Legea nr. 10/2001. Acţiune împotriva deciziei de respingere a cererii de restituire în natură a imobilului, fără a se formula o ofertă de reparare prin echivalent raportat la valoarea imobilului. Limitele controlului judecătoresc
| Comentarii |
|
Legea nr. 10/2001 instituie o procedură specială administrativă de restituire ce nu poate fi cenzurată de instanţa judecătorească decât în limitele prevăzute în chiar cuprinsul acestei legi speciale.
Ca atare, instanţa de apel nu poate stabili direct în calea de atac cuantumul despăgubirilor ce s-ar fi cuvenit apelanţilor ca urmare a respingerii cererilor derestituire în natură a imobilului în litigiu, cerere formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, întrucât s-ar încălca astfel dispoziţiile art. 37-40.
(Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, decizia nr. 89 din 5 martie 2002)
CURTEA,
Prin plângerea înregistrată la Tribunalul Teleorman, Secţia civilă, la 21.08.2001 petenţii C.N.,
C.M., M.M. şi I.N. în calitate de moştenitori şi defunctului C.M. au solicitat în contradictoriu cu intimaţii D.S.V. T. D.M. şi Primăria comunei „L.“ jud. Teleorman restituirea în natură a imobilului situat în comuna „L.“, jud. Teleorman, în care se află în prezent sediul dispensarului veterinar.
în motivarea plângerii întemeiată pe dispoziţiile art. 24 alin. 7 şi 8 din Legea nr. 10/2001, petenţii au arătat că au notificat D.S.V.T. pentru restituirea în natură a construcţiei şi terenului aferent, conform art. 17 şi art. 21 din Legea nr. 10/2001, intimata comunicându-le la data de 26.07.2001 decizia nr. 96/25.07.2001 prin care le-a fost respinsă cererea, decizie care nu a fost motivată potrivit art. 23(1) din Legea nr. 10/2001.
Tribunalul Teleorman, s. civ. prin sent. civ. nr. 1414/25.10.2001 a admis plângerea petenţilor împotriva deciziei civile nr. 96/25.07.201 emisă de
D.S.V.T., obligând-o pe această intimată să procedeze în conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin.
1 şi 2 şi ale art. 36, alin. 3 şi 4 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6.03.1945-22.12.1989.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut că D.S.V.T. nu s-a pronunţat prin dispoziţie motivată asupra cererii de restituire în natură formulată de petenţii care nu au fost invitaţi să ia parte la lucrările organului de conducere al unităţii deţinătoare. Totodată tribunalul a reţinut că intimata D.S.V.T. nu a făcut o ofertă de restituire prin echivalent persoanei îndreptăţite, respectiv petenţilor, încălcând astfel dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 10/2001.
împotriva sentintei tribunalului au declarat apel petenţii C. N„ C. M., M. M. şi I. N. la 20.12.2001.
Prin motivele de apel s-a criticat sentinţa ca nelegală şi netemeinică susţinându-se că în mod eronat numai unul dintre intimaţi, respectiv D.S.V.T., a fost obligată să se conformeze prevederilor art. 36 din Legea nr. 10/2001 deşi statul le datora despăgubiri atât pentru construcţiile demolate cât şi pentru construcţia existentă şi terenul aferent.
S-a susţinut totodată că au fost omise dispoziţiile art. 14 alin. 1 care stipulează că persoana îndreptăţită are dreptul să opteze între restituirea în natură a construcţiilor nedemolate şi echivalentul bănesc.
S-a susţinut totodată că Tribunalul Teleorman nu s-a pronunţat asupra capătului de cerere privind despăgubirile datorate pentru construcţiile demolate.
Analizând actele şi lucrările dosarului şi reţinând că în apel nu s-au administrat probe noi, Curtea va reţine următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 23 alin. 1 din Legea nr. 10/201 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6.03.1945-22.12.1989, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare ale dreptului de proprietate, unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, asupra cererii de restituire în natură.
în speţă, aşa cum corect a reţinut prima instanţă, unitatea deţinătoare a imobilului a cărui restituire în natură s-a solicitat de către petenţi, respectiv intimata
D.S.V.T., nu şi-a motivat decizia prin care a respins cererea apelanţilor şi nici nu i-a indicat pe aceştia în scris, în timp util, să ia parte la lucrările organului de conducere, încălcând astfel dispoziţiile art. 23 alin.
2 din actul normativ menţionat.
Totodată, potrivit art. 24, intimata avea obligaţia ca prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, să facă persoanei îndreptăţite o ofertă de restituire prin echivalent corespunzătoare valorii imobilului.
în raport de această situaţie, tribunalul a procedat corect obligând D.S.V.t. să procedeze în conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. 1 şi 2 şi art. 36 din Legea nr. 10/2001, respectiv să motiveze decizia dată asupra cererii de restituire în natură formulată de apelanţi şi să le facă acestora o ofertă de restituire prin echivalent raportat la valoarea imobilului.
Criticile formulate prin motivele de apel vor fi apreciate ca neîntemeiate, reţinând că legea nr. 10/ 2001 instituie o procedură specială administrativă de restituire ce nu poate fi cenzurată de instanţa judecătorească decât în limitele prevăzute în chiar cuprinsul acestei legi speciale.
Ca atare, instanţa de apel nu poate stabili direct în calea de atac cuantumul despăgubirilor ce s-ar fi cuvenit apelanţilor ca urmare a respingerii cererilor de restituire în natură a imobilului în litigiu, cerere formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, întrucât s-ar încălca astfel dispoziţiile art. 37-40.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va aprecia că apelul petenţilor este nefondat şi urmează a fi respins în temeiul art. 296 C. pr. civ.
| ← Conflict negativ de competenţă între judecătorie şi... | Conflict negativ de competenţă între judecătorie şi... → |
|---|
