Poprire. Natura creanţei
| Comentarii |
|
Creditoarea a solicitat înfiinţarea şi validarea popririi asupra pensiei pe care debitorul său o primeşte de la DPMOS, invocând drept titlu executor o sentinţă civilă.
Judecătoria Costeşti a admis acţiunea şi a validat poprirea înfiinţată prin Ordonanţa din 20 octombrie 2000 asupra pensiei debitorului la terţ poprit, până la concurenţa de 5.378.000 lei.
Apelul nemotivat al debitorului a fost respins de Tribunalul Argeş, care a constatat că nu se pot reţine motive de ordine publică în aprecierea legalităţii şi temeiniciei soluţiei pronunţate.
Curtea de apel a admis recursul debitorului, a casat decizia şi a trimis cauza spre rejudecare aceluiaşi tribunal, constatând că prin rezolvarea dată au fost încălcate prevederile art.379 Cod procedură civilă.
în considerentele deciziei de casare se arată că prin titlul executoriu pe care se bazează creditoarea nu se relevă o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, întrucât debitorul, în calitatea sa de Preşedinte al comisiei locale de aplicare a Legii fondului funciar, a fost obligat, începând cu data de 27 martie 1997 şi până la punerea efectivă în posesie a creditoarei, la daune de întârziere în sumă de 3.000 lei/zi.
Instanţa de fond a stabilit absolut arbitrar cuantumul sumei, însumarea lunilor care s-au scurs de la data rămânerii definitive a sentinţei nefiind un criteriu suficient pentru determinarea lichidităţii creanţei, în lipsa verificării dacă a avut loc punerea în posesie şi dacă la data sesizării instanţei era posibilă executarea în sarcina debitorului, întrucât la data introducerii acţiunii nu mai era primar.
în măsura în care se lămurea împrejurarea dacă a avut loc sau nu punerea în posesie a creditoarei, instanţele trebuiau să observe că debitorul ar fi putut datora daune de întârziere numai până la data de 26 iunie 2000. în cauză, daunele de întârziere au fost fixate cu caracter cominatoriu, iar cu prilejul executării acestea trebuiau determinate ca daune compensatorii, pentru recuperarea prejudiciului încercat de creditor.
în consecinţă, constatându-se că decizia este nelegală, fiind pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art.379 Cod procedură civilă, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, s-a dispus casarea deciziei şi trimiterea spre judecare tribunalului, căruia, în virtutea efectului devolutiv al apelului, îi revine potrivit art.292 alin.2 Cod procedură civilă, obligaţia de a încuviinţa toate probele necesare stabilirii adevărului.
Decizia civilă nr. 79/R/16.01.2002 a Curţii de Apel Piteşti
| ← Prescripţia executării silite. Data de la care curge termenul | Urmărire silită. Temei. Persoana urmărită → |
|---|
