Recuperarea integrală a debitului restant. Dobânzi curse ulterior pronunţării sentinţei de obligare la plata creditului. Inexistenţa autorităţii de lucru judecat
| Comentarii |
|
întrucât creditorul a continuat procedura de recuperare a debitului restant, ca urmare a rambursării creditului cu întârziere şi în rate, debitorul datorează nu numai sumele prevăzute în dispozitivul sentinţei rămase definitive, dar şi dobânzile care curg de la pronunţarea sentinţei şi până la achitarea totală. în cazul introducerii unei acţiuni separate având acest obiect, nu se poate invoca autoritatea de lucru judecat, chiar dacă ambele acţiuni au la bază acelaşi contract de credit
I.C.C.J, s. com., decizia nr. 1666 din 6 martie 2002,
Tribunalul Teleorman, prin sentinţa civilă nr. 996 din 13 decembrie 1999, a respins acţiunea reclamantei SC B.P. SA Teleorman în contradictoriu cu pârâta SC R.S. SRL, reţinând că în cauză există autoritate de lucru judecat, acelaşi contract de credit nr. 1130 din 30 septembrie 1996 formând şi obiectul sentinţei civile nr. 423 din 8 septembrie 1998.
Apelul reclamantei a fost respins prin decizia nr. 2098 din 1 septembrie 2000 de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia comercială, care, a reţinut de asemenea, că există în cauză autoritate de lucru judecat.
Invocând dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., reclamanta a declarat recurs susţinând că instanţele, în mod greşit, au apreciat că în cauză există autoritate de lucru judecat pentru dobânzile care au făcut obiectul cererii, dobânzi care au curs de la pronunţarea sentinţei nr. 423 din 8 septembrie 1998 până la data introducerii prezentei cereri.
în contextul unui prim motiv de recurs, se arată că pârâta a rambursat cu întârziere foarte mare şi în trei rate obligaţia reţinută în dispozitivul sentinţei nr. 423/1998, fapt ce a determinat banca reclamantă, cu respectarea normelor interne ale BNR, să continue procedura de recuperare a debitului restant.
Printr-un al doilea motiv de recurs se arată că instanţa în mod greşit a reţinut în dispozitivul sentinţei achitarea integrală a sumelor de către pârâţi.
Recursul este fondat.
Analizând actele şi lucrările dosarului, cu privire la modul de repartizare a sumelor acordate prin sentinţa civilă nr. 423/1998, se constată că aceasta nu are nicio relevanţă juridică, pentru că instanţa nu a menţionat că sumele respective reprezintă datoriile până la 16 martie 1998 şi nici nu a rezervat reclamantei dreptul de a formula o acţiune separată pentru sumele eventual datorate de către pârâtă şi giranţi, după data de 16 martie 1998.
în consecinţă, pârâta şi giranţii nu datorează reclamantei numai sumele prevăzute în dispozitivul sentinţei civile nr. 423/1998, rămasă definitivă la data de 17 martie 1999.
După pronunţarea sentinţei pârâta a făcut plăţi şi datorează dobânzi pentru perioada de la 17 martie 1999, data rămânerii definitive a sentinţei şi până la data plăţilor.
în consecinţă, se constată că nu există autoritate de lucru judecat, întrucât prezenta acţiune are alt obiect, decât cel stabilit prin sentinţa civilă nr. 423/1998, respectiv plata unor dobânzi pentru sumele stabilite definitiv şi până la achitare. în consecinţă, s-a admis recursul, s-a modificat decizia recurată în sensul admiterii apelului reclamantei, sentinţa primei instanţe a fost desfiinţată şi cauza trimisă aceluiaşi tribunal pentru rejudecarea în fond, cu privire la dobânzile datorate la sumele stabilite prin sentinţa rămasă definitivă şi irevocabilă.
| ← Plată parţială efectuată de garantul ipotecar. Dobânzi.... | Credit bancar. Recuperarea sumei datorate. Identitate de... → |
|---|
