Recurs. Nulitatea hotărârii instanţei de apel pentru nerespectarea principiului dublului grad de jurisdicţie
Comentarii |
|
în situaţia în care judecătoria a soluţionat cererea reconven-ţională pe cale de excepţie, iar tribunalul a soluţionat pe fond aceeaşi cerere, instanţa de recurs va constata nulă hotărârea atacată, întrucât s-a încălcat principiul dublului grad de jurisdicţie.
(Secţia a IV-a civilă, decizia nr. 118/7.02.1995)
Prin sentinţa civilă nr. 5.133 din 16.05.1994, Judecătoria sectorului 2 Bucureşti a admis acţiunea formulată de reclamantul I.M., a desfăcut căsătoria părţilor, din vina ambilor soţi, a respins cererea reconvenţională formulată de pârâta I.M.
împotriva deciziei tribunalului a declarat recurs I.M., care a criticat soluţia instanţei de apel pentru nelegalitate şi netemeinicie, întrucât, în ceea ce priveşte cererea reconvenţională formulată de pârâtă, aceasta a fost pentru prima dată soluţionată, pe fond, de către tribunal.
Din lucrările dosarului rezultă că cererea reconvenţională a fost soluţionată prin încheiere de către prima instanţă, în sensul respingerii acesteia ca tardiv introdusă.
Cu toate acestea, tribunalul a soluţionat pe fond cererea reconvenţională de divorţ, fără să observe că, prin soluţia aleasă de judecătorie, a lăsat această cerere nesoluţionată în fond.
Prin hotărârea pronunţată, instanţa de apel a nesocotit dispoziţiile art. 297 Cod procedură civilă, text de lege care dă eficienţă principiului dublului grad de jurisdicţie care guvernează procesul civil.
în raport de neregularitatea procesuală invocată de recurent, Curtea, în baza art. 312 alin. 2 Cod procedură civilă va casa hotărârile pronunţate şi va trimite cauza aceleeaşi judecătorii, în vederea soluţionării în fond a celor două cereri.
← Recurs. Nepronunţarea instanţei de apel asupra unui mijloc de... | Recurs. Obiect. Motive → |
---|