea pune problema constatării nulităţii certificatului sub acest aspect, iar simpla împrejurare că notarul public a înscris declaraţia în registrul de renunţări nu poate duce la o altă concluzie cu privire la efectele juridice ale acestuia.
De asemenea, în legătură intenţia declarantului (consemnată de Tribunal ca fiind aceea de a renunţa la succesiune) se impune a arăta că această intenţie a fost consemnată la un moment la care actul juridic al renunţării nu mai era posibil, intenţia părţii fiind, generic, de a nu avea calitatea de moştenitor (nu neapărat în forma particulară a renunţării).
C.A. Bucureşti, s. a IX-a civ. şi propr. irit., decizia nr. 111/A din 2 iunie 2009, nepublicată
| ← Declaraţia moştenitorului în sensul că nu a acceptat... | Ascunderea sau sustragerea de bunuri succesorale de către... → |
|---|
