Decizia comercială nr. 1285/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 1285/2011
Ședința publică din 29 martie 2011
Completul compus din:
PREȘEDINTE : C. I. JUDECĂTOR : D. P. JUDECĂTOR : A.-I. A. GREFIER : V. D.
S-a luat în examinare recursul declarat de SC I. S. SRL, împotriva sentinței civile nr. 6991 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui Comercial C., cauza privind și pe intimații OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI R. DE O. R. C. DE PE L. TRIBUNALUL CLUJ și D. G. A F. P. A J. C., având ca obiect dizolvare societate (registrul comerțului).
La apelul făcut în cauză s-a prezentat pentru recurentă, domnul Mariș L., în calitate de administrator, lipsă fiind intimații.
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursul este timbrat cu 19,5 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 1 leu.
S-a făcut referatul cauzei, după care Curtea, din oficiu, verificând competența generală, materială și teritorială potrivit dispozițiilor art. 1591 alin. 4 C.pr.civ. astfel cum a fost modificată prin L. nr. 2. constată că, este competentă să judece recursul în temeiul art. 3 C.pr.civ. Reținând că, nu mai sunt de formulat alte cereri în probațiune, apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului. Reprezentantul recurentei solicită admiterea recursului așa cum a fost formula, a fost o greșeală a contabilei nedepunerea bilanțului pentru anii 2007- 2008, firma desfășoară activitate, arătând că se impune admiterea recursului, modificarea hotărârii instanței de fond, în sensul respingerii cererii de dizolvare formulată. C U R T E A Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 6991 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui Comercial C., a fost admisă cererea formulată de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului B. reprezentat prin O. R. C. de pe lângă Tribunalul Cluj, în contradictoriu cu pârâta SC I. S. SRL, iar pe cale de consecință, a fost dispusă dizolvarea SC I. S. SRL, în temeiul disp. art. 237 alin. 1 lit. b din L. nr. 31/1990 republicată și modificată. Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că în cauză sunt incidente prev. art. 237 alin. 1 lit. b din legea nr. 31/1990 republicată întrucât societatea nu a depus în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale situațiile financiare anule ce trebuiau depuse la O. R. C. Împotriva soluției menționate a declarat recurs pârâta SC I. S. SRL, solicitând admiterea, casarea sentinței, respingerea cererii. În motivare se susține că a depus actele impuse de lege la autoritățile competente. Deși citat, intimatul nu a depus întâmpinare și nici nu a trimis reprezentat în instanță în vederea precizării poziției procesuale. Examinând recursul declarat, în raport cu probele administrate, cu prev. art. 3041 C.pr.civ. și cu dispozițiile legale incidente, Curtea reține că acesta este întemeiat. În acest sens se reține că art. 237 alin. 1 din L. nr. 31/1990, în cuprinsul său, prevede că la cererea oricărei persoane interesate precum și a O.ui N. al R. C., tribunalul „va putea pronunța dizolvare, în cazurile în care: a) societatea nu mai are organe statutare sau acestea nu se mai pot întruni; b) societatea nu a depus în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale situații financiare anuale sau alte acte care potrivit legii se depun la oficiul comerțului...";. Din norma enunțată rezultă că legea recunoaște legitimarea procesuală activă O.ui R. C. de a sesiza tribunalul cu acțiune în pronunțarea dizolvării juridice pe temeiul prev. la lit. b precum și a oricărei persoane interesate, dizolvarea judiciară fiind facultativă atât pentru partea care are dreptul să o ceară, cât și pentru instanță care apreciază dacă dizolvarea, ca sancțiune a societății, este oportună sau nu. În cazul în care din acte rezultă că activitatea societății nu a încetat și că dizolvarea cu titlu de sancțiune a acesteia nu se impune pentru asigurarea asanării activității comerciale, că o manifestare a voinței societare nu lipsește, cererea întemeiată pe art. 237 lit. b din L. nr. 31/1990 republicată poate fi respinsă. În speță, actele îndeplinite de recurentă prin depunerea la organele financiare, dar și prin depunerea ulterioară la celelalte autorități, în afara termenului, se impun a fi validate, interesul menținerii ființei societare urmând să primeze alături de ocrotirea acestuia, impunându-se și ocrotirea deopotrivă a altor persoane juridice cu care se presupune că a intrat în raporturi juridice, câtă vreme activitatea sa comercială nu a încetat, iar societatea reflectă voința de a continua activitatea și de a îndeplini obligațiile impuse de lege. Ori, în acest context, nu mai apare ca justificată aplicarea sancțiunii dizolvării, de vreme ce publicitatea în registrul comerțului a actelor și faptelor din activitatea recurentei a fost îndeplinită. Prin urmare, reținând că nu mai sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 237 din L. nr. 31/1990, se va admite recursul, modifica hotărârea atacată în sensul respingerii cererii formulate de O. R. C. C. pentru dizolvarea societății. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII D E C I D E : Admite recursul declarat de SC I. S. SRL G. împotriva sentinței civile nr. 6991 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui Comercial C., pe care o modifică în sensul că respinge acțiunea formulată de OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI prin O. R. C. DE PE L. TRIBUNALUL CLUJ. Dispune efectuarea cuvenitelor modificări în evidențele O. R. C. C. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din (...). PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER, C. I. D. P. A.-I. A. V. D. Red. A.A.I. dact. GC 2 ex/(...) Jud.primă instanță: I. Păcurar
← Decizia comercială nr. 288/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii... | Decizia comercială nr. 1680/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii... → |
---|