Recurs. Obiect. Motive
Comentarii |
|
Potrivit art. 299 Cod procedură civilă, hotărârile pronunţate în apel, indiferent de soluţia la care s-a oprit instanţa de apel, sunt supuse recursului.
în situaţia în care apelul a fost anulat ca netimbrat, partea nu poate formula motive de casare, decât legătură cu modul în care instanţa de apel a rezolvat problema taxei judiciare de timbru, şi nu motive referitoare la sentinţa judecătoriei care a soluţionat în fond cauza.
(Secţia a IV-a civilă, decizia nr. 39/17.01.1995)
Prin sentinţa civilă nr. 3.655/10.05.1994, Judecătoria sectorului 6 Bucureşti a admis acţiunea reclamantei A.L împotriva pârâtului A. M., a desfăcut căsătoria părţilor, din culpa pârâtului, reclamanta a reluat numele avut anterior căsătoriei, minorul C. a fost încredinţat reclamantei spre creştere şi educare, iar pârâtul a fost obligat la pensie de întreţinere în favoarea minorului.
Apelul promovat de reclamanta A.L. împotriva hotărârii primei instanţe, prin care se solicită ca reclamanta să-şi păstreze numele dobândit în timpul căsătoriei, în urma învoielii cu pârâtul, a fost anulat ca netimbrat, prin decizia civilă nr. 1.576/14.10.1996 a Tribunalului Municipiului Bucureşti - secţia a IV-a civilă.
împotriva ambelor hotărâri a formulat recurs reclamanta A.L., motivând că recursul vizează numai aspectul numelui reclamantei după divorţ, solicitând să-şi păstreze numele din căsătorie, sub cuvânt că pârâtul-intimat a fost de acord cu această cerere.
Recursul nu este fondat.
Potrivit art. 299 Cod procedură civilă, hotărârile date fără drept de apel, cele cu drept de apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională, sunt supuse recursului.
Potrivit acestui text de lege, numai hotărârea dată în apel este supusă recursului.
în apel, Tribunalul Municipiului Bucureşti a dispus anularea cererii de apel formulată de reclamantă, pe motiv că aceasta nu a achitat taxa de timbru, soluţie pe care, prin cererea de recurs, reclamanta nu o critică.
Cum recursul vizează exclusiv sentinţa, adică hotărârea primei instanţe, calea de atac se priveşte ca nefondată şi urmează a fi respinsă ca atare, conform art. 316 raportat la art. 296 Cod procedură civilă.
← Recurs. Nulitatea hotărârii instanţei de apel pentru... | Recurs. Obiect. Motive → |
---|