Condiţiile de atragere a răspunderii patrimoniale prevăzute de art. 138 din Legea nr. 85/2006. Nelegala citare. Admiterea recursului şi trimitere spre rejudecare
| Comentarii |
|
Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 1477 din 10 februarie 2015
Prin sentinţa civilă nr. 115 din 16 ianuarie 2013, pronunţată în dosarul nr. .../2010/a1 al Tribunalului Specializat Cluj, s-a admis cererea de instituire a răspunderii materiale formulată de lichidatorul judiciar CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENŢĂ „RAD.” desemnat să administreze procedura falimentului debitoarei SC S. SRL şi, în consecinţă, a fost obligat pârâtul B.G., să plătească suma de 54.681 lei, reprezentând o parte din pasivul debitoarei S.C. S. S.R.L. aflată în faliment în dosarul nr. .../2010 al Tribunalului Specializat Cluj.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că în conformitate cu dispoziţiilor art.138 din Legea nr.85/2006, judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului persoană juridică ajuns în stare de insolvenţă, să fie suportată de către membrii organelor de supraveghere din cadrul societăţii sau de conducere, precum şi de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului.
Procedura de antrenare a răspunderii este reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006. Răspunderea poate fi antrenată pentru întregul prejudiciu produs prin fapta săvârşită, prejudiciu ce se raportează la întreaga masă a creditorilor. Răspunderea administratorului este angajată în orice situaţie în care contractul de mandat este încălcat printr-o faptă culpabilă. Culpa administratorului se apreciază după tipul abstract - culpa levis in abstracto, din aceste motive aflându-se în faţa unei culpe prezumate de unde derivă şi
obligativitatea administratorului de a răsturna prezumţia de culpă, sarcina probei aparţinându-i.
Judecătorul sindic a apreciat că fapta pârâtului poate fi încadrată în prev. art.138 lit.a din Legea nr.85/2006, respectiv că acesta a folosit bunurile persoanei juridice în folosul propriu sau a unei alte persoane. La baza formării acestei convingeri, judecătorul sindic a avut în vedere faptul că noţiunea de bun trebuie interpretată în sens larg, incluzându-se aici orice obiect cu valoare economică, inclusiv creanţele.
Lichidatorul judiciar a arătat că din bilanţul contabil întocmit la data de 30.12.2009 şi balanţa contabilă încheiată la data de 30.04.2010 rezultă că în contul de imobilizări corporale este înscrisă suma de 58.682 lei care nu a fost justificată prin documente primare, fiind înregistrată doar în baza unor note contabile, fără a fi însoţite de documente justificative. Utilizarea de către administratorul statutar a sumelor de bani aparţinând debitoarei în interes personal a constituit factorul determinant în ajungerea societăţii în stare de insolvenţă, putându-se trage astfel concluzia că bunurile societăţii au fost folosite în alt scop decât cel prevăzut de lege.
Pârâtul nu a predat lichidatorului judiciar sumele aparţinând debitoarei şi nu a pus la dispoziţia acestuia nici un document din care să rezulte că sumele evidenţiate în bilanţul contabil depus la dosar au fost folosite în interesul debitoarei.
Aşadar, faţă de situaţia relevată de către lichidatorul judiciar, judecătorul sindic apreciază că atâta timp cât au existat sume în patrimoniul debitoarei, iar la momentul deschiderii procedurii acestea nu mai existau în fapt, prezumţia că acestea au fost folosite în folosul personal sau al altei persoane este pe deplin justificată, iar fapta se circumscrie disp. art.138 lit.a din Legea nr.85/2006.
În ceea ce priveşte întrunirea în speţă a disp. art. 138 alin.1 lit. d din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic a apreciat că în sarcina pârâtului poate fi reţinută fapta de a nu ţine contabilitatea în conformitate cu legea, în condiţiile în care acesta nu i-a predat lichidatorului judiciar toate documentele contabile astfel cum sunt ele prevăzute în art.28 din Legea nr.85/2006. Mai mult decât atât, instanţa a apreciat că atâta timp cât, legiuitorul a înţeles să sancţioneze neţinerea contabilităţii în conformitate cu legea, cu atât mai mult sancţionează neţinerea contabilităţii. Or, în cauză pârâtul se face vinovat de neţinerea contabilităţii anterior deschiderii procedurii, lista bunurilor debitoarei, lista creditorilor şi contul de profit şi pierdere sunt determinate de lipsa acestora, întrucât nu s-a ţinut evidenţa contabilă la zi. Judecătorul sindic a apreciat că pârâtului îi revenea, în calitate de administrator statutar, obligaţia de a duce la îndeplinire contractul de mandat ce i-a fost încredinţat, administratorul fiind direct răspunzător de modul în care este ţinută evidenţa contabilă, obligaţiile sale reieşind cu claritate din disp. art.73 alin.1 lit.c şi alin.2 ale Legii nr.31/1990, precum şi din disp. art.11 alin.4 din Legea nr.31/1990 republicată.
Totodată, conform prev. art. 10 alin.1 din Legea nr.82/1991 republicată, răspunderea pentru organizarea şi conducerea contabilităţii revine administratorului, care are obligaţia gestionării societăţii respective. În condiţiile în care evidenţa contabilă nu a fost ţinută sau nu a fost ţinută în conformitate cu legea, există o prezumţie de culpă, întrucât corecta ţinere a registrelor contabile este o obligaţie stabilită în sarcina administratorilor societăţii de Legea nr.31/1990, care în art.73 lit.c stabileşte că administratorii sunt solidari răspunzători faţă de societate pentru existenţa registrelor cerute de lege şi corecta lor ţinere, iar art.11 din Legea nr.82/1991 a contabilităţii republicată prevede că răspunderea pentru organizarea şi conducerea contabilităţii revine administratorului.
Astfel, faptul că administratorul statutar nu a depus la dosar actele contabile solicitate de lichidatorul judiciar, creează prezumţia că pârâtul nu şi-a îndeplinit obligaţiile de ţinere a contabilităţii conform legii. Aşa fiind, judecătorul sindic a apreciat că în sarcina pârâtului poate fi reţinută săvârşirea faptei reglementate de art.138 lit.d din Legea nr.85/
2006, respectiv neţinerea contabilităţii în conformitate cu dispoziţiile legale în materie, faptă care a condus la producerea stării de insolvenţă a debitoarei. Întrucât creditorii nu şi-au recuperat nici măcar parţial creanţele astfel cum au fost înscrise în tabelul definitiv al creditorilor, creanţe care reprezintă prejudiciul cauzat acestora urmare a neachitării debitelor, judecătorul sindic a considerat că pârâtul se impune a fi obligat la plata pasivului debitoarei SC S. SRL în cuantum de 54.681 lei.
Împotriva acestei sentinţe, pârâtul B.G. a declarat recurs, prin care a solicitat casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, datorită faptului că aceasta a soluţionat procesul în lipsa sa, nefiind legal citat nici la administrarea probelor şi nici la dezbaterea fondului, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului, pârâtul a arătat că în urma finalizării procesului ce a făcut obiectul dosarului nr. .../2012/al s-a procedat la comunicarea hotărârii civile pronunţate în cauză, la data de 30.01.2013, prin afişare la uşa instanţei, încălcându-se astfel dispoziţiile art. 90 precum şi ale art. 95 alin. 1 C. Proc.Civ. În acest sens pârâtul menţionează că adresa sa de domiciliu se regăseşte la fila 5 din dosar, aceasta constând într-o adresă emisă de către Direcţiei Judeţene de Evidenţă a Persoanelor Cluj, care atestă faptul că domiciliul său se situează în mun. Turda, str. ..., nr. 18. jud. Cluj. Prin urmare, pârâtul solicită aplicarea art. 105 alin. 2 C. Proc. Civ. deoarece în cauză sunt îndeplinite cumulativ condiţiile referitoare la nulitatea procedurii de comunicare a sentinţei recurate, care echivalează cu lipsa acesteia, cu consecinţa judecării prezentului recurs ca fiind introdus în termen, conform art. 301 coroborat cu art. 284 alin. 3 C. proc. civ.
Referitor la nelegala citare a pârâtului pe parcursul judecăţii în primă instanţă, acesta menţionează că nu a fost legal citat în cadrul acestui litigiu, aspect ce se poate verifica din documentele existente la dosar. Astfel, la fila 5 s-a depus o adresă răspuns din partea Direcţiei Judeţene de Evidenţă a Persoanelor Cluj, care atestă faptul că domiciliul său se situează în mun. Turda, str. ..., nr. 1 8. jud. Clui. Cu toate acestea, instanţa a emis citativul pe adresa mun. Cluj-Napoca, str. ..., nr. 18. jud.Cluj. În urma acestei erori procedurale, s-a procedat la citarea sa prin afişare la uşa instanţei, la data de 15.01.2013, astfel că în speţă este incidentă ipoteza reglementată la art. 312 alin. 5 C.pr.civ. şi anume judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost regulat citată atât la administrarea probelor, cât si la dezbaterea fondului. Pe fondul cauzei, pârâtul arată că teoria adoptată de către instanţă este una corectă, însă aplicarea acesteia a dus la adoptarea unei concluzii eronate, din moment ce soluţionarea cauzei s-a făcut fără a se observa faptul că nu a fost legal citat, nu a avut cunoştinţă de prezentul dosar şi prin urmare s-a aflat în imposibilitatea obiectivă de a răsturna prezumţia de culpă reţinută în sarcina sa.
Referitor la susţinerea instanţei că suma de 58.682 lei nu a fost justificată prin documente primare, pârâtul menţionează că nici această susţinere nu s-ar fi reţinut în ipoteza în care ar fi avut ocazia să prezint documentele relevante. De asemenea şi în privinţa faptul că nu a pus la dispoziţia lichidatorului judiciar niciun document din care să rezulte că sumele evidenţiate în bilanţul contabil existent la dosar au fost folosite în interesul debitoarei, pârâtul susţine că nici acesta nu îi poate fi imputată, raportat la faptul că o astfel de solicitare nu a ajuns la adresa sa corectă de domiciliu.
Aşadar, în urma analizării acestor elemente nesusţinute de vreun suport probator, instanţa de fond a mai reţinut o prezumţie, şi anume aceea că sumele existente la un moment dat în patrimoniul debitoarei şi care nu mai există în fapt la momentul deschiderii procedurii insolvenţei, au fost folosite în folosul personal sau al altei persoane, fapt ce se circumscrie dispoziţiilor art. 138 lit. a din Legea insolvenţei.
Prin urmare, a concluzionat pârâtul, ignorarea de către instanţă a dispoziţiilor imperative referitoare la citarea părţilor, a dus la aplicarea greşită a legii, fapt ce a avut ca urmare pronunţarea unei sentinţe nelegale. Cu privire la reţinerea în sarcina sa a disp. art. 138
alin. 1 lit. (d) din Legea nr. 85/2006, pârâtul susţine că nu există niciun mijloc de probă la dosar, iar prezumţiile care au stat la baza pronunţării unei soluţii în cauză au pornit de la ideea că pârâtul, în calitate de administrator, nu a predat lichidatorului judiciar documentele contabile necesare, deşi acest lucru a fost imposibil, datorită faptului că nu a fost legal citat, iar cauza s-a soluţionat înainte ca pârâtul să aibă cunoştinţă despre existenta acesteia. Prin urmare, întrucât întreaga motivare care a stat la baza pronunţării sentinţei recurate, s-a făcut cu aplicarea greşită a legii, pârâtul consideră că se impune casarea acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond.
Analizând recursul formulat din perspectiva motivelor invocate, Curtea reţine următoarele:
Primul motiv de recurs care se impune a fi analizat cu prioritate este legat de nelegala citare a pârâtului în faţa judecătorului sindic cu prilejul soluţionării cererii de angajare a răspunderii dedusă judecăţii de către lichidatorul judiciar. Argumentele expuse de către recurent, confruntate cu actele şi lucrările dosarului de fond care sunt analizate tocmai prin prisma verificări acestor argumente relevă faptul că motivul de casare invocat este întemeiat.
Deşi adresa de domiciliu a pârâtului recurent se regăseşte la fila 5 din dosarul de fond, fiind comunicată chiar de instituţia competentă în acest sens - Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Cluj, pentru singurul termen acordat de către judecătorul sindic la data de 16.01.2013 pârâtul a fost citat la altă adresă.
Astfel, înscrisul oficial emis de către Direcţiei Judeţene de Evidenţă a Persoanelor Cluj atestă faptul că domiciliul pârâtului recurent este în municipiul Turda, str. nr. 18. jud. Cluj. Cu omiterea acestor informaţii, pârâtul a fost citat la o adresă din Cluj - Napoca, iar dovada de comunicare a citaţiei s-a întors cu menţiunea foarte clară: ,,pe raza Municipiului Cluj - Napoca nu există strada ..., doar strada ..., iar pe această stradă la numărul 18 destinatarul este necunoscut,, (f. 11 dosar fond). Pentru acelaşi termen din data de 16.01.2013 pârâtul a fost citat prin afişare la uşa instanţei însă cu menţionarea aceleiaşi adrese eronate care în realitate nu există: Cluj - Napoca, strada ..., nr. 18, jud. Cluj.
Prin sentinţa recurată judecătorul sindic menţionează adresa corectă a pârâtului în municipiul Turda, dar sentinţa este comunicată cu pârâtul doar prin afişare la uşa instanţei şi cu reluarea aceleiaşi erori privind menţionarea adresei corecte a pârâtului în municipiul Cluj - Napoca , în loc de municipiul Turda. În consecinţă, faţă de pârât nu a început să curgă termenul de declarare a recursului deoarece comunicarea sentinţei nu a fost una procedurală, la adresa reţinută chiar în dispozitivul sentinţei.
Pentru toate aceste argumente, instanţa de recurs reţine că este incident cazul de casare reglementat de art. 312 alin. 5 C.pr.civ. şi anume judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost regulat citată atât la administrarea probelor, cât si la dezbaterea fondului. În consecinţă, în baza acestui temei, instanţa va admite recursul declarat de pârâtul B.G. împotriva sentinţei civile nr. 115 din 16 ianuarie 2013, pronunţată în dosarul nr. .../2010/a1 al Tribunalului Specializat Cluj, pe care o casează şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, cu citarea procedurală a pârâtului.
| ← Acţiune în anularea hotărârii AGA. Distincţie între... | Contestaţie în anulare. Limite. NCPC → |
|---|
