Decizia comercială nr. 101/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA C.ERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ Nr. 101/2011

Ședința publică de la 13 I. 2011

C.pletul compus din:

PREȘEDINTE Ana M. T.

Judecător R.-R. D.

Judecător L. U.

Grefier M. T.

{ F. | }

S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta SC S. P. C. SRL Z., împotriva sentinței civile nr. 3354 din 27 iulie 200 pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S., în contradictoriu cu reclamantul O. R. C. DE PE L. TRIBUNALUL SĂLAJ și cu intimata D. G. A F. P. - S., având ca obiect dizolvare societate (registrul comerțului).

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este { F. |legal} îndeplinită.

S-a făcut { F. |referatul} cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul nu este timbrat, iar la data de (...), s-a depus la dosar, de către O. S. o listă de control, din care rezultă faptul că societatea pârâtă se află în procedura generală de insolvență.

Se constată totodată faptul că, deși a fost citată cu mențiunea achitării taxelor judiciare de timbru aferente recursului, în sumă de 19,5 lei și 0,15 lei timbru judiciar, pârâta recurentă nu s-a conformat acestei dispoziții, motiv pentru care, din oficiu, în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, coroborat cu art. 9 alin. 2 din OUG nr. 32/1995 invocă excepția netimbrării recursului și rămâne în pronunțare pe excepția invocată.

{ F. | }

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 3354 din 27 iulie 2010 pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S., s-a admis cererea ONRC prin ORC de pe lângă Tribunalul Sălaj și s-a dispus dizolvarea intimatei SC S. P. C. S.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, recurenta SC S. P. C. SRL solicitând modificarea sentinței în sensul respingerii cererii, pe motiv că au fost depus situațiile financiare.

În conformitate cu dispozițiile art. 11 din Legea nr. 146/1997 s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de 19,5 lei, iar în conformitate cu art. 1 din O.G. nr. 32/1995 timbru judiciar în sumă de 0,15 lei.

În temeiul dispozițiilor art. 20 alin. 2 din Legea nr. 146/1997 contestatoarea a fost înștiințată să achite în contul bugetului local al unității administrativ - teritoriale în a cărei rază își are domiciliul sau, după caz, sediul fiscal, debitorul, sumele datorate cu titlu de taxe de timbru, sub sancțiunea prevăzută de art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997.

Prin art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunea și cererile introduse la instanța judecătorească sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ. Aceste taxe sunt datorate atât de persoanele fizice cât

și de persoanele juridice și ele se plătesc anticipat.

Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurenta nu s-a conformat obligației de timbrare potrivit înștiințării transmise la data de

(...), lipsind taxa judiciară de timbru în sumă de 19,5 lei și 0,15 lei timbru judiciar, că nu ne aflăm în prezența unei acțiuni sau persoane față de care operează scutirea legală de obligația timbrării, instanța de judecată urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art. 35 alin. 5 din Normele metodologice de aplicare a acestui act normativ, precum și O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar și să dispună anularea recursului ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Anulează ca netimbrat recursul declarat de recurenta SC S. P. C. SRL împotriva deciziei civile nr.3354 din (...), pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui

C., pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 13 ianuarie 2011.

PREȘEDINTE,

JUDECĂTORI,

GREFIER,

ANA M. T. R. R. D. L. U.

M. T.

Red.RRD/AC

2 ex. - (...)

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia comercială nr. 101/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii