Decizia comercială nr. 1577/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1577/2011

Ședința publică de la 14 A. 2011

Completul compus din:

PREȘEDINTE R.-R. D.

Judecător L. U.

Judecător D. M.

Grefier M. T.

S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanta S. P. P. S. ÎN I. - PRIN ADMINISTRATOR J. C. M. UV I. ȘI ADMINISTRATOR I. I., împotriva sentinței civile nr. 1., pronunțată de T. B.-N., în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu SC R. S., având ca obiect ordonanță președințială evacuare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este { F. |legal} îndeplinită.

Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din Legea nr.

554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

S-a făcut { F. |referatul} cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru, părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, iar la data de (...) s-a depus la dosar întâmpinare.

Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare, în temeiul art. 150 C. Pr. Civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Prin Sentința civilă nr. 110 din 01 februarie 2011 a T.ui B.-N. s-a respins ca nefondată cererea formulată de către reclamanta SC P. P. S. Ș.-M. în contradictoriu cu pârâta SC R. S. A. C.

Pentru a hotărî astfel instanța de fond a stabilit că măsura solicitată de către reclamantă, de evacuare a pârâtei din spațiile închiriate, nu îndeplinește cerințele specifice de admisibilitate ale unei cereri de ordonanță președințială, așa cum sunt prevăzute de art. 581 C.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta solicitând modificarea hotărârii atacate, cu consecința admiterii acțiunii introductive așa cum a fost formulată.

În motivarea recursului recurenta arată că a probat în fața instanței de fond că cele două contracte au fost denunțate de către administratorul judiciar în baza prevederilor art. 86 alin. 1 din Legea nr.

85/2006, astfel încât pârâta ocupă spațiile fără a mai deține un titlu, fiind îndeplinită astfel cerința neprejudecării fondului cauzei.

Aceeași împrejurare, a lipsei unui titlu justifică, susține recurenta,

și condiția urgenței, iar raportat la faptul că a solicitat evacuarea și pe caleaunei acțiuni directe, apreciază că este îndeplinită și cerința caracterului vremelnic.

Pârâta s-a opus admiterii recursului - f. 13.

Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, Curtea l-a apreciat nefondat din următoarele considerente:

Reclamanta a solicitat evacuarea pârâtei din spațiul deținut de către aceasta în baza unui contract de închiriere încheiat anterior.

Denunțarea contractului realizată de către administratorul judiciar al pârâtei nu schimbă situația pârâtei sub aspectul deținerii spațiului, aceasta exercitând o folosință generata de existenta unui titlu locativ propriu.

Pârâta nu a ocupat intempestiv spațiul ci l-a folosit în mod continuu în baza unui titlu juridic emanând de la reclamantă, în calitatea sa de proprietară a spațiului.

În această situație se constată că nu sunt îndeplinite cerințele specifice de admisibilitate a unei cereri de ordonanță președințială, prev. de art. 581 c.pr.civ., astfel încât se va respinge recursul formulat și se va menține în întregime hotărârea recurată.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE

Respinge recursul declarat de SC P. P. S. prin administrator judiciar, împotriva Sentinței civile nr. 110 din (...), pronunțată în dosarul nr.

(...) al T.ui B.-N., pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 14 A. 2011.

{ F. |

PREȘEDINTE,

R.-R. D.

JUDECĂTOR,

L. U.

JUDECĂTOR,

D. M.

GREFIER, M. T.

}

Red.D.M./dact.L.C.C.

2 ex./(...) Jud.fond: B. T.-L.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia comercială nr. 1577/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii