Decizia comercială nr. 1715/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA C.Ă,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 1715 /2011

Ședința a de 04 mai 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE M. H. JUDECĂTOR M. B. JUDECĂTOR F. T. GREFIER D. C.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta SC O. A. R. B. DE A. S. împotriva sentinței comerciale nr. 849/CC/(...) pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj, în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu pârâtul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI R. DE O. R. C. DE PE L. TRIBUNALUL CLUJ și societatea absorbită SC O. B. DE P. P. S., având ca obiect - fuziune.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la cea de a doua strigare, se prezintă recurenta-reclamantă prin avocat V. A., care depune la dosarul cauzei împuternicire avocațială din (...), lipsind celelalte părți.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:

Cauza se află la primul termen de judecată, recurs.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

De la dosar lipsesc dovezile de achitare a taxelor judiciare de timbru datorate pentru recursul declarat și pentru judecata în fond a cauzei.

C.ea, din oficiu, în temeiul art. 1591 al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din

Constituție, art.237 din Legea nr.31/1990, art. 6 din Legea nr. 26/1990 și art.

60 din Legea nr. 31/1990, constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

Reprezentanta recurentei depune la dosar dovezile de achitare a taxelor judiciare de timbru și a timbrului judiciar datorate pentru recursul declarat și pentru fondul cauzei, răspunsul Comisiei de S. a A. prin care se exprimă clar că nu sunt obiecțiuni cu privire la fuziunea prin absorbție a SC O. B. de pensii private S. de către SC O. A. R. B. de A. S. și copia deciziei nr. 566/(...) a Comisiei de S. a S. de P. P. prin care s-a decis retragerea autorizației de funcționare acordată SC O. B. de P. P. S., după care învederează instanței că nu mai are alte cererii de formulat.

Nemaifiind excepții de invocat și cereri de formulat, instanța acordă cuvântul în susținerea recursului.

Reprezentanta recurentei-reclamante solicită admiterea recursului și încuviințarea fuziunii arătând că instanța de fond a respins cererea de fuziune a reclamantei pe considerentul că nu au fost depuse înscrisurile CSA, respectiv a lipsei avizului emis de CSA, aviz care a fost obținut ulterior pronunțării hotărârii primei instanțe, iar datorită comunicării „., avizul a fost comunicatabia la data de (...) iar ulterior și deciziile, așa cum au fost atașate la prezentul dosar. Având în vedere aspectele precizate, consideră că nu există nicio piedică în pronunțarea fuziunii. De asemenea arată că nu solicită cheltuieli de judecată.

C.EA

Din examinarea actelor dosarului constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.849 pronunțată la data de (...) în dosar nr.(...) al

T.ui C. C. a fost respinsă cererea formulată de S. O. A. R. B. de A. S.

Pentru a dispune astfel instanța a reținut că asociații fiecărei societăți implicate în fuziune au hotărât și au aprobat de principiu fuziunea prin absorbție a celor două persoane juridice, conform hotărârii nr.1/30 aprilie 2010 a adunării generale extraordinare a asociaților SC O. A. R. B. DE A. S. și conform hotărârii nr.1/30 aprilie 2010 a adunării generale extraordinare a asociaților SC O. B. DE P. P. S.

Aceste hotărâri ale adunărilor generale extraordinare a asociaților sunt conforme legii iar adoptarea acestora s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale.

Cu toate acestea,arata instanța ca cererea formulată de petentă va fi respinsa dat fiind faptul că C. de S. a A. i-a comunicat societății absorbante prin adresa nr.11357/3 mai 2010 împrejurarea conform căreia orice modificare a documentelor pe baza cărora societatea a obținut autorizarea de funcționare impune, în prealabil, obținerea unui aviz din partea comisiei de supraveghere, această comisie aprobând fuziunea între brokeri de asigurare și/sau reasigurare conform Ordinului nr.113112/2006.

Aceeași instituție i-a comunicat petentei prin adresa nr.20208/9 iulie

2010 faptul că în conformitate cu dispozițiile Legii nr.32/2000 privind activitatea de asigurare și supraveghere a asigurărilor, cu modificările și completările ulterioare și a Ordinului nr.3110/2004, documentația depusă în vederea eliberării avizului prealabil necesar pentru aprobarea fuziunii trebuia completată cu bilanțul contabil și balanțele de verificare analitice și sintetice ale celor două societăți înainte de fuziune și bilanțul contabil și balanța de verificare după fuziune, având ca dată de referință data încheierii proiectului de fuziune, bugetul de venituri și cheltuieli pentru primele trei exerciții financiare ale societății absorbante, proiectul actului constitutiv actualizat și decizia de retragere a autorizației de funcționare emisă de C. de S. a S. de P. P. pentru SC O. DE P. P. S., urmând ca după depunerea acestor documente cererea să fie reanalizată.

Astfel cum rezultă din adresa nr.2736/26 aprilie 2010, înainte de finalizarea fuziunii societatea absorbită avea obligația să solicite comisiei retragerea avizelor agenților de marketing cu care a încheiat contrate de mandat și ulterior să solicite și retragerea propriului aviz și că la data depunerii cererii de către petentă această decizie de retragere a autorizației de funcționare nu era emisă.

De asemenea, nici avizul prealabil al Comisiei de S. a A. nu a fost depus la dosar de către petentă, aviz ce se impunea a fi obținut în prealabil, anterior aprobării fuziunii, în condițiile în care în conformitate cu disp. art.35 alin.7 lit.e din Legea nr.32/2000 decizia de retragere a autorizației de funcționare se impunea a fi obținută în prealabil de către societatea absorbită SC O. B. DE P.

P. S., în condițiile în care, conform cererii de înregistrare a fuziunii, se solicita radierea acestei societăți absorbite, fuziunea urmând a se face prin transmiterea integrală a patrimoniului acestei societăți către societatea absorbantă, cu toate drepturile și obligațiile pe care aceasta le avea la data fuziunii.

Conform proiectului de fuziune, societatea absorbită urma să-și înceteze existența, pierzându-și personalitatea juridică, dizolvându-se fără lichidare, solicitându-se, de altfel și radierea sa din registrul comerțului.

Întrucât cererea formulată de petentă nu întrunește cerințele prevăzute de lege, nefiind obținută decizia de retragere a autorizației de funcționare pentru societatea absorbită, decizie ce trebuia să fie emisă de C. de S. a A., nefiind obținut nici avizul prealabil al acestei comisii pentru modificarea documentelor pe baza cărora societatea absorbantă a obținut autorizația de funcționare, va fi respinsa.

Împotriva soluției menționate a declarat recurs S. O. Allfinant R. B. de A. S. solicitând admiterea cu consecința admiterii cererii.

În susținere se arată că instanța a respins cererea în considerarea că nu au fost depuse înscrisurile CSA respectiv lipsește avizul și deciziile. În speță însă datorită comunicării extrem de greoaie nu s-a comunicat avizul decât la (...) prin adresa nr.37345 iar apoi și deciziile, acte ce se atașează demersului.

Analizând recursul declarat C.ea reține următoarele:

Recurenta a depus la O. R. C. cerere de fiziune însoțită de proiect și hotărârile adunărilor generale a societăților implicate .

Ulterior s-a adresat instanței care prin hotărârea recurată reține că hotărârile adunărilor generale extraordinare a asociațiilor sunt conforme cu legea, ca adoptarea aceasta s-a făcut cu respectarea legii dar cu toate acestea dat fiind lipsa avizului Comisiei de S. a asigurărilor ce se impune a fi obținut prealabil anterior fuziunii în conformitate cu art.35 alin.7 lit.e din Legea nr.32/2000 și lipsa retragerii avizelor agenților, lipsa deciziei de retragere a autorizației de funcționare, cererea este nefondată.

Aceste acte: aviz, decizie sunt depuse însă în recurs. Ori în acest circumstanțe ale actelor considerate lipsă susținerile recurentei conform căreia sunt întrunite cerințele raportat și la retinerile primei instanțe privind repectarea cerintelor legii in adoptarea hotararilor ,a proiectului sunt întemeiate și vor fi admise.

Așadar în temeiul art.312 C.pr.civ. coroborat cu art. din Legea nr.31/1990 și Legea nr.26/1990 C.ea va admite recursul conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Admite recursul declarat de petenta O. A. R. B. DE A. S. C.-N. împotriva sentinței comerciale nr. 849/C din (...) pronunțată în dos. nr.(...) al T.ui C. C. pe care o modifică în tot în sensul că :

Admite cererea și în consecință :

Dispune înregistrarea la O. C. a fuziunii societăților O. A. R. B. de A. S. cu O. B. de P. P. S., radierea societății absorbate O. B. P. P. S. de la O. R. C. C., înregistrarea și autorizarea funcționării societății absorbante O. A. R. B. de A. S., în conformitate cu modificările efectuate, menționate în proiectul defuziune, actul constitutiv modificator, precum și toate anexele de la dosar, precum și publicarea dispozitivului hotărârii în Monitorul Oficial.

Fără cheltuieli de judecată. Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

M. H. M. B. F. T.

GREFIER D. C.

Red.F.Z./S.M.D.

2 ex./(...) Jud.fond.C. C.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia comercială nr. 1715/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii