Insolvenţă. Răspunderea patrimonială conform art. 138 din Legea 85/2006

Decizii comerciale - Curtea de Apel Cluj (2015)

Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 719 din 14 mai 2015

Prin sentinţa civilă nr. 1798 din 19.12.2014 pronunţată în dosar nr. ...//2014/a1 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud, a fost respinsă cererea de atragere a răspunderii patrimoniale formulată de reclamanta creditoare Administraţia Judeţeană a Finanţelor publice Bistriţa-Năsăud, în contradictoriu cu lichidatorul judiciar Cabinet individual de insolvenţă - I.P.S., şi îndreptată împotriva pârâţilor C.M. şi C.R., în calitate de administratori ai debitoarei SC R.C. SRL.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că în primul rând, se impune a fi subliniat că, reclamanta creditoare, în încercarea de îndestulare a creanţei deţinută împotriva debitoarei dar fără a se conforma obligaţiei exprese de avansare a cheltuielilor necesare pentru continuarea procedurii insolvenţei, instituită imperativ de art. 131 din Legea 85/2006, a demarat prezentul demers judiciar cu intenţia vădită de a împiedica închiderea procedurii insolvenţei pentru lipsa bunurilor din averea debitoarei .

Totodată, s-a precizat că, în pofida obligaţiilor procesuale prescrise de art. 10 din noul Cod de Procedură Civilă, reclamanta creditoare nu s-a înfăţişat înaintea instanţei de judecată prin reprezentanţii săi (a cerut judecarea cauzei în absenţa sa), nu a propus prin cererea introductivă de instanţă nici o probă în sprijinul susţinerilor sale şi nici nu a depus vreun răspuns la întâmpinările depuse de practicianul în insolvenţă şi pârâţii administratori statutari ai societăţii debitoare.

De asemenea, cu titlu preliminar, a fost necesar a fi menţionat că răspunderea patrimonială reglementată de art. 138 din Legea 85/2006 este o răspundere menită să asigure acoperirea pasivului debitoarei, în situaţia în care prin vânzarea activelor acesteia nu sunt recuperate toate creanţele stabilite în cauză.

Aşa fiind, această răspundere instituită în sarcina membrilor organului de conducere a debitoarei este o răspundere delictuală cu caracter special în condiţiile în care împrumută elementele esenţiale ale răspunderii delictuale de drept comun (statornicite de art. 969 din VCC şi respectiv de art. 1349 din NCC) dar intervine exclusiv în situaţiile expres şi limitativ prescrise de art. 138 lit. a-g din Legea 85/2006. Ca atare, legiuitorul a reglementat un caz de răspundere delictuală de sine stătător, cu reguli derogatorii de la dreptul comun în această materie, care se declanşează numai în anumite condiţii şi implicit are o reglementare proprie, ea derivând din săvârşirea cu certitudine a cel puţin a uneia dintre faptele enumerate în textul de lege mai sus menţionat.

Dar, antrenarea acestei răspunderi delictuale speciale necesită dovedirea alături de existenţa unui prejudiciu de natură civilă materială (reprezentat de datoriile societăţii) şi comiterea fără putinţă de tăgadă a cel puţin uneia dintre faptele prevăzute de art. 138 lit. a-g din legea 85/2006, şi probarea unui raport cert de cauzalitate între fapta imputată şi paguba pricinuită, precum şi o vinovăţie evidentă a persoanei a cărei răspundere se solicită a fi angajată pe această cale procesuală civilă.

În aceeaşi ordine de idei, s-a arătat că această răspundere este fără îndoială fundamentată pe culpă, însă, în ipoteza răspunderii pentru neîndeplinirea obligaţiilor ce decurg din funcţia statutară deţinută, elementul subiectiv este prezumat, fiind în prezenţa unor obligaţii de rezultat, în timp ce regimul răspunderii pentru actele de gestiune propriu-zise presupune dovedirea culpei administratorului.

În speţa de faţă, s-a constatat că prin încheierea civilă nr. 308/07.03.2014 pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud în dosarul nr. ...//2014, s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a falimentului privind pe debitoarea SC R.C. SRL, a fost numit lichidator judiciar Cabinetul Individual de Insolvenţă - I.P.S., s-a dispus notificarea deschiderii procedurii, au fost fixate termene limită pentru depunerea declaraţiilor de creanţă, pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar, pentru soluţionarea eventualelor contestaţii şi afişarea tabelului definitiv, obligaţii ce au fost îndeplinite în mod corespunzător de practicianul în insolvenţă arătat.

Ulterior acestui moment procesual, practicianul în insolvenţă a procedat la redactarea şi depunerea la dosar a raportului prescris de art.59 alin.1 din Legea nr.85/2006 (fila 32 şi urm.), din concluziile căruia rezultă că starea de insolvenţă a debitoarei a fost determinată de cauze obiective şi majoritatea externe societăţii, fără a implica culpa unor persoane concrete din conducerea debitoarei.

Mai apoi, respectiv la data de 16.09.2014, ulterior depunerii de către lichidatorul judiciar a raportului final cu propunere de închidere a insolvenţei, fundamentat pe dispoziţiile art. 131 din legea 85/2006 şi motivat de lipsa bunurilor (depus pentru termenul din 30.05.2014, părţile fiind citate în BPI pentru termenul din 19.09.2014), reclamanta creditoare, având calitatea cerută de art. 138 alin. 3 din Legea 85/2006, a înregistrat la instanţă prezenta acţiune în răspundere patrimonială îndreptată împotriva pârâtului administrator statutar al societăţii, în cuprinsul căreia s-a arătat că, în condiţiile în care, în raportul prevăzut de art. 59 din Legea insolventei s-a statuat că nu sunt elemente suficiente pentru stabilirea culpei vreunei persoane, înţelege să formuleze ea prezenta cerere prin care solicită obligarea fostului administrator statutar al societăţii la plata pasivului înscris la masa credală, respectiv la plata din averea personala a sumei de 23.456 lei cu motivarea că din raportările contabile depuse la organul fiscal pentru anul 2013 rezultă faptul ca societatea debitoare figura cu: active

circulante in valoare de 45.987 lei din care: stocuri - 44.971 lei; creanţe -900 lei; casa si conturi la bănci -116 lei, fără a explica cu acte justificative ce s-a întâmplat cu activele ce figurau in proprietatea debitoarei in anul anterior deschiderii procedurii insolvenţei, respectiv in bilanţul depus la 31.12.2013.

Pretinsa faptă aşezată la temelia prezentei acţiuni civile a fost infirmată însă de pârâţi - aspecte confirmate de lichidatorul judiciar prin întâmpinarea depusă şi necontestate de către reclamantă (nu a răspuns la întâmpinările ce i-au fost comunicate).

Reclamanta a invocat art. 138 lit. e din Legea nr. 85/2006 (deşi poate fi considerat vinovat numai administratorul statutar al debitoarei care a deturnat sau ascuns o parte din activul persoanei juridice ori a mărit in mod fictiv pasivul acesteia) dar nu susţine cu argumente punctuale şi pertinente reţinerea uneia din faptele expres prevăzute de textul de lege indicat, simpla constatare a faptului că debitoarea avea înregistrate in contabilitate anumite active, neputând conduce în mod automat la concluzia ca acestea au fost folosite sau însuşite fraudulos de către organele de conducere ale societăţii.

În ceea ce priveşte invocarea art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006 (fără a arăta în concret fapta comisă), acest text de lege face însă referire la aspecte de natură ilicită imputabile administratorului societăţii care prin activitatea sa a procedat la încălcarea normelor imperative referitoare la tinerea contabilităţii, fiind prevăzute limitativ trei modalităţi alternative de săvârşire: tinerea unei contabilităţi fictive constând în menţionarea in evidentele contabile a unor date eronate, menite sa disimileze adevărata stare patrimoniala a societăţii (nu este cazul în speţa de faţă), sau distrugerea unor documente contabile in scopul denaturării stării patrimoniale a societăţii comerciale (nu se pune o asemenea problemă) ori neţinerea unei contabilităţii in conformitate cu Legea nr. 82/1991, in sensul neîntocmirii si nepredării situaţiilor financiare, trimestriale, anuale sau semestriale ori a declaraţiilor fiscale (nici acest ultim posibil fapt ilicit nefiind dovedit de către reclamanta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud).

Pe de altă parte, o asemenea răspundere civilă delictuală, aşa cum a mai arătat, presupune, pentru a putea fi angajată, dovedirea întrunirii cumulative a condiţiilor generale ce reies din cuprinsul art. 998-999 cod civil (preluate de art. 1349 şi urm. din noul Cod civil) şi probarea cerinţei cu caracter special prescrisă de art. 138 din Legea 85/2006 (fapta imputată să fi cauzat starea de insolvenţă a debitoarei), în condiţiile în care legiuitorul nu a instituit o prezumţie de vinovăţie si de răspundere in sarcina administratorului statutar al societăţii aflate în insolvenţă.

Ca atare, atâta timp cât, potrivit dispoziţiilor art. 1169 din vechiul Cod Civil ( art. 249 din noul Cod Civil), reclamantei îi revine clar sarcina probei iar cum în cauza supusă examinării reclamanta Administraţia Judeţeană a Finanţelor publice Bistriţa-Năsăud s-a rezumat la a invoca, in motivarea cererii sale, prezumţia vinovăţiei paratului întemeiată pe o pretinsă deturnare sau ascundere a activului patrimonial - susţinere care, chiar reală de ar fi, trebuie să fie completată cu probe solide şi suficiente, din care să rezulte că prin fapta respectivă pârâtul a cauzat starea de insolventă a debitoarei.

Plecând de la premisele mai sus expuse şi apreciind că în speţa de faţă, nu există o faptă ilicită, constând în deturnarea sau ascunderea activului patrimonial, si implicit, nici legătura de cauzalitate cu prejudiciul, elemente obligatorii pentru antrenarea răspunderii civile delictuale, în temeiul art. 138 coroborat cu art. 11 lit. g din Legea 85/2006, s-a respins cererea de atragere a răspunderii patrimoniale formulată de reclamanta creditoare Administraţia Judeţeană a Finanţelor publice Bistriţa-Năsăud, în contradictoriu cu lichidatorul judiciar Cabinet individual de insolvenţă - I.P.S. şi îndreptată împotriva pârâţilor C.M. şi C.R., în calitate de administratori ai debitoarei SC R.C. SRL.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bistrita-Nasaud solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii atacate, cu consecinţa admiterii cererii de stabilire a răspunderii patrimoniale a paraţilor pentru pasivul societăţii.

În motivele de apel se arată că, prin sentinţa civila nr. 1799/2014 Tribunalul Bistriţa Nasaud a dispus respingerea cererii de atragere a răspunderii patrimoniale formulata de către apelantă in calitatea sa de creditoare de obligare a paraţilor C.M. si C.R. la plata pasivului debitoarei SOC. R.C. SRL, apreciind ca apelanta nu a probat existenta unei fapte ilicite in sarcina paraţilor.

Apelanta arată că nu poate fi de acord cu hotărârea instanţei de fond si solicită schimbarea in tot a acesteia cu consecinţa admiterii cererii de atragere a răspunderii patrimoniale formulate pentru următoarele motive:

Prin încheierea Civila nr. 308 din data de 07.03.2014 pronunţata de Tribunalul Bistrita-Nasaud in dosarul nr. ...//2014 s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a falimentului împotriva debitoarei SC R.C. SRL Sangeorz Bai fiind desemnat ca lichidator judiciar CLI. I.P.S..

In raportul prevăzut de art. 59 din Legea insolventei , lichidatorul judiciar menţionează ca nu sunt elemente suficiente pentru stabilirea culpei vreunei persoane, astfel ca nu s-a formulat cerere privind atragerea răspunderii administratorului societăţii pentru pasivul debitoarei întemeiata pe art. 138 din Legea 85/2006, iar ulterior s-a solicitat judecătorului sindic sa dispună închiderea procedurii insolventei in baza prevederilor art. 131 din Legea 85/2006.

In temeiul prevederilor alin.3 al art. 138 din Legea 85/2006 si având in vedere ca este un creditor ce deţine peste 50% din valoarea creanţelor înscrise la masa credala a formulat o cerere prin care a solicitat instanţei sa dispună obligarea foştilor administratori/asociaţi ai societăţii la plata pasivului inscris la masa credala, respectiv la plata din averea personala a sumei de 23.456 lei.

Prin cererea formulata a arătat ca paraţii sunt foşti administrator/asociaţi ai debitoarei SOC. R.C. SRL iar din raportările contabile depuse la organul fiscal pentru anul 2013 rezulta faptul ca societatea debitoare figura , in anul anterior intrării in insolventa, cu: active circulante in valoare de 45.987 lei din care: stocuri 44.971 lei, creanţe -900 lei, casa si conturi la banei -116 lei.

Dat fiind ca în dosar s-a propus închiderea procedurii in baza art. 131 din Legea nr. 85/2006 prin care lichidatorul judiciar concluzionează ca debitoarea nu are nici un bun în patrimoniu, fara sa se faca menţiune despre destinaţia activelor ce figurau în proprietatea debitoarei în ultimul an pentru care s-au întocmit si depus raportări contabile, a arătat ca aceste active: stocuri,mărfuri, etc, trebuiau sa existe în patrimoniul debitoarei şi trebuiau predate lichidatorului judiciar care sa procedeze la valorificarea lor încercând acoperirea măcar in parte a creanţelor înscrise pe tabelele de creanţe.

In practica instanţelor de judecata s-a statuat ca în cazul dispariţiei unor bunuri din patrimoniul societăţii debitoare, fara ca administratorul statutar sa justifice ieşirea lor, dar ramase in evidentele scriptice, se prezuma ca bunurile persoanei juridice sau fondurile obţinute din valorificarea acestora au fost folosite de organele de conducere ale falitei in interes propriu sau in interesul altei persoane.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, Cabinet Individual de Insolventa -I.P.S., a solicitat respingerea apelului formulat de către Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud ca neîntemeiat si menţinerea temeinica si legala a sentinţei civile apelate.

În motivarea întâmpinării se arată că, prin sentinţa civila nr. 1798/2014 pronunţata in şedinţa publica 19.12.2014 în dosarul ...//2014/al aflat pe rolul Tribunalului Bistriţa-Năsăud, art.138 din Legea nr. 85/2006 privind acţiunea de angajare a răspunderii judecătorul sindic a respins cererea de angajare a răspunderii patrimoniile reclamanta creditoare Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bistriţa .

Pentru a pronunţa aceasta sentinţă, instanta de fond a reţinut ca nu exista o faptă ilicită constând în deturnarea sau ascunderea activului patrimonial, ori netinerea contabilităţii în conformitate cu legea, si implicit, nici legătura de cauzalitate cu prejudiciul, obligatorii pentru antrenarea răspunderii civile delictuale, in temeiul art. 138 coroborat cu art. 11 lit. g din Legea 85/2006.

Consideră că în mod corect instanţa de fond a retinut ca reclamanta creditoare, in încercarea de îndestulare a creanţei deţinute împotriva debitoarei dar fara a se conforma obligaţiei exprese de avansare a cheltuielilor necesare pentru continuarea procedurii insolventei, instituita imperativ de art. 131 din Legea 85/2006, a demarat prezentul demers judiciar cu intenţia vădita de a împiedica includerea procedurii insolventei pentru lipsa bunurilor din averea debitoarei.

Totodată, precizează ca, in pofida obligaţiilor procesuale prescrisa de art.10 din noul Cod de Procedura Civila, reclamanta creditoare nu s-a înfăţişat înaintea instanţei de judecata prin reprezentanţii sai ( a cerut judecarea cauzei in absenta sa), nu a propus prin cererea introductiva de instanţa nici o proba in sprijinul susţinerilor sale si nici nu a depus vreun răspuns la întâmpinarea depusa de către practicianul in insolventa.

Aşa cum a retinut si instanţa de fond, aceasta răspundere instituita in sarcina membrilor organului de conducere a debitoarei este o răspundere delictuala cu caracter special in condiţiile in care împrumuta elementele esenţiale ale răspunderii delictuale du drept comun (statornicite de art. 969 din VCC si respectiv de art. 1349 din NCC) dar intervine exclusiv in situaţiile expres si limitative prescrise de art. 138 lit a- g din Legea 85/ 2006. Ca atare, legiuitorul a reglementat un caz de răspundere delictuala de sine statător, cu reguli derogatorii de la dreptul comun in aceasta materie, care se declanşează nu nai in anumite condiţii si implicit are o reglementare proprie, ea derivând din săvârşirea cu certitudine a cel puţin a uneia dintre faptele enumerate în textul de lege mai sus menţionat.

Aşa cum a retinut în mod corect instanţa de fond, pretinsa fapta aşezata la temelia prezentei acţiuni civile a fost infirmata însa de paraţi - aspect confirmate de lichidatorul judiciar prin întâmpinarea depusa si necontestate de către reclamanta (nu a răspuns la întâmpinările ce i-au fost comunicate).

Solicită respingerea apelului ca neîntemeiat si menţinerea sentinţei civile nr. 1798/2014 ca temeinica si legala, si pentru următoarele motive:

Prin cererea de apel formulata de către Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud, aceasta solicita admiterea apelului si schimbarea in tot a hotărârii atacate cu consecinţa admiterii cererii creditoarei reclamante de stabilire a răspunderii patrimoniale a paratei pentru pasivul societăţii motivat de faptul ca nu poate fi de acord cu hotărârea instanţei de fond si anume respingerea cererii instituite de creditoarea reclamanta având in vedere ca societatea debitoarea figurează cu active in anii anteriori intrării in insolventa.

Totodată se mai arată că prin raportul privind cauzele si împrejurările care au dus la apariţia stării de insolventa întocmit in baza art. 59 din Lege nr. 85/2006, la punctual 7 intitulat „ Concluzii cu privire la răspunderea organelor de conducere ale debitoarei "ca din analizele efectuate pana la momentul întocmirii raportului, lichidatorul judiciar a ajuns la concluzia ca insolventa debitoarei se datorează unor cauze obiective si majoritatea externe societarii fara a implica culpa unei/unor persoane concrete din conducerea societarii. Nu s-a constata producerea unor fapte care ar fi încadrabile în prevederile art.138 din Legea insolvenţei.

In ceea ce priveşte invocarea art. 138 alin. 1 lit e) din Legea insolventei, creditoarea AJFP Bistrita-Nasaud doar invoca litera e) din art. 138 din Legea nr. 85/2006 insa nu susţine cu argument si probe invocarea faptelor prevăzute de art 138 alin. 1 lit e) din Legea insolventei.

Doar constatarea faptului ca societatea debitoare avea înregistrate in contabilitate anumite active, nu duce in mod automat la concluzia ca acestea au fost folosite/însuşite de către organele de conducere ale societăţii.

In ceea ce priveşte art. 138 alin 1 lit e) din Legea nr. 85/2006 privind insolventei, pentru a se face vinovaţi de fapta prevăzuta de art. 138, alin. 1 lit.e din Legea insolventei, administratorul debitoarei sa fi „deturnat sau ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit in mod fictive pasivul acesteia.

In acest caz, trebuie observat ca atragerea reglementata de art. 138 85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personala, care intervine numai atunci când, prin săvârşirea unei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceştia au contribuit la ajungerea societăţii debitoarei

Conform art. 138 alin 1 lit e) din Legea insolventei, în cazul în care în conformitate cu dispoziţiile art. 59 alin. 1 din aceeaşi lege sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabila apariţia stării de insolventa a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau lichidatorului judiciar judecătorul - sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridica, ajunsa in stare de insolventa sa fie suportata de membrii organelor de conducere si/sau supraveghere din cadrul societăţii, precum si de orice alta persoana care a cauzat starea de insolventa a debitorului, prin una dintre următoarele faste: au ţinut o contabilitate fictiva, au făcut sa dispară unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea conform legii.

Răspunderea patrimoniala reglementata de Legea nr. 85/2006 este delictuala speciala. Pentru admisibilitatea cererii, se impune ca fapta pentru atragerea răspunderii sa fie prevăzuta de vreuna din situaţiile prevăzute de art.138 alin.1 din legea 85/2006. In conformitate cu dispoziţiile art.1169 Cod Civil, cerere în fata instanţei are obligaţia sa o dovedească, iar neîndeplinirea acestei obligaţii face ca cererea formulate sa apară ea nefondata, neputând fi atrasa răspunderea patrimoniala pentru orice fapta săvârşita de organele de conducere pe parcursul derulării activităţii societăţii debitoare ce nu are legătura cu apariţia stării de insolventă.

Antrenarea răspunderii membrilor organelor de supraveghere si conducere presupune indeplinirea următoarelor condiţii; prejudiciul creditorului, fapta sa se încadreze în cazurile prevăzute de lege, raportul de cauzalitate dintre fapta si încetarea de plaţilor, culpa persoanei a cărei răspundere se antrenează, condiţii care nu sunt îndeplinite in cauza de fata.

In doctrina se admite ca natura juridica a răspunderii administratorului reglementata de procedura insolventei este acea a unei răspunderi speciale, care împrumuta de cele mai multe ori din caracteristicile răspunderii delictuale, fiind o răspundere speciala.

Fiind in discuţie o răspundere delictuala, înseamnă ca pentru a fi angajata trebuie sa îndeplinească condiţiile generale ale răspunderii civile delictuale art. 998-999 NCC (fapta ilicita, prejudiciul, legătura de cauzalitate, culpa) aceasta situaţie speciala capătă si unele conotaţii speciale, respectiv sfera persoanelor obligate la acoperirea pasivului societăţii este limitata, iar faptele a căror antrenarea răspunderii sunt si cele strict si limitativ prevăzute de lege.

In cazul de faţă, în situaţia învederată, se constata ca nu exista fapta ilicita, constând în neţinerea contabilităţii în conformitate cu legea, şi implicit nici legătura de cauzalitate cu prejudiciul, elemente obligatorii pentru antrenarea răspunderii delictuale.

Deliberând asupra cererii de apel curtea reţine următoarele.

Prin încheierea civilă nr. 308/07.03.2014 pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud în dosarul nr. ...//2014, s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a falimentului privind pe debitoarea SC R.C. SRL, a fost numit lichidator judiciar Cabinetul Individual de Insolvenţă -I.P.S., s-a dispus notificarea deschiderii procedurii, au fost fixate termene limită pentru depunerea declaraţiilor de creanţă, pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar, pentru soluţionarea eventualelor contestaţii şi afişarea tabelului definitiv, obligaţii ce au fost îndeplinite în mod corespunzător de practicianul în insolvenţă arătat.

Din raportările contabile depuse la organul fiscal pentru anul 2013 rezulta faptul ca societatea debitoare figura , in anul anterior intrării în insolvenţă cu. active circulante in valoare de 45.987 lei din care. stocuri 44.971 lei, creanţe -900 lei, casa si conturi la banei -116 lei.

Reclamanta şi-a fundamentat demersul pe dispoziţiile art. 138 lit. e, d din Legea nr. 85/2006 fără a evoca argumente punctuale şi pertinente în sprijinul acuzaţiilor de fraudă , simpla constatare a faptului că debitoarea avea înregistrate in contabilitate anumite active, neputând conduce în mod automat la concluzia ca acestea au fost folosite sau însuşite fraudulos de către organele de conducere ale entităţii aflată în procedura colectivă .Nu au fost relevate apărări pertinente privind incidenţa prevederilor art.138 lit.d din LI.

Legea insolvenţei a integrat însă acestei răspunderi excepţionale doar faptele ilicite enumerate limitativ în articolul 138, judecătorul sindic putând dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, să fie suportată de către administratorii care au cauzat starea de insolvenţă, prin una dintre următoarele fapte.

a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane;

b) au făcut acte de comerţ în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice;

c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activităţi care ducea, în mod vădit, persoana juridica la încetarea de plăti;

d) au ţinut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea;

e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia;

f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăti;

g) în luna precedentă încetării plăţilor, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferinţă unui creditor, în dauna celorlalţi creditori.

Norma sancţionează, în unele dintre ipotezele sale, abuzul executivului, care a urmărit satisfacerea unui interes personal în detrimentul celui social, afectând prin conduita sa nu numai compania, ci şi întreaga comunitate de interese din jurul acesteia.

Astfel, judecătorului sindic îi revine misiunea de a verifica regularitatea actelor de gestiune în raport cu interesul social şi de a repera abuzul care a condus la instaurarea stării de insolvenţă, deoarece sarcina acoperirii pasivului poate atribuită doar acelor administratori care se fac vinovaţi de valorificarea capitalului întreprinderii conform interesului personal, ori care, prin politica de gestiune promovată, nu au urmărit protejarea interesului social, ci ocrotirea altor interese.

Interesul social şi interesul personal al administratorului sunt două din limitele puterilor conferite acestuia prin lege şi statut. Misiunea executivului este extrem de clară, aceea de a milita pentru „cauza” interesului social, orice abatere de la obiectivul menţionat trebuind atent cercetată, deoarece frauda constituie o importantă barieră pentru exercitarea prerogativelor de administrare.

Nu orice act contrar interesului social care a generat starea de insolvenţă poate justifica răspunderea pentru acoperirea pasivului.

Frauda ce poate fi imputată administratorului unei societăţi aflate în insolvenţă este conturată doar de acţiuni cum sunt: ţinerea unei contabilităţi fictive sau neconforme cu legea, distrugerea unor documente contabile; deturnarea, ascunderea unei parţi din activul persoanei juridice ori mărirea în mod fictiv a pasivului acesteia; folosirea de mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăţi; plata preferenţială a unui creditor, în dauna celorlalţi creditori, în luna precedentă încetării plăţilor; folosirea bunurilor sau creditelor persoanei juridice în folosul propriu, sau al altei persoane; continuarea, în interes personal, a unei activităţi care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăti; realizarea unor acte de comerţ în interes personal sub acoperirea debitoarei.

Oricare alte acte contrare interesului social săvârşite de administrator cu intenţie sau nu, în interes personal sau nu, care nu pot fi plasate în perimetrul determinat de art.138 nu contează în mecanismul răspunderii pentru acoperirea pasivului.

Până la urmă, chiar identificarea unor acte contrare interesului social care pot fi plasate în perimetrul determinat de art. 138, dar care nu se află în raport de cauzalitate cu starea de insolvenţă, este lipsită de urmări în planul răspunderii pentru acoperirea pasivului. Judecătorului sindic îi revine sarcina de a controla regularitatea, oportunitatea unui act în raport cu interesul social, numai dacă insuficienţa activului pentru plata întregului pasiv a fost constatată.

Răspunderea pentru pasiv poate fi activată numai pentru faptele intenţionale enumerate strict de art. 138 aflate în raport de cauzalitate intrarea debitoarei în incapacitate de plată. Or, această cerinţă de fond nu este îndeplinită în speţă.

Aşa cum rezultă din raportul cauze, intrarea debitoarei în incapacitate de plată s-a datorat unor cauze obiective , ce ţin de gradul de evoluţia nefavorabilă a pieţei în domeniul afacerilor comerciale de natura celor încheiate de debitoare.

Încetarea de plaţi a societăţii debitoare s-a produs ca urmare a imposibilităţii desfăşurării activităţii principale. Debitoarea comercializa butelii de gaz. Această activitate a fost sistată în cursul anului 2010, stocul de marfă disponibil fiind constituit din butelii nefuncţionale, nevandabile. Valoarea activelor circulante a rămas constantă în intervalul 2011-2013.

In concluzie, starea de insolvabilitate a debitoarei s-a datorat unei situaţii determinate de factori externi voinţei societare.

În raport de aceste circumstanţe , de natura stocurilor evidenţiate în ultimul bilanţ , de data încetării activităţii economice, de sursa constituirii pasivului, acuzaţiile fondate pe dispoziţiile art. 138 lit. e, d nu pot primi valenţele pretinse de reclamantă.

Aşa fiind, curtea, în baza art. 480 C.proc.civ va respinge apelul declarat de ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE BISTRIŢA-NĂSĂUD împotriva sentinţei civile nr. 1798 din 19.12.2014 pronunţată în dosar nr. ...//2014/a1 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud, pe care o va păstra în întregime.

← Insolvenţă. Raport de expertiză extrajudiciară. Valoare...		Litigiu între profesionişti. Poziţia cocontractantului care... →

Insolvenţă. Răspunderea patrimonială conform art. 138 din Legea 85/2006

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Insolvenţă. Răspunderea patrimonială conform art. 138 din Legea 85/2006