Legea nr. 18/1991. Acţiune în nulitatea titlului. Aplicarea prevederilor art. II şi III ale Legii nr. 169/1997

Prin sentinţa civilă nr. 4637 din 21.09.2001 a Judecătoriei Bistriţa, menţinută de Tribunalul Bistriţa-Năsăud prin decizia civilă nr. 7 din 17.01.2002, prin respingerea apelului reclamantului P.M., i s-a respins acţiunea în anularea parţială a titlurilor de proprietate emise pârâţilor C.M., A.N. şi A.S.

în motivarea deciziilor pronunţate, instanţele au reţinut următoarele.

Pârâţii şi antecesorul lor au figurat în registrul agricol între anii 1959-1961 înscriindu-şi terenurile în CAP. Prin urmare, titlurile li s-au emis cu respectarea Legii fondului funciar, iar potrivit art. II al Legii nr. 169/1997, ele nu sunt supuse anulării. Nu există motive de nulitate absolută conform art. III al Legii nr. 169/1997.

Prin decizia civilă nr. 1124 din 17.05.2002, recursul reclamantului a fost admis, decizia a fost modificată, în sensul admiterii apelului şi schimbării sentinţei prin admiterea acţiunii şi constatării nulităţii absolute parţiale a titlurilor pentru terenuri, în locul „la Cruce".

Curtea a reţinut următoarele.

Potrivit art. II al Legii nr. 169/1997, titlurile emise rămân valabile dacă au fost emise cu respectarea Legii nr. 18/1991, iar potrivit art. III lit. a sunt nule absolut cele emise persoanelor care nu erau îndreptăţite la reconstituirea sau constituirea potrivit legii.

Reclamantul cu extras funciar dovedeşte dreptul de proprietate al antecesorului său.

Pârâţii îşi întemeiază dreptul pe înscrierile din registrul agricol, efectuate pe declaraţia lor, susţinând că au cumpărat terenurile de la antecesorul reclamantului, fără a depune înscrisuri care să ateste vânzarea.

în sensul art. 8 al Legii nr. 18/1991, dreptul de proprietate se reconstituie sau constituie, iar dovada proprietăţii o face reclamantul.

Acestui drept nu i se pot opune înscrieri în registrul agricol, pe declaraţia şi nedovedită a proprietăţii prin cumpărare.

în concluzie, curtea a reţinut faptul că titlurile emise nu sunt validate prin efectul Legii nr. 169/1997, ele fiind supuse verificării legalităţii dreptului la reconstituire sau constituire în temeiul Legii nr. 18/1991.

C.A. Cluj, decizia civilă nr. 1124 din 17.05.2002

Legea nr. 18/1991. Neconcordanţa între adeverinţa de...  O.U.G nr. 40/1999. Aplicabilitate. Obligare la încheierea...

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Legea nr. 18/1991. Acţiune în nulitatea titlului. Aplicarea prevederilor art. II şi III ale Legii nr. 169/1997