Decizia comercială nr. 1316/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

D. CIVILĂ Nr. 1316/2011

Ședința publică de la 31 M. 2011

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. U.

Judecător D. M.

Judecător R.-R. D.

Grefier M. T.

S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanta D. G. A F. P. A J. S. ÎN NUME P. ȘI ÎN N. A. F. P. A M. Z., împotriva civile nr. 519/C/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S., în contradictoriu cu pârâții O. R. C. DE PE L. TRIBUNALUL SĂLAJ și S. M. S. Z., având ca obiect opoziție.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este { F. |legal} îndeplinită.

Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din Legea nr.

554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

S-a făcut { F. |referatul} cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru, părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, iar la data de (...), pârâta intimată a depus la dosar întâmpinare.

CURTEA

Prin sentința civilă nr.519/C din (...) pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui S., s-a respins opoziția înaintată de D. G. a F. P. a J. S. în nume propriu și în numele A. F. P. pentru Contribuabili Mijlocii S., la H. nr. 1/(...) a S. M. S. Z., ca nefondată și s-a respins excepția lipsei calități procesuale active a D. S. și lipsa calității de reprezentant a D. S. precum și excepția lipsei de interes invocată de S. M. S. Z. S-a respins cererea S. M. S. Z. de amendare a directorului A. pentru Contribuabili Mici și Mijlocii S.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin H. nr. 1/(...) a S. M. S. Z., Ghețe L. administrator unic al societății a cesionat 19 părți sociale numitei C. L. - administrator al S. C. COM S.

Oradea și o parte socială la S. C. COM S.

Prin aceeași hotărâre Ghețe L. administrator al S. M. S. Z. a arătat că înțelege să răspundă cu averea personală orice prejudicii cauzate terților prin acte sau fapte produse înainte de semnarea hotărârii precum și pentru orice datorii ale S. M. S. anterioare semnării hotărârii și care nu au fost cuprinse în documentele contabile ale societății și nu au fost aduse la cunoștința cesionarelor în scris.

Prin Rezoluția nr. 3710/(...) a O.ui R. C. de pe lângă Tribunalul Sălaj s-a dispus publicarea în Monitorul Oficial al României a acestei hotărâri.

La data de (...) s-a emis de către A. pentru Contribuabili mijlocii S. D. nr. 4471/(...) privind răspunderea solidară a contribuabilului S. M. S. cu debitoarea insolventă S. M. S. în temeiul art. 27 alin. 3 lit. a, b și art. 28 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

La data de (...) s-a depus opoziție de către D. G. a F. P. a J. S. la

Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Sălaj.

La data de 23 septembrie 2010 S. M. S. Z. a contestat D. nr. 4471/(...) a A. pentru Contribuabili Mijlocii S., solicitând anularea ei.

Conform art. 202 alin. 23 din Legea nr. 31/1990 republicată ,, Creditorii sociali și orice alte persoane prejudiciate prin hotărârea asociaților privitoare la transmiterea părților sociale pot formula o cerere de opoziție prin care să solicite instanței judecătorești să oblige, după caz, societatea sau asociații la repararea prejudiciului cauzat, precum și, dacă este cazul, atragerea răspunderii civile a asociatului care intenționează să își cedeze părțile sociale. Dispozițiile art. 62 se aplică în mod corespunzător.";

Conform acestui text de lege, calitatea procesuală activă revine fie unui ,,creditor social"; fie unei ,,persoane prejudiciate";.

Este adevărat că decizia nr. 4471/(...) a fost emisă de A. pentru

Contribuabili Mijlocii S., însă prin răspunsul la întâmpinare (f. 58-60) formulată de D. G. a F. P. a J. S. în nume propriu și în numele A. pentru

Contribuabili Mijlocii S., aceasta din urmă și-a însușit astfel acțiunea introductivă.

În ceea ce privește calitatea de reprezentant a D. G. a F. P. a J. S. instanța a reținut, conform anexei nr. 2 la O. nr. 1. structura de administrare fiscală este subordonată direct directorului coordonator al D. G. a F. P. a J., astfel că aceasta are calitate de reprezentant a A. pentru Contribuabili Mijlocii S.

Raportat la art. 18 din Cod procedură fiscală invocate de reclamantă, instanța a reținut, conform alin. 1 al acestui articol subiectele raportului juridic fiscal sunt statul, unitățile administrativ teritoriale, contribuabilul, precum și alte persoane care dobândesc drepturi și obligații în cadrul acestui raport.

Alin. 3 prevede într-adevăr că Statul este reprezentat de Ministerul

Finanțelor Publice prin A. N. de A. F. și unitățile sale subordonate cu personalitate juridică dar această reglementare privește raportul juridic fiscal ceea ce nu înseamnă că D. S. nu poate reprezenta în instanță A., cu atât mai mult cu cât este în raport de subordonare directorului coordonator al D. iar A. pentru Contribuabili Mijlocii S. este o structură din cadrul A. care este subordonată D. G. a F. P. a J. S.

Excepția lipsei de interes a cererii de opoziție pe motiv că termenul legal de plată nu a ajuns la scadență iar organul fiscal a dispus și alte modalități de executare a D. nr. 4. specifice procedurii fiscale este nefondată pentru următoarele:

Prin interes legitim se înțelege folosul practic, imediat pe care-l are o parte pentru a justifica punerea în mișcare a procedurii judiciare.

În speță folosul practic urmărit de reclamantă este obligarea S. M. S. la repararea prejudiciului cauzat de S. M. S. interesului sunt îndeplinite în speță, respectiv acesta este :

1 - legitim, corespunzător cerințelor legii materiale și procesuale. Interesul este legitim atunci când se urmărește afirmarea sau realizarea unui drept subiectiv recunoscut de lege, respectiv, a unui interes ocrotit de lege și potrivit scopului economic și social pentru care a fost recunoscut.

Faptul că reclamanta a recurs și la proceduri fiscale specifice (măsuri asiguratorii, măsuri de executare silită) nu face ca interesul acesteia să nu fie legitim.

2 - să fie personal și direct, adică folosul practic urmărit prin declanșarea procedurii judiciare să aparțină celui care recurge la acțiune.

D. G. a F. P. S. și Administrația F. P. pentru Contribuabili Mijlocii, fiind instituții în contul cărora se varsă, respectiv cei care colectează sumele datorate la bugetul de stat, aceasta a doua este îndeplinită.

3 - este să fie născut și actual, să existe în momentul în care este formulată cererea.

Chiar dacă în momentul formulării opoziției suma stabilită prin D. nr.4. nu a fost scadentă, dreptul de a face opoziție s-a născut în momentul depunerii Hotărârii nr. 1/2009 a S. M. S. la O. R. C. pentru menționarea sa, întrucât acțiunea în speță este raportat5ă la această hotărâre, în urma adoptării căreia apare interesul de a solicita aplicarea Decizie nr. 4471/(...).

În ceea ce privește fondul cauzei instanța a reținut următoarele: Conform art. 62 din Legea nr. 31/1990 republicată și actualizată, opoziția se face în termen de 30 de zile de la data publicării hotărârii asociaților sau a actului adițional modificator în Monitorul Oficial.

H. nr. 1/2010 a S. M. S. Z. nu a fost încă publicată în Monitorul

Oficial pentru ca după aceasta să se calculeze termenul de 30 de zile în care să se poată face opoziție, ci s-a făcut chiar la 11 zile după menționarea hotărârii în Registrul C..

Pe de altă parte Rezoluția nr. 3710/(...) a O.ui R. C. de pe lângă

Tribunalul Sălaj se poate ataca cu plângere în termen de 15 zile la

Tribunalul Sălaj, însă reclamanta nu s-a folosit de această cale de atac.

Analizând cererea reclamantei sub aspectul sub care ea a fost formulată - obligarea la repararea prejudiciului cauzat de S. M. S. aceasta este nefondată.

Aceasta întrucât din Certificatul de atestare fiscală rezultă că S. M. S.

Z. nu are nicio datorie către bugetul de stat (f. 31-33).

De asemenea debitele menționate în D. nr. 4471/(...), emise după adoptarea și menționarea în registrul C. a Hotărârii nr. 1/(...) a S. M. S.R.L

Z., reprezintă doar o înșirare a acestora, fără a se indica data la care acestea au devenit scadente pentru a se putea aprecia asupra exigibilității creanței și eventual, asupra prescripției dreptului la acțiune pentru recuperarea debitelor.

Pe de altă parte datoria debitorului insolvent poate fi recuperată potrivit dispozițiilor art. 259 din Legea nr. 31/1990 și să fie exercitate contra lichidatorului, acțiunile ce decurg din creanțele ajunse la termen, până la concurența bunurilor existente în patrimoniul societății.

Esențial este faptul că această Decizie nr. 4471/(...) a fost luată după menționarea în Registrul C. a Hotărârii nr. 1/2009 a S. M. S. Z., această decizie face obiectul unei contestații în curs de soluționare la A. pentru Contribuabili Mijlocii S., (f. 40-42), condiție în care efectele ei sunt suspendate și nu se poate solicita aplicarea efectelor acesteia, motiv pentru care cererea de opoziție este nefondată, urmând a fi respinsă.

Cererea de amendare a reprezentantului legal al A. F. P. pentru

Contribuabili Mijlocii, conform, art. 108¹ pct. 1 lit. a Cod procedură civilă este nefondată întrucât acest articol prevede sancționarea introducerii cu rea credință a unor cereri vădit netemeinice, rea - credință ce în cauză nu a fost dovedită.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs la data de 1 februarie

2011 reclamanta D. G. a F. P. S. în nume propriu și pentru Administrația F.

P. pentru Contribuabili Mijlocii, iar recursul nu este motivat.

În ședința publică de azi, întemeiat pe dispozițiile art. 301, 3021 alin.

1 lit. c și art. 303 alin. 1 și 2 C.pr.civ., raportat la art. 306 alin. 1 C.pr.civ., Curtea a invocat din oficiu excepția nulității recursului promovat de reclamanta D. G. a F. P. S.

Analizând excepția invocată prin prisma dispozițiilor legale amintite anterior, Curtea constată că este întemeiată, iar recursul declarat este nul.

Astfel, potrivit art. 303 alin. 1 și 2 Cod procedură civilă, recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs; termenul pentru depunerea motivelor se socotește de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul a fost promovat anterior.

Din dosarul cauzei rezultă că sentința i-a fost comunicată reclamantului-recurent la data de 18 ianuarie 2011 (fila 65, dosarul T.ui S.), acesta a depus cererea de recurs la data de 1 februarie 2011, însă motivele de recurs nu au fost depuse.

Pentru toate aceste considerente, Curtea va aprecia excepția invocată ca fiind fondată iar în temeiul dispozițiilor legale amintite va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN N. LEGII

D E C I D E :

Constată nul recursul declarat de reclamanta D. G. a F. P. a județului S. și pentru Administrația F. P. pentru Contribuabili Mijlocii, împotriva sentinței civile nr.519/C din (...), pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui S., pe care o menține în întregime.

D. este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 31 martie 2011.

PREȘEDINTE,

JUDECĂTORI,

GREFIER,

L. U. D. M.

R. R. D.

M. T.

Red.RRD/AC

2 ex. - (...)

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia comercială nr. 1316/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii