Stingerea mandatului prin moartea mandantului. Obligaţia mandatarului de restituire a sumelor ridicate după decesul mandantului din contul de depozit deschis la bancă de către acesta
| Comentarii |
|
Potrivit dispoziţiilor art. 1552 pct 3 C. civ., mandatul se stinge prin moartea mandantului.
Din momentul survenirii decesului mandantului titular de depozit bancar, mandatarul nu mai avea mandat valabil pentru a ridica sume din bancă şi aceasta cu atât mai mult cu cât moştenitoarea defunctului solicitase blocarea contului, existând aşadar obligaţia
de restituire a sumelor mentionate în sarcina mandatarului.
C.A. Cluj, s. com. şi de cont. adm., decizia nr. 548 din 1 noiembrie 2000, în B.J.C.P.J. 2000, voi 2
Prin sentinţa civilă nr. 5722 din 24 iunie 1999 a Judecătoriei Cluj-Napoca s-a admis cererea formulată de reclamanta Banca Dacia Felix SA Sucursala Cluj împotriva pârâtei T.C. şi pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 3.308.000 lei despăgubiri cu dobândă de 60% aferentă acestei sume, începând cu data de 27 iunie 1995 şi până la plata integrală a sumei, cu 678.384 lei cheltuieli de judecată.
S-a reţinut în motivarea sentinţei că pârâta, în calitate de concubină a defunctului B.I., decedat la 26 martie 1995, a solicitat reclamantei, în calitate de reprezentantă a titularului de cont, eliberarea sumei din litigiu.
Reclamanta i-a eliberat suma din litigiu la data de 10 aprilie 1995, deşi împuternicirea pe care o avea pârâta încetase odată cu decesul titularului de cont, iar moştenitoarea defunctului B.I. solicitase imediat după deces, blocarea contului.
Apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 400 din 16 martie 2000 a Tribunalului Cluj, reţinându-se în esenţă că pârâta nu poate invoca buna sa credinţă, întrucât contractul de mandat încetase odată cu decesul titularului de cont. Atât banca, cât şi pârâta au ştiut de decesul titularului de cont, astfel că banca nu a fost în eroare atunci când a eliberat pârâtei suma existentă în depozitul bancar, plătind în afara oricărui raport juridic.
în mod corect instanţa de fond a reţinut prezenţa îmbogăţirii fără justă cauză, având în vedere faptul că banca şi-a executat obligaţia de plată faţă de fiica defunctului, achitând acesteia atât suma din depozit, cât şi dobânda de 60% pe an la care a fost obligată prin sentinţă, producându-se astfel sărăcirea patrimoniului ei.
împotriva deciziei a formulat recurs pârâta, solicitând casarea deciziei conform art. 304 pct. 9 şi 11 C. proc. civ. şi în urma rejudecării cauzei, să se dispună respingerea acţiunii, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
în motivarea recursului său, pârâta susţine că în cauză nu sunt întrunite condiţiile plăţii nedatorate, dar nici îmbogăţirea fără just temei, chiar dacă banca a fost obligată să facă plata pretenţiilor către numita F.C.I. la data de 10 aprilie 1995, când i s-a eliberat suma de către bancă, exista un raport juridic de depozit şi o clauză de împuternicire consimţită în favoarea sa. Clauza de împuternicire acoperea un mandat care îi impunea să dea socoteală moştenitorilor defunctului B.I. numai după ce aceştia îşi dovedeau calitatea de moştenitori. Certificatul de moştenitor a fost eliberat abia la 21 iunie 1995, după două luni de la retragerea sumei.
Recurenta a mai susţinut că hotărârile se întemeiază pe o gravă greşeală de fapt, pe eroarea în aprecierea probelor, atunci când se reţine reaua sa credinţă, fără să se fi administrat nicio probă. Sumele din depozit îi aparţineau în cea mai mare parte şi nu trebuiau să intre în moştenire. Instanţa de fond a înlăturat cererea sa de probaţiune, iar instanţa de apel a considerat că provenienţa şi apartenenţa sumelor nu are relevanţă, câtă vreme nu au legătură cu raportul juridic creat în speţă.
De asemenea, s-a reţinut greşit că recurenta ar fi putut promova o intervenţie voluntară în dezbaterea succesiunii sau o acţiune distinctă împotriva moştenitoarei, atâta timp cât recurentei i se eliberaseră sumele în mod corect, în executarea clauzei de împuternicire. Numai moştenitoarea putea promova o acţiune în pretenţii faţă de ea, în virtutea obligaţiei mandatarului de a da socoteală moştenitorilor mandantului.
în ce priveşte obligarea la dobândă în cuantum de 60% pe an începând cu 25 iunie 1995 şi până la achitarea sumei, recurenta a susţinut că s-au aplicat greşit dispoziţiile legale. Dobânda la depozit este variabilă şi banca nu este îndreptăţită să primească o dobândă în cuantum fix. Pe de altă parte, dacă pretenţiile băncii au ca temei principiul îmbogăţirii fără justă cauză, ea nu poate fi ţinută a restitui decât suma cu care efectiv s-a mărit patrimoniul său şi nu alte sume.
Reclamanta, prin întâmpinarea formulată în cauză, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând recursul, curtea reţine următoarele:
Este incontestabil faptul că pârâta, în calitate de concubină a titularului contului de depozit deschis la banca reclamantă, a avut calitatea de mandatară putând să efectueze operaţiuni în cont.
Contractul de mandat se încheie în considerarea persoanei mandatarului, căruia mandantul îi dă împuternicire de a-l reprezenta în virtutea încrederii pe care o are în el, fiind deci, un contract intuitu personae.
Potrivit art. 1552 pct. 3 C. civ., mandatul se stinge prin moartea mandantului.
în mod judicios instanţele au reţinut că din momentul survenirii decesului titularului de depozit la data de 26 martie 1995, pârâta-recurentă nu mai avea mandat valabil pentru a ridica suma din cont şi aceasta cu atât mai mult cu cât moştenitoarea defunctului solicitase băncii blocarea contului, prin adresa nr. 3289 din 30 martie 1995.
Tocmai datorită acestor considerente, printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă (sentinţa nr. 8678 din 9 iulie 1996), reclamanta a fost obligată să elibereze moştenitoarei F.C.I. suma de 3.308.000 lei cu dobândă de 60% începând cu data de 27 iunie 1995 şi până la plata integrală a sumei.
Prin acţiunea ce formează obiectul prezentei cauze, reclamanta nu a dorit altceva decât reîntoarcerea în patrimoniul său a sumelor pe care le-a plătit pârâtei şi la care a fost obligată şi faţă de moştenitoarea titularului de depozit. în situaţia în care reclamanta a făcut o plată de două ori, atât faţă de mandatara pârâtă, cât şi faţă de moştenitoarea titularului de depozit, ea a suferit cu certitudine o sărăcire a patrimoniului său, fiind astfel îndreptăţită să ceară obligarea persoanei care a realizat o îmbogăţire fără justă cauză să-i restituie valoarea cu care s-a îmbogăţit.
în ceea ce priveşte buna sau reaua-credinţă a pârâtei, ea nu poate fi examinată decât raportat la dispoziţiile art. 1552 pct. 3 C. civ., arătate mai sus, care prevăd limitele în timp ale mandatului şi chiar dacă pârâta-recurentă ar fi avut şi ea un drept de proprietate asupra sumelor ridicate din bancă, dreptul său ar fi trebuit valorificat ulterior, fie pe cale amiabilă, fie printr-un litigiu pornit împotriva moştenitoarei, dar în niciun caz, prin retragerea sumei din cont, după ce mandatul său expirase.
Cuantumul dobânzii la care a fost obligată recurenta reprezintă dobânda pe care banca trebuie să o plătească moştenitoarei în baza unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, şi câtă vreme banca plăteşte moştenitoarei un cuantum de 60%, acesta, iar nu altul, este prejudiciul pe care reclamanta l-a suferit prin efectuarea greşită a plăţii către recurentă.
în cadrul îmbogăţirii fără justă cauză, însărăcitul trebuie să fie despăgubit cu întreaga valoare cu care s-a îmbogăţit titularul celuilalt patrimoniu, or, această valoare s-a acordat de către instanţa de fond.
Reţinând cele de mai sus, Curtea a constatat că niciunul din motivele de casare limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ. nu sunt întrunite în cauză, recursul pârâtei fiind astfel nefondat.
| ← Revocarea expresă a mandatului adusă la cunoştinţa... | Contract de mandat declarat nul absolut Convenţie de ipotecă... → |
|---|
