Urmărirea silită a bunurilor comune
| Comentarii |
|
Cu sentinţa civilă nr.2883/17 mai 2001, Judecătoria Zalău a respins cererea creditoarei TV împotriva debitorului ZV pentru încuviinţarea execuţiei silite imobiliare asupra apartamentului. A admis contestaţia, la executare formulată de ZA.
A reţinut faptul că, apartamentul este bun comun al debitorului şi soţiei sale ZA, care nu poate fi urmărit silit, contractul autentic de împrumut fiind încheiat exclusiv între creditoare şi debitorul ZV, titlul executoriu nefiind opozabil soţiei debitorului.
Prin decizia civilă nr.540/11 oct.2001 Tribunalul Sălaj a admis apelul creditoarei şi a schimbat sentinţa în sensul că a admis cererea şi a încuviinţat execuţia silită asupra apartamentului; a respins contestaţia la executare a proprietarei codevălmaşă.
în motivarea deciziei s-a reţinut că în contract se precizează că debitorul garantează împrumutul cu "întregul meu patrimoniu ... bunurile mele mobile şi imobile, prezente şi viitoare", clauză ce trebuie interpretată în sensul că debitorul şi-a asumat sarcina de administrare şi dispoziţie asupra bunurilor comune şi nu garantarea cu bunurile personale, neavând asemenea bunuri în proprietate. Contestatoarea ZA nu s-a opus ridicării pentru valorificare de bunuri mobile comune, ceea ce înseamnă că ştia de existenţa împrumutului şi de garantarea lui cu bunuri comune. împrumutul s-a contractat pentru creşterea patrimoniului comun, pârâtul urmând să plece într-o altă ţară pentru a lucra, venitul urmând a profita soţilor, fapt recunoscut de contestatoare.
Prin decizia civilă nr.306/13 februarie 2002, recursul contestatoarei ZA a fost admis şi decizia a fost modificată în sensul că s-a respins ca nefondat apelul reclamantei.
în motivare, Curtea a reţinut următoarele:
Art.32 lit.a, b şi c Cod familie, reglementează răspunderea soţilor cu bunurile comune, ipoteze legale ce este necesar a fi dovedite în mod riguros.
Interpretarea dată clauzei contractuale şi consecinţele trase de tribunal sunt nelegale, deoarece art.969 al c.civ. stabileşte că o convenţie are putere de a produce efecte doar între părţile contractante iar nu şi în contra terţilor, or recurenta este străină de convenţia de împrumut.
în lipsă de dovezi, nu se puteau reţine prezenţa ipotezelor prevăzute de art.32 lit.a, b şi c Cod familie.
Prin sentinţa civilă nr.520 din 25 septembrie 2001 a Judecătoriei Zalău, definitivă şi irevocabilă, s-au partajat bunurile comune ale soţilor şi apartamentul a fost atribuit recurentei, el devenind bun al acesteia.
Chiar cu motivare în plus, legalitatea soluţiei curţii este atestată şi de prevederile art.33 al.2 Cod familie, care conferea drept creditoarei să ceară şi ea împărţirea bunurilor comune, în lipsa bunurilor proprii sau a neacoperirii creanţei.
Curtea de Apel Cluj - decizia civilă nr.306 din 13 februarie 2002.
| ← Urmărire silită. Temei. Persoana urmărită | Antecontract de vănzare-cumpărare, încheiat în formă... → |
|---|
