Deschiderea procedurii insolvenţei. Debitor persoană fizică. Condiţii
| Comentarii |
|
Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 795 din 21 mai 2015
Prin sentinţa civilă nr.3364 din 16.12.2014 pronunţată în dosarul nr.871/1285/2014/a1 al Tribunalului Specializat Cluj s-a respins cererea precizata formulată de către creditorii R.G., P.A. ş.a. împotriva debitorului S.S..
S-a respins cererea de interventie principala formulată de către creditorii S.F, B.A ş.a., împotriva debitorului S.S..
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că în primul rând, in conformitate cu prev. art. 1 alin.2 lit. a) din legea 85/2006 procedura simplificata prevazuta de prezenta lege se aplica si debitorilor comercianti, persoane fizice, actionand individual , aflati in stare de insolventa.
Raportat la acest text de lege cererea creditorilor principali si intervenientilor principali este una nefondata deoarece, dupa cum mentioneaza expres chiar debitorul si dupa cum rezulta chiar din cuprinsul antecontractelor de care partile se prevaleaza, debitorul Selesiu Sorin nu a actionat in mod individual ci impreuna cu ceilalti investitori, investitia fiind una comuna cui aceea a lui B.P.S., B.M. si S.A.(f. 214 si urm.vol.III).
Apoi, judecatorul sindic a avut in vedere si faptul ca in conformitate cu art. 3 pct. 6 din legea 85/2006, prin creditor îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii insolvenţei se înţelege creditorul a cărui creanţă împotriva patrimoniului debitorului este certă, lichidă şi exigibilă de mai mult de 90 de zile, iar valoarea-prag a creanţei, este de 45.000 lei(pct. 12).
In speta, judecatorul sindic a apreciat ca inscrisurile depuse de catre creditorii principali si de intervenientii principali, respectiv antecontractele de vanzare cumparare, nu fac dovada existentei unei creante certe lichide si exigibile pentru niciunul dintre ei, fara a se impune o analiza particulara, deoarece aceste antecontracte doar determina o obligatie de a face in ceea ce il priveste pe debitor, in solidar cu ceilalti investitori promitenti vanzatori,respectiv obligatia de a transfera in mod valabil dreptul de proprietate.
Judecatorul sindic a apreciat ca in prezent creditorii nu au constatata in concret vreo creanta care in mod cumulat sa fie atat certa si lichida, cat si exigibila si care sa fie rezultata ca urmare a unei desfiintari sau a incetarii raporturilor contractuale. Judecatorul sindic mai apreciaza in acest sens ca, doar faptul ca acesti creditori, promitenti cumpărători, au platit un pret in baza antecontractelor incheiate, nu ii indreptateste, in sensul cerut de art. 3 pct. 6 din legea 85/2006, să solicite deschiderea procedurii insolvenţei, raporturile lor contractuale fiintand inca in mod valabil.
In ceea ce priveste pozitia procesuala exprimata de catre debitor, aceea de „achiesare”, judecatorul sindic a retinut ca nu poate sa dea nici o eficienta juridica acesteia, deoarece, un debitor aflat in insolventa are obligatia de a proceda conform art. 27 din legea 85/2006, deci de a adresa tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozitiilor prezentei legi, in termen de maximum 30 de zile de la aparitia starii de insolventa.
Judecatorul sindic a mai retinut ca in cauza a fost investit doar cu cererile creditorilor, ca la acest moment debitorul nu a formulat nici o cerere proprie care sa se afle pe rolul instantei specializate si ca, in ceea ce priveste cererile creditorilor, acestea nu sunt intemeiate , raportat la prevederile art. 1 alin.2 lit. a) si art. 3 pct. 6 din legea 85/2006 din legea 85/2006.
In baza tuturor considerentelor aratate, judecatorul sindic a respins atat cererea principala cat si interventia principala, ca neintemeiate.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel R.G., P.A. ş a. solicitând admiterea apelului, modificarea în tot sentinţei atacate şi în consecinţă, deschiderea procedurii insolvenţei, în formă simplificată, împotriva debitorului S.S..
În motivele de apel se arată că prin sentinţa civilă nr. 3363/2014, pronunţată în dosarul nr. .../2014, Tribunalul Specializat Cluj a respins ca neîntemeiată cererea de deschidere a procedurii insolvenţei formulată de subsemnaţii creditori.
În motivare se arată, în esenţă, că niciunul dintre cele trei argumente ale tribunalului nu subzistă în speţă. Creanţele apelanţilor îndeplinesc cerinţele prevăzute de art. 662 Cod Proc. Civ., fiind certe, lichide şi exigibile, în condiţiile în care instanţa de fond admite că s-a făcut dovada plăţii avansului de preţ, iar constatarea judiciară a rezoluţiunii convenţiilor încheiate nu este necesară pentru determinarea caracterului cert al obligaţiilor asumate de debitor.
Pe de altă parte, Legea nr. 85/2006 nu vorbeşte despre o creanţă stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă sau despre un titlu executoriu, creanţa putând fi dovedită prin orice înscris.
În plus, debitorul a recunoscut că se află în incapacitate de plată şi a solicitat, prin poziţia procesuală din faţa instanţei de fond, deschiderea procedurii.
Împotriva aceleiaşi sentinţe au declarat apel şi apelanţii-intervenienţi S.F., B.A. ş.a., solicitând admiterea apelului cu consecinţa, schimbării în tot a sentinţei atacate, în sensul deschiderii procedurii insolvenţei, în formă simplificată, împotriva debitorului S.S. şi obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea în fond şi în apel.
În motivarea apelului, au fost dezvoltate considerente similare cu cele expuse de către reclamanţi.
Împotriva aceleiaşi sentinţe a declarat apel şi S.S., solicitând admiterea apelului, anularea hotărârii primei instanţe şi trimiterea cauzei judecătorului sindic în vederea deschiderii procedurii insolvenţei.
În motivele de apel se arată că instanţa interpretează în mod eronat noţiunea de comerciant persoană fizică care acţionează în mod individual. Prin sintagma "acţionând în mod individual", legiuitorul a vrut doar să scoată în evidenţă faptul că procedura se aplică şi persoanelor fizice care nu sunt organizate într-o formă de asociere care ar da naştere la o personalitate juridică distinctă faţă de persoana lor.
În plus, nicăieri în Legea insolvenţei nu se menţionează expres că pentru deschiderea procedurii trebuie să existe o creanţă bănească. Este arhicunoscut faptul că în termenii juridici, termenul de "creanţă" are un înţeles mai larg decât dreptul de a primi o sumă de bani, cu alte cuvinte creanţa nu se rezumă doar la bani.
Cu privire la caracterul exigibil al creanţei, arată că instanţa a făcut o apreciere greşită asupra situaţiei de fapt, neluând în calcul recunoaşterea efectuată de debitor prin achiesarea la pretenţiile reclamanţilor.
Totodată, nu există nici un motiv pentru care debitorul să nu poată recunoaşte pretenţiile creditorilor în procedura insolvenţei.
Scopul debitorului nu a fost nici un moment de a eluda prevederile legii insolvenţei şi de a obţine un câştig fraudulos prin încercarea de a evita executarea sa silită ci tocmai de a ajuta locatarii să nu îşi piardă apartamentele ca urmare a unor proceduri de executare silită pornite deja împotriva debitorului. Face dovada acestui fapt prin depunerea la dosar a somaţiilor din dosarul execuţional nr. 874/2013 deschis la Societatea Civilă Profesională de Executori Judecătoreşti Adam Dragoş şi Oszoczki Andrâs (Anexa nr. 1).
Consideră că în urma achiesării efectuate în faţa primei instanţe, debitorul nu numai că a susţinut faptul că este: în insolventă, ci a şi demonstrat acest lucru prin înscrisuri. Astfel, au fost depuse extrase de carte funciară în care figurează faptul că 4 locatari au obţinut rezilierea antecontractelor de vânzare-cumpărare şi repunerea lor în situaţia anterioară plăţii preţurilor iar suma datorată de către debitor - solidar cu ceilalţi dezvoltatori - se ridică undeva pe la 130.000 Euro, cu mult peste valoarea prag solicitată de Legea insolvenţei. Mai mult, au fost depuse acte de la Banca B.R.D. de unde rezultă că debitorul mai are de achitat o sumă de 92.180 euro. în final, s-a demonstrat că debitorul datorează taxe şi impozite Primăriei Floreşti în valoare de 382.799 lei.
Deliberând, curtea constată următoarele:
Prin sentinţa ce face obiectul apelurilor, judecătorul sindic a dispus respingerea cererii de deschidere a procedurii insolvenţei în formă simplificată, faţă de debitorul S.S., formulată de către reclamanţi şi intervenienţii în interes propriu, ce au calitatea de promitenţi-cumpărători, dobândită în baza unor antecontracte de vânzare-cumpărare.
În motivare, instanţa reţine în esenţă următoarele: în vederea deschiderii procedurii faţă de profesionişti persoane fizice, aceştia trebuie să acţioneze individual, şi nu solidar. Or, în cazul de faţă, debitorul S.S. nu a acţionat în mod individual, ci împreună cu ceilalţi investitori, respectiv B.P.S., B.M. şi S.A..
Totodată, s-a statuat în sensul în care creanţa creditorilor nu este una certă, lichidă şi exigibilă, având în vedere faptul că antecontractele încheiate între părţi dau naştere doar la obligaţii de a face şi nu la obligaţii de a da o sumă de bani, prin urmare creditorii nu au făcut dovada existenţei unei creanţe certe, lichide şi exigibile.
Apoi, judecătorul sindic a indicat că achiesarea nu poate opera în procedura insolvenţei, fiind incompatibilă cu aceasta în lumina prevederilor art. 149 din Legea nr. 85/2006, debitorul fiind obligat să ceară insolvenţa sa în mod separat, în baza art. 27 din lege.
Curtea urmează a analiza aceste reţineri, criticate atât de către reclamanţi, cât şi de către intervenienţi şi debitor, în ordinea inversă a relevării lor în motivarea sentinţei atacate, considerând că înlăturarea ultimului dintre argumentele anterior expuse este de natură să ateste nelegalitatea soluţiei şi să facă de prisos orice altă analiză.
Astfel, Curtea subliniază că în faţa instanţei de fond debitorul S.S. a depus o poziţie procesuală intitulată „achiesare totală la pretenţiile reclamanţilor”, prin intermediul căreia a indicat că are calitatea cerută de lege pentru a intra sub incidenţa acesteia şi că se află în incapacitate de plată, solicitând a se dispune deschiderea procedurii în formă simplificată.
Contrar opiniei susţinute de către tribunal, instanţa de apel apreciază că nu există nici un motiv pentru care debitorul să nu poată recunoaşte pretenţiile creditorilor în procedura insolvenţei şi starea de insolvenţă.
Prima instanţă a susţinut că achiesarea făcută de debitor este incompatibilă cu procedura insolvenţei, deoarece dispoziţiile acestei legi nu pot fi eludate prin simplul acord al debitorului.
Raportat la starea de fapt redată în cererile reclamanţilor şi ale intervenienţilor, conform căreia debitorul se află în imposibilitate, din cauza lipsei lichidităţilor, de a proceda la întabularea în CF a apartamentelor ce au făcut obiectul antecontractelor, Curtea ia act de justeţea apărărilor acestuia în sensul în care achiesarea s-a făcut tocmai pentru a ajuta locatarii - creditorii din prezenta cauză - să intre în proprietatea apartamentelor pe care le folosesc şi în prezent în baza convenţiilor încheiate.
În plus, se relevă şi că imobilele sunt afectate de interdicţia de înstrăinare şi grevare a acestora înscrisă în C.F. de către Banca B.R.D. şi că există datorii, în cuantum semnificativ, către Primăria Floreşti - Biroul de taxe şi impozite.
De altfel, această din urmă împrejurare este atestată fără dubiu de cererea de intervenţie în interes propriu depusă în apel de către Comuna Floreşti, aceasta invocând existenţa unei creanţe în cuantum de 471.991 lei, constând în taxe şi impozite datorate bugetului local, constatate prin decizii de impunere ce nu au fost contestate şi care astfel au dobândit valenţe de titluri executorii.
Prin urmare, nu există nici un temei pentru a nu lua act de justeţea poziţiei debitorului, în acord cu care scopul debitorului nu a fost nici un moment de a eluda prevederile legii insolvenţei şi de a obţine un câştig fraudulos, prin încercarea de a evita executarea sa silită, ci de a ajuta locatarii să nu îşi piardă apartamentele ca urmare a unor proceduri de executare silită pornite deja împotriva debitorului, în dosar execuţional nr. 874/2013 deschis la Societatea Civilă Profesională de Executori Judecătoreşti ..., documente justificative în acest sens fiind anexate apelului debitorului.
În plus, Curtea achiesează şi poziţiei conform căreia dispoziţiile Legii insolvenţei nu numai că nu interzic instituţia achiesării şi recunoaşterii stării de insolvenţă a debitorului, ci o prevăd în mod expres. Astfel art. 33 alin. 2 din lege dispune în sensul în care, în termen de 10 zile de la primirea copiei cererii creditorului de deschidere a procedurii, debitorul trebuie fie să conteste, fie să-şi recunoască starea de insolvenţă, altfel riscă să piardă dreptul la a propune un plan de reorganizare.
Din moment ce debitorul are obligaţia fie de a recunoaşte, fie de a contesta propria sa stare de insolventă în 10 zile, corect relevă apelanţii că nerespectarea acestui termen şi exprimarea unui punct de vedere ulterior, nu semnifică pierderea dreptului de a beneficia de protecţia LPI.
Mai mult, relevant în economia speţei este că, în urma achiesării efectuate în faţa primei instanţe, debitorul nu numai că a susţinut faptul că este în insolventă, ci a şi demonstrat acest lucru prin înscrisuri, ceea ce face de prisos orice alte consideraţii legate de situaţia creanţelor deţinute de promitenţii-cumpărători.
Astfel, au fost depuse extrase de carte funciară în care se menţionează faptul că 4 locatari au obţinut rezilierea antecontractelor de vânzare-cumpărare şi repunerea lor în situaţia anterioară plăţii preţurilor, iar suma datorată de către debitor - solidar cu ceilalţi dezvoltatori - este de cca. 130.000 Euro, cu mult peste valoarea prag solicitată de Legea insolvenţei.
Mai mult, au fost depuse înscrisuri emanând de la banca B.R.D. SA, din care rezultă că debitorul mai are de achitat o sumă de 92.180 euro. În final, aşa cum s-a arătat şi în cele ce preced, debitorul datorează taxe şi impozite către bugetul local în valoare de 471.991 lei, aceste creanţe fiind certe, lichide şi exigibile, derivând din titluri executorii.
Prin urmare, debitorul şi-a dovedit propria stare de insolventă şi a dovedit că prin recunoaşterea acesteia şi achiesarea la pretenţiile creditorilor nu a urmărit fraudarea legii prin scutirea creditorilor de obligaţia de a propune dovezi, ci a ales chiar să propună el, din proprie iniţiativă, aceste dovezi, ceea ce atestă că nu a acţionat cu rea credinţă, contrar scopului legii.
Chiar dacă, prin prisma incidenţei prev. art. 93 indice 1 şi art. 53 din LPI, probabil că judecătorul sindic face referire implicită la situaţia creditoarei bancare, acest lucru nu constituie, în sine, un temei suficient pentru a anihila efectele produse de recunoaşterea şi probaţiunea administrată de debitor în faţa instanţei de fond.
Aceasta întrucât întreaga procedură se desfăşoară în interesul colectiv al creditorilor, iar deschiderea ei are drept efect nu numai activarea acestor prevederi, ci şi accesul masei credale la importante mijloace de complinire a activului debitoarei, care îi sunt specifice.
Este adevărat că în cazul în care cererea de deschidere a procedurii insolvenţei este formulată de către creditori, aceştia sunt obligaţi să demonstreze îndeplinirea condiţiilor strict prevăzute de Legea insolvenţei, însă respingerea acţiunii în situaţia de speţă este o consecinţă nefirească, care nu respectă scopul legii, din moment ce debitorul recunoaşte propria stare de insolventă şi o dovedeşte cu probe.
Chiar dacă judecătorul sindic a apreciat că în speţă nu ne aflăm în situaţia specifică reglementată de textul art. 31 alin. 4 din LPI, în sensul în care nu există, la nivel formal, o cerere de deschidere a procedurii insolvenţei formulată de către debitor, care să primească număr separat şi să urmeze cursul firesc al unui asemenea dosar, nu se pot ignora efectele produse de recunoaşterea şi dovedirea stării de insolvenţă, independent de momentul procesual la care acestea au intervenit.
Deşi în situaţia de speţă debitorul nu a respectat termenul prevăzut de la art. 33 alin. 2, este fără dubiu că a recunoscut starea de insolvenţă, a depus dovezi în acest sens şi a solicitat în mod expres deschiderea procedurii.
Or, recunoaşterea pretenţiilor creditorilor, concomitent cu cererea de deschidere a procedurii poate fi făcută oricând pe parcursul procesului, chiar cu nerespectarea termenului de 10 zile. O altă interpretare ar fi contrară principiului conform căruia orice act juridic trebuie interpretat în sensul în care produce efecte, iar nu în acela în care nu ar putea produce niciunul, statuat prin prev. art. 1268 alin. 3 Cod civil.
Curtea nu găseşte nici un impediment serios pentru a se aprecia în sensul în care în cauză îşi puteau găsi aplicare, prin analogie, prev. art. 31 alin. 4 din lege, în sensul de a se considera că există o cerere a debitorului, sau, cel puţin, că starea de insolvenţă a fost recunoscută şi dovedită de către debitor, context în care respingerea cererii de deschidere a procedurii este total nejustificată.
Corect se arată prin căile de atac că nu există nicio justificare obiectivă pentru ca debitorului să i se limiteze dreptul de a-şi recunoaşte insolvenţa la un termen de 10 zile calculat de la data comunicării cererii creditorilor, având în vedere scopul acestei legi, în special încercarea de a acoperi pasivul creditorilor, concomitent cu scoaterea de pe piaţă a debitorilor faliţi.
Totodată, chiar dacă această teză nu ar fi împărtăşită şi s-ar aprecia că ar trebui întrunită şi cerinţa referitoare la întrunirea valorii-prag, prin raportare la probele administrate de debitor, şi această condiţie este cu prisosinţă îndeplinită.
Toate acest statuări rămân valabile chiar în contextul art. 149 din LPI, procedura insolvenţei nefiind incompatibilă cu mărturisirea, ca mijloc de probă, poziţia în sens contrar neavând substanţă şi neputând fi incidentă în speţa de faţă, în care nu există nici un element pe baza căruia să se poată aprecia că în această manieră s-a urmărit fraudarea legii sau ale intereselor creditorilor, din moment ce aceştia din urmă s-au adresat instanţei pentru deschiderea procedurii.
A reţine, cu titlu general, faptul că mărturisirea debitorului cu privire la starea sa de insolvenţă nu produce efecte juridice datorită faptului că acesta are obligaţia de a se adresa instanţei cu o cerere de deschidere a procedurii insolvenţei, fapt nerealizat, este incorect şi în contradicţie atât cu dispoziţiile legii insolvenţei cât şi cu principiile acesteia.
În plus, Curtea apreciază că nici celelalte argumente expuse de sindic în sentinţa atacată nu sunt la adăpost de serioase critici.
Astfel, în ceea ce priveşte cerinţa referitoare la faptul că debitorul S.S. nu a acţionat în mod individual, ci împreună cu ceilalţi investitori, Curtea ia act de justeţea poziţiei conform căreia legiuitorul nu a dorit să instituie ca subiect activ al insolvenţei simplificate doar comerciantul care a acţionat singur, eliminând din sfera subiecţilor comercianţii care au acţionat colaborat, în participaţie. Un astfel de raţionament ar duce la o practică ilegală, în sensul participării mai multor persoane la atingerea stării de insolvenţă a lor pentru simplul considerent că, astfel, procedura insolvenţei şi efectele acesteia nu le este aplicabilă.
Una din condiţiile cerute de lege pentru a fi comerciant este ca acesta să acţioneze în mod independent, pe riscul şi răspunderea proprie, în nume propriu, de aici şi sintagma „acţionând individual”.
Aşa cum prevede însăşi articolul la care instanţa face trimitere, criteriul „individual" face distincţia între cele două teze cuprinse la textul art. 1 alin. 2 lit. a şi b, respectiv persoane fizice care acţionează în mod independent şi asociaţii familiale, persoanele fizice putând desfăşura activităţi comerciale în mod individual sau pot constitui asociaţii familiale.
Cele patru persoane nu au acţionat în cadrul unei asociaţii familiale, nu sunt nici titulari ai unei întreprinderi şi cu atât mai mult, nu au acţionat nici în cadrul unei societăţi comerciale, ca entităţi de sine stătătoare, motiv pentru care nu se poate considera decât că au acţionat în mod individual, fiecare contribuind cu propriul aport la realizarea scopului propus în vederea obţinerii de profit, fiecare fiind subiect distinct al procedurii insolvenţei, fiecare, în mod individual, având calitatea de comerciant persoană fizică.
Aceasta a fost şi raţiunea reglementării, de a urmări incidenţa Legii nr. 85/2006 numai în cazul persoanelor fizice ce exercită activitate de comerţ, şi nu simplilor auxiliari, iar nu pentru a îngrădi dreptul creditorilor de a-şi urmări creanţele, în sens larg.
De altfel, Curtea de Apel Cluj s-a mai pronunţat in acelaşi sens, prin decizia nr. 4157/2012, din dosarul nr. .../2011/a1, fiind confirmata o solutie de deschidere a procedurii de insolventă faţă de debitori persoane fizice, în condiţiile în care acestea au încheiat între ele un contract de asociere în participaţiune, fără a fi insa înmatriculaţi la Registrul Comerţului. Cu toate acestea, instanţa apreciat că aceste persoane sunt şi rămân comercianţi persoane fizice care au acţionat în mod individual, având în vedere faptul că prin contractul de asociere în participaţiune nu se naşte o nouă entitate, cu personalitate juridică distinctă de cea a semnatarilor.
În mod cu totul subsidiar, instanţa de apel ia act de faptul că nici aspectul referitor la lipsa calităţii reclamanţilor şi intervenienţilor de creditori îndreptăţiţi la deschiderea procedurii nu poate fi validat, aceştia deţinând creanţe certe, lichide şi exigibile, peste valoarea prag admisă.
Creanţa invocată de apelanţi are caracter cert, existenţa ei rezultând din antecontractele de vânzare cumpărare precum şi din actele adiţionale ale acestor contracte.
Apelanţii arată corect că au achitat avansul aferent contractelor de vânzare-cumpărare, dovadă plăţii acestor sume existând la dosar cauzei.
Chiar dacă ar putea exista discuţii în ceea ce priveşte suma plătită cu titlu de preţ, promitenţii-cumpărători subliniază cu temei că sunt titularii unor creanţe constând în penalităţi de întârziere pentru nefinalizarea la termen a imobilelor, care se situează la 0,2% pe zi de întârziere, calculate la valoarea avansurilor.
Creanţa este exigibilă, întrucât termenul în care debitorul trebuia să îşi îndeplinească obligaţia contractuală este de mult timp scadent, trecând un termen mai mare chiar de 5 ani.
Obiectul creanţei apelanţilor are o valoare patrimonială însemnată, prestaţia principală la care debitorul s-a obligat nu mai poate fi executată la acest moment tocmai datorită stării de insolvenţă a acestuia, fapt care conferă reclamanţilor şi intervenienţilor dreptul de a apela la remediile instituite de procedura insolvenţei, nefiind nevoie în acest sens de promovarea unei acţiuni în rezoluţiune şi, cu atât mai puţin, de deţinerea unui titlu executoriu.
În plus, în cadrul procedurii, ei vor fi ţinuţi să se conformeze prev. art. 64 din LPI şi să-şi declare creanţele, chiar dacă tratamentul şi soarta acestora va depinde de modul în care vor fi rezolvate cererile de executare a antecontractelor.
Pentru toate aceste considerente, în acord cu prev. art. 480 C.pr.civ., art. 8 din LPI, apelurile declarate vor fi admise, iar sentinţa va fi anulată, cu consecinţa
trimiterii cauzei judecătorului sindic pentru deschiderea procedurii împotriva debitorului.
În ceea ce priveşte cererea de intervenţie în interes propriu depusă în apel de către Comuna Floreşti, ea va fi respinsă ca inadmisibilă, dar nu ca urmare a activării prev. art. 64 alin. 4 C.pr.civ., ci drept consecinţă a constatării incompatibilităţii acestei forme de intervenţie cu specificul procedurii insolvenţei.
Astfel, în unele soluţii din practică a fost avansată ideea conform căreia cererea de intervenţie este inadmisibilă în faza de judecată a cererii introductive, dat fiind caracterul special al reglementarii legale a procedurii, care nu prevede ingerinta unei asemenea cereri în judecata respectivă, instanţa de apel achiesând la această teză.
În susţinerea ei, s-a relevat că reglementarea procedurii insolventei nu poate permite oricui si oricând sa intervina în derularea acestei procedurii speciale, în mod similar procedurii civile de drept comun, pentru ca nu ar mai fi o procedura eficientă, derulată cu celeritate.
Astfel, în ce priveste creditorii, recunoaşterea posibilităţii formulării de către aceştia a cererilor de intervenţie, pe de o parte, contravine procedurii speciale a insolvenţei, iar pe de alta parte, aceasta ar împieta grav asupra celerităţii derulării procedurii, căreia i-ar conferi tipicul lent propriu unei judecăţi de drept comun.
În situaţia în care un alt creditor doreşte să îşi valorifice creanţa împotriva debitorului potrivit procedurii insolvenţei prevăzută de Legea nr.85/2006, aceasta procedură specială pune la dispoziţia lui un alt mijloc procesual, în conformitate cu dispozitiile articolului 31 alin.3 din lege, respectiv de a formula o cerere separata de deschidere a procedurii insolvenţei.
Chiar dacă aceste considerente sunt, de principiu, valabile şi în cazul intervenienţilor-apelanţi, Curtea notează că diferenţa dintre situaţia Comunei Floreşti şi cea a apelanţilor este dată de faptul că aceştia din urmă şi-au câştigat, în faţa tribunalului, dreptul de a participa în proces în această manieră, în contextul în care cererea lor de intervenţie a fost respinsă, pe fond, pentru considerente comune cu cele avute în vedere în cazul reclamanţilor.
| ← Litigiu între profesionişti. Poziţia cocontractantului care... | Insolvenţă. Angajarea răspunderii conform art. 138 din Legea... → |
|---|
