Succesiune. Renunţare cu titlu gratuit în favoarea unui coerede. Donaţiune. Acceptare. Renunţare la un drept de proprietate
| Comentarii |
|
În speţa judecată de Curte existau numai doi moştenitori. Unul a renunţat prin act autentic la succesiune în mod gratuit în favoarea celuilalt, numindu-1.
Trebuie mai întâi examinat, dacă nu cumva ne aflăm în faţa unei renunţări care ar putea constitui o donaţiune indirectă nesupusă formelor donaţiunilor.
Renunţarea se recunoaşte prin aceea că dreptul care-i formează obiectul (în cazul de faţă dreptul la o întreagă succesiune) nu a fost primit de renunţător în patrimoniul său şi nu a făcut parte, prin urmare, niciun moment din acest patrimoniu.
O renunţare la succesiune ca cea din speţa pe care o analizăm se descompune însă în două acte distincte: a) o acceptare a succesiunii conform art. 691 C. civ. şi b) o dispoziţiune cu titlu gratuit în favoarea comoştenitorului determinat.
Este mai întâi o acceptare conform art. 691 C. civ. Singurul caz în care actul de renunţare nu ar valora acceptare se deduce, într-adevăr, per a contrario din alineatul ultim al acestui articol: este cel în care ,/enunţarea se face în folosul tuturor coherezilor fără deosebire” (textul art. 780 C. civ. fr. prevede „indistinctemenf ’) şi se face cu titlu gratuit. Renunţarea nu se poate socoti însă făcută în folosul tuturor coherezilor lără deosebire, or de câte ori deşi sunt numai doi herezi, se specifică prin ea că se face în favoarea coheredelui existent, desemnat în mod individual prin numele său. Dacă, într-adevăr, s-ar revela întâmplător în urmă un alt coherede, este evident că nu ar putea beneficia de renunţare. în cazul arătat actul valorează, aşadar, ca o acceptare a moştenirii. (...)
Renunţarea era formulată cu individualizarea bunurilor din care era compusă succesiunea (în speţă succesiunea cunoscută se compunea în momentul confecţiunii actului de renunţare dintr-un imobil şi mult mai târziu s-a mai descoperit o creanţă).
Asemenea renunţare trebuie considerată ca făcută numai pro parte, căci nu se poate întinde şi la bunurile care, eventual, s-ar mai descoperi ca făcând parte din succesiune; ea valorează ca o acceptare a succesiunii conform art. 691 C. civ. şi, prin urmare, actul subsecvent prin care se dispune de bunurile succesiunii constituie o donaţiune şi trebuie să împlinească în speţă şi din acest punct de vedere prescrip-ţiunile art. 813 şi art. 814 C. civ.
| ← Cerere formulată în temeiul Legii nr. 112/1995. Necesitatea... | Colaterali privilegiaţi. Dreptul de opţiune succesorală.... → |
|---|
